HCL 36/2023 adoptată
Hotărâre privind aprobarea documentaţiei pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru acordarea de finanțări nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 36
din 31 ianuarie 2023
privind aprobarea documentaţiei pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru acordarea de finanțări
nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul
pentru toți”
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de Aprobare
înregistrat cu nr. 3702/17.01.2023,
Analizând Raportul serviciului de specialitate nr.169/17.01.2023 din partea Centrului Municipal
de Cultură Arad,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările
și completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile Anexelor 1, 2, 3 și 4 ale Ordinului nr. 664/2018 privind finanțarea
din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cât și de prevederile art. 10 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 69/2000 educaţiei fizice şi sportului, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 consilieri prezenți din totalul
de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. f), art. 139 alin. (1) și ale art.
196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art.1. Se aprobă Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerilor de proiecte în vederea
acordării de finanţări nerambursabile pentru proiectele de sport, în cadrul programului de utilitate publică
„Sportul pentru toți”, în anul 2023, în forma prezentată în Anexă, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Se aprobă demararea procedurilor de transparență în vederea organizării selecției de proiecte pentru
acordarea de finanțări nerambursabile pentru proiectele de sport, în cadrul programului de utilitate publică
„Sportul pentru toți”, pentru anul 2023.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Centrul Municipal de Cultură Arad şi se comunică
tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ioan GAMAN Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. S.F.
1 ex. Centrul Municipal de Cultură Arad
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 31.01.2023 Cod PMA -S4-02
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD Nr. 26/17.01.2023 SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.___
din _______________2023
privind aprobarea documentaţiei pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru acordarea de
finanțări nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, în cadrul programului sportiv de utilitate
publică ”Sportul pentru toți”
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de Aprobare
înregistrat cu nr. 3702/17.01.2023,
Analizând Raportul serviciului de specialitate nr.169/17.01.2023 din partea Centrului
Municipal de Cultură Arad,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Arad,
În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general , cu
modificările și completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile Anexelor 1,2,3 și 4 ale Ordinului nr. 664/2018 privind
finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cât și de prevederile art. 10
alin. (1) și (2) din Legea nr. 69/2000 educaţiei fizice şi sportului, cu modificările și completările
ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. f), art. 139 alin. (1) și
ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/03.07.2019, privind
Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art.1. Se aprobă Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerilor de proiecte în
vederea acordării de finanţări nerambursabile pentru proiectele de sport, în cadrul programului
de utilitate publică „Sportul pentru toți”, în anul 2023, în forma prezentată în Anexă, care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă demararea procedurilor de transparență în vederea organizării selecției de
proiecte pentru acordarea de finanțări nerambursabile pentru proiectele de sport, în cadrul
programului de utilitate publică „Sportul pentru toți”, pentru anul 2023.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Centrul Municipal de Cultură Arad şi se
comunică tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ S E C R E T A R GENERAL
Centrul Municipal de Cultură Arad
Red./DAct. A.H./N.I. Cod: PMA-S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.______/_______
RREFERAT DE APROBARE
Referitor la: aprobarea documentaţiei pentru elaborarea propunerilor de proiecte, în
vederea acordării de finanţări nerambursabile în cadrul programului sportiv de utilitate publică
”Sportul pentru toți”, pentru anul 2023.
Având în vedere:
- prevederile art. 22 din Legea nr. 350/2005:
(1) Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a asigura întocmirea documentaţiei pentru
elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect, care trebuie să cuprindă cel puţin:
a) informaţii generale privind autoritatea finanţatoare;
b) cerinţele minime de calificare solicitate de autoritatea finanţatoare şi documentele care
urmează să fie prezentate de solicitant pentru îndeplinirea cerinţelor respective ;
c) termenii de referinţă;
d) instrucţiuni privind datele limită care trebuie respectate şi formalităţile care trebuie
îndeplinite;
e) instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice şi financiare;
f) informaţii privind criteriile aplicate pentru atribuirea contractului de finanţare
nerambursabilă.
(2) Termenii de referinţă conţin caracteristici ale proiectului referitoare la scopul, obiectivele
specifice, activităţile care urmează a fi desfăşurate, criteriile de evaluare a rezultatelor.
- prevederile art. 10, alin. (1) și (2), Cap. III, Titlul II din Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000:
(1)Sportul pentru toţi reprezintă un complex de activităţi bazate pe practicarea libera a
exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat ori independent.
- prevederile Anexelor 1,2,3 și 4 ale Ordinului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri
publice a proiectelor și programelor sportive,
Consider oportună adoptarea unui hotărâri prin care să se aprobe documentația pentru
acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2023, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul
finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de
interes general, în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”.
PRIMAR
Călin Bibarț
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD
Nr.169/17.01.2023
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: aprobarea Documentaţiei pentru elaborarea propunerilor de proiecte, în
vederea acordării de finanţări nerambursabile din bugetul Consiliului Local al Municipiului
Arad, în anul 2023, în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”, în
baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din
fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Legii nr. 69 din 28
aprilie 2000 privind educaţia fizică şi sportul și ale Ordinului nr. 664/2018 privind finanțarea
din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive
Având în vedere:
- prevederile art. 22 din Legea nr. 350/2005:
(1) Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a asigura întocmirea documentaţiei pentru
elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect, care trebuie să cuprindă cel puţin:
a) informaţii generale privind autoritatea finanţatoare;
b) cerinţele minime de calificare solicitate de autoritatea finanţatoare şi documentele care
urmează să fie prezentate de solicitant pentru îndeplinirea cerinţelor respective ;
c) termenii de referinţă;
d) instrucţiuni privind datele limită care trebuie respectate şi formalităţile care trebuie
îndeplinite;
e) instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice şi financiare;
f) informaţii privind criteriile aplicate pentru atribuirea contractului de finanţare
nerambursabilă.
(2) Termenii de referinţă conţin caracteristici ale proiectului referitoare la scopul, obiectivele
specifice, activităţile care urmează a fi desfăşurate, criteriile de evaluare a rezultatelor.”
- importanța menţinerii unei bune stări de sănătate şi consolidarea socializării cetăţenilor prin
crearea unui cadru social şi organizatoric favorizant,
- necesitatea susţinerii disciplinelor şi a probelor sportive, în funcţie de tradiţia şi de gradul de
dezvoltare a fiecăreia la nivel local, naţional şi internaţional,
-prevederile art. 10, alin. (1) și (2), Cap. III, Titlul II din Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000:
(1)Sportul pentru toţi reprezintă un complex de activităţi bazate pe practicarea libera a
exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat ori independent.
- prevederile Anexelor 1,2,3 și 4 ale Ordinului nr. 664/2018,
P R O P U N E M:
Adoptarea unui hotărâri prin care să se aprobe documentația pentru acordarea de finanţări
nerambursabile în anul 2023, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general,
în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”.
Director executiv Director Executiv Adj. Șef Serviciu
Daniela Pădurean-Andreica Sorin Cristian Groza Daniel Cană
Consilier juridic Consilier superior
Iosim Nadina Adriana Hegyi
Anexa la Hotărârea nr. 36/31.01.2023
a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD
DOCUMENTAŢIA
pentru elaborarea şi prezentarea propunerilor de proiecte
în vederea acordării de finanţări nerambursabile pentru
proiectele sportive din cadrul programelor de utilitate publică
”Sportul pentru toți 2023”
în Municipiul Arad
I. Cadrul legal general
Art.1. Cadrul legal al finanţării proiectelor pentru susținerea programului sportiv de utilitate publică
Sportul pentru toți, în cadrul programelor Centrului Municipal de Cultură Arad, prevăzute în
prezentele metodologii, este:
- Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru
activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 69 din 2000, Legea educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 664 din 6 septembrie 2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și
programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare.
II. Programul sportiv de utilitate publică pentru susținerea proiectelor de finanțare
nerambursabilă ”Sportul pentru toți 2023”
Art.2. Scop: menținerea unei bune stări de sănătate și consolidarea socializării cetățenilor prin
crearea unui cadru social și organizatoric favorizant.
Art.3. Obiective:
a) încurajarea practicării activităților fizice și sportive, în mod continuu și susținut, de cât mai
mulți membri ai comunității locale;
b) atragerea și stimularea tuturor categoriilor de cetățeni, fără nici o discriminare, în mod liber
și voluntar, independent sau în cadru organizat, pentru practicarea activităților fizice și sportive;
c) încurajarea structurilor sportive să dezvolte conceptul de fitness sub toate aspectele sale de
practicare, ca formă de întreținere a stării generale de sănătate și dezvoltare a individului;
d) încurajarea practicării sporturilor de iarnă și a sporturilor/activităților denumite ”de
agrement”: schi, patinaj, sanie/săniuș, sărituri cu schiurile etc.;
e) încurajarea practicării natației, sporturilor nautice și a sporturilor/activităților denumite ”de
agrement”.
Art.4.
(1). Finanțarea în cadrul programului de utilitate publică, în baza bugetului aprobat: Centrul
Municipal de Cultură Arad finanţează proiectele pentru Sportul pentru toți:
a) finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza
unității administrativ-teritoriale;
1
b) finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza
unității administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale
certificatului de identitate sportivă;
c) finanțarea programelor sportive organizate în raza unității administrativ-teritoriale de către
asociațiile județene/municipiului București pe ramuri de sport, afiliate la federațiile sportive
corespondente;
d) finanţarea programelor sportive desfăşurate în raza unităţii administrativ-teritoriale de către
federaţiile sportive naţionale, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului
Bucureşti, ori inspectoratele şcolare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
e) finanţarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru
înalta performanţă sportivă;
f) premierea, în condiţiile legii, a performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive
interne şi internaţionale oficiale.
g) finanţarea programelor sportive ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, înfiinţate pe raza
autorităţii administrativ-teritoriale, derulate prin asociaţiile sportive şcolare şi universitare.
III. Definiţii
Art.5. În sensul prezentei metodologii, următorii termeni se definesc după cum urmează:
a) autoritate finanţatoare - autoritate publică centrală sau locală care acordă o finanţare pentru
proiecte/programe sportive, în condiţiile legii;
b) beneficiar - solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanţare în urma aplicării procedurii
selecţiei publice de proiecte de finanţare a programelor sportive;
c) activitate generatoare de profit - activitate care produce profit în mod direct pentru o
persoană fizică sau juridică;
d) cheltuieli eligibile - cheltuieli care pot fi luate în considerare pentru finanţare în cadrul unui
proiect/program sportiv;
e) contract de finanţare - contract încheiat, în condiţiile legii, între o autoritate publică,
denumită în continuare autoritate finanţatoare, şi un beneficiar structură sportivă de drept public sau
de drept privat cu personalitate juridică sau alte instituţii şi organizaţii conform legislaţiei în vigoare;
f) contract de activitate sportivă - contract încheiat, în condiţiile legii, între structura sportivă
şi o persoană fizică independentă (PIF) care poate fi: sportiv, antrenor, kinetoterapeut, maseur, doctor
sportiv, asistent medical sportiv, manager sportiv, director tehnic, statistician, operator video,
organizator de competiţii, personal auxiliar, alte persoane care contribuie la realizarea acţiunilor
sportive dintr-un program sportiv de utilitate publică;
g) structură sportivă - structură sportivă cu personalitate juridică, de drept public sau privat,
deţinătoare a certificatului de identitate sportivă, căruia i-a fost atribuit un număr de înregistrare în
Registrul sportiv;
h) unitate de învăţământ - unitate de învăţământ cu personalitate juridică care are înfiinţată, în
condiţiile legii, o asociaţie sportivă şcolară fără personalitate juridică, deţinătoare a certificatului de
identitate sportivă, căruia i-a fost atribuit un număr de înregistrare în Registrul sportiv şi care solicită
finanţarea unui proiect/program sportiv, în condiţiile legii;
i) instituţie de învăţământ - instituţie de învăţământ superior cu personalitate juridică, care are
înfiinţată, în condiţiile legii, o asociaţie sportivă universitară fără personalitate juridică, deţinătoare a
certificatului de identitate sportivă, căruia i-a fost atribuit un număr de înregistrare în Registrul
sportiv, care solicită finanţarea unui proiect/program sportiv, în condiţiile legii;
j) finanţare - alocare financiară din fonduri publice pentru implementarea
proiectelor/programelor sportive iniţiate de către structurile sportive, unităţile şi instituţiile de
2
învăţământ pentru asociaţiile sportive şcolare şi universitare, alte organizaţii şi instituţii pentru
proiecte şi programe sportive, aşa cum sunt enumerate la art. 18^1 alin. (2) din Legea educaţiei fizice
şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, de către autorităţile deliberative,
coroborate cu dispoziţiile Ordinului ministrului tineretului şi sportului nr. 664/2018 privind finanţarea
din fonduri publice a proiectelor şi programelor sportive şi cu celelalte dispoziţii legale în materie
pentru programele sportive de utilitate publică;
k) finanţare nerambursabilă - alocare financiară din fonduri publice pentru materializarea
proiectelor/programelor structurilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport
judeţene şi ale municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, cu
modificările şi completările ulterioare, cu dispoziţiile ordinului şi cu celelalte dispoziţii legale în
mater
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.