Arad › 25 mai 2022

HCL 303/2022 adoptată

Hotărâre privind aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2022 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 303 din 25 mai 2022 privind aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2022 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 13107 din 21.02.2022, Analizând raportul de specialitate nr. 3091/14.02.2022 al Serviciului Proiecte, strategii sociale, logistică din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad, Luând în considerare prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, În conformitate cu prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, Anexa nr. 2 - Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al direcţiei de asistenţă socială organizate în subordinea consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 consilieri prezenți din totalul de 22), În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e), alin. (9) lit. c), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. f) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă achitarea cotizației de 1.205 euro la cursul din ziua plății, ce îi revine Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2022 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale. Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Serviciul Public de Interes Local-Direcția de Asistență Socială Arad, prin serviciile de specialitate și se comunică celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Florin ILIONI Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M. 1 ex. Direcția de Asistență Socială Arad 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 25.05.2022 Cod PMA-S4-02 ROMÂNIA PROIECT AVIZAT JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Lilioara STEPANESCU CONSILIUL LOCAL Nr. 100/21.02.2022 H O T Ă R Â R E A nr.______ din __________________2022 privind aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2022 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 13107 din 21.02.2022, Analizând raportul de specialitate nr. 3091/14.02.2022 al Serviciului Proiecte, strategii sociale, logistică din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad, Luând în considerare prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, În conformitate cu prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, Anexa nr. 2 - Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al direcţiei de asistenţă socială organizate în subordinea consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e), alin. (9) lit. c), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. f) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă achitarea cotizației de 1.205 euro la cursul din ziua plății, ce îi revine Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2022 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale. Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Serviciul Public de Interes Local- Direcția de Asistență Socială Arad, prin serviciile de specialitate și se comunică celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL Red./Dact. Varga Ramona/Varga Ramona COD: PMA-S4-01 DAS Arad PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 13107 din 21.02.2022 Primarul Municipiului Arad În temeiul prevederilor art. 136, alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: Aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de interes local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2020 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale, în susţinerea căruia formulez următoarea: REFERAT DE APROBARE Ţinând cont de propunerea Serviciului Public de interes local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” privind plata cotizației ce îi revine în calitate de membru activ pentru anul 2022, consider legală și oportună adoptarea unei hotărâri privind ”Aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de interes local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2022 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale. PRIMAR, Bibarț Călin Ramona Varga / Ramona Varga DAS Arad CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD Direcţia de Asistenţă Socială Arad Serviciul Relații publice și programe sociale România 310318 Arad • Str. Calea Radnei Bl. 108 • tel.+40-257-283134 • fax +40-257-270227 e-mail: [email protected] Nr. 3091/14.02.2022 Raport de specialitate Referitor la: Referatul înregistrat cu nr. 13107 din 21.02.2022, a domnului Călin Bibarț, Primarul municipiului Arad. Obiect: Aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2022 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale Având în vedere faptul că Direcția de Asistență Socială Arad activează în cadrul European Social Network – ESN (Rețeaua Europeană Socială) ca membru cu drepturi depline din anul 2013; Ținând cont de faptul că European Social Network este o organizație non-profit, fondată în anul 1998 de către furnizori de servicii sociale din Danemarca, Islanda, Suedia, Franța, Țările de Jos, Germania, Belgia și Marea Britanie și este sprijinită de Programul Comunității Europene pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate socială; Recunoscând importanța, expertiza, parteneriatele și deschiderea instituțională pe care o oferă această asociere din care fac parte peste 80 de furnizori publici locali de servicii sociale din 30 de țări; Având în vedere adresa de notificare nr. 20735/15.10.2021 privind taxa anuală de membru ESN. Luând în considerare prevederile art. 10 din HG nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, Anexa nr.2 - Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al direcţiei de asistenţă socială organizate în subordinea consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor; PROPUNEM: Aprobarea achitării cotizației de 1.205 euro la cursul din ziua plății, ce îi revine Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2022 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale. Director general Șef serviciu contabilitate Avizat juridic Șef serviciu Oana Pârvulescu Cristiana Florescu Bulai Rareș Varga Ramona Ramona Varga/Ramona Varga DAS Arad

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro