Hotărâre privind aprobarea documentaţiei pentru elaborarea propunerilor de proiecte educative, de tineret și recreative pentru acordarea de finanțări nerambursabile pentru anul 2025, în baza Legii nr. 350/2005 și ale Legii nr. 350/2006
Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2025 a Consiliului Local Arad
Se aprobă documentația care descrie cum se vor pregăti și depune proiectele pentru finanțări nerambursabile în domeniul educativ, de tineret și recreativ, pentru anul 2025. Se precizează că finanțările vin din bugetul municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, diferențind tipurile de activități eligibile (stagiuni, festivaluri, tabere, schimburi internaționale, etc.) și cine poate depune (ONG-uri, unități de învățământ de stat). Practic, locuitorii pot beneficia indirect prin proiecte finanțate în care se investesc fonduri publice pentru activități de tineret, cu termene și condiții stabilite în lista de activități eligibile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ANEXĂ la Hotărârea nr. 30/28.01.2025
a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD
DOCUMENTAŢIA
pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect
în vederea acordării de finanţări nerambursabile pentru
proiecte de educative, de tineret şi recreative din municipiul Arad
I. Cadrul legal general
Art.1. Cadrul legal al finanţării proiectelor de tineret în cadrul programelor Centrului Municipal de
Cultură Arad în domeniul tineretului, prevăzute în prezentele metodologii, este:
- Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru
activităţi nonprofit de interes general;
- Legea nr. 350/2006 - Legea Tinerilor, cu modificările şi completările ulterioare.
LA Programul de susținere a proiectelor de tineret, învățământ
şi recreative 2025
Art.2. Finanţările proiectelor se acordă de către Municipiul Arad din Bugetul general de venituri și
cheltuieli al municipiului Arad prin intermediul Centrului Municipal de Cultură Arad.
Art.3. Scop: Realizarea măsurilor de susţinere în domeniul tineretului.
Art.4. Obiectiv: Dezvoltarea și diversificarea acţiunilor de tineret.
Art.5. (1) Proiecte eligibile: stagii/cursuri; concursuri; tabere; festivaluri; campanii; caravane;
expoziţii; târguri; manifestări sportive şi turistice; cluburi de tineret; seminarii; simpozioane; mese
rotunde; dezbateri; conferinţe; centre de resurse; bănci de date; biblioteci electronice; conferinţe de
presă; pagini WEB; evenimente, întâlniri de lucru; ateliere de lucru; schimburi internaţionale de
tineret; reprezentări internaţionale etc.
(2) Finanţarea în cadrul programului, în baza bugetului aprobat: Centrul Municipal de Cultură Arad
finanţează proiecte de tineret: ale organizaţiilor neguvernamentale de şi pentru tineret, denumite în
continuare ONGT, ale unităţilor de învățământ de stat, selectate, care se desfăşoară conform
metodologiei prevăzute în prezentul document; A
IN. Definiţii
Art. 6. În sensul prezentei metodologii, următorii termeni se definesc după cum -
1. solicitant - orice persoană fizică sau juridică fără scop patrimonial care dep
de proiect.
2. Organizaţii neguvernamentale de tineret, ONGT, sunt persoanele juridice de drept privat
şi fără scop patrimonial, care fumcţionează în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000
cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005,
şi care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:
a) scopul prevăzut în statut vizează direct domeniul tineretului, iar pentru realizarea
acestuia majoritatea obiectivelor asumate sunt adresate tinerilor;
1
ANEXĂ la Hotărârea nr. 30/28.01.2025
a Consiliului Local al Municipiului Arad
b) cel puţin două treimi din numărul total al membrilor sunt tineri.
finanţare nerambursabilă - alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea
desfăşurării de către persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial a unor
activităţi nonprofit care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public
general, regional sau local;
contract de finanţare nerambursabilă - contract încheiat, în condiţiile legii, între o
autoritate publică, denumită în continuare autoritate finanţatoare, şi un beneficiar;
beneficiar - solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanţare nerambursabilă în urma
aplicării procedurii selecţiei publice de proiecte;
cheltuieli eligibile - cheltuieli care pot fi luate în considerare pentru finanţarea
nerambursabilă
„ contribuţie proprie - sumă de bani sau bunuri necesare realizării
acţiunii/programului/proiectului suportate de către beneficiarul finanțării, din surse proprii
sau atrase, în numerar şi/sau natură, în procent de minim 10% din valoarea finanţării.
ANEXĂ la Hotărârea nr. 30/28.01.2025
a Consiliului Local al Municipiului Arad
METODOLOGIA PENTRU
SELECȚIA DE PROIECTE DE TINERET, ÎNVĂŢĂMÂNT ȘI RECREATIVE 2025
CAPITOLUL 1
Principalele direcții de finanţare pentru proiectele de tineret, învăţământ şi recreative 2025
Art.].
1.1 DEZVOLTAREA ȘI DIVERSIFICAREA OFERTEI DE EDUCAȚIE NONFORMALĂ
a) Creşterea numărului și a calității programelor/proiectelor de educaţie nonformală;
b) Creşterea gradului de participare a tinerilor la programe/proiecte de educaţie nonformală;
c) Sprijinirea entităţilor care furnizează servicii de educaţie nonformală;
d) Implementarea unor proiecte şi activităţi nonformale care folosesc abordarea de tip STEAM
(Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Artă, Matematică), printr-o abordare multidisciplinară, integrată şi
aplicată;
e) Dezvoltarea unui sistem de validare și recunoaştere a experienţei şi rezultatelor învăţării în
contexte nonformale;
f) Orientarea educaţiei nonformale cu preponderență către domenii care asigură buna integrare
socială a tinerilor şi manifestarea lor mai activă şi mai responsabilă: educaţie pentru cetăţenie şi
cunoașterea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin ca tineri și ca viitori adulţi, educaţie şi orientare
antreprenorială timpurie, un stil de viață sănătos, educaţie parentală etc.
1.2 FORMAREA UNUI STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS ÎN RÂNDUL TINERILOR
a) Prevenirea şi combaterea excesului de greutate și a obezității în rândul tinerilor prin programe
speciale de activităţi fizice;
b) Susținerea de campanii de informare/educaţie pentru sănătate, cu date privind o nutriţie
sănătoasă şi beneficiile mişcării fizice în rândul tinerilor;
c) Creşterea gradului de participare a tinerilor la activităţi sportive de masă;
d) Asigurarea accesului și acordarea de facilităţi tinerilor în utilizarea în timpul liber a bazelor
sportive;
e) Dezvoltarea și diversificarea ofertei pentru atragerea tinerilor la practicarea diferitelor
activităţi de recreere şi agrement.
1.3 ÎNCURAJAREA IMPLICĂRII ȘI PARTICIPĂRII TINERILOR ÎN VIAŢA CIVICĂ ȘI
DEMOCRATICĂ
a) Susținerea de seminarii, conferinţe şi evenimente similare pentru promovarea participării în
rândul tinerilor;
b) Dezvoltarea şi diversificarea acțiunilor privind implicarea tinerilor în viaţa comunității;
c) Creşterea gradului de sensibilizare a opiniei publice cu privire la importanța
implicării în activități de voluntariat;
d) Conectarea tinerilor la nivelul Uniunii Europene și dincolo de ea în vederea creşterii
implicării voluntare, a încurajării mobilităţilor de învăţare, solidarităţii și înţeleg
e)Sprijinirea tinerilor prin calitatea, inovarea şi recunoaşterea lucrului de
ANEXĂ la Hotărârea nr. 30/28.01.2025
a Consiliului Local al Municipiului Arad
1.4 OCUPARE ȘI ANTREPRENORIAT
a) Actualizarea ofertei educaţionale și de formare profesională la cerinţele pieţei muncii în
condiţiile digitalizării și a transformărilor tehnologice;
b) Promovarea organizării de stagii practice pentru tineri, în vederea facilitării angajării
ulterioare a acestora;
c) Facilitarea inserției pe piața muncii a tinerilor care au făcut obiectul unei măsuri judiciare;
d) Facilitarea accesului şi a mobilităţii pe piaţa internă a forţei de muncă atât a tinerilor români
care au studiat în străinătate, cât şi a tinerilor străini care au studiat în România, sau în alte state
membre ale UE;
e) Promovarea de oportunităţi profesionale şi vocaţionale transfrontaliere pentru tineri.
Proiectele de tineret eligibile sunt: stagii/cursuri, concursuri, tabere, festivaluri,
cinemateci/videoteci, campanii, caravane, expoziţii, târguri, manifestări sportive şi turistice, cluburi
de tineret, seminarii, simpozioane, mese rotunde, dezbateri, conferințe, ateliere de lucru, centre de
resurse, pagini WEB, evenimente, întâlniri de lucru, schimburi de experiență.
Art.2. (1) Sumele aprobate pentru Concursul local de proiecte de tineret — 2025 se alocă din bugetul
Centrului Municipal de Cultura Arad prin a Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad .......
şi sunt cele precizate în Anunţul de participare, publicat în Monitorul Oficial şi pe site-ul autorităţii
finanțatoare.
(2) Sumele nealocate ca urmare a desfășurării selecției de proiecte de tineret — 2025 Sesiunea I, se
reportează, organizându-se după caz altă sesiune de selecţie.
CAPITOLUL II
Condiţii şi criterii de eligibilitate pentru proiectele de tineret, învățământ şi recreative
în vederea finanțării
Art.3. — Sunt eligibile proiectele de tineret ale structurilor care:
a) se înscriu în tema şi priorităţile concursului;
b) se încadrează în tipurile de proiecte eligibile pentru concurs, prevăzute la Art. 1, alin (2);
c) asigură (şi fac dovada) contribuţiei proprie şi atrasă (în bani și/sau valorizată) de minim 10% din
valoarea proiectului de tineret;
d) realizează cel puţin punctajul minim de apreciere (50 puncte);
e) respectă prevederile legale în vigoare cu privire la normele de cheltuieli în domeniul activităţii de
tineret, conform Hotărârea Guvernului nr. 259/2006 cu modificările şi completările ulterioare!;
f) se încadrează în perioada de derulare stabilită pentru concurs, perioadă precizată în Anunţul de
participare publicat în Monitorul Oficial şi pe site-ul Centrului Municipal de Cultură Arad;
g) se desfăşoară în municipiul Arad şi nu se adresează exclusiv membrilor organizaţiei solicitante de
finanţare;
h) sunt depuse de structuri care au respectat, în ultimii doi ani, prevederile contractelor de finanţare
nerambursabilă acordate şi/sau parteneriatele semnate cu finanțatorul, după caz;
şi 15 din HG nr. 259/ 2006 cu modificările şi completările ulterioare.
4
ANEXĂ la Hotărârea nr. 30/28.01.2025
a Consiliului Local al Municipiului Arad
i) sunt însoţite de declaraţia pe propria răspundere prin care proiectul de tineret depus nu beneficiază
de atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la Centrul Municipal de Cultură
Arad;
j) sunt depuse de structuri în al căror statut/actul constitutiv sunt prevăzute tipurile de activităţi pentru
care se solicită finanţare;
k) au sediul în Municipiul Arad.
Art.4. Sunt eligibile structurile care au depus, următoarele documente?, într-un singur exemplar,
copii conform cu originalul (adică pe fiecare pagină va fi menţiunea „copie conform cu originalul,
ştampila şi semnătura preşedintelui organizaţiei), sau în original acolo unde este cazul:
a) hotărârea judecătorească de înființare, definitivă şi irevocabilă;
b) statutul şi actul constitutiv, în forma actualizată, forma aflată în vigoare la data depunerii
proiectului care cuprinde toate modificările aferente, aşa cum au fost consemnate în încheierea
judecătorească definitivă şi irevocabilă;
c) hotărârile judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile prin care s-au admis modificări ale
statutului şi actului constitutiv;
d) dovada de sediu?, care se află în termen şi care se regăseşte în actele oficiale ca fiind sediul actual,
conform legii, un exemplar;
e) certificatul de înscriere în Registrul Asociaţiilor şi Fundațiilor, un exemplar;
£) Certificat Fiscal din care să rezulte că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat;
8) Certificat Fiscal din care să rezulte că solicitantul nu are datorii la bugetul local al Municipiului
Arad;
h) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal din care să reiasă că proiectul depus, nu
beneficiază de atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la Centrul Municipal
de Cultură Arad, în original;
i) declaraţie pe proprie răspundere a preşedintelui (directorului) că nu conduc prin structură, membri,
sediu sau prin orice altă situaţie, la raporturi de incompatibilitate cu finanţatorul prin salariaţii
acestuia, conform Anexei nr. 2.
|) declaraţie pe proprie răspundere a preşedintelui (directorului) structurii redactată din care să rezulte
că işi asumă o contribuţie de minimum 10 % din valoarea proiectului.
CAPITOLUL III
Organizarea selecţiei de proiecte de tineret, învățământ şi recreative - 2025
Art.5. (1) Anunţarea publică a Concursului local de proiecte de tineret - 2025, respectiv intenția de
atribuire a contractelor de finanţare, se face de către Centrul Municipal de Cultură Arad prin:
a) anunţ în Monitorul Oficial, Partea a -VI- a;
b) anunţ în două cotidiane locale;
c) site-ul Centrul Municipal de Cultură Arad.
(2) Anunţul poate fi făcut şi prin alte mijloace de informare.
(3) Data apariţiei anunţurilor şi afişarea pe site-ul Centrului Municipal de Cultură Arad trebuie să fie
cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de data limită de depunere a proiectelor.
(4) Anunţul de intenţie va cuprinde perioada de organizare şi locul desfășurării concursurilor,
termenele limită şi locul de depunere a proiectelor de tineret, precum şi locul de unde se pot obţine
informaţii cu privire la metodologia de finanţare.
2 Documentele care nu sunt lizibile nu vor fi Iuate în considerare.
3 Dovada de sediu trebuie să fie pentru sediul care se regăseşte atât în Certificatul de înscriere în
şi fundațiilor în Certidficatul de atestare fiscală cât şi în actul constitutiv şi statutul în vigoare
5
ANEXĂ la Hotărârea nr. 30/28.01.2025
a Consiliului Local al Municipiului Arad
(5) Metodologia de finanţare se poate obţine de la sediul Centrul Municipal de Cultură Arad sau se
poate descărca de pe site-ul Centrul Municipal de Cultură Arad (www.emcarad.ro.)
(6) Solicitanţii au dreptul să ceară în scris, inclusiv prin poşta electronică, clarificări privind
documentaţia de finanţare, cu cel puţin 6 zile înainte de data limită de depunere a proiectelor.
(7) Centrul Municipal de Cultură Arad are obligaţia de a răspunde în scris, inclusiv prin poşta
electronică, solicitărilor de clarificări, cu cel puţin 4 zile înainte de data limită de depunere a
proiectelor.
(8) În situaţia în care la data limită de depunere, există un singur solicitant înscris, Centrul Municipal
de Cultură Arad are obligaţia să repete concursul.
(9) Dacă şi în situaţia prevăzută la alin. (8) se va înscrie la concurs tot un singur solicitant, concursul
se va desfășura conform prevederilor prezentului regulament.
Art. 6. (1) Perioada de depunere a proiectelor de tineret este cea precizată în anunţ, de luni până joi
între orele 8:00-16:30 şi vineri: între orele 8:00-14:00.
(2) Proiectul de tineret, redactat pe formularul de finanţare (în două exemplare), însoţit de
documentele prezentate la Art. 7, se depune în plic sigilat şi ştampilat la sediul Centrul Municipal de
Cultură Arad din Arad, Bd. Revoluţiei nr. 97, ap.4, Secretariat - Registratură, sau se transmite prin
Poştă la adresa de mai sus.
(3) Pentru proiectele care se depun pentru sesiunea de selecție de proiecte de tineret - 2025, pe plic
se va preciza denumirea asociaţiei, „Linia bugetară - proiecte de tineret, învățământ, recreative -
2025” şi titlul proiectului (așa cum este menţionat în formularul de finanțare).
(4) Dacă într-un plic se transmit mai multe proiecte, se va menţiona pe plic numărul proiectelor, cu
titlurile aferente.
(5) Se vor lua în considerare proiectele de tineret înregistrate la Centrul Municipal de Cultură Arad
până la data limită de depunere, dată precizată în anunţul de participare. Proiectele care, din diferite
motive, ajung după termenul de depunere stabilit, sunt descalificate.
Art.7. Pentru selecţia de proiecte de tineret, învăţământ şi recreative - 2025, solicitanţii trebuie să
prezinte următoarele documente:
a) formularul de finanţare, redactat pe modelul prezentat în Anexa nr. 1, în două exemplare, în
original, semnat şi ştampilat;
b) hotărârea judecătorească de înfiinţare, definitivă şi irevocabilă, un exemplar, copie conform cu
originalul;
c) statutul şi actul constitutiv, în forma actualizată, forma aflată în vigoare la data depunerii
proiectului care cuprinde toate modificările aferente, aşa cum au fost consemnate în încheierea
judecătorească definitivă şi irevocabilă, un exemplar, copie conform cu originalul;
d) hotărârile judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile prin care s-au admis modificări ale
statutului şi actului constitutiv, un exemplar, copie conform cu originalul;
e) dovada de sediuf, care se află în termen şi care se regăseşte în actele oficiale ca fiind sediul actual,
conform legii, un exemplar, copie conform cu originalul;
£) certificatul de înscriere în Registrul Asociaţiilor şi Fundațiilor, un exemplar, copie conform cu
originalul;
g) Certificat Fiscal din care să rezulte că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat.
h) Certificat Fiscal din care să rezulte că solicitantul nu are datorii la bugetul local al Municipiului
Arad;
i) declaraţie pe proprie răspundere a preşedintelui (directorului) redactată conform modelului
prezentat în Anexa 3, un exemplar, în original;
+ Dovada de sediu trebuie să fie pentru sediul care se regăseşte atât în Certificatul de înscriere în Registrul asociz
şi fundațiilor, în Certidficatul de atestare fiscală cât şi în actul constitutiv şi statutul în vigoare
6
ANEXĂ la Hotărârea nr. 30/28.01.2025
a Consiliului Local al Municipiului Arad
|) declaraţie pe proprie răspundere, prin care proiectul de tineret depus nu beneficiază de atribuirea
mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la Centrul Municipal de Cultură Arad, un
exemplar, în original
k) împuternicirea responsabilului de proiect de tineret pentru derularea acestuia, în situaţia în care
acesta nu este preşedintele structurii, un exemplar, în original;
1) dovada contribuţiei proprii” şi a altor contribuţii, în situaţia în care acestea există
(convenţia/protocolul/contractul în care se precizează responsabilităţile, inclusiv cele financiare ale
fiecărui partener în realizarea proiectului de tineret);
m) declaraţie pe proprie răspundere a preşedintelui (directorului) că nu conduc prin structură,
membri, sediu sau prin orice altă situaţie, la raporturi de incompatibilitate cu finanţatorul prin
salariaţii acestuia.
n) declaraţie pe proprie răspundere a preşedintelui (directorului) structurii redactată din care să
rezulte că işi asumă o contribuţie de minimum 10 % din valoarea proiectului.
Art. 8. (1)- Selecţia proiectelor de tineret se realizează de către Comisiile de selecţie, constituite în
acest scop la nivelul Centrului Municipal de Cultură Arad;
(2) Comisiile de selecţie de proiecte de tineret şi atribuţiile acestora se vor stabili prin Decizie a
directorului Centrului Municipal de Cultură Arad;
(3) Selecţia se realizează în două etape:
a) etapa eliminatorie, fără punctaj, în care sunt verificate dosarele depuse de către solicitanţi;
b) etapa de evaluare, pe bază de punctaj, care se realizează doar pentru acele proiecte care au
promovat etapa eliminatorie.
Art.9. — Etapa de selecţie, eliminatorie, fără punctaj, a proiectelor de tineret:
(1) Condiţii şi criterii de selecţie:
a) proiectele de tineret trebuie să conţină toate documentele prevăzute la Art. 7;
b) proiectele de tineret care respectă prevederile Art. 3.
(2) Proiectele de tineret care nu îndeplinesc condiţiile şi criteriile de selecţie fără punctaj, prevăzute
la Art. 10 sunt eliminate din concurs.
Art. 10. (1) Etapa de selecţie fără punctaj a proiectelor de tineret se realizează de membrii comisiilor
de selecție constituite la nivelul autorității finanțatoare;
(2) După încheierea etapei de selecţie fără punctaj a proiectelor de tineret, membrii comisiilor de
selecţie au obligaţia de a întocmi un proces verbal cu rezultatele evaluării.
(3) Centralizatoarele cu rezultatele evaluării, se vor publica pe site-ul www.emcarad.ro la data
prevăzută în anunţul de participare.
Art.11. Selecţia pe bază de punctaj:
Proiectele care îndeplinesc condiţiile şi criteriile de selecţie fără punctaj vor fi evaluate din punct de
vedere tehnic de Comisia de selecţie.
Art.12. Selecţia pe bază de punctaj:
(1) Etapa de selecţie pe bază de punctaj a proiectelor de tineret se realizează de meg
de selecție constituite la nivelul autorității finanțatoare.
S In această etapă a proiectului este suficientă o declaraţie pe proprie răspundere a preşedintelui $
să declare capitolele de cheltuieli din cadrul proiectului pe care structura şi le asumă ca reprezentă
Documentele justificative cu privire la contribuţia proprie se vor depune la decontul acţiun
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.