HCL 3/2010 adoptată
Hotărâre privind prelungirea contractelor de închiriere pentru spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă
Documente
- hcl h3773.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.3
din 21 ianuarie 2010
privind prelungirea contractelor de închiriere pentru spaţii
cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive nr.
69.761/09.12.2009;
-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei
Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 69.761/09.12.2009;
-solicitările chiriaşilor înregistrate la Primăria Municipiului Arad;
-rapoartele comisiilor Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (2), lit. „c”, alin.(5), lit.”b” şi art.45 din Legea 215/2001
- Legea adimistraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1.Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere ajunse la termen, cu o perioadă de 1 an,
pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, acelor chiriaşi care au solicitat, folosesc
efectiv spaţiile şi care sunt cu chiria achitată la zi.
Art.2.În actul adiţional se va înscrie clauza: “contractele de închiriere prelungite conform art. 1,
încetează înaintea împlinirii termenului de 1 an, în cazul restituirii imobilului în baza Legii nr.
10/2001 sau al vânzării în condiţiile Legii nr. 550/2002”.
Art.3.Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin
Serviciul Administrare Patrimoniu şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Admnistraţie
Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Ovidiu MOŞNEAG Lilioara STEPANESCU
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciul Administrare Patrimoniu
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex..Dosar şedinţa CLMA 21.01.2010 cod:PMA– S1-02
ROMÂNIA Proiect Avizat:
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD SECRETAR,
CONSILIUL LOCAL Lilioara Stepanescu
HOTĂRÂREA nr._________
Din _________________2009
privind prelungirea contractelor de închiriere pentru spaţii
cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
- iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive nr.
69.761/09.12.2009;
- raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei tehnice a Primăriei
municipiului Arad, înregistrat cu nr. 69.761/09.12.2009;
- solicitările chiriaşilor înregistrate la Primăria Municipiului Arad;
- avizele comisiilor Consiliului Local al Municipiului Arad;
- în temeiul prevederilor art. 36, alin. (2), lit. c, din Legea 215/2001, Legea adimistraţiei
publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 – Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere ajunse la termen, cu o perioadă de 1 an,
pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, acelor chiriaşi care au solicitat, folosesc
efectiv spaţiile şi care sunt cu chiria achitată la zi.
Art. 2 – În actul adiţional se va înscrie clauza: “contractele de închiriere prelungite conform art. 1,
încetează inaintea împlinirii termenului de 1 an, în cazul restituirii imobilului în baza Legii nr.
10/2001 sau al vânzării în condiţiile Legii nr. 550/2002”.
Art. 3 - Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin
Serviciul Administrare Patrimoniu şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Admnistraţie
Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR,
Lilioara Stepanescu
Serviciul Administrare Patrimoniu
Ex.1
O.L./O.L. PMA-S1-01
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
NR. 69.761 /_____________
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere solicitările chiriaşilor cu privire la prelungirea
termenului de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă,
consider oportun adoptarea unei hotărâri prin care să se prelungească contractele de
închiriere cu 1 an, în condiţiile în care în actul adiţional se va specifica faptul că
aceste contracte pot să înceteze şi inainte de termen, prin restituire către foştii
proprietari, sau prin aplicarea prevederilor Legii nr. 550/2002.
PRIMAR,
Ing. Gheoghe Falcă
NR. 69.761/T4/_________
RAPORT
Privind prelungirea contractelor de închiriere pentru spaţii cu altă destinaţie
decât aceea de locuinţă
Având în vedere că majoritatea contractelor de închiriere pentru spaţii
cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, expiră la 31.12.2009, spaţii deţinute
de către - asociaţii, fundaţii, O.N.G. – uri, instituţii publice, societăţi
comerciale, societăţi pe acţiuni, şi faptul că titularii acestora au solicitat
prelungirea termenului de închiriere, este necesară adiţionarea contractelor de
închiriere.
Până la un alt mod de gestionare al acestor spaţii, respectiv, restituirea
către proprietar a celor notificate în baza Legii nr. 10/2001, fie vânzarea
acestora conform prevederilor Legii nr. 550/2002, este necesară gestionarea
acestora şi încasarea chiriei. Toate contractele şi actele adiţionale încheiate în
ultimii 4 ani au prevăzută clauza de eliberare a spaţiului, la data predării către
proprietar a spaţiilor, cluză însuşită şi acceptată de către toţi chiriaşii.
Întrucât şi în anii 2007, 2008, 2009 s-au predat spaţii comerciale
închiriate, foştilor proprietari, fără a exista nici o problemă de eliberare,
deoarece în actul adiţional fusese înscrisă clauza de mai sus, propunem
continuarea acestui mod de gestionare, care şi din punct de vedere tehnic şi al
pazei, este benefic, întrucât spaţiile neînchiriate în general se degradează şi se
devalizează.
În anii 2007, 2008, respectiv 2009 prelungirea contractelor de închiriere
s-a făcut în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.
16/12.02.2007, H.C.L.M.A. nr. 374/20.12.2007 şi H.C.L.M.A. nr.
356/22.12.2008.
Faţă de cele de mai sus considerăm oportun aprobarea adiţionării
contractelor de închiriere expirate, prin prelungirea termenului cu 1 an,
respectiv pentru anul 2010, a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de
locuinţă, acelor chiriaşi care au solicitat, care folosesc efectiv spaţiile, care
sunt cu chiria achitată la zi.
DIRECTOR EXECUTIV, ŞEF SERVICIU,
Ing. Ioan Ignat Ing. Florica Popa
Contracte de închiriere expitare – Ong – uri, instituţii publice, etc.
Nr. ADRESA Supraf DURATA
Crt IMOBILULUI BENEFICIAR mp CONTRACT
Biblioteca
1. A. Vlaicu, bl. Z17 Judeţeană Arad 63.75 31.12.2009
Filiala Cultului
2. Ceahlău nr. 22 Penticostal 138.45 31.12.2009
3. Decebal nr. 24 Direcţia Sănătate 62.00 31.12.2009
Publică
Casa Judeţeană de
4. Decebal nr. 27, ap.6 Pensii 36.29 31.12.2009
Casa Judeţeană
5. Dragalina nr. 16, ap. 3 de Pensii 195.55 31.12.2009
Cantina Univ. V.
6. Dragalina nr. 16, ap. 6 Goldiş 253.33 31.12.2009
Ag. pt. Protecţia
7. Dragalina nr. 16, ap. 16 Mediului 550.42 31.12.2009
Parohia Romano
8. Dunării nr. 17 Catolică 131.45 31.12.2009
Fundaţia Româno
9. Episcopiei nr. 32, ap.5 Germ. 115.77 31.12.2009
As. pt. Protecţia
10. Episcopiei nr. 32 Consumatorilor 59.25 31.12.2009
11. Episcopiei nr. 32 I. T. M. 53.35 31.12.2009
12. Episcopiei nr. 34 I. T. M. 15.72 31.12.2009
Asociaţia
13. Gr. Alexandrescu nr. 3 Nevăzătorilor 43.70 31.12.2009
Uniunea Artiştilor
14. L. Blaga nr. 8 Plastici 105.00 31.07.2009
15. L. Blaga nr. 8 Crucea Roşie 30.00 31.12.2009
Amicii Regelui
16. L. Blaga nr. 13 Mihai 22.99 31.12.2009
17. Micalaca bl. 126 Poliţia Mun. Arad 43.63 31.12.2009
Biblioteca
18. Micalaca bl. 246, ap.18 Judeţeană Arad 60.00 31.12.2009
19. Micalaca bl.329/B, ap.35 Dir. Gen. Fin. Publ. 84.59 31.12.2009
As. Jud. a Hand.
20. P-ţa. Plevnei nr. 1, ap. 1a Locomotori 30.37 31.12.2009
21. P-ţa. Plevnei nr. 2, ap. 12 As. Surzilor 71.85 31.12.2009
22. P-ţa. Veche nr. 7 Club Box Arad 144.44 31.12.2008
Direcţia de Sănătate
23. Paroşeni nr. 3 Publică 627.34 31.12.2009
24. Revoluţiei nr. 50, et. I Protecţia Consumat. 173.60 31.12.2009
25. Revoluţiei nr. 50, et. I Fundaţia I. Slavici 64.61 31.12.2008
26. Revoluţiei nr. 87 Uinv.V.„V. Goldiş” 180.74 31.12.2009
27. Dr. I. Georgescu nr. 6 Aeromodel Club 63.70 31.12.2009
28. Tr. Dobra nr. 2 Casa Jud. Pensii 54.81 31.12.2009
29. Unirii nr. 10 Dir. Săn. Publ. 162.19 31.12.2009
30. V. Goldiş nr. 6 Univ. V.”V.Goldiş” 197.36 31.12.2009
Contracte de închiriere expirate – S.A. – uri, S.R.L. – uri
Nr. ADRESA Supraf DURATA
Crt IMOBILULUI BENEFICIAR mp CONTRACT
1. A. Mureşanu nr. 11 „Electra” S.R.L. 40.70 31.12.2009
2. Bălcescu nr. 1, ap. 2 S.C. „Arcatim” S.A. 31.37 31.12.2009
3. Cicio Pop nr. 15 „Pro Color” S.R.L. 25.92 31.12.2009
4. Cloşca nr. 1 „Ceasul” S.R.L. 48.88 31.12.2009
P.F. „Cristian
5. Eminescu nr. 38, ap. 8 Junior” 35.50 31.12.2009
6. Exterior nr. 19 „Lazzara” S.R.L. 171.52 31.12.2009
7. Kogălniceanu nr. 49 S.C.„Mavill” S.R.L 37.03 31.12.2007
8. Micalaca bl. 329/B „Romimplet” S.R.L. 145.85 expirat
9. Micalaca bl. 108/C Poşta Română S.A. 46.97 31.12.2009
10. N. Grigorescu nr. 5 „Scar-Imo”S.R.L. 53.68 31.12.2008
11. P-ţa. Catedralei nr. 2 „Teriana” S.R.L. 32.44 Expirat
12. Petru Rareş bl. R3 Poşta Română 83.91 31.12.2009
13. Poetului nr. 1 A.F. „Pietrar” 24.00 31.12.2009
14. Revoluţiei nr. 27 „Anapurna” S.R.L. 6.40 31.12.2009
15. Revoluţiei nr. 55, ap. 9 „Sirius” S.R.L. 14.87 Expirat
16. Revoluţiei nr. 57 „Sirius” S.R.L. 73.02 01.06.2007
17. Revoluţiei nr. 57 Pro Libris 42.22 31.12.2008
18. Revoluţiei nr. 62 „Sirius” S.R.L. 51.90 Expirat
19. Revoluţiei nr. 82 Ocupat Steilman 467.89 expirat
„Emildo Star”
20. Revoluţiei nr. 86, corp B S.R.L. 457.26 expirat
„Frizeria Corso”
21. Revoluţiei nr. 86, corp A S.R.L. 83.26 31.12.2009
22. Revoluţiei nr. 86, corp A „Pro Libris” S.A. 267.40 31.12.2008
23. Unirii nr. 2 „Sirius” S.R.L. 14.33 Expirat
24. V. Milea nr. 17 „Pro Libris” S.A. 96.29 31.12.2008
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.