HCL 294/2010 adoptată
Hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Arad
Documente
- hcl h5374.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.294
din 18 noiembrie 2010
privind modificarea inventarului bunurilor
aparţinând domeniului public al Municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu
nr.68054/11.11.2010;
-raportul nr.68055 din 11.11.2010 al Serviciului Dezvoltare Imobile din cadrul Direcţiei
Patrimoniu;
-Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care
utilizează energie solară, geotermală, eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea
calităţii aerului, apei şi solului, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 565/mai 2009;
-prevederile Legii 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare ;
-rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului
Arad;
-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (17 prezenţi din totalul de 23);
În temeiul art.36, alin.(2), lit.”c” şi art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia
publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1.Se aprobă preluarea în domeniul public al Municipiului Arad a bunurilor identificate în
anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Art.2.Valorile de inventar cu care se înregistrează în inventarul bunurilor aparţinând domeniului
public al Municipiului Arad, sunt cele cuprinse în anexa, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.3.Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Arad, se modifică în
mod corespunzător.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Florin Manta Lilioara Stepanescu
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciul Dezvoltare Imobile
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex..Dosar şedinţa CLMA 18.11.2010 cod:PMA– S1-02
Anexa la Hotărârea nr.294/18.11.2010
a Consiliului Local al Municipiului Arad
OBIECTIVE DE INVESTIŢII FINALIZATE CARE SE CUPRIND ÎN INVENTARUL
DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. Denumire obiectiv şi Valoare Observaţii
crt. locţia acestuia lei
1 Şcoala gen. nr. 18 „Avram Iancu” 358.869,82 Finanţare Consiliul
Panouri solare ptr. încălzire apă şi Local al Municipiului
instalaţiile aferente Arad şi Agenţia
Fondului pentru
Mediu Bucureşti
2 Ştrandul „Neptun ” 1.242.750,84 Finanţare Consiliul
Panouri solare ptr. încălzire apă şi Local al Municipiului
instalaţiile aferente Arad şi Agenţia
Fondului pentru
Mediu Bucureşti
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Florin Manta Lilioara Stepanescu
ROMÂNIA AVIZAT
JUDEŢUL ARAD SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepănescu
CONSILIUL LOCAL
PROIECT
Nr.318/11.11.2010
HOTĂRÂREA nr._____
din _________________
privind modificarea inventarului bunurilor
aparţinând domeniului public al Municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu
nr.68054/11.11.2010;
-raportul nr.68055 din 11.11.2010 al Serviciului Dezvoltare Imobile din cadrul Direcţiei
Patrimoniu;
-Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care
utilizează energie solară, geotermală, eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea
calităţii aerului, apei şi solului, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 565/mai 2009;
-prevederile Legii 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia ;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul art.36, alin.(2), lit.”c” şi art.45 din Legea nr.215/2001, privind administraţia
publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.Se aprobă preluarea în domeniul public al Municipiului Arad a bunurilor identificate în
anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Art.2 Valorile de inventar cu care se înregistrează în inventarul bunurilor aparţinând domeniului
public al Municipiului Arad sunt cele cuprinse în anexa, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.3 Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Arad se modifică în
mod corespunzător.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Serviciul Dezvoltare Imobile
Red./Dact.Giurgiu Lucia
PMA – S1 - 01
Anexa
la Hotărârea nr.____ din_______2010
OBIECTIVE DE INVESTIŢII FINALIZATE CARE SE CUPRIND ÎN INVENTARUL
DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. Denumire obiectiv şi Valoare Observaţii
crt. locţia acestuia lei
1 Şcoala gen. nr. 18 „Avram Iancu” 358.869,82 Finanţare CLMA şi
Panouri solare ptr. încălzire apă şi AFM Buc.
instalaţiile aferente
2 Ştrandul „Neptun ” 1.242.750,84 Finanţare CLMA şi
Panouri solare ptr. încălzire apă şi AFM Buc
instalaţiile aferente
PMA – S1 - 01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.68054/11.11.2010
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administraţiei Publice
Locale, republicată şi ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008, îmi exprim
iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :
- aprobarea modificării inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al
Municiăiului Arad, în susţinerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Pornind de la iniţiativa Guvernului României desfăşurată prin Ministerul Mediului cu
privire la finanţarea unor proiecte în cadrul Programului de înlocuire sau de completare a
sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, geotermală, eoliană ori
alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului, am derulat în urma
aprobării două proiecte care au constat în montarea unor panouri solare şi a instalaţiilor aferente
pentru două obiective, respectiv Şcoala generală 18 – “Avram Iancu” şi Ştrandul Neptun Arad.
Aceste două imobile aparţin domeniului public al Municipiului Arad şi întrucât lucrările au fost
receptionate, este necesară cuprinderea acestora ca bunuri în inventarul domeniului public, cu
valoarea lor mărindu-se totodată şi valoarea de inventar .
Având în vedere cele prezentate propun:
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind
aprobarea modificării inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al Municiăiului
Arad.
PRIMAR,
Ing. Gheorghe Falcă
PMA – S1 - 01
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA PATRIMONIU
SERVICIUL DEZVOLTARE IMOBILE
Nr. 68055/11.11.2010
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.68054/11.11.2010 a domnului
Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad;
Obiect: aprobarea modificării inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al
Municipiului Arad,
Având în vedere:
Consideraţii de ordin general
Şcoala generală nr. 18 “Avram Iancu “ şi Ştrandul Neptun Arad sunt bunuri ce aparţin
inventarului domeniului public al Municipiului Arad.
La aceste imobile în ultimii ani s-au executat unele lucrări de investiţii care au contribuit
la modernizarea acestora.
Începând cu anul trecut Ministerul Mediului prin Administraţia Fondului De Mediu a
aprobat derularea Programului de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire
cu sisteme care utilizează energie solară, geotermală, eoliană ori alte sisteme care conduc la
îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului, la care Municipiul Arad a depus şi câştigat două
proiecte ce au constat în montarea de panouri solare şi instalaţiile aferente pentru încălzirea apei
unui bazin în ştrand şi la Şcoala gen Nr. 18 “Avram Iancu”.
Asigurarea apei calde menajere şi a agentului termic (parţial) pentru încălzirea şcolii se
face în sistem centralizat.Pentru a asigura consumurile necesare ale acestor utilităţi am apreciat
ca oportună realizarea proiectelor prin care se asigură reducerea consumurilor şi implicit a
cheltuielilor de întreţinere.
Consideraţii economice :
Valoarea totală a investiţiei - Panouri solare ptr. încălzire apă şi instalaţiile aferente la Şcoala
gen. nr. 18 „Avram Iancu” este de 358.869,82lei.
Valoarea totală a investiţiei -Panouri solare ptr. încălzire apă şi instalaţiile aferente la
„Ştrandul Neptun” este de 1.242.750,84 lei.
Finanţarea acestor obiective de investiţii se va face din fonduri ale bugetului general cu o
contribuţie de 20% din valoarea eligibilă a proiectului şi 80% din valoarea eligibilă fonduri
alocate prin Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu
sisteme care utilizează energie solară, geotermală, eoliană ori alte sisteme care conduc la
îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului.
Consideraţii juridice:
Propunerea de aprobare a modificării inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al
Municipiului Arad,se face în conformitate cu :
-prevederile Legii 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia ;
PMA – S1 - 01
- Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care
utilizează energie solară, geotermală, eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea
calităţii aerului, apei şi solului, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 565/mai 2009;
- prevederile art.36, alin.(2), lit.”b”,alin.(4) lit. „b” şi “f”din Legea nr.215/2001 privind
administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare
Faţă de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri privind modificarea
inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Arad,
DIRECTOR ŞEF SERVICIU
Ing. Ignat Ioan Ing. Lucia Giurgiu
PMA – S1 - 01
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.