Arad › 23 decembrie 2013

HCL 291/2013 adoptată

cu privire la aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii a obiectivului de investiţie Reabilitare clădire cinema Grădişte

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.291 din 23 decembrie 2013 cu privire la aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii a obiectivului de investiţie „Reabilitare clădire cinema Grădişte” Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.67506/29.10.2013; - raportul nr.67509 din 29.10.2013 al Serviciului Investiţii şi Dezvoltare Imobile din cadrul Direcţiei Tehnice; - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 44, alin.1, conform căruia „documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi cele din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă, de către autorităţile deliberative”; -îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; - adoptarea hotărârii cu 21 voturi pentru şi 2 „abţineri” (23 prezenţi din totalul de 23); În temeiul prevederilor art. 36, alin. (2), lit.”b”,alin. (4) lit. „d” şi ale art. 45 alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1 Se aprobă „Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii” a obiectivului de investiţie „Reabilitare clădire cinema Grădişte”, cu caracteristicile şi indicatorii tehnico- economici cuprinşi în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din fonduri ale bugetului general şi alte surse atrase în condiţiile legii . Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Glad VARGA Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red/Dact IF/IF Verif. SL 1 ex. Serviciul Investiţii şi Dezvoltare Imobile 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad Cod PMA -S1-02 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 23.12.2013 Anexa la Hotărârea nr. 291 din 23.12.2013 a Consiliului Local al Municipiului Arad CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI : „ REABILITARE CLĂDIRE CINEMA GRĂDIŞTE ” Faza:Documentaţie Avizare Lucrări de Intervenţii TITULAR : MUNICIPIUL ARAD BENEFICIAR : MUNICIPIUL ARAD INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI : Varianta I A. Valoarea investiţiei : : 2.984.640,00 lei (inclusiv TVA ) din care C+M : 1.417.300,00 lei ( inclusiv TVA ) Dotări : 580.940,00 lei ( inclusiv TVA ) B. Capacităţi: Situaţia existentă clădire cinematograf : S teren = 1.503, 00 mp S construită la sol = 459, 00 mp S construită etaj = 48, 40 mp S construită desfă. = 552, 70 mp Suprafaţă utilă = 670, 07 mp Situaţia propusă clădire cinematograf : S teren = 1.503, 00 mp S construită la sol = 459, 00 mp S construită etaj = 48, 40 mp S construită desfă. = 552, 70 mp Suprafaţă utilă = 670, 07 mp Situaţie existentă şi propusă ecran proiecţie : S teren = 1.503, 00 mp A construită Ecran = 45,20 mp A suprafaţă utilă = 45, 20 mp Situaţia existentă clădire anexă : S construită la sol = 12,50 mp Suprafaţă utilă = 12, 50 mp Se propune demolarea clădirii anexe Caracteristicile principale ale construcţiei: - Clasa de importanţă III - Categoria de importanţă C - Grad de rezistenţă la foc II - Număr de nivele - P + E parţial . Durata de realizare a investiţiei : 12 luni , D. Eşalonarea investiţiei : Conform graficului de realizare a investiţiei. E. Finanţarea investiţiei se asigură din fonduri ale bugetului general şi alte surse atrase conform listelor de investiţii aprobate în condiţiile legii. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Glad VARGA Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU ROMÂNIA AVIZAT JUDEŢUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Stepanescu Lilioara CONSILIUL LOCAL PROIECT Nr.243/29.10.2013 HOTĂRÂREA nr._____ din _________________ cu privire la aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii a obiectivului de investiţie „Reabilitare clădire cinema Grădişte” Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.67506/29.10.2013; - raportul nr.67509 din 29.10.2013 al Serviciului Investiţii şi Dezvoltare Imobile din cadrul Direcţiei Tehnice; - Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; - prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 44, alin.1, conform căruia „documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi cele din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă, de către autorităţile deliberative”; - prevederile art.36, alin.(2), lit.”b”,alin.(4) lit. „d” şi ale art.45, alin.1 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1 Se aprobă „Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii” a obiectivului de investiţie „Reabilitare clădire cinema Grădişte”, cu caracteristicile şi indicatorii tehnico- economici cuprinşi în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din fonduri ale bugetului general şi alte surse atrase în condiţiile legii . Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Anexa la Hotărârea nr. ________din _____2013 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI : „ REABILITARE CLĂDIRE CINEMA GRĂDIŞTE ” Faza:Documentaţie Avizare Lucrări de Intervenţii TITULAR : MUNICIPIUL ARAD BENEFICIAR : MUNICIPIUL ARAD INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI : Varianta I A. Valoarea investiţiei : : 2.984.640,00 lei (inclusiv TVA ) din care C+M : 1.417.300,00 lei ( inclusiv TVA ) Dotări : 580.940,00 lei ( inclusiv TVA ) B. Capacităţi: Situaţia existentă clădire cinematograf : S teren = 1.503, 00 mp S construită la sol = 459, 00 mp S construită etaj = 48, 40 mp S construită desfă. = 552, 70 mp Suprafaţă utilă = 670, 07 mp Situaţia propusă clădire cinematograf : S teren = 1.503, 00 mp S construită la sol = 459, 00 mp S construită etaj = 48, 40 mp S construită desfă. = 552, 70 mp Suprafaţă utilă = 670, 07 mp Situaţie existentă şi propusă ecran proiecţie : S teren = 1.503, 00 mp A construită Ecran = 45,20 mp A suprafaţă utilă = 45, 20 mp Situaţia existentă clădire anexă : S construită la sol = 12,50 mp Suprafaţă utilă = 12, 50 mp Se propune demolarea clădirii anexe Caracteristicile principale ale construcţiei: - Clasa de importanţă III - Categoria de importanţă C - Grad de rezistenţă la foc II - Număr de nivele - P + Eparţial . Durata de realizare a investiţiei : 12 luni , D. Eşalonarea investiţiei : Conform graficului de realizare a investiţiei. E. Finanţarea investiţiei se face din fonduri ale bugetului general şi alte surse atrase conform listelor de investiţii aprobate în condiţiile legii. PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 67506/29.10.2013 Primarul Municipiului Arad În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale, republicată şi ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect : - aprobarea „Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii a obiectivului de investiţie „ Reabilitare clădire cinema Grădişte ”, în susţinerea căruia formulez următoarea: EXPUNERE DE MOTIVE Clădirea cinematografului din cartierul Grădişte situată în Arad, Str. Petru Rareş, nr. 25, este proprietatea publică a Municipiului Arad,după preluarea acesteia de la RADEF. Clădirea a fost construită între anii 1920 – 1930 şi a funcţionat până în anul 1989 în acest scop, în prezent fiind într-o stare avansată de degradare, fără a fi utilizată. Conform prevederilor Legii nr. 303/2008 după preluarea acestor imobile de către administraţie, ne revine obligaţia de a le repune în stare de funcţionare, astfel încât să poată deservi şi unor activităţi social – cultural – educative. Pentru a crea condiţii de funcţionare optime şi a asigura un nivel de prezentare la standarde actuale pentru activităţile pentru care de doreşte a fi utilizată această clădire, este necesară o reabilitare a întregului ansamblu cinematografic, care este format din :  Clădirea cinematografului care este compus din două construcţii independente : - Cinematograful - Ecranul de proiecţie pentru grădina de vară  Anexă gospodărească . Astfel, propun: Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii a obiectivului de investiţie „ Reabilitare clădire cinema Grădişte ”, PRIMAR, Ing. Gheorghe Falcă CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD DIRECŢIA TEHNICĂ Serviciul Investiţii, Dezvoltare Imobile Nr. 67509 din 29.10.2013 RAPORT al serviciului de specialitate Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 67506/29.10.2013 a domnului Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad Obiect : Propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii ( D.A .L.I.) al obiectivului de investiţie : ,,REABILITARE CLĂDIRE CINEMA GRĂDIŞTE ”. În urma cuprinderii în Programul de buget a finanţării obiectivului de investiţie „ Reabilitare clădire cinema Grădiţte ”, s – a achiziţionat serviciul de proiectare pentru Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pe care o supunem avizării dvs. Consideraţii de ordin general : Clădirea cinematografului a fost construită între ani 1920 – 1930 şi a funcţionat o perioadă de timp în acest scop, ( până în anul 1989 – 1990 ). După această perioadă imobilul a primit mai multe funcţionalităţi. În prezent imobilul este neutilizat şi este într – o stare avansată de degradare. Conform prevederilor Legii nr. 303/2008 după preluarea acestor imobile de către administraţie , ne revine obligaţia de a le repune în stare de funcţionare. Imobilul situat în Arad, Str. Petru Rareş , nr. 25, este proprietatea Municipiului Arad declarată conform Hotărârii nr. 45 /2011. Pe amplasament pe lângă clădirea cinematografului există şi o clădire ce deserveşte ca locuinţă de serviciu pentru o fostă angajată RADEF, precum şi un ecran pentru proiecţie film în aer liber la grădina de vară, construcţii care de asemenea sunt degradate. Prin prezentul D.A.L.I se propune reabilitarea clădirii şi a întregului ansamblu cinematografic pentru integrarea imobilului în circuitul cinematografic şi pentru unele activităţi la nivel de cartier cu specific social – cultural – educative. Documentaţia de avizare lucrări de intervenţii pentru „ Reabilitare clădire cinema Grădişte ” a fost realizată de către S.C. PARSYMONIA S.R.L. conform HGR 28/ 2008. Consideraţii tehnice : Constructiv clădirea cinematografului are regim de înălţime P + 1E parţial şi este formată din : - Hol de intrare care are regim de înălţime P+ 1Eparţial , forma în plan se înscrie într – un dreptunghi cu dimensiunile de 16,20m x 8,25m. - Sală de cinematograf, cu regim de înălţime P, cu înălţimea liberă de nivel de 6,9m. Dimensiunile în plan de 21,15m x 11,8m. - Extinderea parter care cuprinde spaţii de locuit pentru angajaţi ,cu regim de înălţime P, dimensiunile în plan de 15,75m x 4,9 m. Ecranul de proiecţie este o construcţie amplasată pe limita de proprietate , în spatele parcelei , având forma în plan a literei „ U ” cu latura de 11,10 m şi două laturi de 3,0 m. Pe acelaşi amplasament se află şi o clădire anexă, care este o construcţie provizorie cu regim de înălţime P, având dimensiunile în plan de 2,25m x 5,0 m . Clasă de importanţă a clădirii este III, categoria de importanţă este C. Prin D.A.L.I pentru realizarea obiectivului propus, din punct de vedere tehnico – economic, se propun două variante de realizare a obiectivului şi anume: Varianta I :  Cinematograf : clădirea păstrează regimul de înălţime P+1Eparţial , dar se consolidează prin refacerea etajului parţial, a planşeului peste parter, se recompartimentează şi se refac finisajele interioare şi exterioare , se schimbă tâmplăria interioară şi exterioară. Se propune consolidarea conform variantei minimale , stabilită prin expertiza tehnică, care constă din consolidare parţială a etajului şi reabilitarea totală a acestuia, alături de consolidarea şi refacerea elementelor de rezistenţă verticale şi orizontale , refacerea şarpantei şi a învelitorii, refacerea finisajelor interioare şi exterioare , refacerea instalaţiei electrice, termice şi sanitare . După reabilitare dimensiunile spaţiilor sunt Reabilitarea clădirii. Spaţii etaj:  Sală proiecţie S= 19,95 mp  Grup sanitar S= 3,37 mp  Birou S = 8,75mp. Spaţii parter:  Holuri de acces S = 71,85 mp + S = 11,56 mp  Grup sanitar femei S= 8,7 mp  Grup sanitar bărbaţi S= 8,7 mp  Casierie S= 4,88 mp  Magazie S= 2,64 mp + S = 13,97mp  Spaţiu tehnic S = 3,8 mp  Cabine S = 6,23 mp + S = 6,23 mp  Birou S= 3,8 mp + S = 12,23 mp  Sală cinema capacitate 120 locuri, sala va fii dotată cu o scenă demontabilă în vederea deserviri şi a unor activităţi social - culturale – educative.  Clădirea se va dota cu instalaţii noi sanitare, termice, ventilaţii, climatizare, electrice şi de curenţi slabi . Se va monta o centrală termică pe gaz şi un aparat de ventilaţie tip csiller. Dotări : - scaune şi mobilier de birou - - scenă demontabilă - - sistem cinema (aparat proiecţie şi accesorii)  Ecranul : construcţia existentă se reabilitează prin refacerea contraforţilor, refacerea finisajelor şi demolarea închiderilor de lemn realizate pentru şopronul existent. Grupul sanitar existent se reabilitează complet prin schimbarea tâmplăriei , instalaţiei electrice şi sanitare . De asemenea în dreapta ecranului se realizează un grup sanitar nou pentru femei şi bărbaţi necesar grădinii de vară.  Anexa este propusă să se demoleze.  Amenajarea curţii cu platforme pavate pentru a se asigura platforma pentru scaune la grădina de vară, trotuare de acces şi mici zone verzi.  Refacerea împrejmuirii imobilului. Varianta II :  Cinematograf: sunt cuprinse lucrările de la varianta I, dar cu lucrări de consolidare conform variantei maximale , stabilită prin expertiza tehnică care constau în consolidarea totală a etajului şi a parterului clădirii , refacerea finisajelor interioare şi exterioare refacerea parţială a acoperişului, înlocuirea tâmplăriei vechi şi reabilitarea termică a clădirii. Spaţiile care sunt propuse în această variantă au aceleaşi dimensiuni ca şi cele din varianta I. Clădirea se va dota cu instalaţii noi sanitare, termice, ventilaţii, climatizare, electrice şi de curenţi slabi . Se va monta o centrală termică pe gaz şi un aparat de ventilaţie tip csiller. Dotări : - scaune şi mobilier de birou - - scenă demontabilă - sistem cinema (aparat proiecţie şi accesorii ) Ecranul : propunerea de reabilitare este conform variantei I  Anexa : este propusă să se demoleze.  Amenajarea curţii cu platforme pavate pentru a se asigura platforma pentru scaune la grădina de vară, trotuare de acces şi mici zone verzi.  Refacerea împrejmuirii imobilului. Ambele variante implică investiţii în amenajarea interioară şi exterioară a spaţiilor şi reorganizarea funcţiunilor existente pentru a satisface normele în vigoare pentru funcţiunea de cinematograf , sau spaţiu pentru desfăşurarea unor activităţi social – cultural – educativ. Recomandarea expertului asupra soluţiei optime din punct de vedere tehnic şi economic , este pentru varianta I. Considerăm oportună propunerea de aprobare a variantei I prezentată în cadrul documentaţiei, deoarece [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro