Arad › 30 septembrie 2014

HCL 285/2014 adoptată

cu privire la respingerea cererii de revocare a Hotărârii nr.201/17.07.2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan urbanistic pentru zonă construită protejată, Zona Monumente Protejate Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.285 din 30 septembrie 2014 cu privire la respingerea cererii de revocare a Hotărârii nr.201/17.07.2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan urbanistic pentru zonă construită protejată, Zona Monumente Protejate Arad Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.59894/19.09.2014 - raportul de specialitate înregistrat cu nr.59888/19.09.2014, - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, - adresa cu titlu de plângere prealabilă, a Dl. Virvescu Cornel, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.18.08.2014, prin care solicită revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.201/2014, privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru zona construită protejată, ZONA MONUMENTE PROTEJATE ARAD, - prevederile art. 25 alin.(1), art. 56 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 562/2013 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ), - art.7 alin.(1^1) din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; - adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenţi din totalul de 23). În temeiul prevederilor art.36, alin. (1), alin. (9) şi art.45 alin.(1) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Articol unic.- Se respinge ca neîntemeiată şi nefondată cererea Dl. Virvescu Cornel, înregistrată la Primăria Municipiului Arad, cu nr. 53101 din 18.08.2014, cu titlu de plângere prealabilă, de revocare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.201/17.07.2014 privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru zona construită protejată, Zona Monumente Protejate Arad. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢÃ Adrian-Cătălin LĂZURCĂ Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red./Dact. IF/IF Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Juridic Contencios 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad Cod PMA -S1-02 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 30.09.2014 ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDETUL ARAD Nr.281/25.09.2014 SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.______ din __________________2010 cu privire la respingerea cererii de revocare a Hotărârii nr.201/17.07.2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan urbanistic pentru zonă construită protejată, ZONA MONUMENTE PROTEJATE ARAD Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.59894/19.09.2014 - raportul de specialitate înregistrat cu nr.59888/19.09.2014, - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, - adresa cu titlu de plângere prealabilă, a Dl. Virvescu Cornel, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.18.08.2014, prin care solicită revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.201/2014, privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru zona construită protejată, ZONA MONUMENTE PROTEJATE ARAD, - prevederile art. 25 alin.(1), art. 56 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 562/2013 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ), - Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.36, alin. (1), lit.”c”, lit.”d”, alin. (5) lit.”a,b”, alin. (6), litera „a” punctul 18, pct.19 şi art.45 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Articol unic.- Se respinge ca neîntemeiată şi nefondată cererea Dl. Virvescu Cornel, înregistrată la Primăria Municipiului Arad, cu nr. 53101 din 18.08.2014, cu titlu de plângere prealabilă, de revocare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.201/17.07.2014 privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru zona construita protejata, ZONA MONUMENTE PROTEJATE ARAD, PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr.59894/19.09.2014 În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al art.37 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre cu următorul obiect: respingerea cererii de revocare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.201/2014 privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru zona construita protejata, ZONA MONUMENTE PROTEJATE ARAD , în susţinerea căruia prezint următoarea EXPUNERE DE MOTIVE Având în vedere: - motivele expuse în contestaţia depusă de Dl. Virvescu Cornel cu titlu de plângere prealabilă înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 53101 din 18.08.2014, prin care solicită revocarea Hotărârii nr.201/17.07.2014; -raportul nr. 59888 din 19.09.2014 al serviciilor de specialitate din cadrul aparatului Primarului Municipiului Arad, prin care se propune respingerea cererii de revocare adresată Consiliului Local, ca neîntemeiată, PROPUN Adoptarea unei hotărâri de respingere a cererii de revocare a Hotărârii nr.201/17.07.2014 a Consiliului Local, ca neîntemeiată şi nefondată. PRIMAR Gheorghe Falcă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD SECRETAR SERVICIUL JURIDIC CONTENCIOS Nr. 59888 din 19.09.2014 RAPORT privind propunerea de respingerea cererii de revocare a Hotărârii nr.201/17.07.2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan urbanistic pentru zonă construită protejată, ZONA MONUMENTE PROTEJATE ARAD Având în vedere: - adresa cu titlu de plângere prealabilă a Virvescu Cornel, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.53101 din 18.08.2014, prin care se solicită revocarea a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.201/17.07.2014; - Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.201/17.07.2014 privind aprobarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.201/17.07.2014 privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru zona construita protejata, ZONA MONUMENTE PROTEJATE ARAD, - prevederile Legii 554/2004, legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, propunem respingerea ca neîntemeiată şi nefondată a cererii SC CORLEONE SRL Arad de revocare a hotărârii menţionate, pentru următoarele MOTIVE Prin Hotărârea nr.201/17.07.2014, Consiliul Local al Municipiului Arad s-a aprobat documentaţia de urbanism pentru zona construita protejata, ZONA MONUMENTE PROTEJATE ARAD. Dl. Virvescu Cornel a contestat această hotărâre, adresându-se Consiliului Local cu o cerere de revocare a acesteia - plângere prealabilă1 depunerii unei acţiuni în justiţie pentru anularea hotărârii. 1 Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, art..7: “Procedura prealabilă (1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”. Art.1. (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. Art.2. lit. j) plângere prealabilă - cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia; Referitor la diferenţele dintre varianta supusă dezbaterii publice din data de 06.03.2013 şi varianta aprobată. Conform prevederilor ORDIN MDRT 2701/2010 în perioada 27.02.2013 -15.03.2013 s-a desfăşurat activitatea de informare şi consultare a publicului cu privire la propunerile preliminare ale documentaţiei de urbanism, activitate desfăşurată înainte de transmiterea acesteia pe circuitul tehnic de avizare. Ulterior parcurgerii acestei etape procedurale legale, s-au depus documentaţii specifice pentru obţinerea de avize şi acorduri. Varianta finală a documentaţiei care a preluat condiţiile impuse de către avizatori a fost postată pe site-ul Primăriei Municipiului Arad din data de 03.03.2014 în vederea parcurgerii procedurii de transparenţă decizională. În această etapă s-au formulat răspunsuri la sesizările primite din partea societăţii civile. 2. Neconcordanţe între memoriul General al PUZCP şi Regulamentul Local de urbanism (RLU). Considerăm că nu sunt neconcordanţe între memoriul general şi RLU. În cadrul Memoriului General al PUZCP s-au descris doar acele investiţii care generează circulaţii de teren şi investiţii publice, iar în cadrul RLU, s-au prezentat detaliat reguli pe subunităţi funcţionale, aşa cum sunt şi cele 3 locaţii: - Locuinţe colective cu funcţiuni complementare, str. 9 Mai nr. 2 - Construcţie cu funcţiuni mixte, str. I.C. Brătianunr. 13, V. Milea nr. 32 - Construcţie cu funcţiuni mixte, intersecţie bd. Revoluţiei cu str.Crişan Neîndeplinirea componentele obligatorii şi necesare ale informării şi consultării publicului. Considerăm că au fost îndeplinite cerinţele obligatorii prevăzute în Ordinul MDRT nr. 2701/2011 pentru informarea şi consultarea publicului asupra documentaţiei de urbanism. Avand in vedere ca la data apariţiei Ordinului MDRT nr. 2701/2010, documentaţia de urbanism PUZCP se afla in etapa de elaborare a propunerilor, activitatea de informare si consultare a publicului s-a desfasurat incepând cu această etapa: - începând cu data de 27.02.2013 s-a afişat pe panourile de afisaj de la intrarea in Primăria Municipiului Arad, anunţul privind posibilitatea consultarii documentaţiei pana la data de 15.03.2013 şi organizarea dezbaterii publice in data de 06.03.2013 avand ca tema propunerile preliminare privind documentaţia PUZCP. Anunţul a fost transmis si catre mass media locală, reprezentanti ai mediului de afaceri, ai societatii civile interesate si a fost postat pe site-ul Primariei Municipiului Arad. De asemenea au fost postate afişe format A2, reprezentand anunţul privind consultarea documentatiei si organizarea dezbaterii publice in urmatoarele locatii din municipiul Arad: Palatul Cenad, Palatul Administrativ, Galeria Delta, Info Europa, Parcari, Infotour, Patiseria km 0 Podgoria - in etapa de emitere a avizului de mediu s-au publicat în mass media locală anunţuri privind posibilitatea de consultare a documentaţiei (JURNAL ARĂDEAN din data de 06.11.2013 şi 11.11.2013) şi anunţ în data de 04.12.2013 referitor la decizia etapei de încadrare. - din data de 03.03.2014 s-a postat pe site-ul Primariei Municipiului Arad documentatia PUZ CP in varianta finală în vederea parcurgerii procedurii de transparenţă decizională. Nerespectarea prevederile art. 32, alin. (7) din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului actualizată, cu referire la majorarea coeficientului de utilizare a terenului (CUT) reglement prin PUZCP faţă de cel aprobat prin PUG Municipiul Arad. Consideram că textul articolului sus mentionat nu se refera la documentatii PUZ initiate şi finanţate de catre autoritatea publica locala ci doar la documentaţiile de urbanism finanţate de către persoane fizice/juridice. Redam continutul complet al articolului sus mentionat: «Modificarea prin planuri urbanistice zonale de zone ale unei unităti teritoriale de referintă, stabilite prin reglementări aprobate prin Planul urbanistic general, poate fi finantată de persoane juridice si/sau fizice. În această situatie, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) propus de noua reglementare nu îl va putea depăsi pe cel aprobat initial cu mai mult de 20%, o singură dată. » Nerespectarea HGR 525/1996 privind POT, regimul de înălţime mediu al clădirilor învecinate şi a destinaţiei zonelor (referire şi la HCL Arad nr. 223/25.10.2012) - PUZCP a reglementat indicatorii urbanistici solicitaţi de legislaţia actuală de urbanism ţinând cont de destinaţia zonei şi de destinaţia construcţiilor. Destinaţia zonei s-a enunţat pentru fiecare Subzonă Istorică de Referinţă, luând în considerare caracterul actual al fiecăreia, având în vedere că ţesutul urban este pre-existent reglementărilor formulate prin PUZCP şi RLU aferent. POT maxim a fost stabilit pentru construcţia propusă pe str. 9 Mai nr. 2 ţinând seama de faptul că nu are ca destinaţie propusă doar locuirea ci şi funcţiuni complementare –comerţ, turism. -Cu privire la aspectul referitor la caracterul zonelor celor trei amplasamente ca fiind «zonă cu caracter rezidenţial cu locuinţe individuale» consideram că aceste construcţii propuse au în toate vecinătăţile SIR construcţii existente similare ca destinaţie şi gabarit: locuinţe colective de tip bloc, locuinţe în condominiu în construcţii de locuinţe de tip vilă (maxim 6 apartamente). Amplasamentul de pe 9 Mai este adiacent unei cai de circulaţie majoră din Arad, Calea Romanilor, unde există blocuri de locuinţe cu P+10 nivele şi construcţii noi cu gabarite similare celui propus şi cu destinaţii de locuinţe şi funcţiuni complementare. Faţă de cele exprimate mai sus, HCL 223/25.10.2012 poate produce efecte în zonele strict rezidenţiale, cum ar fi ansambluri exclusiv rezidenţiale până în 6 apartamente. Nu este cazul nici unuia dintre SIR-urile invocate. -Problematica înălţimii construcţiilor faţă de înălţimea medie a clădirilor învecinate Referitor la articolul invocat privind respectarea înălţimii medii a clădirilor învecinate, text ce se regăseşte în HGR 525/1996, republicată şi actualizată, la Art. 31, trebuie corelat cu alin. (3) al Art. 31 prin care se stipulează exceptarea de la prevederile anterioare pentru construcţiile care au fost cuprinse într-un PUZ, ce se va aproba conform legii. Completăm cele expuse în acest articol, că la aceste construcţii propuse, indiferent de caz, se vor respecta cumulat amplasarea faţă de aliniamentul stradal şi amplasarea în interiorul parcelei, conform Cod Civil şi conform HGR 525/1996. Orice construcţie nouă va respecta un cumul de articole în materie legislativă de urbanism, cod civil, normative, etc. Menţionăm că toţi indicatorii urbanistici specificaţi în documentaţie reprezintă limite maxime, nefiind obligatoriu de atins în procedura de autorizare a construcţiilor. Nerespectarea procedurii de emitere a unui aviz de oportunitate. Conform prevederilor art 32 alin (1) lit c din Legea nr. 350/2001privind amenajarea teritoriului si urbanismul, avizul de oportunitate se emite in cazul PUZ-urilor elaborate si finantate prin grija persoanelor fizice si/sau juridice interesate si nu in situatia PUZ-urilor elaborate de catre autoritatea publica locala. Pentru locatiile in cauza s-au emis avize de oportunitate in anul 2009 la solicitarea unor investitori privati, propunerile PUZCP preluând prevederile acestor avize. Nerespectarea temei de proiectare iniţiale. Considerăm că datele din tema iniţială nu au schimbate, însă având în vedere că elaborarea documentaţiei de urbanism PUZCP s-a făcut într-un interval relativ mare de timp, a fost necesar a se prelua în cadrul acesteia şi documentaţiile aprobate de către CLM Arad sau aflate în procedură de elaborare. Neafişare pe site-ul PM Arad a listei privind avizele obţinute şi alte date referitoare la documentaţie. Pe site-ul Primăriei Municipiului Arad la secţiunea Hotărâri sunt afişate documentele obligatorii privind documentaţia aprobată, printre care şi referatul de specialitate al Arhitectului Sef care conţine şi lista privind avizele obţinute. Toate prevederile RLU pentru subunităţile funcţionale în cauză se înscriu în elementele urbanistice necesare destinaţiei construcţiilor şi în funcţie de amplasament. Specificaţiile sunt suficiente pentru realizarea acestor obiective la faza DTAC, dacă se păstrează toate prevederile RLU aferent PUZCP pentru aceste amplasamente. Faţă de cele de mai sus arătate, considerăm ca Hotarârea 201/17.07.2014 a fost legal adoptata având in vedere prevederile art. 25 alin.(1), art. 56 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 562/2013 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ). SECRETAR ŞEF SERVICIU JURIDIC Lilioara Stepanescu Sorin Contraş SEF SERVICIU CONSILIER JURIDIC Cojocareanu Melania Horgea Florentina

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro