Arad › 28 iulie 2017

HCL 266/2017 adoptată

Hotărâre privind exprimarea intentiei Consiliului Local al Municipiului Arad, în numele Municipiului Arad, ca membru fondator, privind constituirea unei Asociatii de Dezvoltare Intercomunitare pentru Transportul Public Local

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 266 din 28 iulie 2017 privind exprimarea intenţiei Consiliului Local al Municipiului Arad, în numele Municipiului Arad, ca membru fondator, privind constituirea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare pentru Transportul Public Local Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive nr. 48.549/24.07.2017, Luând în considerare raportul de specialitate al Serviciului Transport Public Local, Autorizare Activităţi Economice, înregistrat cu nr. 48.550/24.07.2017, precum și rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 742/2014, Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 182/2011 privind modificarea şi completarea Normelor de aplicare a legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 353/2007, Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare, În considerarea faptului că, în scopul accesării de fonduri europene, în Ghidul Solicitantului – Condiţii Specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte cu titlul POR/2017/4/4.1/1, Axa Prioritară 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Obiectivul Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabile, există obligativitatea încheierii unui contract de servicii publice în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului, Ţinând cont de faptul că, în Compania de Transport Public S.A. Arad, acţionariatul este format din Municipiul Arad (70,6837%), Judeţul Arad (38,4336%), Comuna Săvârşin (0,3228%), Oraşul Lipova (0,3228%), Comuna Ghioroc(0,2278%) şi Oraşul Pâncota (0,0093%), Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenţi din totalul de 22), În temeiul prevederilor art. 4, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 14, art. 45 alin. (1), art. 115 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD HOTĂRĂŞTE Art.1. Se exprimă intenţia Consiliului Local al Municipiului Arad de participare, în numele Municipiului Arad, în calitate de membru fondator, la constituirea Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ”Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, persoană juridică de drept privat şi de interes public. Art.2. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi, prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Gheorghe SĂPLĂCAN Contrasemnează p.SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Sorin CONTRAȘ Red./Dact. GLB/GLB Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activități Economice 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 28.07.2017 Cod PMA -S1-02 ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDEŢUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr.243 din 24.07.2017 H O T Ă R Â R E A nr. __________ din ________________________ 2017 privind exprimarea intenţiei Consiliului Local al Municipiului Arad, în numele Municipiului Arad, ca membru fondator, privind constituirea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare pentru Transportul Public Local Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive nr. 48.549/24.07.2017, Luând în considerare raportul de specialitate al Serviciului Transport Public Local, Autorizare Activităţi Economice, înregistrat cu nr. 48.550/14.07.2017, Cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 742/2014, Ordinului nr. 182/2011 privind modificarea şi completarea Normelor de aplicare a legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 353/2007, Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, În considerarea faptului că, în scopul accesării de fonduri europene, în Ghidul Solicitantului – Condiţii Specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte cu titlul POR/2017/4/4.1/1, Axa Prioritară 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Obiectivul Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabile, există obligativitatea încheierii unui contract de servicii publice în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului, Ţinând cont de faptul că, în Compania de Transport Public S.A. Arad, acţionariatul este format din Municipiul Arad (70,6837%), Judeţul Arad (38,4336%), Comuna Săvârşin (0,3228%), Oraşul Lipova (0,3228%), Comuna Ghioroc(0,2278%) şi Oraşul Pâncota (0,0093%), În temeiul prevederilor art. 4, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 14, art. 45 alin. (1), art. 115 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD HOTĂRĂŞTE Art.1. Se exprimă intenţia Consiliului Local al Municipiului Arad de participare, în numele Municipiului Arad, în calitate de membru fondator, la constituirea Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ”Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, persoană juridică de drept privat şi de interes public. Art.2. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi, prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR STPLAAE Red./Dact. Liliana Florea Cod PMA-S1-01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD nr. 48.549/24.07.2017 În temeiul Legii nr. 215/2001, privind administraţia publică locală şi al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Municipal Arad, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre, referitor la exprimarea intenţiei Municipiului Arad de participare, prin Consiliul Local, în calitate de membru fondator, la constituirea asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ”Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, persoană juridică de drept privat şi de interes public, în sustinerea căruia formulez prezenta EXPUNERE DE MOTIVE Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 742/2014, Ordinul nr. 182/2011 privind modificarea şi completarea Normelor de aplicare a legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 353/2007, Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii; Faptul că în vederea accesării de fonduri europene, în Ghidul Solicitantului – Condiţii Specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte cu titlul POR/2017/4/4.1/1, Axa Prioritară 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Obiectivul Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabile, există obligativitatea încheierii unui contract de servicii publice în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului, prevederi conform cărora pentru încheierea unui contract de servicii publice prin atribuire directă unitatea administrativ teritorială trebuie să fie asociat unic al operatorului de transport; Ţinând cont de faptul că în Compania de transport Public S.A. Arad acţionariatul este format din Municipiul Arad (70,6837%), Judeţul Arad (38,4336%), Comuna Săvârşin (0,3228%), Oraşul Lipova (0,3228%), Comuna Ghioroc(0,2278%) şi Oraşul Pâncota (0,0093%); Apreciez ca fiind oportună adoptarea hotărârii privind exprimarea intenţiei Municipiului Arad de participare, prin Consiliul Local, în calitate de membru fondator, la constituirea asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ”Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, persoană juridică de drept privat şi de interes public. PRIMAR Gheorghe Falcă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD DIRECŢIA COMUNICARE Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activităţi Economice Nr. 48.550/24.07.2017 RAPORT DE SPECIALITATE Referitor la : expunerea de motive înregistrată cu nr. 48.549/24.07.2017 a domnului Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad, prin care se solicită aprobarea intenţiei Municipiului Arad de participare, prin Consiliul Local, în calitate de membru fondator, la constituirea asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ”Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, persoană juridică de drept privat şi de interes public. Considerente generale: În vederea accesării de fonduri europene, în Ghidul Solicitantului – Condiţii Specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte cu titlul POR/2017/4/4.1/1, Axa Prioritară 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Obiectivul Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabile, există obligativitatea încheierii unui contract de servicii publice în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului şi ale legii nr. 51/2006; În prezent la Compania de Transport Public S.A. Arad acţionariatul este format din Municipiul Arad (70,6837%), Judeţul Arad (38,4336%), Comuna Săvârşin (0,3228%), Oraşul Lipova (0,3228%), Comuna Ghioroc(0,2278%) şi Oraşul Pâncota (0,0093%), pentru îndeplinirea condiţiei impuse de legislaţia naţională şi europeană ca autoritatea publică locală să fie acţionar unic al operatorului, rezultă necesitatea asocierii unităţilor administrativ teritoriale care au calitatea de acţionar în cadrul Companiei de Transport Public S.A. Arad. Considerente juridice: - prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, - prevederile Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare, - prevederile Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 742/2014, - prevederile Ordinului nr. 182/2011 privind modificarea şi completarea Normelor de aplicare a legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 353/2007, - prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii; - prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului şi ale legii nr. 51/2006; În considerarea aspectelor enumerate mai sus, P R O P U N E M: Aprobarea exprimării intenţiei Municipiului Arad de participare, prin Consiliul Local, în calitate de membru fondator, la constituirea asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ”Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, persoană juridică de drept privat şi de interes public. Director executiv, Şef Serviciu, Eliza Barbura Liliana Florea Viza Serviciului Juridic Contencios Nume prenume _________________________ Semnătura _________________________ STPLAAE Red/DactFlorea Liliana

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro