HCL 248/2011 adoptată
cu privire la aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiţie Modificare şi amenajare Ştrand Neptun Arad–zona Nord-Vest
Documente
- hcl h6341.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDETUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.248
din 29 septembrie 2011
cu privire la aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiţie
„Modificare şi amenajare Ştrand Neptun Arad–zona Nord-Vest
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu
nr.63637/23.09.2011;
-raportul nr.63640 din 23.09.2011 al Serviciului Zone de Agrement din cadrul Direcţiei
Patrimoniu;
-prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, conform cărora „documentaţiile tehnico-economice ale
obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele
locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau
garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile
deliberative”;
-adoptarea hotărârii cu 16 voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 4 abţineri (21 prezenţi din totalul de
23);
În temeiul art.36, alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit.”d” şi art.45 din Legea nr.215/2001, privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă “Studiul de Fezabilitate” al obiectivului de investiţie „Modificare şi amenajare
Ştrand Neptun Arad–zona Nord-Vest”- Arad, având caracteristicile şi indicatorii tehnico-
economici cuprinşi în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din fonduri ale bugetului local.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie
Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Florin Manta Lilioara Stepanescu
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex.Serviciul Zone de Agrement
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţului Arad
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 29.09.2011 Cod PMA -S1-02
Anexa la Hotărârea nr.248/29.09.2011
a Consiliului Local al Municipiului Arad
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI
OBIECTIVULUI:
„Modificare şi amenajare Ştrand Neptun -zona Nord-Est ”- Arad,
Faza : SF
TITULAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
A. Valoarea totală a investiţie : 5.161,819 mii lei*
Din care C+ M : 3.919,878 mii lei*
B. Capacităţi (în unităţi fizice şi valorice)
-bazin acoperit 493 mp, cu funcţiunile aferente,
- 2 bazine deschise 83,5+ 170,64 mp,
-construcţiile existente modernizate 1.760 mp,
- amenajări exterioare 4.415 mp
C. Durata de realizare a investiţiei (luni) : 12 luni
D. Eşalonarea investiţiei : Anul I-100%
E. Finanţarea investiţiei se asigură din fonduri ale bugetului local conform listelor de investiţii
aprobate conform legii.
* Valoarea este confidenţială şi se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor în
conformitate cu indicii comunicaţi de Comisia Naţională de Statistică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Florin Manta Lilioara Stepanescu
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDETUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD Secretar,
CONSILIUL LOCAL Nr.284/23.09.2011 Lilioara Stepanescu
HOTĂRÂREA nr.______
din __________________
cu privire la aprobarea Studiului de Fezabilitate alobiectivului de investiţie
„Modificare şi amenajare Ştrand Neptun Arad–zona Nord-Vest
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu
nr.63637/23.09.2011;
-raportul nr.63640 din 23.09.2011 al Serviciului Zone de Agrement din cadrul Direcţiei
Patrimoniu;
-prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice locale,
art.40, alin.1, conform căruia “documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii
noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi cele
din împrumuturi interne şi externe, contractate direct de autorităţile administraţiei publice
locale, se aprobă, de către Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, după caz“;
În temeiul art.36, alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit.”d” şi art.45 din Legea nr.215/2001, privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.Se aprobă “Studiul de Fezabilitate” al obiectivului de investiţie „Modificare şi
amenajare Ştrand Neptun Arad–zona Nord-Vest”- Arad, cu caracteristicile şi indicatorii
tehnico-economici cuprinşi în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din fonduri ale bugetului local.
Art.3.Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Direcţia Patrimoniu
Red./Dact.SS
Cod:PMA-S1-01
Anexa la Hotărârea nr.______din_______2011
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI
OBIECTIVULUI:
„ „Modificare şi amenajare Ştrand Neptun -zona Nord-Est ”- Arad,
Faza : SF
TITULAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
A. Valoarea totală a investiţie : 5.161,819 mii lei*
Din care C+ M : 3.919,878 mii lei*
B. Capacităţi (în unităţi fizice şi valorice)
-bazin acoperit 493 mp, cu funcţiunile aferente,
- 2 bazine deschise 83,5+ 170,64 mp,
-construcţiile existente modernizate 1.760 mp,
- amenajări exterioare 4.415 mp
C. Durata de realizare a investiţiei (luni) : 12 luni
D. Eşalonarea investiţiei : Anul I-100%
E. Finanţarea investiţiei se asigură din fonduri ale bugetului local conform listelor de investiţii
aprobate conform legii.
* Valoarea este confidenţială şi se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor în
conformitate cu indicii comunicaţi de Comisia Naţională de Statistică.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.63637/23.09.2011
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale ţi
ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al
Municipiului Arad, aprobat prin hotărârea nr. 275/13 iulie 2004, îmi exprim iniţiativa de
promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:
Aprobarea „Studiului de Fezabilitate” a obiectivului de investiţie „Modificare şi amenajare
Ştrand Neptun Arad–zona Nord-Vest ,
EXPUNERE DE MOTIVE
Ca urmare a forajelor la mare adâncime efectuate în perimetrul zonei de agrement
Neptun s-a descoperit existenţa apei termale având temperatura de 36°C .În consecinţă se
doreşte modificarea şi amenajarea zonei Nord-Est a ştrandului , fiind propuse construcţia unui
bazin acoperit cu apă termală şi a două bazine exterioare noi care să utilizeze această apă.
Având în vedere cele arătate mai sus propun
Adoptarea de către Consiliul local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind:
Aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiţie „Modificare şi amenajare
Ştrand Neptun Arad–zona Nord-Vest .
PRIMAR,
Ing. Gheorghe Falcă
DIRECŢIA PATRIMONIU
Serviciul Zone de Agrement
Nr . 63640/23.09.2011
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.63637/23.09.2011 a domnului
Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad;
Obiect:
- propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea
Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiţie : „Modificare şi amenajare Ştrand
Neptun Arad–zona Nord-Vest ,
Având în vedere :
Consideraţii de ordin general
Prin Studiul de Fezabilitate se propune construirea unui bazin acoperit cu apă termală de
32-35°C, precum şi construcţia a două bazine exterioare noi cu apă termală de 32-35°C.
Studiul de Fezabilitate a fost întocmit de către STACONS S.R.L. Arad.
Consideraţii economice:
Valoarea totală a investiţiei este de 5.161,819 mii lei, din care valoarea lucrărilor de
construcţii montaj este de 3.919,878 mii lei.
Finanţarea acestui obiectiv de investiţii se va face din fonduri ale bugetului local.
Consideraţii tehnice
Date tehnice ale investiţiei:
2.3.a) Zona şi amplasamentul: Zona de agrement Neptun este situată în intravilanul
municipiului Arad şi are o suprafaţă totală de cca. 21 ha.Zona luată în studiu coincide cu
incinta actuală a ştrandului Netun Arad, având o formă neregulată, cuprinsă între Cetatea
Aradului şi malul stâng al râului Mureş, vis-a-vis de zona centrală a municipiului Arad, fiind
delimitată de următoarele vecinătăţi:
-spre V-NV: malul Mureşului
- spre E-SE: şanţul exterior al cetăţii
-spre S: podul Decebal
- spre E: LEA 110 Kv
b) Statutul juridic al terenului care urmează să fie ocupat;
Zona de agrement Neptun este situată în intravilanul municipiului Arad şi are o
suprafaţă totală de cca. 21,6 ha, este domeniu public în administraţia Primăriei Municipiului
Arad.
c) Situaţia ocupărilor definitive de teren: suprafaţa totală, reprezentând terenuri din
intravilan/extravilan;
S incintă de agrement 216.000 mp
S construită existentă 12,250 mp-căsuţe
7.930 mp- servicii de alimentaţie publică
Total Sc existentă 20.180 mp
Suprafaţă modernizată 1.760 mp –servicii de alimentaţie publică, solarii,etc.
S construită propusă 857 mp –construcţii noi-servicii
Total Sc propus 857 mp
d) Studii de teren:
- studii topografice cuprinzând planuri topografice cu amplasamentele reperelor, liste cu
repere în sistem de referinţă naţional;
Planul de situaţie , vizat de OCPI Arad, a fost întocmit de SC Terra Internaţional SRL
Arad
- prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice
locale, art. 40, alin. 1, conform căruia “documentaţiile tehnico - economice ale
obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din
bugetele locale, precum şi cele din împrumuturi interne şi externe, contractate direct de
autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale,judeţene şi
Consiliul General al Municipiului Bucureşti,după caz “;
- prevederile art. 38, alin.(2), lit.”m” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică
locală,
În temeiul art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale,
Faţă de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea
Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiţie „Modificare şi amenajare Ştrand
Neptun Arad–zona Nord-Vest
DIRECTOR EXECUTIV,
Ing. Ignat Ioan
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.