Arad › 16 aprilie 2019

HCL 221/2019 adoptată

Hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului si al cuantumului burselor acordate în învătământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul scolar 2018 2019, cu modificările şi completările ulterioare

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 221 din 16 aprilie 2019 pentru modificarea Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 28328 din 09.04.2019, Analizând raportul de specialitate al Serviciului Ȋnvăţământ, Sănătate din cadrul Direcţiei Comunicare înregistrat cu nr. 28329 din 09.04.2019, În considerarea prevederilor art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Analizând prevederile art. 4 din Anexa la Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare, Văzând Hotărârea nr. 146/2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad pentru modificarea Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, Ținându-se cont de solicitările primite din partea Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 26456/04.04.2019 și din partea Liceului Național de Informatică Arad nr. 2897/11.04.2019, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 prezenţi din totalul de 23), În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 1, alin. (9), art. 45 alin. (2) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD H O T Ă R Ă Ș T E: Art. I. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 431/2018, privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Art. 2 lit. b) „Burse de merit” se modifică în sensul majorării numărului de burse de merit de la 6357 la 6378. 2. (1) Punctul 4 al anexei se modifică în sensul majorării numărului de burse de merit la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad de la 692 la 712. (2) Punctul 11 al anexei se modifică în sensul majorării numărului de burse de merit la Liceul Național de Informatică Arad de la 516 la 517. 3. Totalul burselor de merit din anexă se modifică în sensul majorării de la 6357 la 6378. Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările şi completările ulterioare rămân nemodificate. Art. III. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad, Liceul Național de Informatică Arad, Serviciul Buget și Serviciul Învățământ, Sănătate și se comunică tuturor celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Marius SFÂRÂILĂ Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Lilioara STEPANESCU Red./Dact. SML/SML Verif. CM 1 ex. Serviciul Învățământ, Sănătate 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 16.04.2019 Cod PMA -S4-02 ROMÂNIA PROIECT Avizat, JUDEŢUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr. 206/10.04.2019 H O T Ă R Â R E A nr.______ din ____________ 2019 pentru modificarea Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 28328 din 09.04.2019, Analizând raportul de specialitate al Serviciului Ȋnvăţământ, Sănătate din cadrul Direcţiei Comunicare înregistrat cu nr. 28329 din 09.04.2019, În considerarea prevederilor art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Analizând prevederile art. 4 din Anexa la Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare, Văzând Hotărârea nr. 146/2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad pentru modificarea Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, Ținându-se cont de solicitările primite din partea Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 26456/04.04.2019 și din partea Liceului Național de Informatică Arad nr. 2897/11.04.2019, În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 1, alin. (9), art. 45 alin. (2) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD H O T Ă R Ă Ș T E: Art. I. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 431/2018, privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Art. 2 lit. b) „Burse de merit” se modifică în sensul majorării numărului de burse de merit de la 6357 la 6377. 2. Punctul 4 al anexei se modifică în sensul majorării numărului de burse de merit la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad de la 692 la 712. 3. Totalul burselor de merit din anexă se modifică în sensul majorării de la 6357 la 6377. Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările şi completările ulterioare rămân nemodificate. Art. III. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad, Serviciul Buget și Serviciul Învățământ, Sănătate și se comunică tuturor celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR Serviciul Ȋnvăţământ, Sănătate Red./Dact. I.B. Cod:PMA-S4-01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 28328 din 09.04.2019 În temeiul art. 45 alin (6) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală şi al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Municipal Arad, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre cu următorul obiect: modificarea Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare în susținerea căruia formulez prezenta EXPUNERE DE MOTIVE Având în vedere prevederile art. 4 din Anexa la Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia numărul și cuantumul burselor se stabilesc anual prin hotărâre a Consiliului local. Ca urmare a adresei nr. 27/02.04.2019 din partea Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 26456/04.04.2019 prin care solicită suplimentarea burselor de merit la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad. Solicitarea suplimentării numărului de burse s-a făcut în urma transferurilor unor elevi noi de la alte unități de învățământ care îndeplinesc condițiile de acordare a bursei de merit și care și- au depus actele ulterior aprobării acestei hotărâri. Luând în considerare fondurile destinate acordării burselor elevilor pe anul 2019 și necesitatea soluționării solicitării primite, PROPUN Suplimentarea numărului de burse de merit acordate Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad pentru anul școlar 2018-2019. PRIMAR, GHEORGHE FALCĂ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Direcţia Comunicare Serviciul Ȋnvăţământ, Sănătate Nr. 28329/09.04.2019 Raport de Specialitate Cu privire la Expunerea de motive înregistrată cu nr. 28328 din 09.04.2019 având ca obiect: modificarea Hotărârii nr. 431/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare Considerente juridice - Prevederile art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; - Prevederile art. 4 din Anexa la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare; - Prevederile art. 8, art. 10 respectiv art.12 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora bursele de merit și studiu se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional iar lista elevilor care beneficiază de burse de merit, studiu și ajutor social este revizuită semestrial, în funcţie de modificările intervenite în situaţia şcolară a elevilor respectiv modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei. Considerente tehnice și economice Prin adresa nr. 26456/04.04.2019 Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad solicită suplimentarea burselor de merit, cu un număr de 20 burse. Solicitarea suplimentării numărului de burse s-a făcut în urma tranferurilor unor elevi noi de la alte unități de învățământ care îndeplinesc condițiile de acordare a bursei de merit și care și-au depus actele ulterior aprobării Hotărârii nr.146/2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, semestrul al II-lea. Ca urmare a majorării numărului de burse se va înregistra o creștere a fondurilor alocate pentru burse cu suma de aprox 7.000 lei Având în vedere cele de mai sus PROPUNEM 1. Modificarea Hotărârii nr. 431/2018, privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2018 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul majorării numărului de burse de merit de la 6357 la 6377. 2. Modificarea anexei în sensul majorării numărului de burse de merit la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad de la 692 la 712. 3. Modificarea numărului total de burse de merit de la 6357 la 6377. Director Executiv, Director Executiv Eliza Barbura Claudia Grozavu Șef Serviciu, Şef Serviciu, Ioan Bătrîn Olimpia Stoica Viza Serviciului Juridic, contencios Nume și prenume ______________ Semnătura ___________________

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro