HCL 220/2021 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Conturilor de Execuţie la data de 31 martie 2021
Documente
- hcl h11499.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 220
din 28 aprilie 2021
privind aprobarea Conturilor de Execuţie
la data de 31 martie 2021
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, d-nul Călin Bibarţ, exprimată
în Referatul de aprobare nr. 32543 din 22 aprilie 2021,
Luând în considerare Raportul nr. 32546 din 22 aprilie 2021 al Direcției Economice,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (12) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările și completările ulterioare: „În lunile aprilie, iulie şi octombrie,
pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii
principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de
către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni….”,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 de consilieri
prezenți din totalul de 23),
În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a), art.
139 alin. (1), alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă Conturile de Execuţie la data de 31 martie 2021, conform Anexelor 1
la 8, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta se duce la îndeplinire de către Direcţia Economică şi se comunică
tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
SZABO Mihai-Iosif Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. IF/IF Verif. C.M.
1 ex. Direcția Economică
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 28.04.2021
Cod PMA -S4-02
ROMÂNIA PROIECT AVIZAT
JUDETUL ARAD SECRETAR GENERAL,
MUNICIPIUL ARAD Nr. 217/22.04.2021 Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A Nr. ______
din ___________________ 2021
privind aprobarea Conturilor de Execuţie
la data de 31 martie 2021
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, d-nul Călin Bibarţ, exprimată
în Referatul de aprobare nr. 32543 din 22 aprilie 2021,
Luând în considerare Raportul nr. 32546 din 22 aprilie 2021 al Direcției Economice,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (12) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările și completările ulterioare: „În lunile aprilie, iulie şi octombrie,
pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii
principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de
către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni….”,
În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a), art.
139 alin. (1), alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă Conturile de Execuţie la data de 31 martie 2021, conform Anexelor 1
la 8, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta se duce la îndeplinire de către Direcţia Economică şi se comunică
tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PRESEDINTE DE SEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL,
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.32543 din 22 aprilie 2021
R E F E R A T DE A P R O B A R E
Având în vedere:
• Prevederile din Legea privind finanţele publice locale, nr.273/2006, cu modificările și
completările ulterioare;
• Conturile de execuţie din trezorerie defalcate pe surse de finanțare şi secţiunile de funcţionare
şi dezvoltare;
P R O P U N:
Aprobarea Conturilor de execuţie la data de 31 martie 2021, cf.
Anexelor 1 – 8 la proiectul de hotărâre.
P R I M A R,
Călin BIBARŢ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA ECONOMICĂ
Serviciul Buget
Nr.32546/ 22 aprilie 2021
RAPORTUL SERVICIULUI BUGET
Având în vedere:
• Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
articol 49, alin.(12): “ În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în
decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în
şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite
pe cele două secţiuni….”;
• Conturile de execuţie din trezorerie, defalcate pe surse de finanțare şi secţiunile de funcţionare
şi dezvoltare;
P R O P U N E M:
aprobarea Conturilor executie la data de 31 martie 2021,
cf. Anexelor 1 – 8, cuprinzând următoarele:
• Anexa 1 – Cont de execuţie buget local – Venituri;
• Anexa 2 – Cont de execuţie buget local – Cheltuieli;
• Anexa 3 – Cont de execuţie buget credite externe – Venituri;
• Anexa 4 – Cont de execuţie buget credite externe – Cheltuieli;;
• Anexa 5 – Cont de execuţie buget fonduri externe nerambursabile – Venituri;
• Anexa 6 – Cont de execuţie buget fonduri externe nerambursabile – Cheltuieli;
• Anexa 7 – Cont de execuţie buget venituri proprii şi subventii – Venituri;
• Anexa 8 – Cont de execuţie buget venituri proprii şi subventii – Cheltuieli;
DIRECTOR EXECUTIV, ȘEF SERVICIU BUGET,
Claudia Grozavu Olimpia Stoica
MUNICIPIUL ARAD ANEXA 5 la Hotărârea nr.220/28.04.2021
a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONTUL DE EXECUŢIE sursa2D ADMINISTRAŢIA LOCALĂ - FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE - VENITURI
la 31 martie 2021
PREVEDERI BUGETARE
PROIECT Încasări % plăţi/ % plăţi/
Nr. DENUMIREA
crt. INDICATORILOR
Cod indicator realizate buget an buget trim.
anuale trimestriale
(lei) 2021 2021
(lei) (lei)
0 A B 1 2 3 4=3/1* 100 5=3/2* 100
1 TOTAL VENITURI (cod 00.02+00.16+00.17+45.08+48.08) 00.01 1,001,000 58,795 58,795 5.87 100.00
2 I. VENITURI CURENTE (cod 00.12) 00.02 50,000 6,000 6,000 12.00 100.00
3 C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.14) 00.12 50,000 6,000 6,000 12.00 100.00
4 C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 37.08) 00.14 50,000 6,000 6,000 12.00 100.00
Transferuri voluntare, altele decat subvenţiile (cod
5 37.08 50,000 6,000 6,000 12.00 100.00
37.08.06+37.08.50)
Sume primite de administrațiile locale în cadrul unor programe cu
6 37.08.06 0 0 0 0.00 0.00
finanțare nerambursabilă
7 Alte transferuri voluntare 37.08.50 50,000 6,000 6,000 12.00 100.00
8 III. OPERAŢIUNI FINANCIARE (cod 40.08) 00.16 0 0 0 0.00 0.00
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod
9 40.08 0 0 0 0.00 0.00
40.08.15)
Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de
10 40.08.15 0 0 0 0.00 0.00
cheltuieli (cod 40.08.15.02)
Sume utilizate de administraţiile locale din excedentul
11 40.08.15.02 0 0 0 0.00 0.00
anului precedent pentru secţiunea de dezvoltare
12 IV. SUBVENŢII (cod 44.08+00.18) 00.17 951,000 52,795 52,795 5.55 100.00
SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI
13
PUBLICE ( cod 42.08) 00.18 0 0 0 0 0
Subventii de la bugetul de stat ( cod 42.08.60+
14 42.08 0 0 0 0.00 0.00
42.08.61+42.08.75)
15 Cofinanţare publică acordată în cadrul mecanismului SEE 42.08.60 0 0 0 0 0
16 Cofinanţare publică acordată în cadrul mecanismului norvegian 42.08.61 0 0 0 0 0
Cofinanțare publică acordată în cadrul Mecanismelor financiare Spațiul
17 42.08.75 0 0 0 0 0
Economic European și Norvegian 2014-2021
18 Donaţii din strainatate (cod 44.08.01 la 44.08.03) 44.08 951,000 52,795 52,795 5.55 100.00
19 Donaţii din strainatate ( cod 44.08.01.01+44.08.01.02) 44.08.01 951,000 52,795 52,795 5.55 100.00
20 Curente *) 44.08.01.01 951,000 52,795 52,795 5.55 100.00
21 De capital *) 44.08.01.02 0 0 0 0.00 0.00
22 De la guverne straine ( cod 44.08.02.01+44.08.02.02) 44.08.02 0 0 0 0.00 0.00
23 Curente *) 44.08.02.01 0 0 0 0 0
24 De capital *) 44.08.02.02 0 0 0 0 0
25 De la alte administratii ( cod 44.08.03.01+44.08.03.02) 44.08.03 0 0 0 0.00 0.00
26 Curente *) 44.08.03.01 0 0 0 0 0
27 De capital *) 44.08.03.02 0 0 0 0 0
Sume primite de la UE/alti donatori în contul platilor
28 efectuate si prefinantari ( cod 45.08.17+ 45.08.18+ 45.08 0 0 0 0.00 0.00
45.08.21+45.08.24)
29 Mecanismul financiar SEE *) (cod 45.08.17.03) 45.08.17 0 0 0 0.00 0.00
30 Prefinantare 45.08.17.03 0 0 0 0 0
31 Mecanismul financiar norvegian *) (cod 45.08.18.03) 45.08.18 0 0 0 0.00 0.00
32 Prefinantare 45.08.18.03 0 0 0 0.00 0.00
Fondul naţional pentru relaţii bilaterale aferent mecanismelor financiare
33 45.08.21 0 0 0 0.00 0.00
SEE *) (cod 45.08.21.03)
34 Prefinantare 45.08.21.03 0 0 0 0 0
Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene*) ( cod
35 45.08.24 0 0 0 0.00 0.00
45.08.24.01+45.08.24.02)
36 Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent 45.08.24.01 0 0 0 0 0
37 Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori 45.08.24.02 0 0 0 0 0
Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor
efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar
38 48.08 0 0 0 0.00 0.00
2014-2020 ( cod 48.08.12 +48.08.15 +48.08.16+
48.08.31 la 48.08.33)
39 Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (cod 48.08.12.03) 48.08.12 0 0 0 0.00 0.00
40 Prefinantare 48.08.12.03 0 0 0 0 0
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) ( cod
41 48.08.15 0 0 0 0.00 0.00
48.08.15.03)
42 Prefinantare 48.08.15.03 0 0 0 0 0
43 Alte facilități și instrumente postaderare ( cod 48.08.16.03) 48.08.16 0 0 0 0 0
44 Prefinantare 48.08.16.03 0 0 0 0 0
Mecanismele financiare Spaţiul Economic European și Norvegian 2014-
45 48.08.31 0 0 0 0.00 0.00
2021( cod 48.08.31.03)
46 Prefinantare 48.08.31.03 0 0 0 0 0
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spaţiul
47 48.08.32 0 0 0 0.00 0.00
Economic European și Norvegian 2014-2021 ( cod 48.08.32.03)
48 Prefinantare 48.08.32.03 0 0 0 0 0
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
49 48.08.33 0 0 0 0.00 0.00
European și Norvegian 2014-2021( cod 48.08.33.03)
50 Prefinantare 48.08.33.03 0 0 0 0 0
PRESEDINTE DE SEDINTĂ,
SZABO Mihai-Iosif Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.