HCL 20/2020 adoptată
Hotărâre privind desemnarea unor membri ai consiliului local în comisiile de evaluare a proiectelor culturale, sportive si de tineret, pentru acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul local pe anul 2020, precum si în comisiile de soluţionare a contestaţiilor
Documente
- hcl h10649.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 20
din 16 ianuarie 2020
privind desemnarea unor membri ai consiliului local în comisiile de evaluare a proiectelor
culturale, sportive și de tineret, pentru acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul local pe anul
2020, precum și în comisiile de soluţionare a contestaţiilor
Având în vedere iniţiativa domnului Primar, Bibarț Călin, exprimată prin referatul de aprobare
înregistrat cu nr. 1482/10.01.2020,
Analizând raportul serviciului de specialitate din partea Centrului Municipal de Cultură Arad nr.
77/10.01.2020,
Luând în considerare prevederile art. 27 din Legea nr. 350 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu
cpompletările și modificările ulterioare,
Ținând seama de prevederile art. 12 alin. (1) –(5) din Ordonanța Guvernului. nr. 51/1998 privind
îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu completările şi
modificările ulterioare,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Arad,
Având în vedere adoptarea hotărârii prin vot secret (La art. 1 - dl Boca cu 14 voturi pentru și 5
împotrivă, dna Cismașiu cu 15 voturi pentru și 4 împotrivă, dna Naaji cu 15 voturi pentru și 4 împotrivă,
dna Andreș cu 15 voturi pentru și 4 împotrivă, dna Tabuia cu 15 voturi pentru și 4 împotrivă, La art. 2 –
dl Szabo cu 16 voturi pentru și 3 împotrivă, dna Dumitrean cu 15 voturi pentru și 4 împotrivă - 19
consilieri prezenți din totalul de 22),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), (2) lit. d), alin. (7) lit. d), e), f), art. 129 alin. (14), art.
139 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Urgență Guvernului nr. 57/2019, privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se desemnează Bogdan Boca, Mariana Cismașiu, Antoanela Naaji, Laura Andreș și Roxana
Tabuia, consilieri locali, să facă parte din comisiile pentru evaluarea proiectelor culturale, sportive, de
tineret, învățământ și recreative pentru care se acordă finanţări nerambursabile din bugetul local pe anul
2020.
Art. 2. Se desemnează dl. Mihai Szabo și dna Adina Dumitrean, consilieri locali, să facă parte din
comisiile de soluţionare a contestaţiilor depuse în urma desfăşurării sesiunilor de selecţie de proiecte
culturale, sportive, de tineret, învățământ și recreative pentru acordarea de finanţări nerambursabile din
bugetul local pe anul 2020.
Art. 3. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, serviciile de
specialitate din cadrul Primăriei Municipiului și Centrul Municipal de Cultură Arad şi va fi comunicată
tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
SZABO Mihai-Iosif Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Centrul municipal de Cultură Arad
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 16.01.2020 Cod PMA -S4-02
ROMÂNIA PROIECT AVIZAT
JUDEŢUL ARAD Nr. 10/10.01.2020 SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
HOTARÂREA nr__________
Din____________2020
privind desemnarea unor membri ai consiliului local în comisiile de evaluare a
proiectelor culturale, sportive și de tineret, pentru acordarea de finanţări nerambursabile din
bugetul local pe anul 2020, precum și în comisiile de soluţionare a contestaţiilor
Având în vedere iniţiativa domnului Primar, Bibarț Călin, exprimată prin referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 1482/10.01.2020,
Analizând raportul serviciului de specialitate din partea Centrului Municipal de Cultură
Arad nr. 77/10.01.2020,
Luând în considerare prevederile art. 27 din Legea nr. 350 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu
cpompletările și modificările ulterioare,
Ținând seama de prevederile art. 12 alin. (1) –(5) din Ordonanța Guvernului. nr.
51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor
culturale, cu completările şi modificările ulterioare,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), (2) lit. d), alin. (7) lit. d), e), f), art. 129 alin.
(14), art. 139 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Urgență Guvernului nr.
57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se desemnează Bogdan Boca, Mariana Cismașiu, Antoanela Naaji, Laura Andreș și
Roxana Tabuia, consilieri locali, să facă parte din comisiile pentru evaluarea proiectelor
culturale, sportive, de tineret, învățământ și recreative pentru care se acordă finanţări
nerambursabile din bugetul local pe anul 2020.
Art. 2. Se desemnează dl. Mihai Szabo și dna Adina Dumitrean, consilieri locali, să facă parte
din comisiile de soluţionare a contestaţiilor depuse în urma desfăşurării sesiunilor de selecţie de
proiecte culturale, sportive, de tineret, învățământ și recreative pentru acordarea de finanţări
nerambursabile din bugetul local pe anul 2020.
Art. 3. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad,
serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului și Centrul Municipal de Cultură
Arad şi va fi comunicată tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie publică
locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ S E C R E T A R GENERAL
C.M.C.A.
Cod :PMA -S4-01
Red./Dact.P.A
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.1482/10.01.2020
REFERAT DE APROBARE
Referitor la: desemnarea unor membri ai consiliului local să facă parte din comisiile de
evaluare a proiectelor culturale, sportive și de tineret, pentru acordarea de finanţări
nerambursabile din bugetul local pe anul 2020, precum și din comisiile de soluţionare a
contestaţiilor
Având în vedere:
- prevederile art. 27 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri
publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general:
”Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a constitui, pentru atribuirea fiecărui contract de finanţare
nerambursabilă, o comisie de evaluare”, în condiţiile art. 51 alin. (1) şi (2), art. 53 şi 54 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 212/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
- prevederile art.12 alin. 1-5, din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a
programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu completările şi modificările ulterioare:
”(1) Selecţia ofertelor culturale se realizează de către comisii constituite la nivelul autorităţii
finanţatoare.
(2) Comisiile de selecţie sunt alcătuite dintr-un număr impar de membri, după cum urmează:
a) reprezentanţi ai autorităţii finanţatoare;
b) specialişti cu o experienţă de minimum 3 ani de practică în domeniul pentru care se organizează
sesiunea de finanţare.
(3) Specialiştii prevăzuţi la alin. (2) lit. b) nu pot face parte din categoria personalului angajat prin
contract individual de muncă încheiat cu autoritatea finanţatoare, iar numărul acestora trebuie să fie mai
mare decât numărul reprezentanţilor autorităţii.
(4) Membrii comisiei de selecţie sunt numiţi prin ordin, decizie sau, după caz, hotărâre a autorităţii
finanţatoare.
(5) Componenţa nominală a comisiei va fi adusă la cunoştinţă publică numai după încheierea sesiunii de
selecţie.”
- prevederile art.15 alin. 1- , din O.G. nr. 51/1998:
”(1) În vederea soluţionării contestaţiilor depuse de candidaţi, la nivelul autorităţii se înfiinţează comisii
de soluţionare a contestaţiilor, constituite în conformitate cu prevederile art. 12.
(2) În componenţa comisiei de soluţionare a contestaţiilor nu pot fi numiţi membrii care au făcut parte
din comisiile de selecţie.”
Consider oportună adoptarea unui hotărâri prin care să se aprobe:
1) desemnarea domnilor consilieri locali Bogdan Boca, Mariana Cismașiu, Antoanela Naaji,
Laura Andreș și Roxana Tabuia să facă parte din comisiile pentru evaluarea proiectelor
culturale, sportive, de tineret, învățământ și recreative pentru care se acordă finanţări
nerambursabile din bugetul local pe anul 2020;
2) desemnarea domnilor consilieri locali Mihai Szabo și Adina Dumitrean să facă parte din
comisiile de soluţionare a contestaţiilor depuse în urma desfăşurării sesiunilor de selecţie de
proiecte culturale, sportive, de tineret, învățământ și recreative pentru acordarea de finanţări
nerambursabile din bugetul local pe anul 2020;
PRIMAR
Călin Bibarț
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD
Nr. 77/10.01.2020
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: desemnarea unor membri ai consiliului local să facă parte din comisiile
pentru evaluarea proiectelor culturale, sportive și de tineret, pentru acordarea de finanţări
nerambursabile din bugetul local pe anul 2020, precum și din comisiile de soluţionare a
contestaţiilor
Avand în vedere:
- inițiativa domnului Primar, Bibarț Călin, exprimată prin Referatul de Aprobare înregistrat cu
numărul______/_______2020,
- prevederile art. 27 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri
publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general:
”Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a constitui, pentru atribuirea fiecărui contract de finanţare
nerambursabilă, o comisie de evaluare” în condiţiile art. 51 alin. (1) şi (2), art. 53 şi 54 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002,
cu modificările şi completările ulterioare,
- prevederile art.12 alin. 1-5, din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a
programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu completările şi modificările ulterioare:
” (1) Selecţia ofertelor culturale se realizează de către comisii constituite la nivelul autorităţii
finanţatoare.
(2) Comisiile de selecţie sunt alcătuite dintr-un număr impar de membri, după cum urmează:
a) reprezentanţi ai autorităţii finanţatoare;
b) specialişti cu o experienţă de minimum 3 ani de practică în domeniul pentru care se organizează
sesiunea de finanţare.
(3) Specialiştii prevăzuţi la alin. (2) lit. b) nu pot face parte din categoria personalului angajat prin
contract individual de muncă încheiat cu autoritatea finanţatoare, iar numărul acestora trebuie să fie mai
mare decât numărul reprezentanţilor autorităţii.
(4) Membrii comisiei de selecţie sunt numiţi prin ordin, decizie sau, după caz, hotărâre a autorităţii
finanţatoare.
(5) Componenţa nominală a comisiei va fi adusă la cunoştinţă publică numai după încheierea sesiunii de
selecţie.”
- prevederile art.15 alin 1-2, din O.G. nr. 51/1998:
”1) În vederea soluţionării contestaţiilor depuse de candidaţi, la nivelul autorităţii se înfiinţează comisii
de soluţionare a contestaţiilor, constituite în conformitate cu prevederile art. 12.
(2) În componenţa comisiei de soluţionare a contestaţiilor nu pot fi numiţi membrii care au făcut parte
din comisiile de selecţie.”
-în temeiul prevederilor art. 129 alin. (7), art. 139 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG
57/03.07.2019, privind Codul Administrativ
P R O P U N E M:
Aprobarea desemnării unor membri ai consiliului local să facă parte din comisiile de
evaluare a propunerilor de proiecte culturale, sportive și de tineret în vederea acordării de finanţări
nerambursabile din bugetul local pe anul 2020, în baza legislaţiei în vigoare, precum și din
comisiile de soluţionare a contestaţiilor, care ar putea fi depuse cu privire la modul de respectare a
procedurii de organizare şi desfăşurare a selecţiei.
DIRECTOR EXECUTIV
Daniela Pădurean-Andreica
ȘEF SERVICIU CONSILIER JURIDIC
Daniel Cană Truț Diana
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.