28 mai 2013 · Inițiator: Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive

HCL 112/2013 Arad adoptată

Hotărâre privind ajustarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare stradală în Municipiul Arad

Denumire
Hotărârea nr. 112 din 2013 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
112 / 2013
Data
28 mai 2013
Inițiator
Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă creșterea tarifelor pentru salubrizarea stradală cu 3,61% și încheierea unui act adițional la contract, care face parte integrantă din hotărâre. Înseamnă că locuitorii vor plăti mai mult pentru serviciul de salubrizare, iar modificarea intră în vigoare de la momentul specificat în hotărâre și se aplică în toate situațiile obligatorii prin act. Detalii exacte despre noile tarife și condițiile adiționale sunt cuprinse în anexă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă majorarea tarifelor pentru salubrizare stradală cu 3,61 % şi încheierea actului adiţional conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A NR. 112 din 28 mai 2013 privind ajustarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare stradală în Municipiul Arad Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere : -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr.22050/04.04.2013; -raportul Serviciului Edilitar nr .22055/04.04.2013; -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -prevederile art. 8 alin. (3) din contractul de concesiune nr.38/2004; -prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006, cu modificările şi completările ulterioare; -îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională, în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; - adoptarea hotărârii cu 21 voturi pentru şi o abţinere (22 prezenţi din totalul de 23); În temeiul art. 36 alin. (2) lit.„d”, alin. (6) lit.„a” pct. 14 şi art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art.1. Se aprobă majorarea tarifelor pentru salubrizare stradală cu 3,61 % şi încheierea actului adiţional conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziţie contrară se abrogă. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINE DE ŞEDINŢĂ Glad VARGA Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red/Dact IF/IF Verif. SL 1 ex. Serviciul Edilitar 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 28.05.2013 Cod PMA -S1-02 ANEXA la Hotărârea nr.112/28.05.2013 Consiliului Local al Municipiului Arad Act adiţional nr. 12/________ la Contractul de concesiune nr. 38/21.06.2004 Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei nr. 75, judeţul Arad, tel. 0257- 281850, fax 0257-284744, cod fiscal R3519925, denumit în continuare Municipalitatea Arad, reprezentată prin Primar Gheorghe Falcă, în calitate de CONCEDENT, pe de o parte, şi S.C. Polaris M Holding S.R.L., cu sediul în Constanţa, str. Spiru Haret, nr. 2A, pavilion Administrativ, etaj. P, cam. nr. 1, C.U.I. RO 12079629, înmatriculată LA O.R.C. SUB NR. j13/1645/1999, cont RO15RZBR0000060005490517 deschis la Raiffeisen Bank-Arad , cont RO 96 TREZ 2315069XXX001034 deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, reprezentată legal de Daniel Marcel Banaga- Director General , în calitate de CONCESIONAR, pe de altă parte, au convenit asupra următoarelor modificări ale Contractului de concesiune nr. 38/21.06.2004: Capitolul VI. TARIFE se modifică şi va avea următorul conţinut: Art. 5 Următoarele alineate se modifică după cum urmează: (1) tariful pentru colectare şi transport deşeuri stradale este de 86,36 lei/tonă + TVA (2) tariful pentru măturat manual este de 22,60 lei/km + TVA (3) tariful pentru măturat mecanizat este de 10,63 lei/km + TVA (4) tariful pentru curăţire rigole prin răzuire este de 73,07 lei/km + TVA (5) tariful pentru stropit stradal este de 7,71 lei/km + TVA (6) tariful pentru spălat stradal este de 11,16 lei/km + TVA (7) tariful pentru golire coşuri stradale pentru gunoi este de 5,06 lei/mc + TVA (8) tariful pentru pluguit zăpada este de 5,44 lei/km + TVA (9) tariful pentru curăţarea manuală a zăpezii este de 0,15 lei/mp + TVA (10) tariful pentru încărcat şi transportat zăpada este de 4,12 lei/to + TVA (11) tariful pentru combaterea poleiului este de 5,32 lei/1.000mp + TVA (12) tariful pentru întreţinerea platformelor gospodăreşti este de 100,57 lei/platformă + TVA (13) tariful pentru dezafectarea rampelor neorganizate este de 126,22 lei/to + TVA. (14) tariful pentru combaterea poleiului cu Ca Cl2 soluţie 30% este de 34,91 lei/1.000 mp +TVA (15) tariful pentru combaterea poleiului cu NaCl este de 8,49 lei/1.000 mp+TVA. CONCEDENT, CONCESIONAR, MUNICIPIUL ARAD S.C. Polaris M Holding S.R.L. PREŞEDINE DE ŞEDINŢĂ Glad VARGA Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red/Dact IF/IF Verif. SL 1 ex. Serviciul Edilitar 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 28.05.2013 Cod PMA -S1-02 ROMÂNIA AVIZAT, JUDEŢUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL PROIECT Nr.80/5.04.2013 HOTĂRÂREA nr.__________ din ________________ privind ajustarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare stradală în Municipiul Arad Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere : -iniţiativa Primarului municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr. 22050/04.04.2013; -raportul Serviciului Edilitar nr .22055/04.04.2013; -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -prevederile art. 8 alin. (3) din contractul de concesiune nr.38/2004; -prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006 cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 36 alin. (2) lit.„d” , alin.(6) lit.„a” pct. 14 şi art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. Se aprobă majorarea tarifelor pentru salubrizare stradală cu 3,61 % şi încheierea actului adiţional conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziţie contrară se abrogă. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR ANEXA nr.____/_______2013 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad Act adiţional nr. 12/________ la Contractul de concesiune nr. 38/21.06.2004 Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei nr. 75, judeţul Arad, tel. 0257-281850, fax 0257-284744, cod fiscal R3519925, denumit în continuare Municipalitatea Arad, reprezentată prin Primar Gheorghe Falcă, în calitate de CONCEDENT, pe de o parte, şi S.C. Polaris M Holding S.R.L. , cu sediul în Constanţa, str. Spiru Haret, nr. 2A, pavilion Administrativ, etaj. P, cam. nr. 1, C.U.I. RO 12079629, înmatriculată LA O.R.C. SUB NR. j13/1645/1999, cont RO15RZBR0000060005490517 deschis la Raiffeisen Bank-Arad , cont RO 96 TREZ 2315069XXX001034 deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, reprezentată legal de Daniel Marcel Banaga- Director General , în calitate de CONCESIONAR, pe de altă parte, au convenit asupra următoarelor modificări ale Contractului de concesiune nr. 38/21.06.2004: Capitolul VI. TARIFE se modifică şi va avea următorul conţinut: Art. 5 Următoarele alineate se modifică după cum urmează: (1) tariful pentru colectare şi transport deşeuri stradale este de 86,36 lei/tonă + TVA (2) tariful pentru măturat manual este de 22,60 lei/km + TVA (3) tariful pentru măturat mecanizat este de 10,63 lei/km + TVA (4) tariful pentru curăţire rigole prin răzuire este de 73,07 lei/km + TVA (5) tariful pentru stropit stradal este de 7,71 lei/km + TVA (6) tariful pentru spălat stradal este de 11,16 lei/km + TVA (7) tariful pentru golire coşuri stradale pentru gunoi este de 5,06 lei/mc + TVA (8) tariful pentru pluguit zăpada este de 5,44 lei/km + TVA (9) tariful pentru curăţarea manuală a zăpezii este de 0,15 lei/mp + TVA (10) tariful pentru încărcat şi transportat zăpada este de 4,12 lei/to + TVA (11) tariful pentru combaterea poleiului este de 5,32 lei/1.000mp + TVA (12) tariful pentru întreţinerea platformelor gospodăreşti este de 100,57 lei/platformă + TVA (13) tariful pentru dezafectarea rampelor neorganizate este de 126,22 lei/to + TVA. (14) tariful pentru combaterea poleiului cu Ca Cl2 soluţie 30% este de 34,91 lei/1.000 mp +TVA (15) tariful pentru combaterea poleiului cu NaCl este de 8,49 lei/1.000 mp+TVA. CONCEDENT, CONCESIONAR, MUNICIPIUL ARAD S.C. Polaris M Holding S.R.L. PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr.22050 din 04.04.2013 Primarul Municipiului Arad, Având în vedere: - Prevederile contractului de concesiune nr. 38/2004 cu modificările şi completările ulterioare; - Adresa S.C. Polaris M Holding S.R.L. nr. 2.749/18.03.2013 înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 18.913/22.03.2013 prin care se solicită ajustarea tarifelor pentru lucrările de salubrizare stradală cu indicele inflaţiei pe anul 2012 de la capitolul Prestări servicii; În temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată , şi ale art.37 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad aprobat prin HCLM nr. 137/2008, îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea ajustării tarifelor pentru lucrările de salubrizare stradală în municipiul Arad. EXPUNERE DE MOTIVE Serviciul public de salubrizare stradală a fost concesionat societăţii S.C. Polaris M Holding S.R.L. prin încheierea contractului de concesiune nr. 38/2004. Conform prevederilor contractului nr. 38/2004, modificat prin actul adiţional nr. 5/08.02.2008 , tarifele pentru lucrări de salubrizare stradală se ajustează anual prin indexare cu indicele anual de inflaţie de la capitolul prestări servicii în prima lună a fiecărui an calendaristic. Indicele de inflaţie corespunzător anului 2012, conform datelor statistice publicate de către Direcţia Judeţeană de Statistică Arad este 3,61%. Faţă de cele de mai sus, PROPUN Aprobarea ajustării tarifelor aferente contractului de concesiune nr. 38/2004 cu indicele de inflaţie pe anul 2012 de la capitolul Prestări servicii, de 3,61% şi încheierea actului adiţional prezentat în anexa 1 la proiectul de hotărâre. PRIMAR Gheorghe Falcă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Arad DIRECŢIA TEHNICĂ SERVICIUL EDILITAR Nr.22055/T3/04.04.2013 RAPORT al compartimentului de specialitate Referitor la : expunerea de motive înregistrată cu nr. 22055 din 04.04.2013 a domnului Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad ; Obiect: propunere de aprobare a ajustării tarifelor pentru serviciul de salubrizare stradală în Municipiul Arad. Articolul 5 din Contractul de concesiune a serviciului public de salubrizare stradală, cu modificările ulterioare, prevede modificarea, ajustarea tarifelor anual prin indexare cu indicele anual de inflaţie de la capitolul Prestări servicii în prima lună a fiecărui an calendaristic, valabilă pe tot parcursul anului.Modificarea tarifului va fi supusă spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Arad, conform prevederilor art.26, alin.4 din Legea nr.51/2006, legea serviciului de salubrizare a localităţilor. Prin adresa nr.2.749/18.03.2013 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 18.913/22.03.2013 S.C.Polaris M Holding S.R.L.Constanţa a solicitat majorarea tarifelor cu 3,61% , rata inflaţiei pentru servicii pe anul 2012. Conform informaţiilor statistice publicate de către Direcţia Judeţeană de Statistică Arad, rata inflaţiei pe anul 2012 la capitolul Prestări servicii este de 3,61 %. Faţă de cele de mai sus, PROPUNEM 1. Aprobarea tarifelor pentru lucrările de salubrizare stradală, indexate cu indicele de inflaţie de 3,61%, de la cap. Prestări servicii pe anul 2012. Tarifele indexate cu indicele de inflaţie sunt următoarele: Tarif vechi Tarif nou Nr. Denumire tarif UM fără TVA fără TVA crt. [lei] [lei] 1 tariful pentru colectare şi transport deşeuri stradale [tonă] 83,35 86,36 2 tariful pentru măturat manual [km] 21,81 22,60 3 tariful pentru măturat mecanizat [km] 10,26 10,63 4 tariful pentru curăţire rigole prin răzuire [km] 70,52 73,07 5 tariful pentru stropit stradal [km] 7,44 7,71 6 tariful pentru spălat stradal [km] 10,77 11,16 7 tariful pentru golire coşuri stradale pentru gunoi [mc] 4,88 5,06 8 tariful pentru pluguit zăpada [km] 5,25 5,44 9 tariful pentru curăţarea manuală a zăpezii [mp] 0,14 0,15 10 tariful pentru încărcat şi transportat zăpada [to] 3,98 4,12 11 tariful pentru combaterea poleiului [1000 mp] 5,13 5,32 12 tariful pentru întreţinerea platformelor gospodăreşti [platformă] 97,07 100,57 13 tariful pentru dezafectarea rampelor neorganizate [to] 121,82 126,22 14 tariful pentru combaterea poleiului cu CaCl2 soluţie [1.000 mp] 33,69 34,91 30% 15 Tariful pentru combaterea poleiului cu NaCl [1.000 mp] 8,19 8,49 2. Aprobarea încheierii actului adiţional corespunzător noilor tarife la contractul de concesiune nr. 38/21.06.2004. DIRECTOR EXECUTIV DIRECTOR EXECUTIV ŞEF SERVICIU Elena Portaru Petru Tamaş Gabriel Moldovan ACT ADIŢIONAL nr. 12 / ___________ la contractul de concesiune nr. 38/21.06.2004 Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei nr. 75, judeţul Arad, tel.0257- 281850, fax 0257-284744, cod fiscal R3519925, denumit în continuare Municipalitatea Arad, reprezentată prin Primar Gheorghe Falcă,în calitate de CONCEDENT, pe de o parte, şi S.C. Polaris M Holding S.R.L., cu sediul în Constanţa, str. Spiru Haret nr. 2A, pavilion Administrativ, etaj P, cam.nr.1, înmatriculată la Oficiul Registrul Comerţului cu nr. J13/1645/199, Cod Unic de înregistrare RO 12079629, cont RO15RZBR0000060005490517 deschis la Reiffeisen Bank-Arad, cont RO 96 TREZ 2315069XXX001034 deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa reprezentată legal de ec. Marcel Daniel Banaga - Director General,în calitate de CONCESIONAR, pe de altă parte, au convenit asupra următoarelor modificări ale Contractului de Concesiune nr. 38/21.06.2004: Capitolul VI. TARIFE se modifică şi va avea următorul conţinut: Art. 5 Următoarele alineate se modifică după cum urmează: (1) tariful pentru colectare şi transport deşeuri stradale este de 86,36 lei/tonă + TVA (2) tariful pentru măturat manual este de 22,60 lei/km + TVA (3) tariful pentru măturat mecanizat este de 10,63 lei/km + TVA (4) tariful pentru curăţire rigole prin răzuire este de 73,07 lei/km + TVA (5) tariful pentru stropit stradal este de 7,71 lei/km + TVA (6) tariful pentru spălat stradal este de 11,16 lei/km + TVA (7) tariful pentru golire coşuri stradale pentru gunoi este de 5,06 lei/mc + TVA (8) tariful pentru pluguit zăpada este de 5,44 lei/km + TVA (9) tariful pentru curăţarea manuală a zăpezii este de 0,15 lei/mp + TVA (10) tariful pentru încărcat şi transportat zăpada este de 4,12 lei/to + TVA (11) tariful pentru combaterea poleiului este de 5,32 lei/1.000mp + TVA (12) tariful pentru întreţinerea platformelor gospodăreşti este de 100,57 lei/platformă + TVA (13) tariful pentru dezafectarea rampelor neorganizate este de 126,22 lei/to + TVA. (14) tariful pentru combaterea poleiului cu CaCl solutie 30% este de 34,91 lei/1.000 mp +TVA (15) tariful pentru combaterea poleiului cu NaCl este de 8,49 lei/1.000 mp+TVA Celelalte articole din Contractul de concesiune nr. 38/21.06.2004 rămân în vigoare. Prezentul Act adiţional s-a încheiat azi, 2013, în 3 (trei) exemplare. Primăria Municipiului Arad S.C. Polaris M Holding S.R.L. PRIMAR DIRECTOR GENERAL ing. Gheorghe Falcă ec. Marcel Daniel Banaga DIRECTOR EXECUTIV ing. Elena Portaru DIRECTOR EXECUTIV ec. Petru Tamaş VIZAT JURIDIC,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă