Arad › 29 aprilie 2010

HCL 101/2010 adoptată

Hotărâre privind constituirea Comisiei de evaluare a managementului la Filarmonica de Stat Arad şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.101 din 29 aprilie 2010 privind constituirea Comisiei de evaluare a managementului la Filarmonica de Stat Arad şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa domnului Primar, ing. Gheorghe Falcă, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.22462/21.04.2010; -raportul comun al Biroului Activităţi Culturale şi al Biroului Resurse Umane nr.22463/21.04.2010; -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, -Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare; -Hotărârii Guvernului României nr.1301/2009 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, modelului-cadru al caietului de obiective, modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi modelului-cadru recomandat pentru contractele de management, pentru instituţiile publice de cultură; În temeiul prevederilor art. 36, alin.(6), punctul 4 şi ale art. 45 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art.1. Se aprobă constituirea Comisiei de evaluare a managementului la Filarmonica de Stat Arad aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, în următoarea componenţă: Preşedinte: Bognar Levente – Viceprimar al Municipiului Arad ; Membri: Ştefan Tabuia - consilier local, Comisia de cultură ; Florin Didilescu – director la Biblioteca Judeţeană „ A. D. Xenopol „ Arad; Ana Maria Dumitrean – director la Centrul Cultural Judeţean Arad; Dumitru Şerban – prof. Univ. Dr., prodecan Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara; Paul Ochiş – consilier juridic la Biroul Juridic - Consiliul Judeţean Arad; Art.2.Se aprobă constituirea Secretariatului Comisiei de evaluare a managementului la Filarmonica de Stat Arad, care va avea următoatea componenţă: Mihaela Balaş – consilier juridic - Biroul Resurse Umane; Daniela Andreica – şef birou - Biroul Activităţi Culturale; Şontea Valerii – auditor – Biroul Audit Public Intern. Art.3.Se aprobă constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, în următoarea componenţă: Preşedinte: Claudia Macra – Administrator Public la Primăria Municipiului Arad; Membri: Melania Vasiu – contabil şef la Centrul Cultural Judeţean Arad; Adrian Samuel Caba – director la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Judeţului Arad; Dr. Peter Hugel – director Complexul Muzeal Arad; Camelia Răsunoiu – consilier local în Comisia de cultură; Ramona Luncan – consilier juridic la Biroul Juridic - Consiliul Judeţean Arad. Art.4.Se aprobă constituirea Secretariatului Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, care va avea următoatea componenţă: Adriana Sobaru – şef birou - Biroul Resurse Umane; Mariana Stana – auditor - Biroul Audit Public Intern; Monica Ştefan – inspector de specialitate – Biroul Activităţi Culturale. Art.5.Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea nr.72 din 12.04.2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad. Art.6.Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către persoanele enumerate la art. 1, art. 2, art. 3 şi art. 4 şi se va comunica, celor interesaţi, prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Florin Manta Lilioara Stepanescu Red/Dact IF/IF Verif. SL 1 ex. Biroul Resurse Umane 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex..Dosar şedinţa CLMA 29.04.2010 cod:PMA– S1-02 ROMÂNIA PROIECT AVIZAT JUDEŢUL ARAD Secretar, MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr.99/22.04.2010 HOTARÂREA nr.________ Din _________________2010 privind constituirea Comisiei de evaluare a managementului la Filarmonica de Stat Arad şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - iniţiativa domnului Primar, ing. Gheorghe Falcă, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 22462/21.04.2010; - raportul comun al Biroului Activităţi Culturale şi al Biroului Resurse Umane nr. 22463/21.04.2010; - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare; - H.G.R. nr. 1301/2009 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, modelului-cadru al caietului de obiective, modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi modelului-cadru recomandat pentru contractele de management, pentru instituţiile publice de cultură; În temeiul prevederilor art. 36, alin. (6), punctul 4 şi ale art. 45 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE Art. 1: Se aprobă constituirea Comisiei de evaluare a managementului la Filarmonica de Stat Arad aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, în următoarea componenţă: Preşedinte: Bognar Levente – Viceprimar al Municipiului Arad ; Membri: Ştefan Tabuia - consilier local, Comisia de cultură ; Florin Didilescu – director la Biblioteca Judeţeană „ A. D. Xenopol „ Arad; Ana Maria Dumitrean – director la Centrul Cultural Judeţean Arad; Dumitru Şerban – prof. Univ. Dr., prodecan Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara; Paul Ochiş – consilier juridic la Biroul Juridic - Consiliul Judeţean Arad; Art. 2: Se aprobă constituirea Secretariatului Comisiei de evaluare a managementului la Filarmonica de Stat Arad, care va avea următoatea componenţă: Mihaela Balaş – consilier juridic - Biroul Resurse Umane; Daniela Andreica – şef birou - Biroul Activităţi Culturale; Şontea Valerii – auditor – Biroul Audit Public Intern. Art. 3: Se aprobă constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, în următoarea componenţă: Preşedinte: Claudia Macra – Administrator Public la Primăria Municipiului Arad; Membri: Melania Vasiu – contabil şef la Centrul Cultural Judeţean Arad; Adrian Samuel Caba – director la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Judeţului Arad; Dr. Peter Hugel – director Complexul Muzeal Arad; Camelia Răsunoiu – consilier local în Comisia de cultură; Ramona Luncan – consilier juridic la Biroul Juridic - Consiliul Judeţean Arad. Art. 4: Se aprobă constituirea Secretariatului Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, care va avea următoatea componenţă: Adriana Sobaru – şef birou - Biroul Resurse Umane; Mariana Stana – auditor - Biroul Audit Public Intern; Monica Ştefan – inspector de specialitate – Biroul Activităţi Culturale. Art. 5: Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea nr. 72 din 12.04.2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad. Art. 6: Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către persoanele enumerate la art. 1, art. 2, art. 3 şi art. 4 şi se va comunica, celor interesaţi, prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr.22462 din 21.04.2010 EXPUNERE DE MOTIVE Referitor la: numirea unei comisii pentru evaluarea mangementului la Filarmonica de Stat Arad aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad şi numirea unei comisii de soluţionare a contestaţiilor; Având în vedere: - contractul de management al directorului Filarmonicii de Stat Arad; - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Art. 5, alin (2) din Hotărârea nr. 1301/28.10.2009 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, modelului-cadru al caitului de obiective, modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi modelului-cadru recomandat pentru contractele de management, pentru instituţiile publice de cultură; Consider oportună adoptarea unui hotărâri prin care să se aprobe constituirea: a) unei Comisii de evaluare a managementului la Filarmonica de Stat Arad aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, în următoarea componenţă: Preşedinte: Bognar Levente – Viceprimar al Municipiului Arad ; Membri: Ştefan Tabuia - consilier local, Comisia de cultură ; Florin Didilescu – director la Biblioteca Judeţeană „ A. D. Xenopol „ Arad; Ana Maria Dumitrean – director la Centrul Cultural Judeţean Arad; Dumitru Şerban – prof. Univ. Dr., prodecan Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara; Paul Ochiş – consilier juridic la Biroul Juridic - Consiliul Judeţean Arad; b) constituirea Secretariatului Comisiei de evaluare a managementului la Filarmonica de Stat Arad, care va avea următoatea componenţă: Mihaela Balaş – consilier juridic - Biroul Resurse Umane; Daniela Andreica – şef birou - Biroul Activităţi Culturale; Şontea Valerii – auditor – Biroul Audit Public Intern. c) constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, în următoarea componenţă: Preşedinte: Claudia Macra – Administrator Public la Primăria Municipiului Arad; Membri: Melania Vasiu – contabil şef la Centrul Cultural Judeţean Arad; Adrian Samuel Caba – director la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Judeţului Arad; Dr. Peter Hugel – director Complexul Muzeal Arad; Camelia Răsunoiu – consilier local în Comisia de cultură; Ramona Luncan – consilier juridic la Biroul Juridic - Consiliul Judeţean Arad. d) constituirea Secretariatului Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, care va avea următoatea componenţă: Adriana Sobaru – şef birou - Biroul Resurse Umane; Mariana Stana – auditor - Biroul Audit Public Intern; Monica Ştefan – inspector de specialitate – Biroul Activităţi Culturale. PRIMAR Ing. Gheorghe Falcă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD BIROUL ACTIVITĂŢI CULTURALE BIROUL RESURSE UMANE Nr.22463 din 21.04.2010 RAPORT Referitor la: numirea unor comisii pentru evaluarea mangementului la Filarmonica de Stat Arad precum şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor Obiect: propunerea de numire a unei comisii care va realiza evaluarea managementului instituţiei mai sus amintite precum şi numirea unei comisii de soluţionare a contestaţiilor; Avand in vedere : - initiativa domnului Primar, ing. Gheorghe Falcă, exprimată prin expunerea de motive cu numărul 22462/21.04.2010; -Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare; -Hotărârea Guvernului nr. 1301/28.10.2009 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de oreganizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, modelului-cadru al caitului de obiective, modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi modelului-cadru recomandat pentru contractele de management, pentru instituţiile publice de cultură; P R O P U N E M: Aprobarea numirii unei comisii de specialitate care să evalueze performanţele manageriale ale directorului Filarmonicii de Stat Arad, pentru anul 2009, în conformitate cu indicatorii asumaţi prin contractul de management precum şi numirea unei comisii de soluţionare a contestaţiilor. VICEPRIMAR SECRETAR Bognar Levente Lilioara Stepanescu ŞEF BIROU ŞEF BIROU, CONSILIER JURIDIC, Daniela Andreica Adriana Sobaru Mihaela Balaş

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro