Se aprobă schimbarea și completarea Regulamentului de repartizare și închiriere a locuințelor din fondul locativ de stat administrat de orașul Anina, conform proiectului depus
Pe scurt
Se aprobă schimbarea și completarea Regulamentului de repartizare și închiriere a locuințelor din fondul locativ de stat administrat de orașul Anina, conform proiectului depus. Aceasta înseamnă că vor exista reguli noi sau actualizate pentru cum se atribuie locuințele sociale, eventual cu ajustări la termene, criterii de eligibilitate și condiții de închiriere, ceea ce poate afecta cine poate primi o locuință, cât vor plăti chirie și cum se derulează contractele. Este posibil să apară schimbări în listele de priorități, în proceduri de solicitare și în montantul chiriei, cu impact asupra locuitorilor interesați.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă modificarea şi completarea H.C.L nr.29/26.03.2025 aprobarea Regulamentului de repartizare şi închiriere a locuinţelor din fondul locativ de stat aflate în administrarea orașului Anina, conform Anexei nr.1, parte integrantă a prezentetului proiect de hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Thor Oaia > Familii Monoparentale.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
ORAŞ ANINA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea şi completarea H.C.L nr.29/26.03.2025 privind aprobarea Regulamentului de repartizare şi
închiriere a locuinţelor din fondul locativ de stat aflate în administrarea orașului Anina
Consiliul local al oraşului Anina, judeţul Caraş-Severin, întrunit în şedinţa ordinară
Cu respectarea dispoziţiilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, se confirmă prezenţa:
- Referatului de aprobare al primarului orașului Anina, înregistrat sub nr.11/05.01.2026, şi raportul de
specialitate, al persoanei delegate cu atribuţii de architect șef, înregistrat cu nr. 11/01/05.01.2026.
- Rapoartelor de avizare ale comisiilor de specialitate, nr. 1, II şi nr.Il, a Consiliului Local, înregistrate cu
nr.591/27.01.2026, nr.592/27.01.2026 şi nr.593/27.01.2026.
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
- Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale , cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 114/1996 — Legea locuinţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea iîn aplicare a
prevederilor Legii nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de
locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări şi completări ulterioare;
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicat.
- H.C.L 115/14.06.2013 privind stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinaţie de locuinţe.
- H.G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei ( lei/mpypracticat pentru spaţiile cu
destinaţie aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ — teritoriale
ale acestuia;
- Legea nr. 151 din 24 iulie 2019 pentru completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea
teritoriului şi urbanismul cu modificări şi completări ulterioare;
- Legea nr. 17 din 8 august 1994 pentru prelungirea sau reînoirea contractelor de închiriere
În temeiul art.196, alin.(1), lit.”a”, coroborat cu art.139, alin.(1) şi alin.(3), lit.”g” din O.U.G. nr.57/ iulie
2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă modificarea şi completarea H.C.L nr.29/26.03.2025 aprobarea Regulamentului de
repartizare şi închiriere a locuinţelor din fondul locativ de stat aflate în administrarea orașului Anina,
conform Anexei nr.1, parte integrantă a prezentetului proiect de hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Caraş-Severin, Instanţa de contencios
administrativ, în termenul prevăzut de Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cu
respectarea procedurii prealabile.
Art.3. Hotărârea are caracter normativ, se comunică potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57 din 3 iulie
2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare la:
- Instituţia Prefectului - judeţul Caraş —Severin;
- Primarul al oraşului Anina.
- Serviciile şi compartimentele de resort din cadrul primăriei oraşului Anina.
Art.4. Hotărârea se aduce la cunoștința publică prin publicarea pe site-ul U.A.T.oraș Anina.
Pati
ZF
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ Contrasemnează pentru legalitate
Consilier SOLOMON Silviu Aleăa p. Secretar general
| sa] Loredana ENE
ANINA LA: 29.01.2026
NR. _|W
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ;
Total consilieri în funcţie 15 _
Nr. total al consilierilor prezenţi |S
Nr total al consilierilor absenţi
Voturi pentru js
Voturi împotrivă __—
Abţineri
Anexa 1 la HCL nr. (4 /29.01.2026
REGULAMENT
privind modificarea şi completarea H.C.L nr.29/26.03.2025 privind aprobarea Regulamentului de
repartizare şi închiriere a locuinţelor din fondul locativ de stat aflate în administrarea orașului
Anina
I. CONSIDERAȚII GENERALE
Art.1. Obiectul prezentului regulament îl constituie repartizarea şi închirierea locuinţelor din
fondul locativ de stat administrate de Oraș Anina.
Art.1.1. Locuinţele, situate în oraşul Anina, care aparţin domeniului public, nu pot face obiectul
unor contracte de vânzare — cumpărare.
Art.2. La elaborarea prezentului regulament s-au avut în vedere şi au fost respectate prevederile
următoarelor acte normative:
- Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale , cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 114/1996 — Legea locuinţei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea iîn aplicare a
prevederilor Legii nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriaşilor și stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de
locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări şi completări ulterioare;
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicat.
- HCL 115/14.06.2013 privind stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinaţie de locuinţe.
- H.G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei ( lei/mpypracticat pentru spaţiile cu
destinaţie aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ —
teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele
pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naționale, societăţilor naţionale şi regilor
autonome.
- O.U.G nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau
care urmeză a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foștilor proprietari.
- Legea nr. 151 din 24 iulie 2019 pentru completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea
teritoriului şi urbanismul cu modificări şi completări ulterioare;
- Legea nr. 17 din 8 august 1994 pentru prelungirea sau reînoirea contractelor de închiriere
- Orice prevedere legislativă apărută ulterior privind modificare şi completarea cadrului
legislativ actual, se consideră de drept parte a acestui regulament.
Art,3. Principiile care stau la baza prezentului regulament sunt:
- Principiul transparenţei - locuinţele se repartizează şi se închiriază pe baza listei de priorităţi
aprobată de către Consiliul Local al orașului Anina, în condiţiile legii;
- Principiul egalităţii şi nediscriminării — accesul liber şi neîngrădit la locuinţe este un drept al
fiecărui cetăţean.
Art.4. În sensul prezentului regulament se definesc următorii termeni:
e Familie : soțul, soția, copii necăsătoriți precum şi părinţii soţilor, care locuiesc şi se gospodăresc
împreună. Este asimilată termenului de familie și situația persoanei necăsătorite care locuiește
împreună cu copii aflaţi în întreţinere sa.
e Familie monoparentală: este familia formată din persoană singură şi copii în vârstă de până la 18
ani aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceştia;
e Copil: copilul provenit din căsătoria soților, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat precum şi
copilul încredinţat unuia dintre soţi, dat în plasament familial sau pentru care s-a instituit tutela
sau curatela.
e Persoană singură: persoana care a împlinit 18 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură. Este
asimilată persoanei singure şi copilul major care, deşi locuieşte cu părinţii, se gospodărește
separat.
Si SI II = Dara ada out
SS pă coma Ne coca Mara ae ae E pu ee SE
condiţiile Legii nr. 416/2001, privin venitul minim garantat şi se află în una din următoarele
situaţii:
a) nu are loc de muncă;
b) nu are locuinţă în proprietate;
c) locuiește în condiţii improprii;tineri care se regăsesc în una dintre categoriile prevăzute de
Legea nr. 116/2002, privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale;
Tineri : sunt persoane majore până în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru
repartizarea unei locuinţe din fondul locativ, destinate închirierii;
Persoană vârstnică- persoană care a împlinit vârsta de pensionare stabilită prin lege;
Locuinţă: construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependențele, dotările
şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii;
Locuinţă convenebilă: locuința care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința
utilizatorului şi caracteristicile locuinţei, la un moment dat, acoperă necesitpăţile esenţiale de
odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă, asigurând minimale;
Locuinţă cu condiții improprii: locuință improvizată sau construcția cu destinaţia de locuit care
nu îndeplineşte cerinţele minimale de locuit astfel cum sunt prevăzute în Anexa nr. 1, lit A din
Legea nr. 114/1996, republicată cu privirea la locuiţe;
Lăcuință socială: lăcuinţa care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii, a
Căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei
locuinţe în condiţiile pieţei.
Locuinţă de necesitate: locuinţa destinată cazării temporare a persoanelor și familiilor ale căror
locuinţe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale căror
locuinţe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum și
lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari;
Grup vulnerabil: desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de
satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie,
dependenţă de droguri sau alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate;
Persoană cu dizabilităţi: acea persoană căreia mediul social, neadaptat deficienţelor dsale fizice,
senzoriale, psihice, mentale, împiedică total sau îi limitează accesul în şanse egale la viaţa socială,
potrivit vârstei, sexului, factorilor materiale, sociali şi culturali proprii necesitând măsuri de
protecţie specială în sprijinul integrării ei sociale şi profesionale;
Criteriu: ordine de prioritate avută în vedere pentru ierarhizarea solicitărilor de locuină ( condiţii
de locuit, numărul copiilor în întreținere, starea de sănătate, vechimea cererii de locuinţă, etc),
Chirie socială: chiria stabilită pentru locuinţele al cărui nivel maxim este de 10% din venitul net
lunar, calculat pe ultimele 12 luni / familie;
Domeniul public al unităţilor administrativ — teritoriale: totalitatea bunurilor mobile şi imobile
aflate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care potrivit legii sau prin natura
lor, sunt de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local şi care nu
au fost declarate prin lege bunuri de uz sau interea public naţional;
Listă de priorităţi: act aprobat prin hotărârea Consiliului Local Anina, în care sunt cuprinşi toți
solicitanţii de locuinţă care îndeplinesc criteriile, în ordinea descrescătoare a punctajului primit la
criteriile de ierarhizare şi pe baza căruia se atribuie solicitanților, cu chirie, locuinţele disponibile.
Listă de repartizare: act aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Orașului Anina, în care se
înscrie un număr de solicitanți corespunzător numărului de locuinţe, stabilit în ordinea în care
aceștia sunt înscriși în lista de prioritate pentru soluționarea cererilor și care îndeplinesc criteriile.
Repartiţie: act eliberat fiecărui beneficiar de locuinţă în lista de repartizare a locuinţelor, care
cuprinde date de identificare ale titularului repartiţiei şi ale locuinţei repartizate şi în baza căreia se
va încheia contractul de închiriere.
Contract de închiriere: actul juridic prin care se stabilesc drepturi şi obligaţii ale locatorului și
locatarului privind închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţei.
Condominiul: imobil format din teren cu una sau mai multe contrucţii, în care există cel puţin 3
proprietăți individuale reprezentate de locuinţe şi locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie, după caz, şi
cote-părţi indivize de proprietate comună;
Indicatori de performanţă : parametrii măsurabili ai serviciilor prestate utilizatorului care
trebuie: realizati de oberator. la.aniimi4e 120 37 aa ai ai PO _ Di
e Inchirierea locuințelor se face pe baza acordului dintre proprietar şi chiriaş, consemnată prin
contract scris;
II. CONSTITUIREA FONDULUI LOCATIV
Art, 5. Fondul de locuinţe aflat în administrarea autorităţilor publice al oraşului Anina este
constituit din:
[] Locuinţe din fondul locativ de stat care pot fi locuinţe construite din fondurile statului pentru
populaţie, sau care au fost trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945,
cu titlu, şi care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989;
LI Locuinţe obținute din schimbarea destinaţiei unor spatii cu altă destinaţie în spaţiu cu
destinaţie de locuinţă.
LI] Locuinţe din proprietatea privată a oraşului Anina dobândite conform legii.
D Alte surse potrivit legii.
III. — ATRIBUŢIILE ŞI FUNCȚIONAREA Comisiei de repartizarea şi închirierea
locuinţelor din fondul locativ de stat aflat în administrarea ORAȘULUI ANINA;
Art. 6. Prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Anina se va constitui "Comisia de
repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat”.
Art, 6.1. Comisia îşi desfăşoară activitatea, în plen, ori de câte ori este nevoie.
Art.7. Comisia este legal constituită daca participa jumatate plus unu din membri cu drept de vot
din comisie, deciziile fiind luate cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Ar1.8. Lucrările comisiei vor fi consemnate în registrul de procese-verbale care trebuie să cuprindă
motivele de admitere sau de respingere a cererilor de repartizare a unei locuinţe din fondul destinat
închirierii constituit la nivelul oraşului Anina.
Art. 8.1. Procesele verbale se semnează de către preşedintele de şedinţă şi de persoanele prezente.
Art, 9. Principalele atribuţii ale Comisiei de fond locativ sunt:
a) Stabileşte şi propune spre aprobare Consiliului Local al oraşului Anina lista documentelor
justificative necesare în analiza cererilor de locuinţă destinate inchirierii;
b) Supune spre aprobare Consiliului Local, lista solicitanţilor care au acces la locuinţe destinate
închirierii din fondul autorităţii locale, precum şi propuneri privind ordinea şi modul de soluţionare a
cererilor de locuinţă; i
c) Analizeaza şi avizează cererile de schimbare a locuintei repartizata iniţial, pe baza documentelor
justificative şi propune aprobarea acestora Consiliului Local al orașului Anina.
d) Analizeaza si avizeaza preluarea locuintelor din fond locativ, care indeplinesc cumulativ
urmatoarele conditii:
-perioada contractuala a expirat;
-locuinta este abandonata;
- nu exista bunuri in locuinta;
-fostul chirias a fost notificat sa predea locuinta si nu s-a conformat;
-titularul contractului de inchiriere are debit restant la chirie cel putin 3 luni.
In urma analizei Comisiei de fond locativ, preluarea locuintelor din fond locativ va fi realizată de
Compartimentul Urbanism, Amenajare teritorială, Cadastru.
e)Analizează alte situaţii şi cereri cu care a fost investită, ce au ca obiect locuintele din fondul
locativ de stat.
Art.10. Alte atribuţii ale Comisiei, sunt:
a) asigură evidenţa cererilor de locuinţă însoţite de documente justificative referitoare la situația
socială şi locativă a titularilor;
b) verifică şi analizează dosarele solicitanţilor de locuințe;
c) evaluează dosarele de locuinţă prin aplicarea sistemului de punctare în conformitate cu criteriile
de ierarhizare aprobate pentru fiecare categorie de locuinţă în parte;
d) prezintă situaţia solicitanţilor care au acces la locuinţe destinate închirierii din fondul autorităţii
locale, precum şi situaţia privind ordinea şi modul de soluţionare a cererilor de locuinţă.
e) solicită repartizarea locuinţelor devenite vacante, care respectă cerinţele minimale de locuire,
aflate în stare corespunzătoare din punct de vedere constructiv;
P noate să încheie si să urmărească contractele de închiriere nentrni «națiile cn destinatia de
accesul in locuinţă, etc.) însoţite — dacă este cazul — de schiţe sau fotografii, a unor spaţii cu destinaţia de
locuinţe pentru care există cereri de repartizare sau sesizari cu privire la locuire, modul de ocupare;
h) comisia poate decide prelungirea contractelor de inchiriere care urmeaza sa expire, fara debite
restante, pe o perioada de 3 ani, la solicitarea scrisă a titularului de contract.
i) In urma procesului verbal de constatare, propune spre analiza si avizare, preluarea locuintelor
din fond locativ care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
-perioada contractuala a expirat;
-fostul chirias a fost notificat sa predea locuinta si nu s-a conformat;
-locuinta este abandonata;
-nu exista bunuri in locuinta;
titularul contractului de inchiriere are debit restant la chirie cel putin 3 luni.
IV. ANALIZA SOLICITĂRILOR DE REPARTIŢIE ŞI ÎNCHIRIERE A LOCUIN TELOR DIN
FONDUL LOCATIV DE STAT AFLATE ÎN ADMINISTRAREA ORAŞULUI ANINA
Art. 11. "Comisia de repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat” va parcurge
următoarele reglementări:
Y Analizează până la data de 1 noiembrie a anului în curs cererile pentru locuinţele;
v Întocmeşte lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul următor o locuinţă, în
ordinea de prioritate stabilită și o transmit secretarului general care va întocmi proiect de hotărâre
al consiliului local pentru aprobarea listei;
v Întocmeşte lista de priorităţi de repartizare a locuinţelor şi face propuneri privind alocarea spaţiului
după criteriile prevăzute;
Y Face propuneri de modificare a criteriilor în baza cărora se repartizează locuinţele, în situaţia în
care se impune.
Art. 12. Cererile şi dosarele pentru locuință se vor depune la sediul Primăriei oraşului Anina prin
Serviciul Urbanism amenajare teritoriu si cadastru.
Art. 12.1. Dosarele solicitanţilor de locuință, împreună cu cererea şi actele necesare se vor depune
în toată perioada unui an calendaristic.
Art. 12.2. Cererile depuse în perioada 01 ianuarie — 15 octombrie vor fi analizate de către
"Comisia de repartizarea și închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat”, până la data de 01
noiembrie a anului în curs ;
Art. 12.3. Cererile depuse după perioada prevăzută la 12.2 vor fi analizate de către "Comisia de
repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat”, anul următor;
Art. 12.4. Dupa efectuarea verificării, "Comisia de repartizarea şi închirierea locuinţelor din
fondul locativ de stat”, poate adopta urmatoarele solutii, dupa cum urmeaza:
a) dosare admise — dosare ai căror solicitanţi îndeplinesc condiţiile de acces prevăzute de lege şi
care conţin toate înscrisurile necesare pentru aplicarea criteriilor stabilite prin punctaj;
b) dosare incomplete — dosare care nu conţin toate documentele necesare verificării îndeplinirii
criteriilor de acces şi/sau aplicării sistemului de punctare;
e) dosare neactualizate — dosare ai căror solicitanți nu au reconfirmat îndeplinirea criteriilor de
acces prin documente actualizate la termenele stabilite de Consiliul Local al Oraşului Anina;
d) dosare respinse — nu corespund prevederilor legale (solicitanti nu îndeplinesc condiţiile de
acces prevăzute de lege).
e.solicitantii de locuinta ale caror dosare sunt incomplete, precum si solicitantii de locuinta ale
caror dosare au ramas neactualizate, nu pot fi inclusi în lista de priorităţi.
f. solicitanţii care nu pot fi incluşi în lista de priorități din anul respectiv pot fi incluşi în lista de
priorităţi din anii următori cu condiţia reconfirmării îndeplinirii criteriilor de acces prin documente
actualizate la termenele legale.
Art.13. Categoriile de pe
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.