30 iulie 2026

HCL 110/2026 Anina adoptată

Se aprobă actualizarea proiectului tehnic de execuție, a devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru depunerea unui proiect finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, destinat creșterii…

Pe scurt

Se aprobă actualizarea proiectului tehnic de execuție, a devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru depunerea unui proiect finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, destinat creșterii eficienței energetice în clădirile rezidențiale din Anina. Scopul este să obțină finanțare pentru lucrări de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în zona străzii Virgil Birou 44, Anina. Pentru cetățeni înseamnă posibilitatea modernizării locuințelor cu costuri finanțate din fonduri europene, fără detalii despre termene exacte din text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actualizarea Proiectul tehnic de execuţie + Detalii de execuţie (PT), devizul general şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ” EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI DE APARTAMENTE, DIN ORASUL ANINA "! —- AMPLASAMENT STR. Virgil Birou, nr.44, Oraş Anina, jud. Caraş-Severin, documentaţie întocmită de S.C. Procon Roadpipe SRL. conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Virgil Birou.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Virgil Birou” în Anina

Denumire
Hotărârea nr. 110 din 2026 a Consiliului Local Anina
Titlu oficial
Hcl. nr. 110 din 30.07.2026
Emitent
Consiliul Local Anina
Număr
110 / 2026
Data
30 iulie 2026
Localitate
Anina, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Locuri citate
Virgil Birou nr. 44 · Marin Constantin nr. 3 · Virgil Birou · Matin Constantin nr. 3 · Virgil 1 · Virgil De Energie Primara 1188217

Pe același subiect în Anina

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ - SEVERIN CONSILIUL LOCAL ORAŞ ANINA HOTĂRÂRE privind actualizarea Proiectului tehnic de execuţie + Detalii de execuţie (PT), a devizului general şi a indicatorilor tehnico-economici în vederea depunerii unui proiect prin Programul Regional Vest 2021- 2027 — " EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI DE APARTAMENTE, DIN ORASUL ANINA " —- AMPLASAMENT STR. Virgil Birou, nr.44, Oraş Anina, jud. Caraş-Severin Consiliul Local al oraşului Anina, întrunit în şedinţa ordinară Cu respectarea dispozițiilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se confirmă avizarea CFP a proiectului de hotărâre, prezenţa referatului de aprobare, nr.88/22.06.2026, a rapoartele de specialitate al Serviciului proiecte europene nr.88/22.06.2026 respectiv, al Serviciului financiar contabil, nr.88/1/22.06.2026 precum şi avizele (consultative) a comisiilor de specialitate a Consiliului Local oraș Anina, nr. |, III înregistrate cu nr.6287/29.07.2026, nr.6288/29.07.2026; Luând act de oportunitatea finanțării unui proiect de investiţii în promovarea eficienţei energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea eficentizării energetice în cladirile rezidenţiale de pe raza UAT ANINA prin PROGRAMUL REGIONAL VEST 2021-2027 -EFICIENŢȚĂ ENERGETICĂ - CLĂDIRI REZIDENŢIALE - PRV/229/PRV_P3/OP2/RSO2.1/PRV_A21 - UAT ORAȘE CS -LOT 3, Vâzând faptul că prin HCL Anina nr.54/29.04.2024 a fost aprobată participarea U.A.T. Oraşul Anina, in vederea depunerii, unui proiect prin Programul Regional Vest 2021-2027 -EFICIENȚĂ ENERGETICĂ - CLĂDIRI REZIDENŢIALE - UAT ORAŞE CS -LOT 3, Considerând a fi îndeplinite cerințele art.10 alin. (1),(2),(3),(4) şi (5) din Ordonanţa nr. 119 din 31 august 1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv. Ținând cont de prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, actualizată şi de H.G. nr.395/2016 actualizată, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare la atribuirea contractelor de achiziţii publice; Potrivit prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul de convergenţă, cu modificările şi completările ulterioare, precum și dispoziţiile din O.U.G. nr. 36/2023 privind privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanțate în perioada de programare 2014-—2020, cu modificările şi completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, cu modificările ulterioare, coroborat cu prevederile Hotărârii nr. 225 din 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea şi prioritizarea proiectelor de investiţii publice semnificative. În temeiul prevederilor art.129, alin.(1), art.139, alin.(1), art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57 din 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, În baza prevederilor art.] alin.(2), art.3, art.4, art.5 alin.(2) din H.G.nr. 907/2016 privind etapele de elaborare continutul- cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare; Luând în considerare prevederile art.13 din Legea nr.10/18.01.1995, privind calitatea în construcții, republicată cu modificările şi completările ulterioare. Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.129, alin. (2), lit. c), alin.(7), lit.k), art. 196, alin. (1), lit. a) ale O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. — Se aprobă actualizarea Proiectul tehnic de execuţie + Detalii de execuţie (PT), devizul general şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ” EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI DE APARTAMENTE, DIN ORASUL ANINA "! —- AMPLASAMENT STR. Virgil Birou, nr.44, Oraş Anina, jud. Caraş-Severin, documentaţie întocmită de S.C. Procon Roadpipe SRL. conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art.2. - Se aprobă actualizarea indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de " EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI DE APARTAMENTE, DIN ORASUL ANINA “ AMPLASAMENT STR. Virgil Birou, nr.44, Oraş Anina, jud. Caraş-Severin, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art.3. - Se aprobă actualizarea devizele generale aferente obiectivului de investiții ” EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI DE APARTAMENTE, DIN ORASUL ANINA ” AMPLASAMENT STR. Virgil Birou, nr.44, Oraș Anina, jud. Caraş-Severin conform anexei nr. 3 la prezenta hotărâre. Art.4. Anexele nr. 172 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.5. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile/conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului, se vor asigura din bugetul local; Art.6. Se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri primarul orașului Anina, domnul Gheorghe Românu, cu sprijinul aparatului de specialitate. Art.7. Hotărârea se comunică potrivit prevederilor art. 197, art. 198 alin. (1) şi alin. (2), ale O.U.G. nr. 57 dia! 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la: Instituţia Prefectului — judeţul Caraş-Severin; Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei; Primarul oraşului Anina; Biroul Proiecte, Afaceri Europene, Turism din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; Compartimentul Buget — Finanţe — Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; Se aduce la cunoștință publică prin afişare pe site-ul Primăriei oraşului Anina. FEEFEr PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Consilier CONŢESCU Vi Contrasemnează pentru legalitate Secretar general Loredana ENE 5 7 ANINA LA:30.07.2026 NR. _|(0 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Total consilieri în funcţie 15 Nr. total al consilierilor prezenţi is Nr total al consilierilor absenţi Voturi pentru Î Voturi împotrivă __ Abţineri 2 Anexa 1 la HCL nr. (4Pa007:2026 S.C.ARHISILV S.R,L Tel: 0746118150 Emai: arhisiivEgmail.com ARHISILV DOCUMENTAȚIE TEHNICĂ PENTRU PROIECTUL TEHNIC P.T.H. PR. NR. 9.2/2025 Eficienta energetică pentru clădiri de apartamente, din orasul ANINA S.C.ARHISILV S.R.L Tel: 0746118150 Email: arhisivegmail.com ARHISILV FOAIE DE CAPĂT Eficienta energetică pentru clădiri de Titlu proiect apartamente, din orasul ANINA Amplasament e Jud. Caraș-Severin, oraș. Anina, strada Virgil Birou,nr.44. Beneficiar ORAȘUL ANINA S.C. ARHISILV S.R.L Proiectant general Str. Marin Constantin nr. 3, parter, ap.SAD 2, loc. Timisoara, jud. Timis S.C. ARHISILV S.R.L Pioieciaiii de specialitate aihiteciuia | Str. Matin Constantin nr. 3, parter, ap.SAD 2, Timisoara, jud. Timis Numar proiect 9.2 / 2025 Data MAI 2025 Faza de proiectare i Să esa Arhitect i cu dragi de semnătură Eficienta energetică pentru clădiri de apartamente, din orasul ANINA S.C.ARHISILV S.R.L Tel: 0746118150 Email: arhisilvOgmaoil.com ARHISILV FOAIE DE SEMNĂTURI PROIECTANT GENERAL STR. MARIN COĂSȚANI 2, TIMIȘOARA, | DAR RON e Dătitiul sIeaon ARHITECTURĂ: Eficienta energetică pentru clădiri de apartamente, din orasul ANINA S.C.ARHISILV S.RL Tel: 0746118150 Email: arhisilvegmail.com ARHISILV PN CI NR Este în obligaţia antreprenorului să asigure executarea şi montarea într-un loc vizibil a panoului de informare privind lucrările efectuate, conform conţinutului cadru prevăzut in Legea 50/1991 (şi a completărilor ulterioare). Este în obligaţia antreprenorului să asigure bunurile materiale împotriva furtului, a degradărilor accidentale și a respectării normelor de prevenire și stingere a incendiilor. Este în obligația antreprenorului să asigure condiţiile de siguranţă și protecţie a muncii atât pentru personalul propriu cât și pentru persoanele împuternicite în verificarea lucrărilor executate şi a conformităţii acestora cu documentaţiile proiectului. Antreprenorul general care va executa lucrarea z- u proiectantul o CONVENȚIE DE PROTECȚIA MUNCII, prin care antreprenorul&ă pă Sig privind Normele de Protecţia Muncii în Proiectantului ce vor asigura urmărirea exe În cazul accidentării unei persoane (re înregistrat de Antreprenorul general. Personalul Proiectantului are obligația se prezinte la biroul Antreprenorului genk instructaj și primirea echipamentului de protecție (Această clauză este prevazută de legislațiade ecție a muncii, și se prevede obligatoriu în situaţia în care Proiectantul General şi-a asumat urmărirea de șantier.). Oferta de execuţie va cuprinde în mod explicit cheltuielile de organizare de șantier estimate, conform HG. 907/2016. iii FII Organizarea execuţiei lucrărifor de șantiersşi derularea șantierului se vor face cu respectarea strictă a tuturor stafAdordalăt Şi/hbriialo? aflate în vigGaTE: / PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ; > Consilier CONŢESCU Viorel Loredana ENE CW Eficienta energetică pentru clădiri de apartamente, din orasul ANINA Anexa 2 la HCL nr. A/U_/30.07.2026 PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Aferenţi obiectivului de investiție “ Eficienta energetică pentru clădiri de apartamente, din orasul ANINA” — Faza P.T. DENUMIRE PROIECT: “ Eficienta energetică pentru clădiri de apartamente, din orasul ANINA” PROIECTANT: S.C. ARHISILV S.R.L., [persoană fizică] indicatori tehnico-economici aferenti investitiei: a. Indicatori maximali, respectiv valoarea totala a obiectivului de investitii, exprimata in lei, cu TVA si, respectiv, fara TVA, din care constructii-montaj (C+M), in conformitate cu devizul general; e Valoarea totala [inclusiv TVA) a investitiei: 5 093 078,87 lei; e Valoarea totala (fara TVA) a investitiei: 4 216 415,63 lei; b. indicatori minimali, respectiv Indicatori de performanta - elemente fizice/capacitati fizice care sa indice atingerea tintel oblectivulul de investitii - si, dupa caz, calitativi, in conformltate cu standardele, normativele si reglementarile tehnice in vigoare; Oras Anina, Jud. Caras Severin, str. Virgil Birou, Nr. 44 conf CF nr: 30009 Bilant teritorial existent CF: 30009 e Suprafata teren = 910 mp e S.construita clădire (C1+C2)= 657 mp e ClblocD+P+4E=648mp e C2balcon=9mp e S. construita desfășurată (C1+C2) = 3671 mp e S.zoneverzi=5 mp e P.0.1.= 98.57% e C.U.T.=4.92 e S.csubsol=422mp e S.cparter=648 mp e S.cetajl=648mp e S.cetaj2 =648 mp e S.cetaj3=648mp e S.cetaj4=648mp e S.utildemisol= 322.82 mp e S.utilparter = 482.12 mp e S.utiletajl =482.12 mp e S.utiletaj2 = 482.12 mp e S.utiletaj3 = 482.12 mp e S.utiletaj4 =482.12 mp e S.util TOTAL = 2733.42 mp e S.locuibil demisol = 141.60 m2 / 10 camere e S.locuibil parter = 304.60 m2 / 22 camere e S.locuibiletaj1 = 304.60 m2 /22 camere - e S.locuibil etaj2 = 304.60 m2 / 22 camere e S.locuibiletaj3 = 304.60 m2 / 22 camere e S.locuibil etaj4 = 304.60 m2 / 22 camere e S.locuibil Total = 1664.60 m2 / 120 camere e C.T.N.=-0.10 m față de +0.00 e C.T.S.=-0.10 m faţă de +0.00 e Regim de înălțime: D+P+4E e Înălțimile nivelurilor: e Hlibersubsol=2.56m e Hliberparter=2.56m e Hliberetaj1=2.56m e Hliberetaj2=2.56m e Hliberetaj3=2.56m e Hliberetaj4=2.56m e H maxcoama =+16.77 m de la +0.00 e H maxcornisa = +14.99 m de la +0.00 Bilant teritorial propus CF: 30009 e Suprafata teren = 910mp e S. construita clădire (C1+C2)= 657 mp e ClblocD+P+4E=648mp e C2balcon=9mp e S. construita desfășurată (C1+C2) = 3671 mp e S.zoneverzi=5mp e P.0.T1.=98.57% e C.U.[.=4.92 e S.csubsol= 422 mp e S.cparter=648mp e S.cetajl=648mp e S.cetaj2=648mp e S.cetaj3=648mp e S.cetaj4 =648mp e Sc.dtotal= 3671 mo corv Cl cu subsol e S.util demisol = 322.82 mp e Sutilparter= 482.12 mp e Sutiletajl = 482.12 mp e Su.utiletaj2 = 482.12 mp e S.utiletaj3 = 482.12 mp e Sutil etaj4 = 482.12 mp e S.util TOTAL = 2733.42 mp e S.locuibil demisol = 141.60 m2 / 10 camere e S.locuibil parter = 304.60 m2 / 22 camere e S.locuibiletaj1 = 304.60 m2 /22 camere e S.locuibil etaj2 = 304.60 m2 / 22 camere e S.locuibil etaj3 = 304.60 m2 / 22 camere e S.locuibil etaj4 = 304.60 m2 / 22 camere e S.locuibil Total = 1664.60 m2 / 120 camere e C.T.N.=-0.10 m față de +0.00 e C.TS.=-0.10m față de +0.00 e Regim de înălțime: D+P+4E e Înălţimile nivelurilor: e Hlibersubsol=2.56m e Hliberparter=2.56m e Hliberetaj1=2.56m e Hliberetaj2=2.56m e Hliberetaj3=2.56m e Hliberetaj4=2.56m e H maxcoama = +16.77 m de la +0.00 e Hmaxcornisa = +14.99 m de la +0.00 c. indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliti in functie de specificul si tinta fiecarui obiectiv de investitii; Realizarea investitiei nu genereaza somaj, numarul de salariati ramane constant. d. durata estimata de executie a obiectivului de investitii, exprimata in luni. Durata estimata de executie= 12 luni. AMPLASAMENT Oras Anina, Jud. Caras Severin, str. Virgil Birou, Nr. 44 conf CF nr: 30009 Amplasamentul analizat este situat în orașul Anina, în intravilanul localităţii, strada Virgil Birou, nr. 44, terenul fiind identificate nrin CE nr 20090 Eatada nrincinală a clăirii hbardaa7ă ctrada mantinnată Aa Pe teren este edificată o clădire în regim de înălțime D+P+4E care are funcțiunea de bloc de locuinţe. Terenul se află în proprietatea Statului Român si are suprafata de 910 mp. TITULARUL INVESTITIEI e Orașul Anina BENEFICIARUL INVESTITIEI: e Orașul Anina Indicatori de realizare Cod Denumire indicator Unitate de Valoare finală indicator măsură RCO 18 Locuinţe cu performanţă energetică locuințe 44 îmbunătăţită RCO 22 | Capacitate de producţie suplimentară MW 0,004 pentru energia din surse regenerabile, din care: energie electrică, termică RCO74 | Populaţia vizată de proiecte derulate în persoane 5521 cadrul strategiilor de dezvoltare teritorială integrată RCO 75 Strategii de dezvoltare teritorială contribuţii la 1; integrată care beneficiază de sprijin strategii Indicatori de rezultat Cod Denumire indicator Unitate de Valoare la începutul Valoare la finalul indicator măsură proiectului proiectului RCR 26 Consum anual de energie MWh/an 1188,22 253,11 primară al locuinţelor RCR 29 Emisii de gaze cu efect de seră Echivalent 452,38 3,28 estimate tone de CO2/an RCR 31 Energie totală din surse MWh/an 0,00 1,39 regenerabile produsă, din care: energie electrică, termică Indicatori suplimentari specifici apelului de proiecte Nr. | Indicator specific Unitate de măsură | Valoare la Valoare la finalul crt. începutul proiectului proiectului STR. VIRGIL 1.| Reducerea consumului anual kWh/an BIROU — STR. VIRGIL de energie primară 1188217.67 BIROU - 253114.69 2.| Reducerea anuală a emisiilor Echivalent tone de | 452,38 3,28 de gaze cu efect de seră SI 3.] Număr de blocuri de locuințe Număr 1 1 reabilitate energetic 4.| Număr de blocuri de locuinţe Număr [9) [9) rebranșate la sistemul de termoficare Proiectant, S.C. ARHISILV S.R.L., Ţimișo: PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Consilier CONȚESCU Viorel, Contrasemnează pentru legalitate Secretar general Loredana ENE Cu Gheorghe Romania Date: 302607 15 12585 +0300) enalNumber=2002122320628, Digli signs by Gheorghe Romanu [0E'YvE'/8r 0£'vis'ze 00'0SB'YsT 00'0 00'0 ]00'0 0€'PbE'481 0€ brsze 00'0ES-YsT Ețuea|nsu0)| Le 8978576 98 'vs9's 00'876'92 '00'0 00'0 = 38'78szE 98 ys3s 00'82697 DW2INDE-Ap 40 (unpad0d paeztuei) EX: GI ISE't9 GE 89T IL 08'78T'£5 00'0 09'0 00'0 BL 15699 6c 891 09'z8i€s apn%8X8 8p |Jeyap !S Otita) J0al0iq 99£ 98'Z/0Y 98'90. 00'99£'£ = ” = e8'zz0y 98904 00'9ce ajjnoaxe o s0țiețăp e |$ ojuye) inimoeloid e exeujea ep goluua eajeooal SSE VL'659'9€ V/'19€'9 00'v67'0£ 00'0 00'0 00'0 YL'899'96 vi 1509 '00'P6zoe UnpJ0de /8zIAe ap juaunqo Ea1ap8A ul aojua jUatundog, yse p n : : p apă pia îi TEZA EIBITBE 275p 92 842 92 2464 00'go+se 00'0 00'0 '00'0 92 8.27 922454 00'90/se 18 juoma:ul op 0gianţ e aseze ap aijenuouinoepyateujezay ep rpm] ZE SC : Ș EET sa ş Ti VAL] jEiiăb Zi18p| pa os'zezz lo9'zose loo'0sza+ '00'0 00'0 000 oszyezz os'zese loo'oa48+ ORI 00 a dune on alai J „ese l9/'064v8 I94'vE60T '00'9sges '00'0 00'0 'Do'0 9L'06L'Y8 9.'vcs04 0o'ecses 9p J0lugIon) e eJezine ap ejjeyuuunoop/a)e)jiqezaj ap ni ese 00'0 l00'0 00'0 i00'0 00'0 00'0 000 1000 '00'0 NA Ueţă aiiisoțuij| __ 2g€: 000. 1000 .09'0 1000 00'0 '00'0 00'0 000 00'0. cIpiNalăld ep Euro | ise [5S'078691 SLLI6z [08'86907 l00'0 090 1000 ST'049'694+ EIN 4 08'968'0Y4 81ey2910id| se Be 6vsT 321897 00'89/'71 00'0 00'0 100'0 [A 92 1832 00'894z+ (269) JolueJoni eaJeujuuaj ej eojjeBiaiia ejueuujopisă 9p j89!jjj!59)| 2b€! LS e Leii 00'ZEZ'9 = zi = 2238 Za erei Do'zE/9 TVE Ezey ul (3'v) ohabiaue vpny| 1 e 00's65'ez 00'660' 00'005'51 . i şi 00'sesez 00's6o 00'00s6+ Moipeţ» je opeBieue jpne !s eoneBsaue zyueiuoiad ap yeoijiuoo) ve IL Se ZL'ETI D0'ZE4'9 is 3 + 2/'Sia Zac 00'z£49 eojuusi ezjuodxă ct pepe p D ana Mezuoyne Ț$| pt 62'852'€ 6b'S98 08'Z692 00'0 00'0 00'0 sz'8sze 6P 993 08'z69z _unpaode *zyA8 op sexeujjqo nujued Me!nyouo 18 odns-iţjeyuouinooc LA 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 goyeiGodoi 618/pi - 3) ds ap ipnis| __€j.€ 00'0 100'0 09'0 '00'0 000 100'0 '90'0 000 '00'0 fnnipouu eJdnse jnjoediu! pujaid ode 2.€£ bS'ST8 stil 00'bL9 0s'zo£ 0s'zs 100'0sz po'e!s Y0'68 '00'pe ouuajoab nipnis + LE VS'ST8 VS'TbT 00'v-9 os'zoe os'zs l00'0sz Po'eis yo'sa 00'pzy Mpnis) "e ŞSjUijoy FUGiSisE 5 6I73lOId NjUsd [ISI NIIBUA = £. ANOO 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 2 10Lidv9 1V1LO4 000 000 00'0 00'0 00'0 000 000 _20'0 00'0 tz p p p p Și p : și i pp 900 000 %0'0 %00 000 000 00'0 200 00 ep ininApzejqo euesedeu „olizinn neiinByse naued Hanau vi MBRSOAUI Sp [rijAp30iqo di8955U 1oițieaiinin voisinBiae nișueă al nieu - 7 1010 000 00'0 00'0 00'0 90'0 90'0 000 00'0 00'9 Y M0LldV9 1104 p p Yi . Țiuiouiăsejduie ui Si 000 00'0 00'0 v0'0 90'0 90'0 00'0 00'0 00'0 ep_eieţe, 'ierep) iopieilun erjaeyosd/eseooței nmuad Aa 7 " . 1 d leul se 00'0 00'0 00'0 000 00'0 00'0 000 300 000 veJt3s ej ininuoiey eazeonpe tă ininipauu eițoayoud nuquad ugfeuauy Li 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0. 00'0 30'0 00'0 TniNUGI0i EBaeȚSUravu “7 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 90'0 00'0 Injnuajey eai6uișd0) “i - TEiiUeia) E5iTiisiuE ȚE ERIETEO TUS ISUS IA SIIIVS EA Ș. € Z 4 TYAL Eaej) (VAL ere) (VAL ie) (VAL AlSnpau isnpouj A eniirei VAL NOI îdosil VAL NOW tea VAL NOI 40feozjdeons js s0țețo)jde> Besjtunueq ua 2NVOIVA UVOIVA ZUVOTVA VLOL ZUBIONAAN lăva9n FUGA Ivan Sitani tS46 SIDE Bind ej O4na | 191 Ul SZOZ'LI'92 InInAg28;10 Măzijee, axeseaeu ej|jejn3j045 puțaud "VU3Na9 ZIA3a TIS ANISIHIV OS :eauab jueyoaloaq UH8ABS-SEJEO 'ANF 'euțuy Se1Q : „eo yauog HLd+O9VLO :812493101d ap eze4 Vi "au noa 5aiA "38 'eujuy Insezo ujp “ejueui:pede op țirpeo nauod popaBaua aJezyua!913g :A999190 i ( [z6'estvzz Z0'Es6rE SE'00zz5r E; = = E ES pzz ZC t66'4£ SE 00Z 264 Ş OLidvo 1V1OL 100 520: 09 's7s 00'00s2 1000 '00'0 1090 0020 € 0c'sas 00'00s2, 2jyuozuo jdiouțid axa noii ap SpUuiăi)| 2 pg '00'0509 00'0s0r 00'0005 1000 00'0 I00'0 00'050'9 06050 + 100'000$ sboebuqo audi __Lyg 100's406 00'szsr '00'0054 [00'0 00'0 100'0 00'Sz0'6 00'ses+ 00'008'2 seionand 18 exeuuojui naiitad jariţău4o) vs [sz'€/088 Vw'S87ST I8'/8LZL 00'0 100'0 E SZ'040'88 Vi Saz's 1828724 SinZEABIdau 15 os1aAjp lânii sug es, 4 p 5 1 PD p . . i SIEȚUI ISEppos ata l00'0 000 000 000 900 1000 i00'0 000 1000 ap. pizzuane ţi amo aie unpione nuued axei ses 0 TAI Ul AO DS! i d 00'0 TZw'Tozar l00'0 00'0 ia zwioza. 00'0 zv'oza GAS 5 E BIE5OS ese) Puma 7661/SVz Bo] Kjuip [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-anina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala