Reactualizarea componentei Structurii Comunitare Consultative a comunei Andrieșeni, județul Iași și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare
Pe scurt
Consiliul local al comunei Andrieșeni hotărăște să actualizeze componenta Structurii Comunitare Consultative pentru sprijinirea asistenței sociale și protecției copilului la nivel local, stabilind noua componență. Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al acestei structuri. Beneficiarii principali sunt locuitorii, în special copiii și familiile, care vor beneficia de servicii sociale, cu rolul noilor membri în gestionarea acestor activități.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
art. 4, lit. b din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 94 din 2025 a Consiliului Local Andrieșeni
Titlu oficial
Hotărâre privind reactualizarea componentei Structurii Comunitare Consultative a comunei Andrieșeni, județul Iași și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ANDRIEȘENI
JUDEȚUL IAȘI
HOTĂRÂREA nr...94...din 26.11.2025
privind reactualizarea componentei
Structurii Comunitare Consultative a comunei Andrieșeni judeţul Iaşi
şi aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare
Consiliul local al comunei Andrieșeni județul Iasi întrunit astăzi 26.11.2025 în şedinţă
ordinară la convocarea primarului conform Dispoziţiei nr. 208 din data de 20.11.2025;
Având în vedere prevederile:
- art. 3, art. 4 si art. 6 paragraful Idin Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la
Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art.], alin. 2, art. 2, art.3, art. 6, art.40, art. 41, art. 42, alin. 4 şi art. 82 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi
completările ulterioare;
- art. 1, art. 4, lit. b din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia
publică, cu modificările şi completările ulterioare;
- art.114 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu
modificările și completările ulterioare;
- art.12 in Legea nr. 156/2023 privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de
familie;
- art.41 din Legea nr.292/2011 a Asistentei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- art.12 din O.G. nr.68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 129 alin. (2) lit. c) şi alin. (6) lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările şi completărileulterioare,
Ținând cont de:
- referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre inițiat de către primarul comunei;
- raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei
Andrieşeni, județul laşi;
- referatul de avizare al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei
Andrieşeni, județul lași;
În temeiul art. 139, alin. 1, art. 196, alin. 1, lit. a şi art. 240 din Ordonanţa de urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă
prezenta,
HOTĂRÂRE,
Art. 1. Se aprobă reactualizarea componenţei Structurii Comunitare Consultative a
comunei Andrieşeni județul Iaşi pentru sprijinirea activității de asistență socială şi protecția
copilului la nivelul localităţii în următoarea componenţă:
Preşedinte — Lazăr Ciprian-Dumitru — Secretar general al comunei Andrieşeni
Secretar — Alexandru Dorimela- Consilier superior în cadrul compartimentului Asistență
socială
Membru — Dima Ștefana-Maria — Șef Post Poliţie Andrieşeni
Membru — Timaru Cătălin — Director Şcoala Gimnazială "Gheorghe Ciobanu” Andrieşeni
Membru — Constantinescu Adriana — Medic de familie, Cabinet medical medicină de
familie Andrieşeni
Membru — Axinte Nicu-Andrei — Preot paroh, Parohia Andrieşeni
Membru — Lambru Cepeliuc Cîrstean Cecilia-Florentina — Consilier local
Art. 2. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Structurii Comunitare
Consultative a comunei Andrieşeni,
hotărâre.
Art 3. Se înființează Observatorul local al copilului , care constă în constituirea
bazei de date, gestionată la nivel naţional de ANPDCA, prin intermediul unui
sistem in formatizat, care asigură securitatea datelor înregistrate, având ca funcţii:
judeţul Iași conform Anexei care face parte din prezenta
a. colectarea sistematică a datelor cantitative şi calitative cu privire la copiii aflaţi
în Situaţie de risc, de separare de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale:
b. monitorizarea punerii în aplicare a planurilor de servicii pentru copiii aflaţi în situaţie
derisc.
Art. 4. Sediul Structurii Comunitare Consultative va fi la Primăria comunei
Andrieşeni.
Art. 5. Cheltuielile privind buna desfăşurare a Structurii Comunitare Consultative
( transport, indemnizaţii etc) se vor asigura din bugetul local
Art. 6. Cu ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează
persoanele desemnate la art.].
Art. 7. Secretarul general al comunei Andrieșeni , judeţul Iaşi, va comunica prezenta
hotărâre Instituţiei Prefectului — județul Iaşi, pentru control şi legalitate, primarului comunei,
compartimentului de asistență socială, persoanelor menţionate la art. 1 şi o va aduce la
cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul instituției.
Preşedinte de şedin
Consilier Anton
Contrasemnează pentru legalitate,
Secretaţ ăengal al comunei.
Lazăr ian Dumitru
Proceduri obligatorii ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului local nr. 94 din 26.11.2025
Nr. Data Semnătura
crt. Operaţiuni efectuate ZZILLIAN persoanei
responsabile să
efectueze
procedura
0 1 2 AA
IN doptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 26.11.2025 î
ta (] absolută [| calificată
2. | Comunicarea către primar 26.11.2025
3. | Comunicarea către prefectul județului lași 26.11.2025
4. |] Aducerea la cunoştinţă publică 26.11.2025
5. | Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter 26.11.2025
individual
6. | Hotărârea devine obligatorie sau produce efecte 26.11.2025
juridice „după caz
CONSILIUL LOCAL ANDRIEȘENI Anexă la H.C.L. 94 din 26.11.2025
JUDEŢUL IAȘI
REGULAMENT
de organizare si funcţionare a Structurii Comunitare
Consultative al comunei Andrieșeni
|. Înfiinţarea Structurii Comunitare Consultative
Art.1. (1) Structura Comunitară Consultativă la nivelul comunei Andrieşeni, județul Iaşi este
o structură consultativă, fără personalitate juridică, care desfășoară activității cu caracter social la
nivel local şi este înființat prin hotărâre a Consiliului Local al comunei Andrieşeni, conform Legii nr.
156/2023 privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie.
şi activitatea de protecţie şi promovare a drepturilor copilului, conform Legii nr.272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.2. Structura Comunitară Consultativă este creată în conformitate cu prevederile art.114
din Legea nr.272/2004, urmând ca acesta să îşi aducă contribuţia la soluționarea problemelor de
interes local pentru copii şi familii.
Art.3. Structura Comunitară Consultativă nu se substituie autorităților locale şi nu substituie
autorităţile locale şi are cu acestea doar relații de colaborare.
II. Principii în baza cărora se desfăşoară activitatea Structurii Comunitare Consultative
a) nediscriminare
b) respectul față de cetățean
c) legalitatea
d) confidențialitatea
e) imparțialitatea
/) acceptanță
III. Componenţa Structurii Comunitare Consultative
Art.4. (1) Componenţa structurii comunitare consultative este stabilită prin hotărâre a
consiliului local şi este constituită din conducătorul serviciului public de asistență socială, un
reprezentant al unei unităţi de învăţământ, un medic de familie, un poliţist de proximitate sau din
poliţia locală, un preot sau un reprezentant al unui cult religios recunoscut, un consilier local. Aceştia
sunt selectaţi în funcţie şi de următoarele criterii: îşi desfăşoare activitatea în cadrul comunității,
locuiesc în comunitate, sunt cunoscuţi în comunitate, au prestigiu, sunt disponibili.
(2) Preşedintele structurii comunitare consultative este conducătorul serviciului public de
asistenţă socială.
(3) Desemnarea membrilor Consiliului Comunitar Consultativ precum și activitatea acestuia se
realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind eliminarea conflictului de interese şi ţinând cont de
interesul superior al copilului.
(4) In funcţie de specificul comunităţii mai pot fi membri, un reprezentant al unei organizaţii
neguvernamentale acreditate ca furnizor de servicii sociale care desfăşoară activităţi în domeniul
protecţiei şi promovării drepturilor copilului.
Art.5.Componența Structurii Comunitare Consultative se poate modifica în următoarele
situații:
a) decesul persoanei desemnate;
b) renunțarea unilaterală a persoanei desemnate, cu notificarea în scris cu cel puţin 30 de zile
înainte ca renunțarea să producă efecte;
c) neparticiparea la trei întruniri consecutive;
d) nerespectarea principiului legalităţii. confidențialității, imparțialității nediscriminării, etc.
Componenţa Structurii Comunitare Consultative se poate modifica prin Hotărâre a Consiliului
local.
IV. Raporturile între Structura Comunitară Consultativă şi autoritățile administrației
publice locale
Art.6, Structura Comunitară Consultativă fiind o structură independentă va căuta să se implice
concret în depistarea, analizarea și soluţionarea cauzelor din domeniul promovării şi protecţiei
drepturilor copilului şi în acelaşi timp să poată fi cunoscut la nivel local .
Art.7. Structura Comunitară Consultativă nu se subordonează autorității care la creat.
Art.8. Structura Comunitară Consultativă este structură comunitară independenta care sprijină
compartimentul de asistență socială din cadrul primăriei comunei Andrieşeni, pentru realizarea
activităţii de asistență socială și protecția copilului.
Art.9. Structura Comunitară Consultativă recomandă Consiliului Loca!/Primarului/Comisiei
pentru Protecția Copilului luarea unor măsuri pentru soluţionarea cazurilor sociale, fie acordarea unor
servicii sociale, fie luarea măsuri speciale de protecție.
V. Raporturile între membrii Structurii Comunitare Consultative
Ă Art.10. Structura Comunitară Consultativă acţionează ca o echipă inter — şi multidisciplinară.
Intre membrii săi sunt relaţii de colaborare. Membrii Structurii Comunitare Consultative acţionează
ca o echipă, având strânse relaţii de colaborare și aceeaşi poziţie.
Art.1]. Întâlnirile de lucru se desfăşoară cu sprijinul secretarului acestuia,
Art.12. Divergenţele de opinii/punctele de vedere contradictorii se manifestă doar în timpul
întâlnirilor, concluziile şi deciziile Structurii Comunitare Consultative, odată adoptate prin votul
majorităţii, sunt însuşite de fiecare membru in parte, devin echivoce.
VI. Raporturile între Structura Comunitară Consultativă şi comunitate
Art.13 Structura Comunitară Consultativă nu dă naștere la obligații pentru cetățenii comunei,
aceştia fiind informaţi despre existența Structurii şi rolul acestuia.
Art.14.Cetăţenii din comuna pot participa, în funcție de voinţa lor, la întâlnirile Structurii, dar
aceștia nu pot fi obligați să se prezinte în fața Structurii.
Art.15. Structura Comunitară Consultativă poate doar recomanda cetățenilor asumarea unor
obligaţii şi împreună cu personalul cu atribuţii sociale şi protecția copilului își asumă obligația de a
sfătui şi influența familia care beneficiază de sprijin pentru a creşte capacitatea acestuia de a se ocupa
de copii.
Art.16. Membrii Structurii Comunitare Consultative sunt obligaţi să respecte toate drepturile
cetăţenilor, adulți si copii, cu care vin în contact în această calitate fără nici o discriminare. Interesul
suprem al copilului este principiul şi reperul de baza pentru deciziile care privesc copiii.
Art.17.Chiar dacă majoritatea cetățenilor, potențiali beneficiari ai intervențiilor Structurii
Comunitare Consultative sunt dezavantajați social, ei trebuie tratați cu respect, orice atingere adusă
demnităţii persoanei fiind incompatibilă cu calitatea de membru în Structurii Comunitare
Consultative.
Art.18. Evidenţa marginalizării şi excluziunii persoanelor defavorizate şi încurajarea
tolerantei si a spiritului de solidaritate între membrii colectivității sunt premise de care depinde
calitatea intervențiilor Structurii Comunitare Consultative.
VII. Raporturile între Structurii Comunitare Consultative şi alte structuri comunitare
Art.19. Structura Comunitară Consultativă este un model nou de organizare a comunităţii locale
pentru o implicare permanentă şi sistematică a acesteia în soluționarea problemelor sociale. Rolul
acesteia nu trebuie confundat cu rolul serviciilor/compartimentelor de asistenta sociala care
funcţionează la nivel local.
VIII. Atribuţiile Structurii Comunitare Consultative
„Art.20, Structura Comunitară Consultativă îşi asumă responsabilitatea pentru cazul
tratat, iar aceasta responsabilitate este de natura consultativă.
Ă ă Art2l. Structura Comunitară Consultativă contribuie la ameliorarea stării sociale a
întregii comunități.
” Art.22. Structura Comunitară Consultativă are în vedere promovarea valorilor
familiale, a sănătăţii familiei şi a îngrijirii copiilor de către părinţi. Structura Comunitară
Consultativă acționează în scopul prevenirii separării copilului de părinți şi sprijină
familiile pentru asanarea acestei responsabilități.
Art.23. Structura Comunitară Consultativă îndeplineşte următoarele atribuţii
principale:
a) sprijină activitatea de elaborare, implementare şi monitorizare a planurilor de
servicii pentru copiii expuşi riscului de separare de familie;
b) analizează şi propune acordarea de beneficii sociale excepţionale pentru familiile
care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor aflaţi în situaţie de risc de separare ca
urmare a situaţiei economice precare cu care familia se confruntă;
€) avizează planurile anuale de dezvoltare a serviciilor de prevenire;
d) sprijină şi facilitează organizarea de grupuri de suport pentru părinţi care se află
în situaţiile prevăzute la art. 5 din Legea nr.156/2023 privind organizarea activităţii de
prevenire a separării copilului de familie;
€) sprijină constituirea unor organisme de reprezentare a copiilor și tinerilor la nivel
de comunitate;
f) sprijină organizarea de grupuri de lucru, mese rotunde pe tema prevenirii
separării copilului de familie la care să participe reprezentanţi ai serviciului public de
asistenţă socială, ai unităţilor de învățământ, medici de familie, alţi profesionişti relevanţi,
care să faciliteze schimbul de bune practici, precum şi identificarea de soluţii pentru copiii
aflaţi în situaţie de risc de separare de familie;
g) sprijină realizarea de campanii de informare pe teme relevante pentru prevenirea
separării copilului de familie;
h) întocmeşte un raport anual de activitate, pe care îl înaintează consiliului local, cu
privire a situaţia copiilor din unitatea administrativ - teritorială.
IX Indemnizaţia de şedinţă.
Art.24. (1) Lucrările de secretariat ale structurii comunitare consultative sunt
asigurate de serviciul public de asistenţă socială. | NI
Q) Preşedintele şi membrii structurii comunitare consultative, constituită conform
prevederilor art. 114 alin. (2) din Legea nr. 27212004, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă echivalentă cu 1% din
indemnizaţia primarului. |
G) Indemnizaţia se suportă din bugetul local, în limita creditelor bugetare aprobate
cu această destinaţie şi cu încadrarea în limita maximă a cheltuielilor de personal, stabilită
prin lege.
X. Sesizarea Structurii Comunitare Consultative
Art.25.(1) Problemele comunității sunt semnalate, de regulă. de asistentul social
din cadrul Compartimentului asistență socială. | |
() Membrii consiliului se pot autosesiza atunci când intra în contact direct cu
situații care corespund atribuţiilor lor sau când sunt sesizați de membrii comunității.
Art.26. Structura Comunitară Consultativă va invita familiile/persoanele la
dezbaterile sale, acționând ca o puternica structura de influențare a cetăţenilor, impactul
fiind deosebit de puternic, Cu acordul membrilor si a beneficiarilor consiliați, pot fi invitate
şi alte persoane care pot contribui la rezolvarea problemelor supuse spre soluționare.
XI. Funcționarea Structurii Comunitare Consultative
Art.27. Structura Comunitară Consultativă se întruneşte în şedinţe ordinare
trimestrial şi în şedinţe extraordinare. ori de cate ori este necesar.
Art.28. In cadrul primei şedinţe a SCC, se desemnează președinte, vicepreşedintele
şi secretarul structurii.
Art.29. Convocarea şedinţelor Streucturii Comunitare Consultative se realizează de
către Preşedinte, cu cel puţin cinci zile lucrătoare înainte de data stabilită, în cazul
şedinţelor ordinare, iar în cazul şedinţelor extraordinare cu cel puţin 2 zile lucrătoare
înaintea datei stabilite pentru şedinţă.
Art.30. Şedinţele sunt valabil întrunite în cazul în care sunt prezenți cel puţin 3
(trei) din numărul total al membrilor Structurii Comunitare Consultative.
Art.31. Structura Comunitară Consultativă adopta Hotărâri cu majoritatea
membrilor prezenți la ședința.
Art.32. La şedinţele Structurii Comunitară Consultativă se întocmesc procese
verbale care se redactează de secretar şi vor fi însuşite de către toți membrii prezenți.
Procesul verbal va contine în mod obligatoriu numărul adresei prin care au fost convocați
membrii, mențiuni referitoare la prezenta, ordinea de zi a şedinţei, punctele de vedere ale
membrilor cu privite la subiectele de pe ordinea de zi, rezultatul votului pentru Hotărârile
adoptate.
Art.33, Şedinţele Structurii Comunitare Consultative sunt conduse de președinte in
cazul în care acesta absentează de la ședință, conducerea acesteia se asigură de
vicepreşedinte.
Art.34. Evidenta şedinţelor Structurii Comunitare Consultative este monitorizată de
către secretar.
Art.35. Structura Comunitară Consultativă analizează problemele identificate si
realizează un plan de acțiuni care va fi transmis autorităţilor locale.
Art.36. Mandatul membrilor este de 2 (doi) ani de la data numirii.
Art.37. Activitatea Structurii Comunitare Consultative este îndrumată de către
asistentul social din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.38. Întrunirile de lucrări trimestriale sau extraordinare sunt găzduite de către
Primăria comunei Andrieşeni, organizarea acestora într-o altă locaţie necesită consultarea
membrilor Structurii, secretarul entității având rol de informare în acest sens. _
Art.39. Prevederile prezentului regulament se aplică tuturor membrilor Structurii
Comunitare Consultative care sunt obligaţi să-l cunoască şi să-l respecte. Ia
Art.40. Prezentul Regulament se completează cu prevederile legale în materie, şi va
putea fi modificat sau completat, după caz, prin Hotărârea Consiliului local al comunei
Andrieşeni.
Contrasemnează pentru legalitate,
Secretar general ql comunei
Lazăr cl umitru
N
Preşedinte de şedi
Consilier
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.