Aprobarea participării U.A.T. - Comuna Andrieșeni la Programul național multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de…
Pe scurt
Comuna Andrieșeni ia parte la un program național multianual care finanțează elaborarea și/sau actualizarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism. Decizia înseamnă că bugetul local va fi implicat în fonduri pentru planificare urbană, iar proiectele pot acoperi etape precum studii, documentație și actualizări ale reglementărilor de urbanism, cu termene stabilite în cadrul programului. Pentru locuitori, acest lucru poate însemna clarificarea zonelor unde pot exista modificări de destinație sau de folosire a terenurilor, posibil timp de execuție și eventuale investiții destinate îmbunătățirilor urbane.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă participarea comunei Andrieşeni, judeţul Iaşi la Programul național multianual privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.
Hotărârea nr. 19 din 2026 a Consiliului Local Andrieșeni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea participării U.A.T. - Comuna Andrieșeni la Programul național multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ANDRIESENI
JUDEŢUL IAŞI
HOTĂRÂREA nr. 19 din 26.02.2026
privind aprobarea participării U.A.T. - Comuna Andrieşeni la Programul național
multianual privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice
generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism
Consiliul local al comunei Andrieşeni județul Iasi întrunit astăzi 26.02.2026 în
şedinţă extraordinară de îndată la convocarea primarului conform Dispoziţiei nr. 45 din
data de 25.02.2026
Având în vedere:
- art. I20alin. (1), art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, republicată;
- art. 3, art. 4 şi art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la
Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 7 din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică,
republicată;
- art. 81 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative;
- Circulara Consiliului Judeţean laşi nr. 3768/3.02.2026;
- art. 23 alin. (2), art.30 alin. (1) şi art. 31 din Normele metodologice de aplicare a Legii
nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, aprobate prin Ordinul
MDRAP nr. 233/2016, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr.1137/2023 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru derularea programului multianual privind finanţarea elaborării
şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor
locale de urbanism;
- prevederile art. 44 și art. 45 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 5 alin.(1), art. 6, art.25 alin.(l) şi (2), art. 46, alin.(15), alin.(17),
alin.(18), lit.b), art. 461 şi art. 51 alin.(2) din Legea nr.350/2001 privind amenajarea
teritoriului şi urbanismul, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- avizul favorabil al comisiilor de specialitate ale Consiliului local Andrieşeni, judeţul laşi;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. d), art.139, alin (3), lit. d)-
e), art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare adoptă prezenta:
HOTĂRĂRE:
Art. 1. Se aprobă participarea comunei Andrieşeni, judeţul Iaşi la Programul național
multianual privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice
generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism.
Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii
"Elaborarea/Actualizarea Planului de Urbanism General şi a Regulamentului Local de
Urbanism ale comunei Andrieşeni, județul Iași”, conform Anexei care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. 3. Primarul comunei Andrieşeni, judeţul lasi prin compartimentul de specialitate
va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Secretarul general al comunei Andrieşeni va comunica prezenta hotărâre
Instituţiei Prefectului - judeţul Iaşi, pentru control şi legalitate, primarului comunei şi o va
aduce la cunoştinţă publics prin afișare pe site-ul instituţiei.
Preşedinte de şedinţa,
Consilier Neicu Mari
Contrasemnează nentru legalitate,
Secretar de al comunei,
Lazăr C15; Dumitru
Proceduri obligatorii ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului local nr. 19 din 26.02.2026
Nr. Data Semnătura persoanei
crt. Operaţiuni efectuate ZZ/LLIAN responsabile să
efectueze procedura
0 | 2 i 3
1. | Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 26.02.2026
simplă || absolută |! calificată
2. | Comunicarea către primar 26.02.2026
3. | Comunicarea către prefectul judeţului lași 26.02.2026
4. | Aducerea la cunoștință publică 26.02.2026
5. | Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual 26.02.2026
6. | Hotărârea devine obligatorie sau produce efecte juridice 26.02.2026
„după caz
Comuna Andrieşeni, Județul Iași
Anexa la H.C.L. nr. 19 din 26.02.2026
Tabel centralizator buget elaborare PUG Comuna Andrieșeni
Tabel nr. |
Valoarea Valoarea totală
HCL NE socata | UECOAtAIĂ Tip servicii Valuarea
Nr. . contract + 4 pentru „| totală lei cu Valoarea totală lei cu TVA necesară pentru
UAT aprobare/prelungire contractului, elaborare PUG şi î R ,
crt. î acte ş A elaborarea TVA finalizarea PUG, din care:
PUG şi RLU .[ inclusiv acte Ă RLU ae
adiționale adiionula PUG (lei cu solicitată
ț TVA)
Buget | Buget Noi In Buget de Anul Anul Anul | Anul| Buget
de stat | local continuare stat 2026 2027 2028 | 2029 | local
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 INI 12 13 14
i 949850 DA | NU 949850 | 369050 | 181500 | 399300
ANDRIEȘENI Ă : - - - -
Deviz General realizare PUG Comuna Andrieșeni
Tabel nr. 2
Valoarea totală Valoarea 5
Etapa Denumirea capitolelor şi subcapitolelor de decontată pentru i totală lei cu ValpArea re iu) Pi pipi ze FUC,
cheltuieli elaborare PUG (lei TVA da că da A
cu TVA) solicitată
0 | 2 3 4 5=6+7+8+9 6 7 8 9 10
] Studiu topografic [!) 0 157300 | 157300 0 0 0 0
2 Studiu geotehnic și hidrogeologic 0 [) 18150 18150 [) 0 0 0
3 Relaţii periurbane, după caz 0 0 0 0 0 0 0 0
4 Organizarea circulaţiei și transport 0 0 0 0 0 0 0 0
5 Protecţia mediului, riscuri 0 0 12100 12100 0 0 0 0
6 Studiu istoric general 0 [) 108900 | 108900 0 0 [i] )
7 SE ce o Tipuri de proprietate 0 0 12100 | 12100 0 0 0 0
8 Echipare tehnico-edilitară 0 0 12100 12100 1) 0 0 0
9 Analiza factorilor interesaţi, anchete sociale 0 0 12100 12100 0 0 0 0
10 Evoluţia activităţilor economice 0 0 12100 12100 0 0 0 0
II Evolutia socio-demografică [) 0 12100 12100 0 0 0 0
12 Mobilitate și transport, după caz 1) [) 0 0 0 0 0 0
13 Impactul schimbărilor climatice 0 0 12100 12100 0 0 0 )
Memoriu Tehnic
14 PUG PRELIMINAR | RLU
Piese desenate 0 0 181500 0 | 181500 0 0 0
15 | AVIZEJACORDURI | AVize conform adresa CJ. 0 0 96800 0 0 96800 0 0
Memoriu Tehnic
16 PUG FINAL RLU
Piese desenate 0 0 24200 0 0 24200 0 0
17 GIS FINAL Transpunerea PUG în GIS 0 0 242000 0 0 | 278300 0 0
18 TOTAL 0 0 949850 | 369050 | 181500 | 399300 0 0
Preşedinte de ședință, /4 Contrasemnează pentru legalitate,
Consilier Neicu Marian/ Secretar ge | comunei,
Lazăr C Dumitru
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.