HCL 34/2026 adoptată
Aprobarea modificării și completării lit. a) a alin. (5) din art. 17 al Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului local Amara, cu completările ulterioare
Documente
Text
JUDEŢUL IALOMIŢA
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI
AMARA
Amara, str.Nicolae Bălcescu, 91,
927020Tel/fax:0243/266102
email:[email protected]
HOTĂRÂRE
privind aprobarea modificării și completării lit.a), a alin.(5) din art. 17 al Regulamentului
de organizare și funcționare al Consiliului Local Orășenesc Amara, cu completările
ulterioare
Consiliul Local Orășenesc Amara, întrunit în ședință ordinară
Având în vedere :
-referatul de aprobare nr.65 din 16.03.2026, al Primarului Orașului Amara;
-raportul nr.66 din 16.03.2026, al Compartimentului juridic;
-raportul de avizare nr.57 din 24.03.2026, al Comisiei juridice și de disciplină, muncă și
protecție socială,
-raportul de avizare nr.48 din 23.03.2026, al Comisiei pentru activități economico-
financiare și buget,
-raportul de avizare nr.37 din 23.03.2026, al Comisiei pentru urbanism şi amenajarea
teritoriului, protecţia mediului şi turism, agricultură,
-raportul de avizare nr.43 din 23.03.2026, al Comisiei pentru activităţi social culturale,
culte, învăţământ, sport, sănătate, şi familie
Examinând :
-prevederile Legii nr.30 din 11.03.2026 privind modificarea Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare
-prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a), art.136 alin. (1), precum și art. 632
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
1
Art.1 Se aprobă modificarea și completarea lit.a) a alin.(5) din art. 17 al Regulamentului de
organizare și funcționare al Consiliului Local Orășenesc Amara, cu completările ulterioare și va
avea următorul cuprins :
” a) data şi ora desfăşurării;
a^1) modalitatea de desfăşurare;
a^2) locul desfăşurării, în cazul şedinţelor desfăşurate cu participarea fizică a consilierilor
locali, aplicaţiile electronice folosite, în cazul şedinţelor desfăşurate prin mijloace electronice,
sau atât locul desfășurării, cât și aplicațiile electronice folosite, în cazul ședințelor desfășurate în
format mixt;”
Art.2 Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local Orășenesc Amara
completat conform art.1, este prevăzut în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al Orașului Amara,
Primarului Orașului Amara, Viceprimarului Orașului Amara, Compartimentului juridic și
Compartimentului contabilitate, resurse umane, salarizare, din cadrul aparatului de specialitate
al Primarului Orașului Amara și va fi publicată în Monitorul Oficial Local al Orașului Amara.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Petre-Ovidiu POPESCU SECRETAR GENERAL
Tudorița IONESCU
Nr.34
Din 26 martie 2026
Adoptată în Amara
Ex.3
2
- Anexă la Hotărârea nr.34 din 26.03.2026 -
Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local Orășenesc
Amara
In înțelesul prezentului Regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele
semnificații:
a) cvorumul-numărul minim de consilieri locali prevăzut de lege pentru întrunirea
valabilă a consiliului local;
b) majoritatea-numărul de voturi necesar a fi exprimate de membrii consiliului local
pentru adoptarea unui act administrativ, stabilit în condițiile legii;
c) majoritatea absolută-primul număr natural strict mai mare decât jumătate din
totalul membrilor în funcție ai consiliului local;
d) majoritatea calificată-primul număr natural care este mai mare decât valoarea
numerică rezultată în urma aplicării fracției/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul
membrilor consiliului local stabilit în condițiile legii;
e) majoritatea simplă-primul număr natural mai mare decât jumătate din totalul
membrilor prezenți la o ședință a consiliului local, cu condiția îndeplinirii cvorumului.
Capitolul I. Constituirea Consiliului Local Orășenesc Amara
Art.1 Consiliul Local Orășenesc Amara se constituie conform prevederilor Ordonanței de
Urgență a Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, completate cu dispozițiile
Legii nr. 287 din 2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, precum și cu alte reglementări de drept comun aplicabile în domeniu.
Art.2 Consiliul Local Orășenesc Amara se compune din consilieri locali aleși în
condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
Art.3 (1) Consiliul local se constituie în cel mult 60 de zile de la data desfășurării
alegerilor autorităților administrației publice locale. Anterior constituirii consiliului local,
mandatele consilierilor locali declarați aleși sunt validate în condițiile prevăzute la art. 114 din
Codul administrativ.
(2) După validarea mandatelor de consilier local este organizată o ședință
privind ceremonia de constituire a consiliului local, ocazie cu care consilierii locali depun
jurământul.
Art.4 (1) Prefectul Județului Ialomița convoacă consilierii locali pentru ședința privind
ceremonia de constituire a consiliului local în cel mult 5 zile de la comunicarea încheierii
judecătoriei prevăzute la art. 114 alin. (5) din Codul administrativ ori a comunicării hotărârii
tribunalului în condițiile art. 114 alin. (6) și (7) din același cod, după caz.
(2) Ședința pentru ceremonia de constituire se convoacă numai în situația în care numărul
mandatelor de consilier local, validate, este mai mare decât primul număr natural strict mai
3
mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local, stabilit potrivit art. 112
din Codul administrativ.
(3) Prefectul comunică secretarului general al Orașului Amara data și ora stabilite pentru
ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local, la care participă prefectul,
subprefectul sau un reprezentant al Instituției Prefectului-Județul Ialomița, desemnat prin
ordinul prefectului; în situații motivate, cu respectarea dispozițiilor alin. (1) și (2) prefectul
poate comunica o altă dată și o altă oră.
(4) Secretarul general al Orașului Amara comunică consilierilor locali ale căror mandate
au fost validate data și ora ședinței privind ceremonia de constituire convocată de prefect, care
are Ioc la sediul consiliului local.
(5) Ședința pentru ceremonia de constituire este condusă de cel mai în vârstă consilier
local al cărui mandat a fost validat, ajutat de doi dintre cei mai tineri consilieri locali ale căror
mandate au fost validate.
(6) Consilierii locali ale căror mandate au fost validate depun jurământul în cadrul
ședinței privind ceremonia de constituire a consiliului local.
(7) In cazul în care numărul consilierilor locali care au depus jurământul în condițiile
alin. (6) este mai mic decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul
membrilor consiliului local stabilit potrivit art. 112 din Codul administrativ, prefectul convoacă
consilierii locali pentru o a doua ședință privind ceremonia de constituire, în termen de 20 de
zile de la data primei ședințe.
(8) În cadrul celei de a doua ședințe pot depune jurământul consilierii locali validați
care au absentat de la prima ședință și supleanții ale căror mandate au fost validate în condițiile
art. 119 din Codul administrativ și consilierii locali validați în condițiile art. 114 alin. (6) și (7)
din Codul administrativ și care nu au fost convocați la prima ședință de constituire a
consiliului local.
(9) Prin excepție de la dispozițiile alin. (8) consilierul local declarat ales care nu a
putut depune jurământul, ca urmare a absenței pentru motive temeinice, poate depune
jurământul în cadrul primei ședințe a consiliului local; sunt considerate motive temeinice
spitalizarea sau imobilizarea la pat, dovedită prin certificat medical, ori situații precum
deplasarea în străinătate în interes de serviciu, evenimente de forță majoră, cum ar fi inundații
sau alte catastrofe care au împiedicat deplasarea, deces în familie ori alte situații similare.
(10) Consilierul local al cărui mandat a fost validat care nu depune jurământul nici în cea
de a doua ședință privind ceremonia de constituire ori în condițiile prevăzute la alin. (9) sau
care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.
(11) Locurile consilierilor locali declarați aleși ale căror mandate nu au fost validate
sau care sunt considerați demisionați de drept și care nu pot fi completate cu supleanți se
declară vacante prin ordin al Prefectul Județului Ialomița în termen de 5 zile de la prima ședință
ordinară a consiliului local.
Art.5 (1) Consilierii locali aleși al căror mandat a fost validat depun următorul jurământ
în limba română: ,,Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce
stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor orașului Amara. Așa să îmi ajute
Dumnezeu!” Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor
4
religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă; jurământul se imprimă
pe un formular special și se semnează, în două exemplare, de fiecare ales local.
(2) Un exemplar al jurământului se păstrează la dosarul de constituire, iar al doilea
se înmânează consilierului local ales; dosarul de constituire se păstrează de către secretarul
general al Orașului Amara.
(3) Consiliul Local Orășenesc Amara este legal constituit dacă numărul consilierilor locali
orășenești care au depus jurământul este mai mai mare decât primul număr natural strict mai
mare decât jumătate din numărul membrilor săi, prestabilit prin lege.
Capitolul II. Organizarea Consiliului Local Orășenesc Amara
Secțiunea 1. Președintele de ședință
Art. 6 (1) După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, în
prima ședință, pe o perioadă de cel mult 3 luni, președintele care conduce ședințele consiliului
și semnează hotărârile adoptate de acesta; președintele de ședință se alege prin vot deschis
cu majoritatea simplă a consilierilor locali orășenești prezenți.
(2) În ultima ședință anterioară datei expirării mandatului președintelui ales, conform
alin. (1), se alege un nou președinte de ședință.
(3) Consilierul local ales în condițiile alin. (1) poate fi schimbat din funcție, la inițiativa
a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție, prin hotărâre adoptată cu
majoritate absolută.
(4) În cazul în care președintele de ședință lipsește, la propunerea consilierilor locali,
din rândul acestora este ales un alt președinte de ședință, prin hotărâre adoptată cu majoritate
simplă, care conduce ședința respectivă; acesta exercită pentru această ședință atribuțiile
prevăzute de lege pentru președintele de ședință.
(5) Președintele de ședință exercită următoarele atribuții principale:
a) conduce ședințele Consiliului Local Orășenesc Amara;
b) stabilește timpul alocat dezbaterii fiecărui proiect de hotărâre;
c) stabilește, în funcție de timpul alocat fiecărui proiect de hotărâre și de numărul
consilierilor înscriși la cuvânt, timpul alocat luării de cuvânt a fiecărui consilier local;
d) asigură luarea cuvântului de către inițiator pentru susținerea proiectului de hotărâre ori
de câte ori acesta o solicită;
e) supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri și anunță rezultatul votării,
cu precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă și a abținerilor numărate și evidențiate
de secretarul general al subdiviziunii administrativ-teritoriale în procesul-verbal al ședinței;
f) semnează procesul-verbal al ședinței;
g) asigură menținerea ordinii, la ședințele Consiliului Local Orășenesc Amara;
h) supune votului consilierilor locali orice problemă care intră în competența de
soluționare a consiliului local;
i) aplică sancțiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) din Codul administrativ sau propune
consiliului aplicarea unor asemenea sancțiuni, după caz;
5
j) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de Regulamentul de organizare și
funcționare a consiliului local sau date de către Plenul Consiliului Local Orășenesc Amara.
Secțiunea 2. Primarul Orașului Amara
Art.7 (1) Primarul Orașului Amara este ales de către populația cu drept de vot din
Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Amara, prin vot uninominal, pentru un mandat de 4
ani.
(2) Funcția de primar este o funcție de demnitate publică.
(3) Mandatul primarului declarat ales este validat, în termen de 20 de zile de la data
desfășurării alegerilor, de către Judecătoria Slobozia, în procedură necontencioasă; el poate fi
prelungit, prin lege organică, în caz de război, calamitate natural, dezastru sau sinistru deosebit
de grav.
(4) Primarul intră în exercițiul de drept al mandatului după depunerea jurământului în
prima ședință privind ceremonia de constituire a consiliului local sau în fața judecătorului
delegat, în camera de consiliu a Judecătoriei Slobozia, în cazul în care prima ședință privind
ceremonia de constituire a consiliului local nu are loc în temen de 60 de zile de la data
alegerilor.
(5) Ca autoritate executivă, primarul are drept principale atribuții organizarea executării
și executarea în concret a legilor, hotărârilor Guvernului, precum și a hotărârilor Consiliului
Local Orășenesc Amara; în această calitate, el reprezintă Orașul Amara în relațiile cu alte
autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române și străine, precum și în justiție; în
exercitarea atribuțiilor sale, primarul emite dispoziții cu character normative sau individual,
după caz.
(6) Primarul conduce și controlează aparatul de specialitate din subordine, instituțiile și
serviciile publice de interes local.
(7) Primarul participă la ședințele Consiliului Local Orășenesc Amara și are dreptul să își
exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor înscrise oe ordinea de zi, precum și de a
formula amendamente de fond sau de formă asupra oricăror proiecte de hotărâri, inclusive ale
altor inițiatori.
Secțiunea 3. Alegerea viceprimarului
Art 8 (1) Viceprimarul este subordonat primarului și, în situațiile prevăzute de lege,
înlocuitorul de drept al acestuia, situație în care exercită, în numele primarului, atribuțiile ce îi
revin acestuia; primarul poate delega o parte din atribuțiile sale viceprimarului.
(2) Viceprimarul este ales, prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul
membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali.
(3) Exercitarea votului se face pe bază de buletine de vot; alegerea viceprimarului
se realizează prin hotărâre a Consiliului Local Orășenesc Amara.
(4) Eliberarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin
hotărâre, adoptată prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în
funcție, la propunerea temeinic motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor
6
locali în funcție; eliberarea din funcție a viceprimarului nu se poate face în ultimele 6 luni ale
mandatului Consiliului Local Orășenesc Amara.
(5) La deliberarea și adoptarea hotărârilor care privesc alegerea sau eliberarea din
funcție a viceprimarului participă și votează consilierul local care candidează la funcția de
viceprimar, respectiv viceprimarul în funcție a cărui schimbare se propune.
(6) Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier
local, fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut, fiindu-i aplicabile
incompatibilitățile specifice funcției de viceprimar prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr.
161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,
cu modificările și completările ulterioare.
(7) Durata mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului consiliului local;
în cazul în care mandatul consiliului local încetează sau încetează calitatea de consilier local,
înainte de expirarea duratei normale de 4 ani, încetează de drept și mandatul viceprimarului,
fără vreo altă formalitate.
Secțiunea 4. Constituirea și funcționarea comisiilor de specialitate
Art.9 (1) După constituire, consiliul local își organizează comisii de specialitate, pe
principalele domenii de activitate, la prima ședință de după ceremonia de constituire.
(2) Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali.
(3) Operațiunile desfășurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor de
specialitate, domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate, numărul și
denumirea acestora, numărul membrilor fiecărei comisii și modul de stabilire a locurilor ce
revin fiecărui grup de consilieri sau consilieri independenți, precum și componența nominală a
acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, cu respectarea configurației politice de la
ultimele alegeri locale; numărul membrilor unei comisii este întotdeauna impar.
(4) Numărul locurilor ce revine fiecărui grup de consilieri sau consilierilor independenți
în fiecare comisie de specialitate se stabilește de către consiliul local, cu respectarea
configurației politice de la ultimele alegeri locale.
(5) Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri, iar
a consilierilor independenți de către consiliul local, avându-se în vedere, de regulă,
opțiunea acestora, pregătirea lor profesională și domeniul în care își desfășoară numărul
membrilor consiliului; un consilier poate face parte din cel puțin 3 comisii, dintre care una este
comisia de bază.
Art.10 (1) Comisiile de specialitate au următoarele atribuții principale:
a) analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local din domeniul lor de activitate;
b) întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri și asupra problemelor analizate, pe
care le prezintă consiliului local;
c) îndeplinesc orice alte atribuții stabilite sau însărcinări date prin hotărâri ale
consiliului local, dacă acestea au legătură cu activitatea lor.
(2) Comisiile de specialitate adoptă avize, prin votul majorității simple a membrilor
acestora.
7
Art. 11 (1) Comisiile de specialitate își aleg, prin votul deschis al majorității absolute a
consilierilor locali ce o compun, câte un președinte și câte un secretar.
(2) Președintele comisiei de specialitate are următoarele atribuții principale:
a) asigură reprezentarea comisiei în raporturile acesteia cu consiliul local, aparatul
de specialitat
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.