HCL 153/2025 Amara adoptată
Aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 5.699.959,2 lei în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului
- Denumire
- Hotărârea nr. 153 din 2025 a Consiliului Local Amara
- Emitent
- Consiliul Local Amara
- Număr
- 153 / 2025
- Data
- 14 octombrie 2025
- Inițiator
- Primarul orașului Amara, (Numele nu apare)
- Localitate
- Amara, județul Ialomița
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă contractarea unui împrumut în valoare de 5.699.959,2 lei pentru orașul Amara, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2025. Înseamnă că bugetul local va primi bani de la Trezoreria Statului, iar plata împrumutului (principal + dobânzi) va trebui să se facă din bugetul local în termenele stabilite de contract. Impactul pentru locuitori: vor exista obligații de plată din fonduri publice pe termen ce va fi stabilit, afectând eventual cheltuielile locale și finanțarea proiectelor viitoare, conform condițiilor contractului.
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL IALOMIŢA
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI
AMARA C.I.F. 4427889
Amara, str.Nicolae Bălcescu, 91, 927020
Tel/fax:0243/266102 e-mail:
[email protected]
HOTĂRÂRE
privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 5.699.959,2 lei, în
conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2025
pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art. 1 alin. (5), art. 120 şi ale art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României,
republicată;
b) art. 9 paragraful 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la
15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art. 7 alin. (2), precum şi ale art. 1.166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind
Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contracte;
d) art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. b) şi ale art. 155 alin. (1) lit. c) şi alin.
(4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
e) art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările
ulterioare;
f) art. 61-66 şi ale art. 76^1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
g) art. 2 lit. c), k), p), art. 5 alin. (1), ale art. 6, 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr.
119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
h) art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor
împrumuturi din Trezoreria Statului;
i) Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea
Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
Luând act de:
a) referatul de aprobare prezentat de către primarul orașului Amara, în calitatea sa de
iniţiator, înregistrat cu nr.308 / 15.10.2025;
b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului,
înregistrat cu nr.309 / 15.10.2025;
c) viza de control financiar preventiv propriu acordată asupra acestui proiect de
operaţiune;
d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Amara - Comisia pentru
activități economico-financiare și buget, înregistrat la nr.231 / 15.10.2025, respectiv Comisia
juridică și de disciplină, muncă și protecție socială, înregistrat la nr.233 / 15.10.2025.
1
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. b), coroborate cu cele ale art. 196
alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al orașului Amara adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Articolul 1. Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanţelor a unui împrumut din
venituri din privatizare, în valoare de 5.699.959,2 lei, cu o maturitate de 10 ani, din care 12 luni
perioadă de grație.
Articolul 2. Contractarea împrumutului prevăzut la articolul 1 se face pentru refinanțarea
soldului împrumutului contractat, în baza convenției nr.385448 din 01.10.2024 pentru care va fi
întocmită cererea pentru autorizarea contractării împrumutului.
Articolul 3. Din bugetul local al orașului Amara se asigură integral plata serviciului
anual al datoriei publice locale aferent împrumutului prevăzut la articolul 1.
Articolul 4. (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul
principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a orașului Amara următoarele
date:
a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări
şi/sau completări ale acesteia;
b) valoarea împrumutului contractat, în valuta de contract;
c) gradul de îndatorare a orașului Amara;
d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a
perioadei de rambursare a împrumutului;
e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru
pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Articolul 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul
orașului Amara.
Articolul 6. La data adoptării prezentei, se revocă Hotărârea Consiliului Local al orașului
Amara nr.134 din 19.09.2025.
Articolul 7. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al
orașului Amara, în termenul prevăzut de lege, primarului orașului Amara şi Prefectului Judeţului
Ialomița şi se aduce la cunoştinţa publică prin afişarea la sediul primăriei, precum şi pe pagina de
internet www.primaria-amara.ro.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Constantin-Valentin ȚINTĂ SECRETAR GENERAL
Tudorița IONESCU
Nr.153
Din 15 octombrie 2025
Adoptată în Amara
Ex.3
2
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 149/2025Aprobarea modificării contractului de concesiune nr. 17/19.08.2013HCL 150/2025Aprobarea transmiterii dreptului de concesiune asupra terenului în suprafață de 1280 mp situat în orașul Amara, zona Plajei…HCL 151/2025Modificarea HCL nr. 121/28.08.2025 privind trecerea unor bunuri imobile din domeniul public al orașului Amara în domeniul privat…HCL 152/2025Mandatarea reprezentanților Orașului Amara în Adunarea Generală a Acționarilor a societății Operatorul de Servicii Comunitare…HCL 154/2025Alegerea președintelui de ședință pentru ședința extraordinară de îndată din 16.10.2025HCL 155/2025Reluarea procedurii de selecție pentru 3 administratori la Societatea Servicii Comunitare Amara SRLHCL 156/2025Analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol și stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activitățiHCL 157/2025Aprobarea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26 mp Zona ”Blocuri Noi” , NC 31095
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.