HCL 89/2024 adoptată
Priveşte: Aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiul Alexandria pe anul 2024 pentru activități nonprofit de interes general
Documente
- hcl HCL-89-.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Priveşte: aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul
local al Municipiul Alexandria pe anul 2024 pentru activități nonprofit de interes general
Consiliul Local al municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, întrunit în şedinţa ordinară,
având în vedere:
- referat de aprobare nr. 19358 din 20.03.2024 a Primarului municipiului Alexandria;
- raportul comun de specialitate nr. 19362 din 20.03.2024 al Serviciului Buget,Resurse
Umane și Activități Culturale şi Serviciului Juridic Comercial;
- avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate al Consiliului local al
municipiului Alexandria;
- prevederile art. 15 din Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din
fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările si completările
ulterioare;
- prevederile Ordinului M.T.S. nr. 664/2018 privind finantarea din fonduri publice a
proiectelor si programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare,
- prevederile Ordonanței nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a
programelor, proiectelor și acțiunilor culturale,
- prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. "d", alin. (7), lit. ”f” din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1) si ale art. 139, alin. (1) si alin. (5), art. 196, alin. (1),
lit. ”a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările
ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă Programul anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local
al Municipiul Alexandria pe anul 2024 pentru activități nonprofit de interes general, conform anexei
care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2. Prin grija Secretarului general al Municipiului Alexandria prezenta hotărâre va fi
transmisă Institutiei Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului
Municipiului Alexandria, Serviciului Buget, Resurse Umane și Activități Culturale și Serviciului
Juridic Comercial pentru cunoştere şi punere în aplicare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
CONSILIER, SECRETAR GENERAL,
Marian Dragoș PETCU Alexandru Răzvan CECIU
ALEXANDRIA
Nr. 89 din 29 martie 2024
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
Nr. 19358 din 20.03.2024
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului anual al finanțărilor
nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiul Alexandria pe anului 2024 pentru
activități nonprofit de interes general
În vederea derulării procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005
privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit
de interes general, cu modificările si completările ulterioare, propun aprobarea Programului anual
al finantarilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiul Alexandria pe anul 2024 pentru
activități nonprofit de interes general.
Domeniul pentru care se acordă finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru anul
2024 este SPORT.
Programul anual propriu se publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VI-a, în cel
mult 30 de zile de la data aprobarii bugetului propriu.
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art. 136, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, propun următorul proiect de
hotărâre: aprobarea Programului anual al finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local al
Municipiul Alexandria pe anul 2024 pentru activități nonprofit de interes general.
Proiectul de hotărâre însotit de întreaga documentaţie va fi prezentat spre dezbatere şi
aprobare Consiliului Local al Municipiului Alexandria.
PRIMAR,
VICTOR DRĂGUȘIN
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICPIUL ALEXANDRIA
Direcţia Economică
Direcţia Juridic Comercial
Nr. 19362 din 20.03.2024
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului anual al finanțărilor
nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiul Alexandria pe anului 2024 pentru
activități nonprofit de interes general
Prin referatul de aprobare nr. 19358/20.03.2024, Primarul Victor Drăguşin propune
elaborarea unui proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Programului anual al finanțărilor
nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiul Alexandria pe anul 2024 pentru activități
nonprofit de interes general.
În vederea derulării procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005
privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de
interes general, cu modificările si completările ulterioare, Programul anual propriu se publica în
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VI-a, în cel mult 30 de zile de la data aprobarii bugetului
propriu.
Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus, este fundamentată pe prevederile
urmatoarelor acte normative:
- Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate
pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările si completările ulterioare;
- Ordinului M.T.S. nr. 664/2018 privind finantarea din fonduri publice a proiectelor si
programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare,
- prevederile Ordonanței nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a
programelor, proiectelor și acțiunilor culturale,
- prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. "d", alin. (7), lit. ”f” din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
Domeniul pentru care se acordă finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru anul
2024 este SPORT.
Avand în vedere că propunerea de mai sus a fost facută în conformitate cu prevederile legale
în vigoare, s-a întocmit prezentul poiect de hotarare, care împreună cu întreaga documentație va fi
supus spre dezbaterea și aprobarea Consiliului Local al Municipiului Alexandria.
Serviciu Buget, Resurse Umane Serviciu Juridic Comercial
si Activități Culturale Șef Serviciu,
Șef Serviciu, Postumia CHESNOIU
Haritina GAFENCU
Compartiment
Cultură Sport Tineret
Sorin Georgescu
JUDEŢUL TELEORMAN ANEXA la
MUNICIPIUL ALEXANDRIA H.C.L. nr. 89 din 29 martie 2024
CONSILIUL LOCAL
Programul anual
al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Alexandria,
pe anul 2024 pentru activități nonprofit de interes general
Autoritatea finantatoare, Municipiul Alexandria, cu sediul în Alexasndria, str. Dunării, nr.
139, cod fiscal 140030, Județul Teleorman, telefon 0247/317732, 317733, fax 0247/317728, e-mail:
[email protected], web: www.alexandria.ro, face cunoscut Programul anual al finanțărilor
nerambursabile de la bugetul propriu pentru activități nonprofit de interes general, pentru anul 2023,
în condițiile prevazute de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din
fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările si completările
ulterioare.
Domeniul pentru care se acordă finanțare nerambursabilă și suma propusă a fi finanțată:
Nr. DOMENIUL Suma - 2024
crt. (lei)
1. SPORT 100.000
Total 100.000
Adresa de e-mail a persoanei de contact: ______________________
Primar,
VICTOR DRĂGUȘIN
Serviciul Buget, Resurse Umane Serviciul Juridic Comercial
si Activități Culturale Șef Serviciu,
Șef Serviciu, Postumia CHESNOIU
Haritina GAFENCU
Președinte de ședință,
CONSILIER
Marian Dragoș PETCU
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.