HCL 75/2024 adoptată
Privește: acordarea unor ajutoare lunare de la bugetul local, familiilor cu copii încadrați în gradul grav sau accentuat de handicap, din municipiul Alexandria
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privește: acordarea unor ajutoare lunare de la bugetul local, familiilor cu copii încadrați în
gradul grav sau accentuat de handicap, din municipiul Alexandria
Consiliul Local al municipiului Alexandria, județul Teleorman întrunit în ședința ordinară,
având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 12779/23.02.2024 a Primarului municipiului Alexandria;
- raportul comun de specialitate nr. 12781/23.02.2024 al Serviciului Buget, Resurse Umane,
Activități Culturale și Serviciului Juridic Comercial din cadrul Primariei municipiului Alexandria;
- referatul nr. 1516/22.02.2024 al Serviciului public local Direcția de Asistență Socială
Alexandria;
- avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al municipiului
Alexandria;
- prevederile art. 11 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările
ulterioare;
- prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 129, alin.(2), lit. d) și alin.(7), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art.136, alin.(1), art. 139, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă acordarea lunară de la bugetul local a unor ajutoare în cuantum de 200 lei,
familiilor cu copii încadrați în gradul grav de handicap, cu domiciliul în municipiul Alexandria, al căror
venit net este de maxim 2000 lei/lună/membru de familie în cazul familiilor biparentale sau de maxim
2500 lei/lună/membru de familie în cazul familiilor monoparentale.
Art. 2. Se aprobă acordarea lunară de la bugetul local a unor ajutoare în cuantum de 150 lei,
familiilor cu copii încadrați în gradul accentuat de handicap, cu domiciliul în municipiul Alexandria, al
căror venit net este de maxim 2000 lei/lună/membru de familie în cazul familiilor biparentale sau de
maxim 2500 lei/lună/membru de familie în cazul familiilor monoparentale.
Art. 3. Pentru a beneficia de ajutorul lunar de la bugetul local prevăzut, solicitanții vor adresa
autorității locale o cerere și declarație pe propria răspundere, având atașate fotocopie după documentele
care atestă componența familiei, documentele doveditoare ale tuturor veniturilor și certificatul de
încadrare într-un grad de handicap.
Art. 4. Ajutoarele lunare de la bugetul local în condițiile prezentei hotărâri se acordă prin
dispoziția scrisă a Primarului municipiului Alexandria, începând cu luna următoare înregistrării cererii.
Art. 5. Ajutoarele lunare de la bugetul local se acordă pe perioada valabilității certificatului de
încadrare în grad de handicap.
Art. 4. Titularii ajutoarelor lunare de la bugetul local, au obligația de a comunica la sediul DAS
Alexandria, orice modificare intervenită ( în componența familiei, a situației locative, a veniturilor
acesteia, etc) în termen de 5 zile lucrătoare de la data modificării.
Art. 5. Se împuternicește Primarul municipiului Alexandria pentru emiterea și semnarea
dispozițiilor privind acordarea ajutoarelor lunare acordate conform prezentei hotărâri.
Art. 6. Fondurile utilizate pentru acordarea ajutoarelor vor fi suportate din bugetul local al
municipiului Alexandria.
Art. 7. Ajutoarele lunare de la bugetul local se acordă în limita sumelor alocate cu această
destinație.
Art. 7. Prin grija Secretarului General al municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi
înaintată Instituției Prefectului județului Teleorman pentru verificarea legalității, Primarului
municipiului Alexandria și Serviciului public local Direcția de Asistență Socială Alexandria pentru
cunoaștere și punere în aplicare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ
pentru legalitate,
CONSILIER, SECRETAR GENERAL,
MARIAN DRAGOȘ PETCU ALEXANDRU RĂZVAN CECIU
ALEXANDRIA
NR. 75 / 28 FEBRUARIE 2024
JUDEȚUL TELEORMAN SE APROBĂ
CONSILIUL LOCAL AL MUN.ALEXANDRIA PRIMAR,
SERVICIUL PUBLIC LOCAL VICTOR DRĂGUȘIN
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
ALEXANDRIA
NR. 1516/22.02.2024
REFERAT
Privește : acordarea unor ajutoare lunare de la bugetul local, familiilor cu copii încadrați în
gradul grav sau accentuat de handicap, din municipiul Alexandria
În conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și
completările ulterioare, se acordă beneficii de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei,
precum și a riscului de excluziune socială, susținute din bugetele locale și pot fi acordate pentru
depășirea unor situații de dificultate temporară.
Beneficiile de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale se acordă atât
pentru asigurarea nevoilor de bază ale vieții, cât și în scopul promovării și garantării exercitării de către
acestea a drepturilor și libertăților fundamentale și participării depline la viața societății.
In conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, beneficiile de asistență
socială reprezintă o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obținute
din muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal, precum și o formă de sprijin în scopul
promovării incluziunii sociale și creșterii calitații vieții anumitor categorii de persoane, se acordă în
bani sau în natură și cuprind alocații, indemnizații, ajutoare sociale și facilități.
Beneficiile de asistență socială acordate de autoritațile administrației publice locale se stabilesc
în bani sau în natură și sunt măsuri complementare susținute din bugetele locale.
Ajutoarele lunare de la bugetul local se acordă familiilor cu copii încadrați în gradul grav sau
accentuat de handicap, astfel:
- 200 lei, familiilor cu copii încadrați în gradul grav de handicap, cu domiciliul în municipiul
Alexandria, al căror venit net este de maxim 2000 lei/lună/membru de familie în cazul
familiilor biparentale sau de maxim 2500 lei/lună/membru de familie în cazul familiilor
monoparentale;
- 150 lei, familiilor cu copii încadrați în gradul accentuat de handicap, cu domiciliul în
municipiul Alexandria, al căror venit net este de maxim 2000 lei/lună/membru de familie în
cazul familiilor biparentale sau de maxim 2500 lei/lună/membru de familie în cazul
familiilor monoparentale.
In acest sens, art. 129 alin. 1 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ prevede că în
exercitarea atribuțiilor, ,, Consiliul local are inițiativă și hotarăște, în condițiile legii, în toate problemele
de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administratiei
publice locale sau centrale” iar potrivit alin. 7 lit. b), consiliul local asigură, potrivit compețentei sale și
în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind ,, serviciile
sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor
persoane sau grupuri aflate în nevoie socială”.
Față de cele prezentate și în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale,
propunem întocmirea unui proiect de hotărâre care să fie supus spre dezbatere și aprobare în Consiliul
Local al municipiului Alexandria.
DIRECTOR EXECUTIV,
CRISTINA BOBONETE
JUDEȚUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
NR. 12779/23.02.2024
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre cu privire la acordarea unor ajutoare lunare de la bugetul local,
familiilor cu copii încadrați în gradul grav sau accentuat de handicap, din municipiul Alexandria
La nivelul municipiului Alexandria, se constată un număr crescut de familii cu copii încadrați în
gradul grav sau accentuat de handicap, familii aflate în situații deosebite, care au solicitat sprijin din
partea autorității locale.
Pentru soluționarea aspectelor sesizate și implicit pentru sprijinirea familiilor cu copii încadrați
în gradul grav sau accentuat de handicap care se confruntă cu situații deosebite, consider că se impune
adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care să se stabilească situațiile pentru care se pot acorda
ajutoare lunare, precum și condițiile de acordare, situații deosebite care se stabilesc prin hotărâre a
consiliului local, conform prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a prevederilor Legii
nr. 292/2011 a asistenței sociale.
În vederea prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare ale unor situații care pot afecta
viața familiilor cu copii încadrați în gradul grav sau accentuat de handicap, din municipiul Alexandria,
care nu dispun de resursele necesare acoperirii nevoilor personale și asigurării tratamentelor medicale de
specialitate, se impune acordarea unor ajutoare lunare.
Conform art.136 alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu
modificările și completările ulterioare, propun următorul proiect de hotârâre: ,,Proiect de hotărâre
privind acordarea unor ajutoare lunare de la bugetul local, familiilor cu copii încadrați în gradul grav
sau accentuat de handicap, din municipiului Alexandria’’.
Serviciul Buget, Resurse Umane, Activități Culturale și Serviciul Juridic Comercial din cadrul
Primăriei municipiul Alexandria vor întocmi raportul comun de specialitate pe care îl va susține la
comisiile de specialitate spre avizare.
După întocmirea raportului comun de specialitate și avizarea de către comisiile sus menționate,
proiectul de hotărâre însoțit de referatul de aprobare, raportul comun de specialitate și avizul comisiilor
respective va fi prezentat spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al municipiului Alexandria.
PRIMAR,
VICTOR DRĂGUȘIN
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
SERVICIUL BUGET, RESURSE UMANE, ACTIVITĂȚI CULTURALE
SERVICUL JURIDIC COMERCIAL
Nr. 12781/23.02.2024
RAPORT COMUN DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind acordarea unor ajutoare lunare de la bugetul local, familiilor
cu copii încadrați în gradul grav sau accentuat de handicap, din municipiul
Alexandria
Prin referatul de aprobare nr. 12779/23.02.2024 Primarul Municipiului Alexandria luând în
considerare referatul nr. 1516/23.02.2024 al Serviciului Public Local Direcția de Asistență Socială
Alexandria, propune un proiect de hotârâre cu privire la acordarea unor ajutoare lunare de la bugetul
local, familiilor cu copii încadrați în gradul grav sau accentuat de handicap, din municipiul Alexandria.
În conformitate cu prevederile art. 47, alin. (1) din Constituția Romaniei, „Statul este obligat să
ia masuri de dezvoltate economica și de protecție socială, de natura să asigure cetatenilor un nivel de
trai decent”.
Ajutoarele lunare de la bugetul local se acordă familiilor cu copii încadrați în gradul grav sau
accentuat de handicap, astfel:
- 200 lei, familiilor cu copii încadrați în gradul grav de handicap, cu domiciliul în municipiul
Alexandria, al căror venit net este de maxim 2000 lei/lună/membru de familie în cazul
familiilor biparentale sau de maxim 2500 lei/lună/membru de familie în cazul familiilor
monoparentale;
- 150 lei, familiilor cu copii încadrați în gradul accentuat de handicap, cu domiciliul în
municipiul Alexandria, al căror venit net este de maxim 2000 lei/lună/membru de familie în
cazul familiilor biparentale sau de maxim 2500 lei/lună/membru de familie în cazul
familiilor monoparentale.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și
completările ulterioare, beneficiile de asistență socială reprezinta o formă de suplimentare sau de
substituire a veniturilor individuale sau familiale obținute din muncă, în vederea asigurarii unui nivel de
trai minimal, precum și o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale și creșterii calității
vieții anumitor categorii de persoane, se acorda în bani sau în natură și cuprind alocații, indemnizații,
ajutoare sociale și facilitate.
Conform art. 53 alin. 2 lit. b din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și
completările ulterioare ,,pentru prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială prin
politicile publice inițiate, statul instituie măsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor,
familiilor și grupurilor defavorizate”.
Beneficiile de asistență socială acordate de autoritațile administrației publice locale se stabilesc
în bani sau în natură și sunt măsuri complementare susținute din bugetele locale.
Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus, este fundamentată pe prevederile
urmatoarelor acte normative:
- prevederile art. 47. alin. (1) din Constituția României;
- prevederile art. 11 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările
ulterioare;
- prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și
completările ulterioare.
Având în vedere cele arătate mai sus, proiectul de hotărâre împreună cu întreaga documentație
va fi supus spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al municipiului Alexandria.
SERVICIUL BUGET, RESURSE UMANE, SERVICIUL JURIDIC
ACTIVITĂȚI CULTURALE, COMERCIAL,
ȘEF SERVICIU, ȘEF SERVICIU,
HARITINA GAFENCU POSTUMIA ROXANDRA CHESNOIU
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.