HCL 386/2023 adoptată
Privește: aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici, faza D.A.L.I. pentru obiectivul de investiții ”AMENAJARE ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE CURTE (ALEI, ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC MIRCEA SCARLAT”
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privește: aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici, faza
D.A.L.I. pentru obiectivul de investiții ”AMENAJARE ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE CURTE (ALEI,
ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC MIRCEA SCARLAT”
Consiliul Local al Municipiului Alexandria, judeţul Teleorman întrunit în şedinţă ordinară, având în vedere:
Referatul de aprobare nr. 64619/04.12.2023 al Primarului Municipiului Alexandria;
Raportul comun de specialitate nr. 64621/04.12.2023 al Serviciului Investiții Fonduri cu Finanțare Internă și
Externă din cadrul Direcției Tehnic Investiții, Direcției Economice și Direcției Juridic Comercial;
Avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Municipiului Alexandria;
Prevederile H.G.R. nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al
documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice,
cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile art. 44 alin (1) din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 cu privire la finanțele publice locale cu
modificările și completările ulterioare;
Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cu
modificările și completările ulterioare;
Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) și art. 240 alin. (2) din O.U.G. nr. 57 din 03 iulie 2019 privind
Codul Administrativ al României cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 136 alin (1), art. 139 alin (1) si alin (5), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57 din
03 iulie 2019 privind Codul Administrativ al României,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă documentația tehnico-economică – documentația de avizare a lucrărilor de intervenții
pentru obiectivul de investiții ”AMENAJARE ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE CURTE (ALEI, ASFALTARE
TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC MIRCEA SCARLAT”.
Art.2. Se aprobă indicatorii tehnico–economici aferenți obiectivului de investiții ”AMENAJARE
ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE CURTE (ALEI, ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL
PEDAGOGIC MIRCEA SCARLAT”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă devizul general aferent obiectivului de investiții ”AMENAJARE ÎMPREJMUIRE ȘI
AMENAJARE CURTE (ALEI, ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC
MIRCEA SCARLAT”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria prezenta hotărâre va fi transmisă
Instituției Prefectului - Județul Teleorman pentru verificarea legalității, Primarului Municipiului Alexandria,
Serviciului Investiții Fonduri cu Finanțare Internă și Externă din cadrul Direcției Tehnic Investiții, Direcției
Economice și Direcției Juridic Comercial pentru cunoaștere și punere în aplicare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Ionela Cornelia ENE
CONTRASEMNEAZĂ
Secretar General,
Alexandru Răzvan CECIU
Alexandria
Nr. 386 / 14 Decembrie 2023
JUDEȚUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Nr. 64619 / 04.12.2023
REFERAT DE APROBARE
Privește: aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici, faza
D.A.L.I. pentru obiectivul de investiții ”AMENAJARE ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE CURTE (ALEI,
ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC MIRCEA SCARLAT”
În Municipiul Alexandria s-au derulat în anii anteriori o serie de proiecte de reabilitare la nivelul
infrastructurii educaționale, urmărind ca principal scop creșterea nivelului procesului educațional, gradul de
siguranță și îmbunătățirea condițiilor de studiu.
Autoritățile administrației publice locale din Municipiul Alexandria încurajează și sprjină derularea
programelor de educație la toate formele de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, preuniversitar și
universitar). De asemenea starea, locația și tipul infrastructurii educaționale au impact atât asupra accesului la
educație cât și asupra calității acestuia.
Conform datelor care pot fi accesate pe site-ul web al Colegiului Național Pedagogic "Mircea Scarlat"
(CNPMS), programele de studii preuniversitare organizate de această instituție de învățământ pentru profilurile
uman și pedagogic sunt frecventate de aproximativ 750 de elevi, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, provenind
preponderant din rândul populației feminine.
Colegiul este amplasat pe strada Negru Voda, nr. 99 din municipiul Alexandria, județul Teleorman.
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea serviciilor educaționale și creșterea gradului de
atractivitate a serviciilor educaționale în Municipiul Alexandria.
Prin realizarea proiectului - Amenajare împrejmuire și amenajare curte (alei, asfaltare teren de sport) la
Colegiul Național Pedagogic ,,Mircea Scarlat" în municipiul Alexandria, județul Teleorman se va asigura o
infrastructură educatională adecvată funcționării în condiții de siguranță și atractivitate.
Obiectivul de investiții îl constitute amenajarea curții colegiului, care în prezent se află într-un stadiu de
degradare apreciabil.
Soluțiile tehnice prezentate în actualul proiect au ținut cont de solicitările beneficiarului prezentate în tema
de proiectare, de categoriile de vârstă și de necesitățile elevilor asigurând realizarea următoarelor obiective:
desfășurarea activităților sportive în condiții de siguranța fizică a elevilor, inclusiv pe timpul
absenței luminii naturale;
creșterea gradului de confort și a condițiilor de petrecere a timpului liber al elevilor pe timpul
pauzelor sau în afara orelor de curs prin: amenajarea terenului natural - curatare, nivelare,
marcarea spațiilor verzi și a aleilor; montarea de cișmele de apă potabilă;
realizarea terasamentelor - aleilor de circulatie/trotuarelor pietonale și spațiilor de relaxare:
foișoare/pavilion cu masă și bănci, pergolă, mobilier urban: bănci clasice, mese de tenis de masă,
destinate recreerii și odihnei, dar și pentru utilizarea eficientă a acestora, atât în activitățile
educative sau artistice;
formarea și dezvoltarea conștiinței ecologice și a comportamentului ecologic al elevilor prin
amenajarea anexelor și spațiilor de depozitare a deșeurilor menajere, montarea de coșuri pentru
gunoi menajer;
desfășurarea în condiții normale a circulației pietonale și auto;
amenajare peisageră - amenajarea spațiului verde din curtea colegiului prin toaletarea arborilor
existenți, regenerarea acolo unde este cazul prin înlocuirea de copaci - mesteceni, tei, alte soiuri
rezistente, gard viu și completarea gardului viu existent;
Față de cele prezentate, raportat la prevederile art.129, alin.1 și art.136, alin. 1 din OUG nr. 57, Cod
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare considerăm că proiectul de aprobarea documentatiei
tehnico-economice si a indicatorilor tehnico-economici, faza D.A.L.I. pentru obiectivul de investitii ”AMENAJARE
ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE CURTE (ALEI, ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL
PEDAGOGIC MIRCEA SCARLAT”, poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului
Alexandria.
PRIMAR,
Victor DRĂGUȘIN
JUDEȚUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
DIRECȚIA TEHNIC INVESTIȚII
SERVICIUL INVESTIȚII FONDURI CU FINANȚARE INTERNĂ ȘI EXTERNĂ
DIRECȚIA ECONOMICĂ
DIRECȚIA JURIDIC COMERCIAL
Nr. 64621 / 04.12.2023
RAPORT COMUN DE SPECIALITATE
Privește: aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici, faza
D.A.L.I. pentru obiectivul de investiții ”AMENAJARE ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE CURTE (ALEI,
ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC MIRCEA SCARLAT”
În Municipiul Alexandria s-au derulat în anii anteriori o serie de proiecte de reabilitare la nivelul
infrastructurii educaționale, urmărind ca principal scop creșterea nivelului procesului educațional, gradul de
siguranță și îmbunătățirea condițiilor de studiu.
Autoritățile administrației publice locale din Municipiul Alexandria încurajează și sprjină derularea
programelor de educație la toate formele de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, preuniversitar și
universitar). De asemenea starea, locația și tipul infrastructurii educaționale au impact atât asupra accesului la
educație cât și asupra calității acestuia.
Conform datelor care pot fi accesate pe site-ul web al Colegiului Național Pedagogic "Mircea Scarlat"
(CNPMS), programele de studii preuniversitare organizate de această instituție de învățământ pentru profilurile
uman și pedagogic sunt frecventate de aproximativ 750 de elevi, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, provenind
preponderant din rândul populației feminine.
Colegiul este amplasat pe strada Negru Voda, nr. 99 din municipiul Alexandria, județul Teleorman.
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea serviciilor educaționale și creșterea gradului de
atractivitate a serviciilor educaționale în Municipiul Alexandria.
Prin realizarea proiectului - Amenajare împrejmuire și amenajare curte (alei, asfaltare teren de sport) la
Colegiul Național Pedagogic ,,Mircea Scarlat" în municipiul Alexandria, județul Teleorman se va asigura o
infrastructură educatională adecvată funcționării în condiții de siguranță și atractivitate.
Obiectivul de investiții îl constitute amenajarea curții colegiului, care în prezent se află într-un stadiu de
degradare apreciabil.
Soluțiile tehnice prezentate în actualul proiect au ținut cont de solicitările beneficiarului prezentate în
tema de proiectare, de categoriile de vârstă și de necesitățile elevilor asigurând realizarea următoarelor
obiective:
desfășurarea activităților sportive în condiții de siguranța fizică a elevilor, inclusiv pe timpul
absenței luminii naturale;
creșterea gradului de confort și a condițiilor de petrecere a timpului liber al elevilor pe timpul
pauzelor sau în afara orelor de curs prin: amenajarea terenului natural - curatare, nivelare,
marcarea spațiilor verzi și a aleilor; montarea de cișmele de apă potabilă;
realizarea terasamentelor - aleilor de circulatie/trotuarelor pietonale și spațiilor de relaxare:
foișoare/pavilion cu masă și bănci, pergolă, mobilier urban: bănci clasice, mese de tenis de
masă, destinate recreerii și odihnei, dar și pentru utilizarea eficientă a acestora, atât în
activitățile educative sau artistice;
formarea și dezvoltarea conștiinței ecologice și a comportamentului ecologic al elevilor prin
amenajarea anexelor și spațiilor de depozitare a deșeurilor menajere, montarea de coșuri
pentru gunoi menajer;
desfășurarea în condiții normale a circulației pietonale și auto;
amenajare peisageră - amenajarea spațiului verde din curtea colegiului prin toaletarea arborilor
existenți, regenerarea acolo unde este cazul prin înlocuirea de copaci - mesteceni, tei, alte
soiuri rezistente, gard viu și completarea gardului viu existent;
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO - ECONOMICI AFERENŢI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII
”AMENAJARE ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE CURTE (ALEI, ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA
COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC MIRCEA SCARLAT”.
a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiţii, exprimată în lei,
cu T.V.A. şi, respectiv, fără T.V.A., din care construcţii - montaj (C+M), în conformitate
cu devizul general:
Valoarea totală a
Valori fără T.V.A. (lei) Valori cu T.V.A. (lei)
investiției (INV)
Valoarea totală 4.282.031,97 5.088.539,32
din care C+M 3.386.946,66 4.030.466,53
b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă - elemente fizice / capacităţi
fizice care să indice atingerea ţintei obiectivului de investiţii - şi, după caz, calitativi, în
conformitate cu standardele, normativele şi reglementările tehnice în vigoare:
- Suprafata construita pergola = 220,00 m2;
- Suprafata spatii verzi = 2.057,08 m2;
- Suprafata dale inierbate = 390,85 m2 (30% sp. verzi);
- Suprafata alei, trotuare, carosabil = 2.627,48 m2;
- Suprafata terenuri sport = 1.616,90 m2;
- Suprafata platforma de depozitare deseuri = 74,85 m2;
- Rastel de biciclete = 4 buc.;
- Cos de gunoi = 21 buc.;
- Pubele de gunoi = 10 buc.;
- Avizier digital = 2 buc.;
- Totem existent = 1 buc.;
- Poarta fotbal 3,00x2,00m = 2 buc.;
- Consola baschet exterior = 2 buc.;
- Masa tenis de masa = 3 buc.;
- Banca tip = 31 buc.;
- Gradene = 1 buc.;
- Pergole = 3 buc.;
- Stalpi de iluminat = 30 buc.;
- Cismea = 2 buc;
- Pista de alergare = 1 buc.;
- Teren fotbal = 1 buc.;
- Teren multisport = 1 buc.;
- Corp iluminat tip proiector LED = 18 buc.;
- Inregistrator video = 1 buc.;
- Camera video = 20 buc.;
- Arbori si arbusti = 93 buc.;
c) indicatori financiari, socio-economici, de impact, de rezultat/operare, stabiliţi în funcţie
de specificul şi ţinta fiecărui obiectiv de investiţii;
- Total general al investiției: 4.282.031,97 lei (fără TVA)
- din care C+M: 3.386.946,66 lei (fara TVA)
d) durata estimată de realizare a obiectivului de investiţii, exprimată în luni
Durata de realizare este de 12 de luni calendaristice din care:
- 4 luni - perioada necesară pentru întocmirea studiilor, documentațiilor tehnice și realizarea
procedurilor de achiziție a lucrărilor de execuție;
- 8 luni - perioada de execuție a lucrărilor de construcții.
e) alți indicatori specifici domeniului de activitate in care este realizată investiția
nu este cazul.
SURSE DE FINANȚARE ALE PROIECTULUI
Sursele de finanțare a investiției se constituie în conformitate cu legislația în vigoare și constau din
fonduri proprii, credite bancare, fonduri de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau
contractate de stat, fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite.
LEGALITATEA INVESTIȚIEI
Susținerea din punct de vedere legal a investiției propuse este fundamentată pe prevederile
următoarelor acte normative:
Prevederile H.G.R. nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al
documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri
publice, cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile art. 44 alin (1) din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 cu privire la finanțele publice locale cu
modificările și completările ulterioare;
Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cu
modificările și completările ulterioare;
Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) și art. 240 alin. (2) din O.U.G. nr. 57 din 03 iulie 2019
privind Codul Administrativ al României cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 136 alin (1), art. 139 alin (1) si alin (5), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57
din 03 iulie 2019 privind Codul Administrativ al României,
Față de cele prezentate, raportat la prevederile art. 129 alin. 1 și art. 136 alin. 1 din O.U.G. nr. 57 / 2019
Cod Administrativ, cu modificările și completările ulterioare considerăm că proiectul poate fi supus dezbaterii și
aprobării Consiliului local al municipiului Alexandria, astfel că propunem spre analiză și aprobare prezentul
Raport și Proiectul de Hotărâre întocmit pentru aprobarea documentatiei tehnico-economice si a indicatorilor
tehnico-economici, faza D.A.L.I. pentru obiectivul de investitii ”AMENAJARE ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE
CURTE (ALEI, ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC MIRCEA
SCARLAT”.
D.T.I., DIRECTOR EX. D.E., DIRECTOR EX. D.J.C.,
Șef S.I.F.F.I.E., Haritina GAFENCU Postumia CHESNOIU
Claudia PÎRJOLEA
MUNICIPIUL ALEXANDRIA ANEXA nr. 1 la
CONSILIUL LOCAL H.C.L. nr.386/ 14 Decembrie 2023
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO - ECONOMICI AFERENŢI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII ”AMENAJARE
ÎMPREJMUIRE ȘI AMENAJARE CURTE (ALEI, ASFALTARE TEREN DE SPORT) LA COLEGIUL NAȚIONAL
PEDAGOGIC MIRCEA SCARLAT”
a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiţii, exprimată în lei, cu T.V.A.
şi, respectiv, fără T.V.A., din care construcţii - montaj (C+M), în conformitate cu devizul general:
Valoarea totală a
Valori fără T.V.A. (lei) Valori cu T.V.A. (lei)
investiției (INV)
Valoarea totală 4.282.031,97 5.088.539,32
din care C+M 3.386.946,66 4.030.466,53
b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă - elemente fizice / capacităţi fizice
care să indice atingerea ţintei obiectivului de investiţii - şi, după caz, calitativi, în
conformitate cu standardele, normativele şi reglementările tehnice în vigoare:
- Suprafata construita pergola = 220,00 m2;
- Suprafata spatii verzi = 2.057,08 m2;
- Suprafata dale inierbate = 390,85 m2 (30% sp. verzi);
- Suprafata alei, trotuare, carosabil = 2.627,48 m2;
- Suprafata terenuri sport = 1.616,90 m2;
- Suprafata platforma de depozitare deseuri = 74,85 m2;
- Rastel de biciclete = 4 buc.;
- Cos de gunoi = 21 buc.;
- Pubele de gunoi = 10 buc.;
- Avizier digital = 2 buc.;
- Totem existent = 1 buc.;
- Poarta fotbal 3,00x2,00m = 2 buc.;
- Consola baschet exterior = 2 buc.;
- Masa tenis de masa = 3 buc.;
- Banca tip = 31 buc.;
- Gradene = 1 buc.;
- Pergole = 3 buc.;
- Stalpi de iluminat = 30 buc.;
- Cismea = 2 buc;
- Pista de alergare = 1 buc.;
- Teren fotbal = 1 buc.;
- Teren multisport = 1 buc.;
- Corp ilum
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.