HCL 336/2025 adoptată
Hotărâre privind: închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri aparţinând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, în vederea parcării autovehiculelor
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privind: închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri aparţinând domeniului public de interes local
al municipiului Alexandria, în vederea parcării autovehiculelor
Consiliul Local al municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, întrunit în şedinţa ordinară, având în vedere:
- referat de aprobare nr. 67605/21.10.2025, al Primarului municipiului Alexandria;
- raportul comun de specialitate nr. 68107/22.10.2025, al Serviciului Patrimoniu, Serviciului Buget, Resurse
Umane, Avtivități Culturale, Serviciului Financiar, Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management,
Documente Clasificate şi al Serviciului Juridic Comercial;
- cererea nr. 67208/17.10.2025;
- avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al municipiului Alexandria;
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;
- prevederile art. 129, alin. (1) și (2), lit. ,,c” și alin. (6), lit. ,,a” din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul
Administrativ;
- prevederile art. 333, alin. (1) și (2), din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ;
- prevederile art. art. 65, alin. (5), din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap;
În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. ,,a” din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri aparţinând domeniului public de interes local al
municipiului Alexandria în vederea parcării de autovehicule.
Art.2. Amplasamentul, destinaţia, valoarea de inventar, suprafaţa, durata închirierii, preţul minim al închirierii,
poziţiile propuse sunt prevăzute în lista cu elementele caracteristice ale terenurilor propuse pentru închiriere – anexa
nr.1, anexa nr. 2 – plan de situatie, anexa nr. 3 – plan de încadrare în teritoriu, anexa nr. 4 – caiet de sarcini, anexa nr. 5 –
cerere de participare, anexa nr. 6–ofertă, anexa nr. 7-contract cadru, anexa nr. 8–fisa de date, anexa nr. 9 – declarație
privind respectarea reglementărilor referitoare la protecția mediului, anexa nr. 10 – fișă cu informații generale, anexe care
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Perioada de utilizare a parcării este de la orele 17°° la orele 08°° ale zilei următoare pentru persoane
fizice şi de la orele 08°° la orele 17°° pentru persoane juridice.
Art.4. În amplasamentul situat în zona bloc 315, poziția nr. 1 va declarat[ ca loc de parcare destinat persoanelor
cu handicap, conform cererii nr. 67208/17.10.2025 și conform Legii 448/2006.
Art.5. Se împuterniceşte Primarul municipiului Alexandria pentru organizarea licitaţiei publice, semnarea
contractului de închiriere şi a actelor adiţionale la contractul de închiriere.
Art.6. Prin grija Secretarului General al municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi transmisă Instituţiei
Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului municipiului Alexandria şi compartimentelor de
specialitate din cadrul Primăriei municipiului Alexandria pentru cunoaştere şi punere în aplicare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
CONSILIER, SECRETAR GENERAL,
Silvia COBÂRLIE ALEXANDRU RĂZVAN CECIU
ALEXANDRIA
Nr. 336 / 29 octombrie 2025
JUDEŢUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Nr. 67605/21.10.2025
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică
a unor terenuri aparţinând domeniului public de interes local al
municipiului Alexandria, în vederea parcării autovehiculelor
În vederea valorificării terenurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Alexandria, în urma
reabilitării cartierului, precum şi a solicitărilor unor cetăţeni ai municipiului pentru închirierea acestora în vederea parcării
autovehiculelor, se propune închirierea terenurilor situate în zona bloc 315.
Pentru amplasamentul situat în zona bloc 315, poziția nr. 1 va fi destinată persoanelor cu handicap conform
cererii nr. 67208/17.10.2025, depusă la Registratura Primăriei Alexandria.Conform Legii 448/2006, art. 65, alin. (5) ˮÎn
spațiile de parcare ale domeniului public și cât mai aproape de domiciliu administratorul acestora repartizează locuri de
parcare gratuită persoanelor cu handicap care au solicitat și au nevoie de astfel de parcareˮ.
Terenurile aparţin domeniului public de interes local al municipiuluiAlexandria şi pot fi închiriate în conformitate
cu prevederile art. 108, lit. c), din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind CodulAdministrativ, potrivit căruia: ˮConsiliile locale și
consiliile județene hotărăsc, în condițiile prevăzute în partea a IV-a a prezentului cod, că bunurile ce aparțin domeniului
public sau privat, local sau județean, după caz, să fie concesionate ori să fie închiriate, prin licitație publicăˮ, organizată
în conformitate cu O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ.
În conformitate cu prevederile art.136, alin. (1), din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, propun
elaborarea de către Serviciul Patrimoniu, Serviciul Buget, Resurse Umane, Activități Culturale, Serviciul Financiar
Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate și Serviciul Juridic Comercial, a unui proiect
de hotărâre cu privire la închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri aparţinând domeniului public de interes local al
municipiului Alexandria, situate în zona bloc 315 în vederea parcării autovehiculelor.
Proiectul de hotărâre împreună cu întreaga documentaţie va fi supus spre dezbatere şi aprobare Consiliului
Local al municipiului Alexandria.
PRIMAR,
Victor DRĂGUŞIN
RF
PRIMARIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
SERVICIUL PATRIMONIU
SERVICIUL BUGET, RESURSE UMANE, ACTIVITĂȚI CULTURALE
SERVICIUL FINANCIAR CONTABILITATE, SALARIZARE, SISTEME DE MANAGEMENT, DOCUMENTE CLASIFICATE
SERVICIUL JURIDIC COMERCIAL
Nr. 68107/22.10.2025
RAPORT COMUN DE SPECIALITATE
Privind: închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri aparţinând domeniului public de interes local al municipiului
Alexandria, în vederea parcării autovehiculelor
Prin Referatul de aprobare nr. 67605/21.10.2025, Primarul municipiului Alexandria, domnul Victor Drăgușin,
propune un proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri aparţinând domeniului public de
interes local al municipiului Alexandria, în vederea parcării autovehiculelor.
Pentru valorificarea terenurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Alexandria, urmare a
solicitărilor primite din partea unor cetăţeni ai municipiului Alexandria și a reabilitării cartierului, pentru parcarea
autovehiculelor, se propune închirierea terenurilor situate în zona bloc 315.
Pentru amplasamentul situat în zona bloc 315, poziția nr. 1 va fi destinată persoanelor cu handicap conform
cererii nr. 67208/17.10.2025, depusă la Registratura Primăriei Alexandria.Conform Legii 448/2006, art. 65, alin. (5) ˮÎn
spațiile de parcare ale domeniului public și cât mai aproape de domiciliu administratorul acestora repartizează locuri de
parcare gratuită persoanelor cu handicap care au solicitat și au nevoie de astfel de parcareˮ.
Prin aprobarea hotărârii se realizează un aspect civilizat al cartierului, prin respectarea unor
proiecte unitare, se protejează spaţiile verzi şi se descongestionează astfel căile de acces.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ al României:
(1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu
excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
(2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:
a) atribuţii privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum şi organizarea şi
funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local şi ale societăţilor şi regiilor
autonome de interes local;
Scopul proiectului de hotărâre este valorificarea unor terenuri aparţinând domeniului public de interes local al
municipiului Alexandria, prin licitaţie publică deschisă, de atragere de fonduri la bugetul local al municipiului Alexandria,
care constituie baza de completare a bugetului local.
Prin aplicarea acestui proiect şi din completarea fondurilor la bugetul local se vor putea moderniza şi amenaja
şi alte cartiere ale municipiului, nu numai cu parcări pentru autovehicule, ci şi cu mobilier urban, spaţii de joacă pentru
copii, spaţii verzi, etc.
Din analiza tehnică s-a constatat că terenurile propuse a fi închiriate prin licitaţie publică în vederea parcării de
autovehicule nu împiedică circulaţia pietonală şi auto în zonele respective. Terenurile care fac obiectul studiului sunt
cuprinse în anexele care fac parte integrantă din proiectul de hotărâre și se încadrează în reglementările PUG-ului
municipiului Alexandria și a Regulamentului aferent acestuia.
Din punct de vedere legal, hotărârea este fundamentată pe:
- prevederile art. 129, alin. (1) și (2), lit. ,,c”, alin. (6), lit. ,,a” şi art. 196, alin. (1), lit. ,,a” din O.U.G. nr.
57/03.07.2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 333, alin. (2), din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ al
României, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. art. 65, alin. (5), din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap.
Durata închirierii este până la 31.12.2030.
Față de cele prezentate, raportat la prevederile art.129 alin.1 și art.136 alin. 1 și alin. 3, lit.(a) din OUG
nr.57/2019 Cod Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că proiectul poate fi supus
dezbaterii și aprobării Consiliului Local al municipiului Alexandria, astfel că propunem spre analiză şi aprobare
prezentul Raport şi proiectul de Hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri, aparţinând domeniului
public de interes local al municipiului Alexandria, situate în zona bloc 315.
Serviciul Patrimoniu, Serviciul Juridic Comercial
Șef Serviciu, Șef Serviciu,
Ștefan NECEA Postumia CHESNOIU
Serviciul Buget, Resurse Umane, Serviciul Financiar Contabilitate, Salarizare,
Activități Culturale Sisteme de Management, Documente Clasificate
Șef Serviciu, Șef Serviciu,
Haritina GAFENCU Mona RABOJ
ANEXA nr.1
JUDETUL TELEORMAN LA
MUNICIPIUL ALEXANDRIA H.C.L. Nr. 336/ 29 octombrie 2025
CONSILIUL LOCAL
LISTA
TERENURILOR PROPUSE A FI ÎNCHIRIATE PRIN LICITAȚIE PUBLICĂ
ÎN VEDEREA PARCARII AUTOVEHICULELOR
Valoarea Preţul minim Durata
Amplasament Poziţia de inventar Destinaţia Suprafaţa al închirierii închirierii
-lei/teren- - m² - lei/an - până la -
zona bloc
315 2-11. 3165 loc parcare 12,50 55,00 31.12.2030
Durata valabilității
loc parcare
zona bloc Dare cu titlul "Certificatului de
1. 3165 persoane cu 12,50 gratuit
315 încadrare în grad
handicap
de handicap"
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONSILIER,
Silvia COBÂRLIE
ROMANIA
JUDETUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
PRESEDINTE DE SEDINTA,
CONSILIER,
Silvia COBÂRLIE
Terenuri situate in zona bloc 315
Anexa nr. 3 la
H.C.L.
Nr.336din 29 octombrie 2025
PLAN DE INCADRARE IN TERITORIU
JUDETUL TELEORMAN ANEXA nr. 4
MUNICIPIUL ALEXANDRIA la
CONSILIUL LOCAL H.C.L. nr. 336/29 octombrie 2025
CAIET DE SARCINI
1. AUTORITATEA CONTRACTANTĂ
Primăria municipiului Alexandria, str. Dunării, nr. 139, Cod 140030, Tel. 0247 / 317732, 317733, Fax: 0247/317728,
E-mail: [email protected], Web: www.alexandria.ro
2. OBIECTUL ÎNCHIRIERII
(1) Obiectul închirierii îl constituie terenurile destinate parcării unui autovehicul, situate în municipiul
Alexandria, aparținând domeniului public de interes local, așa cum reiese din planul de situatie și din planul de
încadrare în teritoriu, anexe la prezenta H.C.L., privind închirierea terenurilor respective.
(2) Terenul apartine domeniului public de interes local al municipiului Alexandria.
(3) Subînchirierea terenului este interzisă.
(4) Perioada de utilizare zilnică a parcării este de la ora 17 00 la ora 800 a zilei următoare pentru persoanele
fizice și de la ora 800 la ora 1700 pentru persoanele juridice.
3. DURATA ÎNCHIRIERII
(1) Terenurile situate în municipiul Alexandria, apartinând domeniului public de interes local se închiriează
pe o duratã cu începere de la data încheierii contractului până la 31.12.2030.
(2) Conform art. 341, alin. (26), din Codul Administrativ, autoritatea contractantă poate să încheie contractul
numai după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data realizării comunicării deciziei de atribuire.
4. ELEMENTE DE PRET
(1) Valoarea minima a chiriei pentru un teren destinat parcării unui autovehicul este de 55 lei/an, conform
H.C.L. 282 /28.08.2019, iar plata chiriei se va face dupa semnarea contractului de închiriere dar nu mai mult de 30 de
zile calendaristice de la data încheierii acestuia.
(2) Modalitatea de achitare a chiriei, precum și cuantumul penalitãtilor în caz de nerespectarea obligatiilor de
platã vor fi prevăzute in contractul de închiriere.
(3) Garanția de participare la licitatie este obligatorie și se stabilește la nivelul contravalorii a două chirii,
respectiv 110,00 lei, pentru fiecare amplasament/poziție și poate fi plătită la ghișeele Serviciului Constatare Impunere
Persoane Fizice sau Serviciului de Colectare Impozite Persoane Juridice, după caz, din cadrul Primăriei municipiului
Alexandria sau cu ordin de plată în contul de garanții RO46TREZ6065006XXX000167, CUI 4652660 deschis la
Trezoreria municipiului Alexandria. După adjudecare, chiriașul va depune în contul de garantii, diferența de garanție
până la concurența sumei adjudecate a chiriei anuale, corespunzătoare contravalorii a două chirii.
Neplata chiriei, precum şi orice altă prevedere încălcată referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale
de către titularul dreptului de închiriere (chiriaș) dau dreptul proprietarului la reţinerea contravalorii acesteia din
garanţia constituită. Titularul dreptului de închiriere este obligat să reîntregească garanţia corespunzătoare
contravalorii a două chirii. La rezilierea contractului sau la transferul acestuia către terți, garanția se va restitui la
solicitarea scrisă.
(4) Taxa de documentare este de 10 lei/amplasament şi se va plăti la ghișeele Serviciului Constatare
Impunere Persoane Fizice sau Serviciului de Colectare Impozite Persoane Juridice, după caz, din cadrul Primăriei
municipiului Alexandria sau în contul RO44TREZ60621160250XXXXX, CUI 4652660 deschis la Trezoreria
municipiului Alexandria. Taxa de documentare nu se restituie.
(5) Conform art. 344, alin. (7), din Codul Administrativ, în situaţia în care au avut loc modificări legislative care
au ca obiect instituirea, modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite naţionale sau locale al căror efect se
reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului, chiria poate fi ajustată,
la cererea oricărei părţi.
5. PARTICIPANTII LA LICITATIE
(1) Are dreptul de a participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, care îndeplineşte
următoarele condiţii:
a) a plătit taxa de documentare privind participarea la licitaţie, inclusiv garanţia de participare;
b) a depus oferta de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele solicitate în documentaţia de
atribuire, în termenele prevăzute în anunțul de licitație;
c) are îndeplinite la zi toate obligaţiile exigibile de plată a impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor către bugetul
local, inclusiv faţă de serviciile publice subordonate Consiliului Local al municipiului Alexandria, după caz;
d) nu este în stare de insolvenţă, faliment sau lichidare;
e) persoanele cu domiciliul/reședință/sediu social principal/secundar sau punct de lucru sau dețin în proprietate sau
cu chirie o locuință în imobile sau corpuri de imobile așa cum vor fi stabilite și aprobate prin Dispoziția Primarului
privind închirierea terenurilor respective;
f) persoanele fizice sau juridice care au autovehiculul înmatriculat în altă țară sau altă localitate/adresă, dar au
domiciliul/resedinta/sediu social principal/secundar sau punct de lucru sau dețin în proprieta
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.