Priveşte: aprobarea proiectului câştigător şi finanţarea acestuia de la bugetul local pe anul 2026 pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii 350/2005
Denumire
Hotărârea nr. 252 din 2026 a Consiliului Local Alexandria
Consiliul Local Alexandria aprobă selectarea proiectului câștigător pentru finanțare nerambursabilă din bugetul local pe anul 2026, în cadrul programului pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii 350/2005. Se alocă fonduri din bugetul local pentru acest proiect în 2026, conform ghidului, programului și comisiilor de evaluare/soluționare a contestațiilor înființate prin hotărârile anterioare. Impact pentru locuitori: finanțarea vine din bani publici și poate sprijini activități nonprofit relevant pentru comunitate; termenele și detaliile exacte ale finanțării sunt prevăzute în hotărârile suplimentare menționate în text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă proiectul câştigător şi finanţarea Clubului Sportiv Young Steaua, pentru programul “Dezvoltarea și promovarea sportului la nivelul municipiului Alexandria” în valoare totală de 110.000 lei, din care 100 000 lei finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Alexandria, de la Cap. 67.02 “Cultură, recreere şi religie” (67.02.05 Servicii recreative şi sportive)
ROMÂNIA
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Priveşte: aprobarea proiectului câştigător şi finanţarea acestuia de la bugetul
local pe anul 2026 pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii
350/2005
Consiliul Local al municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, întrunit în şedinţă
ordinară, având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 69771 din 14.07.2026 al Primarului municipiului
Alexandria;
- raportul de specialitate nr. 69792 din 14.07.2026 al Serviciului Cultură,
Comunicare, Sisteme de Management, Documente Clasificate și Direcției Juridic
Comercial;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.209 din 28 mai 2026, privind aprobarea
Ghidului solicitantului privind finanțările nerambursabile din fondurile bugetului
local al Municipiului Alexandria, pentru activități nonprofit de interes general;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.208/28.mai.2026, privind aprobarea
Programului anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al
Municipiul Alexandria pe anul 2026 pentru activități nonprofit de interes general;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 209 din 28.mai.2026, privind
constituirea comisiei de evaluare şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru
proiectele sportive finanţate din fondurile bugetului local al municipiului
Alexandria;
- prevederile Legii 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri
publice allocate pentru activităţi nonprofit de interes general;
- prevederile art. 3 alin. (1), art. 12 alin. (2), art.67 alin (2) lit.b, art.69 din Legea nr.
69/2000 a educaţiei fizice şi a sportului, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Ordinului nr.130/2006, privind finanţarea nerambursabilă din fonduri
publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramura
de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti;
- prevederile art. 129, alin. (2), lit. “d” şi alin (7), lit. “f” din OUG 57/2019 privind
Codul Administrativ al României;
În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. “a” din OUG 57/2019 privind Codul
Administrativ al României
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă proiectul câştigător şi finanţarea Clubului Sportiv Young Steaua,
pentru programul “Dezvoltarea și promovarea sportului la nivelul municipiului Alexandria” în
valoare totală de 110.000 lei, din care 100 000 lei finanţare nerambursabilă de la bugetul local
al municipiului Alexandria, de la Cap. 67.02 “Cultură, recreere şi religie” (67.02.05 Servicii
recreative şi sportive).
Art.2 Suma prevăzută la art. 1 se va utiliza de către beneficiarul proiectelor, în
conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu prevederile Ghidului solicitantului privind
finanțările nerambursabile din fondurile bugetului local al Municipiului Alexandria, pentru
activități nonprofit de interes general, aprobat prin H.C.L. nr. 209/28 mai 2026.
Art.3 Documentele justificative privind cheltuielile eligibile se vor depune la sediul
Municipiului Alexandria până la data de 31.12.2026.
Art.4 Serviciul Contabilitate, Salarizare, Resurse Umane va urmări derularea contractului
de finanţare nerambursabilă potrivit Ghidului solicitantului privind finanțările nerambursabile
din fondurile bugetului local al Municipiului Alexandria, pentru activități nonprofit de interes
general
Art.5 Prezenta Hotărâre va intra în vigoare şi va produce efecte juridice după îndeplinirea
tuturor procedurilor administrative prevăzute de lege.
Art.6 Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi
transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului
Municipiului Alexandria, Serviciului Cultură, Comunicare, Sisteme de Management,
Documente Clasificate, Clubului Sportiv Young Steaua, pentru cunoaştere şi punere în
aplicare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
CONSILIER, SECRETAR GENERAL,
Silvia COBÂRLIE AlexandruRăzvan CECIU
ALEXANDRIA
Nr. 252 din 28 IULIE 2026
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 17 voturi ”pentru”, - voturi ”împotrivă” și -
abțineri, din total de 17 consilieri în funcție, din care 17 prezenți.
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Nr. 69771/14.07.2026
REFERAT DE APROBARE
privind aprobarea proiectului câştigător şi finanţarea acestuia de la bugetul local pe anul
2026 pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii 350/2005
Pentru dezvoltarea sportului de performanță alexăndrean este necesară alocarea unor
contribuții financiare din bugetul local prin contracte încheiate cu personae juridice fără scop
patrimonial - cluburi sportive de drept privat şi asociații pe ramura de sport.
Prin HCL nr. 208 din 28.05.2026 s-a aprobat Programul anual al finan țărilor
nerambursabile de la bugetul local al municipiului Alexandria, pentru activități nonprofit de interes
gerenal, aferente anului 2026, pentru domeniul Sport, suma de 100.000 lei.
În baza “Ghidului solicitantului”, aprobat prin HCL nr. 209 din 28.05.2026, privind
finanțarea nerambursabilă din fondurile bugetului local al municipiului Alexandria, pentruproiecte
sportive, Primăria municipiului Alexandria a organizatîn data de 01 iulie 2026 selecția pentrua
locarea finanţării proiectelor de sport, pe anul 2026.
Au fost derulate toate etapele cuprinse în “Ghidului solicitanților”, respective privind
informarea public şi transparența decizională, verificarea dosarelor de finanțare depuse privind
eligibilitatea, analiza şi evaluarea proiectelor eligibile.
Susţinerea din punct de vedere legal a proiectului de hotărâre privind aprobarea proiectelor
câştigătoare şi finanţării acestora de la bugetul local, se realizează pe prevederile următoarelor acte
normative:
- Legea 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice
allocate pentru activități nonprofit de interes general;
- Legea nr. 69/2000 a educației fizice şi a sportului, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Ordinul nr.130/2006, privind finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor
cluburilor sportive de drept privatşi ale asociațiilor pe ramura de sport județene şi ale municipiului
Bucureşti;
- OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările şi completările
ulterioare;
Ca urmare, în conformitate cu prevederileart. 136, alin. (1) din OUG 57/2019 privind
Codul Administrativ al României, cu modificările şi completările ulterioare, propun următorul
proiect de hotărâre: aprobarea proiectului câştigător şi finanţarea acestuia de la bugetul local pe
anul 2026 pentrua ctivităţi nonprofit de interes general, în baza Legii 350/2005.Proiectul de
hotărâre însoțit de întreaga documentație va fi prezentat spre dezbatere şi aprobare Consiliului
Local al municipiului Alexandria.
PRIMAR,
VICTOR DRĂGUŞIN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
DIRECȚIA ECONOMICĂ
DIRECȚIA JURIDICĂ COMERCIAL
Nr. 69792/14.07.2026
RAPORT DE SPECIALITATE
Privind aprobarea proiectului câştigător şi finanţarea acestuia de la bugetul local pe anul 2026
pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii 350/2005
Prin referatul de aprobare nr. 69771 din 14.07.2026, Primarul Victor Drăguşin propune
elaborarea unui proiect de hotărâre cu privire la aprobarea proiectului câştigător şi finanţarea acestuia
de la bugetul local pe anul 2026 pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii 350/2005
Prezentul proiect de hotărâre urmăreşte respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare
a comisiei de evaluare şi a comisiei de soluționare a contestațiilor pentru proiecte sportive finanțate
din fondurile bugetului local al municipiului Alexandria.
După finalizarea evaluării proiectelor, comisia are obligația de a elabora un raport al procedurii
de atribuire, care se înaintează conducătorului autorității contractante, în vederea supunerii spre
aprobare Consiliului Local al municipiului Alexandria.
Având în vedere că cererea adresată de conducerea CLUBULUI SPORTIV YOUNG STEAUA
ALEXANDRIA de a fi sprijinită financiar pentru derularea proiectului “Dezvoltarea şi promovarea
sportului la nivelul municipiului Alexandria”, a întrunit cerințele pentru a fi selectat în vederea
finanțării, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre pentru a încheia contract de finanţare cu această
asociaţie – structură sportivă fără scop patrimonial, pentru asigurarea unor condiţii minime
organizatorice şi material pentru practicarea sportului de perfomanţă.
Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus, este fundamentată pe prevederile
următoarelor acte normative:
• prevederile Legii 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice
alocat epentru activități nonprofit de interes general;
• prevederile Ordinului nr.130/2006, privind finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a
proiectelor cluburilor sportive de drept privatşi ale asociațiilor peramura de sport județene şi ale
municipiului Bucureşti;
• prevederile art. 3 alin. (1), art. 12 alin. (2), art.67 alin (2) lit.b, art.69 din Legeanr. 69/2000 a
educației fizice şi a sportului, cu modificările şi completările ulterioare;
• prevederile OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările şi
completările ulterioare;
Comisia constituită prin HCL nr. 209 din 2 mai 2026 a aprobat proiectul CLUBULUI SPORTIV
YOUNG STEAUA ALEXANDRIA, pentru programul “Dezvoltarea și promovarea sportului la
nivelul municipiului Alexandria” și alocarea sumei de 100.000 lei finanţare nerambursabilă de la
bugetul local al municipiului Alexandria, de la Cap. 67.20 “Cultură, recreere şi religie” (67.02.05
Servicii recreative şi sportive).
Suma alocată se vautiliza de către beneficiarul proiectului în cadrul programului “Dezvoltarea și
promovarea sportului la nivelul municipiului Alexandria”, în conformitate cu dispozițiile legale în
vigoare şi cu prevederile “Ghidului solicitanților” privind finanțarea nerambursabilă din fondurile
bugetului local al municipiului Alexandria, pentru proiecte sportive. Documentele justificative
privind cheltuielile eligibile se vor depune la sediul Municipiului Alexandria până la data de
31.12.2026
Faţă de cele prezentate, considerăm că propunerea primarului privind proiectul câştigător şi
finanţarea acestuia de la bugetul local pe anul 2026 pentru activităţi nonprofit de interes general, în
baza Legii 350/2005, poate fi supusă dezbaterii şi aprobării Consiliului Local.
DIRECTOR EXECUTIV DIRECTOR EXECUTIV CONSILIER
DIRECȚIA ECXONOMICĂ, DIRECȚIA JURIDICĂ COMERCIALĂ, CULTURĂ, SPORT, TINERET,
GAFENCU HARITINA CHESNOIU POSTUMIA DEGERATU GEANINA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.