Alexandria › 29 aprilie 2024

HCL 152/2024 adoptată

Privește: instituirea circulației în sens unic pe un tronson al străzii Viitorului, în municipiul Alexandria

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Privește: instituirea circulației în sens unic pe un tronson al străzii Viitorului, în municipiul Alexandria Consiliul Local al Municipiului Alexandria, județul Teleorman întrunit în sedință ordinară, având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 28186/23.04.2024, al Primarului municipiului Alexandria; - Raportul comun de specialitate nr. 28209/23.04.2024, al Serviciului Administrare și Valorificare Domeniul Public, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale și Serviciului Juridic Comercial; - Avizele comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Municipiului Alexandria; - Anunțul nr. 25013/10.04.2024, privind dezbaterea publică a prezentului proiect de hotărâre; - Procesul verbal nr. 16352/07.03.2024, al Comisiei de Circulație; - Prevederile art. 128 alin. (1) lit. d, din Ordonanţa de Urgenta nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată; - Prevederile art. 129 alin. (1), alin. (7) lit. m, din O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul art. 136 alin. (1), art. 139 alin. (1), alin. (5), și al art. 196 alin. (1) lit a, din O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. Începînd cu 07 mai 2024 ora 09.00 se instituie circulația în sens unic pe strada Viitorului, pe tronsonul cuprins între strada Libertății și strada Cuza Vodă, cu mențiunea că sensul de mers va fi dinspre str. Libertății către str. Cuza Vodă. Art.2. La momentul realizării modificărilor, se va proceda la montarea de indicatoare rutiere cu semnificția Interzis la stânga, respectiv Interzis la dreapta pe strada Cuza Vodă și aleile de acces ale Colegiului Național Alexandru Dimitrie Ghica, respectiv Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu, care se intersectează cu strada mai sus menționată. Art.3. Prin grija Secretarului General al municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi transmisă Instituției Prefectului Județului Teleorman pentru verificarea legalității, Primarului municipiului Alexandria, Serviciului Administrare și Valorificare Domeniul Public, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale, Serviciului Juridic Comercial, Serviciului Investiții, Poliției Locale Alexandria, Compartimentul Comunicare Relații Publice, Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alexandria și Societății Comerciale Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL, pentru cunoaștere și punere în aplicare PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, CONSILIER, SECRETAR GENERAL, Florin Valentin CHIRAN Alexandru Răzvan CECIU ALEXANDRIA Nr. 152 din 29 aprilie 2024 JUDEȚUL TELEORMAN PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA Nr. 28186/23.04.2024 REFERAT DE APROBARE Privește: instituirea circulației în sens unic pe un tronson al străzii Viitorului, în municipiul Alexandria Prin prezentul proiect de hotărâre propunem instituirea circulației în sens unic pe un tronson de stradă în municipiul Alexandria. Având în vedere situația traficului rutier și pietonal în municipiul Alexandria în ultima perioadă au fost întâmpinate probleme privind circulația și parcarea pe strada Viitorului, tronsonul cuprins între strada Libertății și strada Cuza Vodă. Creșterea numărului de mașini din municipiul Alexandria și deficitul locurilor de parcare au determinat proprietarii de autovehicule să-și parcheze mașinile pe unele străzi cu dublu sens de circulație, pe una din benzi îngreunând astfel circulația, lucru care se întamplă și pe strada Viitorului. Astfel pentru fluidizarea și decongestionarea traficului dar și pentru creșterea siguranței pietonilor cât și a celorlalți participanti la trafic, este necesară instituirea circulației în sens unic pe strada Viitorului, tronsonul cuprins între strada Libertății și strada Cuza Vodă. Ca urmare a celor menționate mai sus și ținând cont de prevederile art. 240, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, propun elaborarea de către Serviciul Administrare și Valorificare Domeniul Public, Serviciul Buget, Resurse Umane, Activități Culturale și Serviciul Juridic Comercial, a unui proiect de hotărâre cu privire la instituirea circulației în sens unic pe strada Viitorului, tronsonul cuprins între strada Libertății și strada Cuza Vodă, în municipiul Alexandria. Proiectul de hotărâre împreună cu întreaga documentație, va fi supus spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Municipiului Alexandria. PRIMAR, Victor DRĂGUȘIN R.F. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA SERVICIUL ADMINISTRARE ȘI VALORIFICARE DOMENIUL PUBLIC SERVICIUL BUGET, RESURSE UMANE, ACTIVITĂȚI CULTURALE SERVICIUL JURIDIC COMERCIAL Nr. 28209/23.04.2024 RAPORT COMUN DE SPECIALITATE, Privește: instituirea circulației în sens unic pe un tronson al străzii Viitorului, în municipiul Alexandria Prin referatul de aprobare nr. 28186/23.04.2024, Primarul municipiului Alexandria, domnul Victor Drăgușin, propune un proiect de hotărâre, privind instituirea circulației în sens unic pe un tronson al străzii Viitorului, în municipiul Alexandria. In baza art. 128 alin. (1) lit. d din Ordonanţa de Urgenta nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, autoritățile publice locale stabilesc reglementari referitoare la regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliției rutiere. Urmare a analizării traficului rutier și pietonal s-a constatat că deficitul locurilor de parcare au determinat proprietarii de autovehicule să-și parcheze mașinile pe una din benzile străzii Viitorului, îngreunând astfel circulația. Pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic și pentru creșterea siguranței pietonilor și participanților din trafic este necasară instituirea circulației în sens unic pe str. Viitorului, tronsonul cuprins între str. Libertății și str. Cuza Vodă.Prin adoptarea prezentului Proiect de Hotărâre se urmărește decongestionarea traficului, dar și creșterea nivelului de siguranță a participanților la trafic. Ca atare institurea sensului unic reprezintă o măsură necesară pentru fluidizarea traficului pe str. Viitorului. În conformitate cu prevederile art. 136, alin. (3), lit. “a”, din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare, s-a întocmit prezentul raport comun de specialitate, cu privire la instituirea circulației în sens unic pe Viitorului, tronsonul cuprins între str. Libertății și str. Cuza Vodă, care împreună cu întreaga documentaţie, va fi supus spre dezbatere şi aprobare Consiliului Local al municipiului Alexandria. Serviciul Administrare și Valorificare Serviciul Juridic Comercial Domeniul Public, Șef Serviciu, Șef Serviciu, Postumia CHESNOIU Ștefan NECEA Serviciul Buget, Resurse Umane, Activități Culturale Șef Serviciu, Haritina GAFENCU R.F.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: alexandria.ro