HCL 15/2023 adoptată
Privește: aprobarea cesionării de părți sociale ale SC Transloc Prest SRL Alexandria, în insolvență, la SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria către SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL Alexandria
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privește: aprobarea cesionării de părți sociale ale SC Transloc Prest SRL Alexandria, în
insolvență, la SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria către SC Administrația Străzilor,
Construcții Edilitare SRL Alexandria
Consiliul Local al municipiului Alexandria, județul Teleorman, întrunit în ședință ordinară,
având în vedere :
- Referatul de aprobare nr. 951 din 10.01.2023 al Primarului municipiului Alexandria;
- Raportul comun de specialitate nr. 952 din 10.01.2023 al Direcției Economice, Direcției
Juridic Comercial și al Compartimentului Guvernanță Corporativă;
- Avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al
municipiului Alexandria;
- Hotărârea Adunării Generale a Asociaților a SC Transloc Prest SRL Alexandria, împreună
cu administratorul judiciar LEXE I.P.U.R.L. Ec. Sorin Alexe nr. 740/09.01.2023;
- Prevederile H.C.L. nr. 164/30.07.2010 privind asocierea municipiului Alexandria cu S.C.
Transloc Prest S.R.L. Alexandria în vederea constituirii societății comerciale cu
răspundere limitată SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria;
- Prevederile art. 202 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Prevederile art. 35, alin.(2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art. 129 alin. (3), lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al
României;
În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), art. 139 alin. (1) și alin. (6), precum și art. 196,
alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ al României.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă cesionarea de părți sociale în cuantum de 0,01% din total, respectiv 10 lei, ale
SC Transloc Prest SRL Alexandria, în insolvență, la SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria
către SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL Alexandria.
Art.2. Se mandatează reprezentantul municipiului Alexandria în AGA la SC Serviciul Sanitar
Veterinar SRL Alexandria, doamna Simulescu Adelina Mariana, cetățean român cu domiciliul în
Alexandria, să voteze cesionarea de părți sociale în cuantum de 0,01% din total, respectiv 10 lei, ale
Transloc Prest SRL Alexandria, în insolvență, către SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare
SRL Alexandria.
Art.3. Se mandatează reprezentantul municipiului Alexandria în AGA la SC Administrația
Străzilor, Construcții Edilitare SRL Alexandria, domnul Cîrlan Ion, cetățean român cu domiciliul în
Alexandria, să voteze preluarea de părți sociale în cuantum de 0,01% din total, respectiv 10 lei, ale SC
Transloc Prest SRL Alexandria, în insolvență, la SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria către
SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL Alexandria.
Art. 4. Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria, prezenta Hotărâre va fi
transmisă Instituției Prefectului Județului Teleorman pentru verificarea legalității, Primarului
municipiului Alexandria, Direcției Juridic Comercial, Direcției Economice, Compartimentului
Guvernanță Corporativă, administratorul judiciar LEXE I.P.U.R.L. Ec. Sorin Alexe pentru SC Transloc
Prest SRL Alexandria, în insolvență, SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria și SC
Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL Alexandria, pentru cunoaștere și punere în aplicare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ
Consilier, SECRETAR GENERAL,
Ioan AUGUSTIN Alexandru-Răzvan CECIU
Alexandria,
Nr. 15/ 25.01.2023
JUDEȚUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Nr. 951/10.01.2023
REFERAT DE APROBARE
Privește: aprobarea cesionării de părți sociale ale SC Transloc Prest SRL Alexandria, în
insolvență, la SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria către SC Administrația Străzilor,
Construcții Edilitare SRL Alexandria
Urmare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 740/09.01.2023 a SC Transloc Prest
SRL Alexandria împreună cu administratorul judiciar LEXE I.P.U.R.L. Ec. Sorin Alexe, se impune
aprobarea cesionării de părți sociale ale SC Transloc Prest SRL Alexandria, în insolvență, în cuantum
de 0,01% din total, respectiv 10 lei, la SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria către SC
Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL Alexandria.
La art. 129 alin. (3) lit. (d) din Codul Administrativ al României se prevede că: ”d) exercită, în
numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor
deținute la societăți sau regii autonome, în condițiile legii”.
În conformitate cu art. 136 alin. (1) din Codul Administrativ al României, propun elaborarea de
către Direcția Juridic Comercial, Direcția Economică și Compartimentul Guvernanță Corporativă, a
unui proiect de hotărâre cu privire la aprobarea cesionării de părți sociale ale SC Transloc Prest SRL
Alexandria, în insolvență, în cuantum de 0,01% din total, respectiv 10 lei, la SC Serviciul Sanitar
Veterinar SRL Alexandria către SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL Alexandria.
Actuala propunere este făcută în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative:
- Prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Prevederile O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al României;
În conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1), din OUG nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ al României, propun elaborarea de către Direcția Juridic Comercial, Direcția Economică
și Compartimentul Guvernanță Corporativă a unui proiect de hotărâre și a unui raport comun de
specialitate cu privire la aprobarea cesionării de părți sociale ale SC Transloc Prest SRL
Alexandria, în insolvență, în cuantum de 0,01% din total, respectiv 10 lei, la SC Serviciul Sanitar
Veterinar SRL Alexandria către SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL
Alexandria.
PRIMAR,
VICTOR DRĂGUȘIN
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
DIRECȚIA JURIDIC COMERCIAL
DIRECȚIA ECONOMICĂ
COMPARTIMENT GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ
Nr. 952/10.01.2023
RAPORT COMUN DE SPECIALITATE
Privește: aprobarea cesionării de părți sociale ale SC Transloc Prest SRL Alexandria, în
insolvență, la SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria către SC Administrația Străzilor,
Construcții Edilitare SRL Alexandria
Prin Referatul de aprobare nr. 951/10.01.2023, Primarul municipiului Alexandria propune
întocmirea unui proiect de hotărâre cu privire la aprobarea cesionării de părți sociale ale SC Transloc
Prest SRL Alexandria, în insolvență, în cuantum de 0,01% din total, respectiv 10 lei, la SC Serviciul
Sanitar Veterinar SRL Alexandria către SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL
Alexandria.
Urmare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 740/09.01.2023 a SC Transloc Prest
SRL Alexandria împreună cu administratorul judiciar LEXE I.P.U.R.L. Ec. Sorin Alexe, s-a stabilit
cesionarea de părți sociale ale SC Transloc Prest SRL Alexandria, în insolvență, în cuantum de 0,01%
din total, respectiv 10 lei, la SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria către SC Administrația
Străzilor, Construcții Edilitare SRL Alexandria.
La art. 129 alin. (3) lit. d) din Codul Administrativ al României se prevede că: ”consiliul local
exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare
participațiilor deținute la societăți sau regii autonome, în condițiile legii”.
La art. 202 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, se prevede că: ”(1) Părțile sociale pot fi
transmise între asociați. (2) Transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a
fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social”.
De asemenea, la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare se prevede că: ”(2) Autoritățile deliberative pot hotărî asupra
participării cu capital sau cu bunuri, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă,
la constituirea de societăți comerciale sau la înființarea unor servicii de interes public local ori județean,
după caz, în condițiile legii. Autoritățile deliberative pot hotărî achiziționarea, în numele și în interesul
colectivităților locale pe care le reprezintă, de acțiuni la societățile la a căror constituire au participat cu
aport de capital sau în natură și pot majora sau diminua capitalul social al acestora, în condițiile legii.”
Legalitatea proiectului:
- Prevederile H.C.L. nr. 164/30.07.2010 privind asocierea Municipiului Alexandria cu SC
Transloc Prest SRL Alexandria în vederea constituirii societății comerciale cu răspundere
limitată SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria;
- Prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările
și completările ulterioare;
Față de cele prezentate, raportat la prevederile art. 129 alin.1 și art.136 alin.1 din OUG nr.
57/2019 Cod Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că proiectul poate fi
supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al municipiului Alexandria, astfel că propunem spre
analiză și aprobare prezentul Raport și proiectul de Hotărâre întocmit pentru aprobarea cesionării de
părți sociale ale SC Transloc Prest SRL Alexandria, în insolvență, la SC Serviciul Sanitar
Veterinar SRL Alexandria către SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL
Alexandria.
DIRECȚIA JURIDIC COMERCIAL DIRECȚIA ECONOMICĂ
DIRECTOR EXECUTIV, DIRECTOR EXECUTIV,
Postumia CHESNOIU Haritina GAFENCU
COMPARTIMENT
GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ
Consilier,
Mihaela ZARZĂRĂ
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.