Alexandria › 30 aprilie 2025

HCL 147/2025 adoptată

Priveste: darea în folosință gratuită, pe perioada existenței construcției către Clubul Sportiv Școlar Alexandria, a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6, situat în str. 1 Mai, nr. 107

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Priveste: darea în folosință gratuită, pe perioada existenței construcției către Clubul Sportiv Școlar Alexandria, a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6, situat în str. 1 Mai, nr. 107 Consiliul Local al Municipiului Alexandria, județul Teleorman, întrunit în ședință ordinară, având în vedere: -referatul de aprobare nr. 31975/23.04.2025 al Primarului Municipiului Alexandria; -raportul comun de specialitate nr. 31976/23.04.2025 al Serviciului Patrimoniu, al Serviciului Financiar Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate și al Serviciului Juridic Comercial; -avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Municipiului Alexandria; -adresa nr. 54/21.01.2025, inregistrata la sediul municipiului Alexandria sub nr. 2923/21.01.2025 a Clubului Sportiv Scolar Alexandria; - HCL nr. 92/26.03.2025 privind darea în folosință gratuită, pe termen limitat către Clubul Sportiv Alexandria, a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6, situat în str. 1 Mai, nr. 107; - HCL nr. 345/24.11.2017 privind darea în administrare către Clubul Sportiv Alexandria, a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6, situat în str. 1 Mai, nr. 107; - HCL nr. 57/29.11.2024 privind organizarea reţelei școlare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Alexandria pentru anul şcolar 2025-2026; -prevederile art. 92 alin. (2) lit. a), art. 108 lit. a), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile art. 297 alin. (1) lit. a), art. 298, art. 299, art. 300 și art. 301 din O.U.G. nr. 57/03.072019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă darea în folosință gratuită, pe perioda de existență a construcției către Clubul Sportiv Școlar Alexandria, a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6, situat în str. 1 Mai, nr. 107, cu elementele de identificare prevăzute în Anexa nr. 1 (Lista), anexa 2 (Releveu spațiu, parter), anexa 3 (Releveu spațiu, etaj I)anexa 4 (Plan de amplasament și delimitare), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Contractul - cadru de dare în folosință gratuită, pe termen limitat a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, prevăzut în Anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea HCL nr. 345/24.11.2017, HCL nr. 92/26.03.2025 și contractual de dare în administrare nr. 32975/12.12.2017. Art.4. Se împuternicește Primarul Municipiului Alexandria să semneze contractul de dare în folosință gratuită, pe durata existenței construcției, actele adiționale ulterioare care vor fi încheiate cu Clubul Sportiv Scolar Alexandria și procesul verbal de predare-primire. Art.5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi transmisă Instituției Prefectului Județului Teleorman pentru verificarea legalitații, Primarului Municipiului Alexandria, Serviciului Patrimoniu, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale, Serviciului Financiar Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate, Serviciului Juridic Comercial și Clubului Sportiv Școlar Alexandria, pentru cunoaștere și punere în aplicare. PREŞEDINTE DE ŞEDINȚÃ CONTRASEMNEAZĂ CONSILIER, SECRETAR GENERAL, Florea VOICILĂ Alexandru Răzvan CECIU ALEXANDRIA Nr. 147 din 30 aprilie 2025 JUDEȚUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA Nr. 31975/23.04.2025 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre ce privește darea în folosință gratuită, pe perioada existenței construcției către Clubul Sportiv Școlar Alexandria, a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6, situat în str. 1 Mai, nr. 107 Prin adresa nr. 54/21.01.2025, înregistrată la sediul municipiului Alexandria sub nr. 2923/21.01.2025, Clubul Sportiv Școlar Alexandria solicită municipiului Alexandria darea în folosință gratuită, pe termen limitat etajul I al corpului C al Școlii Gimnaziale nr. 6 Alexandria pentru amenajarea unei săli de Judo. Clubul Sportiv Școlar Alexandria a fost înființat ca unitate independentă prin Dispoziția nr. 40/06.09.1977 a Inspectoratului Școlar al Județului Teleorman si își desfășoară activitatea în baza Ordinului nr. 5570/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a unităților de învățământ cu program sportiv suplimentar. Clubul sportiv școlar independent este unitate de învățămant cu personalitate juridică, adica are cod fiscal, buget propriu, conturi în trezorerie, întocmește situații financiare si deține denumire, firmă, ștampilă, sigiliu și alte însemne proprii. Clubul Sportiv Școlar Alexandria funcționează cu sediul administrativ la parterul corpului C al Școlii Gimnaziale nr. 6 pe care îl are în administrație conform HCL nr. 345 din 24.11.2017 Prin HCL nr. 57 din 29.11.2024, Clubul Sportiv Scolar Alexandria face parte din Rețeaua școlară a municipiului Alexandria. Susținerea din punct de vedere legal al proiectului propus este fundamentată pe prevederile următoarelor acte normative:  prevederile art. 92 alin. (2) lit. a), art. 108 lit. a), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;  prevederile art. 297 alin. (1) lit. a), art. 298, art. 299, art. 300 și art. 301 din O.U.G. nr. 57/03.072019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare ;  prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Propunerea de mai sus fiind necesară şi oportună, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1) şi alin. (3) și ale art. 240 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/03.07. 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, propun iniţierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea dării în folosință gratuită, pe perioda de existență a construcției a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, către Clubul Sportiv Școlar Alexandria. Serviciul Patrimoniu, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale, Serviciul Financiar Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate şi Serviciul Juridic Comercial din cadrul Municipiului Alexandria vor întocmi Raportul de specialitate care, împreună cu întreaga documentaţie, va fi prezentat Consiliului Local al Municipiului Alexandria pentru dezbatere şi aprobare. PRIMAR, Victor DRAGUSIN Red. M.D. JUDEȚUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA SERVICIUL PATRIMONIU SERVICIULUI BUGET, RESURSE UMANE, ACTIVITĂȚI CULTURALE SERVICIUL FINANCIAR CONTABILITATE, SALARIZARE, SISTEME DE MANAGEMENT, DOCUMENTE CLASIFICATE SERVICIUL JURIDIC COMERCIAL Nr. 31976/23.04.2025 RAPORT COMUN DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre ce privește darea în folosință gratuită, pe perioada existenței construcției către Clubul Sportiv Școlar Alexandria, a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6, situat în str. 1 Mai, nr. 107 Prin referatul de aprobare nr. 31975/23.04.2025 Primarul Muncipiului Alexandria, domnul Victor Drăgușin, propune un proiect de hotărâre cu privire la darea în folosință gratuită, pe perioada existenței construcției a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, către Clubul Sportiv Școlar Alexandria. Clubul Sportiv Școlar Alexandria a fost înființat ca unitate independentă prin Dispozitia nr. 40/06.09.1977 a Inspectoratului Școlar al Judetului Teleorman și își desfășoară activitatea în baza Ordinului nr. 5570/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a unităților de învățământ cu program sportiv suplimentar. Clubul Sportiv Școlar independent este unitate de învățământ cu personalitate juridica, adică are cod fiscal, buget propriu, conturi în trezorerie, întocmește situații financiare și deține denumire, firmă, ștampilă, sigiliu și alte însemne proprii. Clubul Sportiv Școlar Alexandria funcționează cu sediul administrativ la parterul corpului C al Școlii Gimnaziale nr. 6 pe care îl are în administrație conform HCL nr. 345 din 24.11.2017, spațiul de la etajul I al corpului C al Școlii Gimnaziale nr. 6 este acordat în folosință conform HCL nr. 92/26.03.2025. Prin HCL nr. 57 din 29.11.2024, Clubul Sportiv Școlar Alexandria face parte din Rețeaua școlară a municipiului Alexandria. Susținerea din punct de vedere legal al proiectului propus este fundamentată pe prevederile următoarelor acte normative:  prevederile art. 92 alin. (2) lit. a), art. 108 lit. a), art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;  prevederile art. 297, alin. (1) lit. a), art. 298, art. 299, art. 300 și art. 301 din O.U.G. nr. 57/03.072019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;  prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele prezentate, raportat la prevederile art. 129 alin. (1) și art. 136 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că proiectul poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului Alexandria, astfel că propunem spre analiză şi aprobare prezentul Raport şi proiectul de Hotărâre întocmit pentru darea în folosință gratuită, pe perioda de existență a construcției către Clubul Sportiv Școlar Alexandria, a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6, situat în str. 1 Mai, nr. 107. . Serviciul Patrimoniu, Serviciul Buget, Resurse Umane, Activități Culturale Șef Serviciu, Șef Serviciu, Ștefan NECEA Haritina GAFENCU Serviciul Financiar Contabilitate, Salarizare, Serviciul Juridic Comercial, Sisteme De Management, Documente Clasificate Șef Serviciu, Șef Serviciu, Mona RĂBOJ Postumia CHESNOIU JUDETUL TELEORMAN ANEXA nr. 1 la MUNICIPIUL ALEXANDRIA H.C.L. nr. 147 din 30 aorilie 2025 CONSILIUL LOCAL LISTA cu elementele de identificare ale bunurilor care aparțin domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, ce se dau în folosință gratuită, pe perioda de existență a construcției către Clubul Sportiv Scolar Alexandria Denumirea bunului Suprafata Durata de dare Regim juridic Valoarea Nr. construita in de crt. mp administrare inventar -ani- lei Spațiu din cadrul Școlii 160.840,00 227,00 Pe durata domeniul public Gimnaziale nr. 6, str. 1 existenței 1 Mai, nr. 107, Parter, construcției județul Teleorman Spațiu din cadrul Școlii 316,20 Pe durata domeniul public Gimnaziale nr. 6, str. 1 existenței 2 Mai, nr. 107, etaj I, construcției 224.040,00 județul Teleorman Suprafața totală 543,20 PRESEDINTE DE SEDINTÃ CONSILIER, Florea VOICILA JUDETUL TELEORMAN ANEXA NR. 4 LA CONSILIUL LOCAL HCL nr. 147/30 aprilie 2025 MUNICIPIUL ALEXANDRIA CONTRACT DE COMODAT Nr._____________/_________ I. PARTILE CONTRACTANTE Municipiul Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria, cu sediul în municipiul Alexandria, strada Dunarii, nr. 139, cod. 140030, județul Teleorman, cod fiscal nr. 4652660, telefon 0247/317732, fax 0247/317728, cont bancar nr. RO66TREZ60621A300530XXXX, deschis la Trezoreria Alexandria, reprezentat de domnul Primar Victor DRAGUȘIN, avand calitate de COMODANT, pe de o parte, și Clubul Sportiv Școlar Alexandria, cu sediul în Alexandria, strada 1 Mai, nr. 107, parter, jud. Teleorman, reprezentat prin Prof. Costina PIPERA, director , in calitate de COMODATAR, pe de alta parte. II. OBIECTUL CONTRACTULUI 2.1 Comodantul acorda comodatarului in folosinta gratuita, bunul încredințat apartinand domeniului public de interes local al municipiului Alexandria. 2.2 Bunul prevazut la punctul 2.1 se acorda de catre comodant comodatarului, pe perioda de existență a construcției. Anexa nr. 1 – lista cu elementele de identificare, anexa 2 (Releveu spațiu), anexa 3 (Plan de amplasament și delimitare), la HCL nr. ……. din 30.04.2025, fac parte integranta din prezentul contract de comodat. III. OBLIGATIILE PARTILOR 3.1. Obligatiile comodatarului sunt urmatoarele: a. sa foloseasca bunul conform destinatiei acestuia înființare sală de judo. b. sa restituie la incetarea contractului bunurile imprumutate, in integritatea sa, impreuna cu toate bunurile rezultate din imbunatatiri, reabilitari, modernizari, reparatii, etc, care vor trece in proprietatea privata a municipiului Alexandria; c. sa nu gajeze, concesioneze sau subinchirieze bunurile care fac obiectul prezentului contract; d. sa suporte, de la data preluarii bunurilor, cheltuielile cu utilitatile (energie electrica, apa, gaze si gunoi) pentru care comodatarul va incheia contracte cu operatorii economici autorizati; e. sa respecte intocmai normele de prevenire si stingere a incendiilor: - sa indeplineasca orice atributie prevazuta de lege privind apararea impotriva incendiilor (dotarea cu mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor, intocmirea si actualizarea planurilor de interventie si evacuare); - sa solicite si sa obtina avizele si autorizatiile de securitate la incendiu, sa asigure utilizarea, verificarea, intretinerea si repararea mijloacelor de aparare impotriva incendiilor, etc, conform legii; 3.2. Obligatiile comodantului: a. sa puna la dispozitia comodatarului bunurile date in folosinta, libere de orice sarcini, la data semnarii prezentului contract, pe baza de proces-verbal de predare-primire. IV. DURATA CONTRACTULUI 4.1. Partile au convenit sa incheie prezentul contract de comodat pe perioda de existență a construcției ; 4.2. Predarea bunului va avea loc la data semnarii contractului pe baza de proces-verbal de predare-primire; 4.3. Prin acordul partilor, consemnat in scris, prezentul contract poate sa inceteze si inainte de termen. V. INCETAREA CONTRACTULUI DE COMODAT 5.1. Prezentul contract înceteaza de drept, fara a mai fi necesara interventia unei instante judecatoresti,la expirarea termenului din contract, daca comodatarul nu si-a manifestat vointa de prelungire a perioadei de folosinta si in urmatoarele cazuri, cand: - comodatarul nu isi indeplineste in mod corespunzator obligatia prevazuta la pct.3.1 lit. “a” din prezentul contract; - comodatarul isi inceteaza activitatea pentru care a fost autorizat; - comodantul pierde dreptul de proprietate asupra bunului ca urmare a retrocedarii acestuia in baza actelor normative cu caracter reparatoriu, situatie in care noul proprietar se va subroga in drepturile comodantului incheind in acest sens act aditional la prezentul contract. 5.2. Partea care invoca o cauza de incetare a prevederilor prezentului contract, o va notifica celeilalte parti, in scris, cu cel putin 30 zile inainte de data la care incetarea urmeaza sa produca efecte. 5.3 Rezilierea prezentului contract nu va avea niciun efect asupra altor obligatii scadente între partile contractante. VI. FORTA MAJORA 6.1. Prin forta majora se intelege un eveniment independent de vointa partilor, imprevizibil si insurmontabil, aparut dupa incheierea contractului, care impiedica partile sa-si execute obligatiile asumate. 6.2. Nici una din partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege. 6.3. Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti in termen de 5 zile producerea ev [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: alexandria.ro