12 mai 2022

HCL 56/2022 Aleșd adoptată

Aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul: ”Eficientizare energetică a Colegiului Tehnic ”AL. ROMAN” din Orașul Aleșd”

Denumire
Hotărârea nr. 56 din 2022 a Consiliului Local Aleșd
Emitent
Consiliul Local Aleșd
Număr
56 / 2022
Data
12 mai 2022
Localitate
Aleșd, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local aprobă cererea de finanțare pentru proiectul de eficientizare energetică a Colegiului Tehnic „Al. Roman” din Aleșd, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (fond local). Se aprobă și Nota de fundamentare și valoarea totală a proiectului, de aproximativ 9,72 milioane lei cu TVA, dintre care investiția principală este aproximativ 7,44 milioane lei, plus stațiile de încărcare (aprox. 0,74 milioane lei). Aceasta înseamnă pentru locuitori că se pot accesa fonduri europene pentru modernizarea clădirii, iar implementarea poate implica cheltuieli și activități pe durata proiectului, cu impact pe termenele și eventual pe bugetul local pe termen scurt și mediu.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă cererea de finanțare intitulată „Eficientizare energetica a Colegiului Tehnic “Al. Roman” din orașul Aleșd”, în vederea depunerii/participării în cadrul Planului Naţional de Redresare și Reziliență, Componenta C10 — Fondul Local

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ORAȘUL ALEȘD CONSILIUL LOCAL ALEŞD, STR. BOBALNA, NR. 3, COD 415100 JuD. BIHOR C.I.F. 4348920 TEL: 0259-342539, FAX: 0259-342589 primaria.alesdQcjbihor.ro www alesd.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul: "Eficientizare energetică a Colegiului Tehnic "AL. ROMAN” din Orașul Aleșd” Consiliul local al oraşului Aleşd, Luând act de aprobare al primarului oraşului Aleşd, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr. 6922 din 11.05.2022; raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Aleşd, înregistrat sub nr. 6915 din 11.05.2022 şi de avizul comisiei buget a Consiliului local Aleşd; Ținând seama de Ordinul nr. 999/2022 al MDLPA, pentru aprobarea Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local Văzând dispoziţiile art. 7 alin(2) și art. 1166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții; Luând în considerare dispoziţiile art. 44 alin(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza dispoziţiilor art. 129 alin(2) lit. b), alin(4) lit. d), alin(7) lit. a), art. 139 alin(1) și art. 196 alin(1) lit. "a" din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, LL HOTARASTE ART 1. Se aprobă cererea de finanțare intitulată „Eficientizare energetica a Colegiului Tehnic “Al. Roman” din orașul Aleșd”, în vederea depunerii/participării în cadrul Planului Naţional de Redresare și Reziliență, Componenta C10 — Fondul Local. ART, 2. Se aprobă Nota de fundamentare a investiţiei „Eficientizare energetica a Colegiului Tehnic “Al. Roman” din orașul Aleșd”, document anexat și considerat parte integrantă a prezentei Hotărâri. ART. 3. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Eficientizare energetica a Colegiului Tehnic “Al. Roman” din orașul Aleșd”, în cuantum de 8.176.407,79 lei (fără TVA), respectiv 9.724.642,10 lei (cu TVA inclus), din care: - valoarea aferentă investiţiei: 7.438.002,79 lei (fără TVA) - valoarea staţiilor de încărcare : 738.405,00 lei (fără TVA) ART 4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe [i cl eventuale cheltuieli neeligibile) ce pot apărea pe durata implementării proiectului ma Colegiului Tehnic “Al. Roman” din orașul Aleșd”, peniri condiții optime, cât și sumele aferente cheltuielilor de sustena funcţionare și exploatare a investiţiei după încheierea proiectului, se vor asigura din bugetul local al Orașului Aleșd. ART 5. Se aprobă Nota conceptuală — descrierea sumară a investiţiei „Eficientizare energetica a Colegiului Tehnic “AL. Roman” din orașul Aleșd”, document anexat și considerat parte integrantă a prezentei Hotărâri. ART 6. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. ART 7. Se împuternicește di. Todoca loan Coloman -— primarul orașului Aleșd, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele Orașul Aleșd. ART 8. Prezenta hotărâre va fi comunicată cu: instituția Prefectului Judeţul Bihor, primarul orașului Aleșd, compartimentul implementare proiecte și va fi adusă la cunoştinţa publică prin publicare pe site-ul propriu Primăriei Oraşului Aleşd PREŞEPINTE DE ŞEDINŢĂ JOLDEA IOAN Aleşd, 13 mai 2022 Nr. 56 Hotărârea a fost adoptată în unanimitate cu 17 voturi din 17 consilieri prezenți și 17 în funcție Planul Naţional de Redresare și Reziliență Componenta C10 - Fondul Local Anexă la Ghidul specific Model F Anexa la HCL nr. 56 din 13.05.2022 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă, Componenta 10 - Fondul Local, Investiţia 1.3 Titlu apel proiect Eficientizare energetica a Colegiului Tehnic “Al. Roman” din oraşul Aleşd Descrierea pe scurt a situației actuale (date 4 statistice, elemente "| specifice, etc.) Amplasamentul investiţiei “ EFICIENTIZARE ENERGETICA A COLEGIULUI „AL. ROMAN” DIN ORASUL ALESD”, se gasește în intravilanul, Orașului Aleșd, str. Ciocarliei, nr.4 , jud. Bihor, nr. Cad. 103485. Terenul pe care este amplasat obiectivul are o suprafață de 18672 mp, și este proprietatea Domeniului public at Orașului Alesd. Corpul C1 supus investiţiei are o suprafață desfasurata de 2670 mp, iar corpul C3 supus investitiei are o suprafata desfasurata de 764 mp. Accesul este realizat din strada Ciocarliei la o distanță aproximativă de 500 m de drumul European E60. Terenul aferent investiţiei este izolat. Terenul este delimitat la Sud, Est si Vest de un drum asfaltat, iar la Nord de proprietati. În ceea ce privește echiparea tehnico editilitară, canalizarea este racordata la reteaua existenta a orasului; apa rece menajera este asigurata de la reteaua existentă; alimentarea cu energie electrica se va realiza de la rețeaua existentă; agentul termic este asigurat de la centrala termica care funcționează pe combustibil solid (lemn). CORP C1 - Corp vechi Colegiul tehnic „Al. Roman” Clădirea în care funcţionează Colegiul Tehnic Al. Roman din oraşul Aleșd are subsol parţial, parter şi două etaje și a fost construită în anul 1977. Forma în plan a clădirii este în U, cu dreptunghiul principal cu dimensiunile de 10,74m x 63,36m. O aripă are dimensiunile de 9,42m x 19,06m, iar cealaltă aripă are dimensiunile de 9,39m x 21,30m. Suprafaţa construită a clădirii este de 900mp, iar suprafața desfășurată este de 2670 mp. Subsolul are numai spațiu tehnic cu suprafaţa de 315,96mp. Fiecare nivel are săli de clasă, cabinete, holuri, laboratoare, birouri, depozit materiale didactice şi grupuri sanitare. La parter este şi o sală profesorală și un secretariat. Pentru circulaţia pe verticală sunt două case de scară. Fațadele sunt obişnuite, cu suprafeţe opace (pereţi) şi cu suprafețe vitrate (tâmplărie) în proporţie de cca 30% din suprafaţa fațadelor. Clădirea nu are balcoane sau logii în consolă, nici copertine şi aticuri. Structura de rezistenţă a clădirii este alcătuită din pereţi portanți din zidărie de cărămidă cu grosimea de 30cm şi 25cm, dar şi din stâlpi cu grinzi de beton arma -pe fundaţii continue din beton cu soclu tencuit. cat Surit. „dis faţade, între golurile de fereastră. În pereţi-ui i sunt's de beton armat, dar pe pereţi sunt ce la nivelul fiecărui planşeu. La ii nterse la sălile de clasă sunt de până la 9m. Planşeele sunt din beton armat şi au grinzi transversale la distanțe de 3,00m între ele. Acoperișul este de tip șarpantă de lemn cu învelitoare din ţiglă. Nu sunt pereţi calcan, pereţi nerigidizați perpendicular pe planul tor sau pereţi amplasați pe grinzi în consolă care pot fi ușor dislocaţi de acțiunea seismică. Pereţii de compartimentare sunt din zidărie de cărămidă şi sunt de fapt pereţii structurali interiori, iar pardoselile sunt din parchet, gresie şi mozaic. Zugrăvelile interioare și exterioare sunt obișnuite, iar tâmplăria este din PVC cu geam termopan. Clădirea are trotuare. Pe elementele de construcţie nu sunt amplasate echipamente tehnice. Nu s- au făcut modificări şi intervenţii la clădire. CORP C3 - SALA DE SPORT Sala de sport are dimensiunile in plan de 15,50 m x 28,80 m, iar pe latura longitudinala are alipite anexele, dimensiunile acestora fiind de 4.15 m x 31.85 m. Inlatimea utila a salii de sport este de 6.50 m, iar inaltimea la atic este de 8.40 m. Inaltimea interoara a anexelor este de 2.75m. Cladirea a fost construita in anul 1974. Suprafaţa construită a clădirii este de 612 mp, iar suprafaţa desfăşurată este de 764 mp. Structura de rezistenta a cladirii este alcatuita din cadre plane de beton armat dispuse pe travee de 3.55m. Fiecare cadru are o dechidere de 15.70m si de 8.30 m inaltime, si o deschidere de 3.95 m si 4.05 m inaltime. Grinzile din deschiderea mare au latimea de 30 cm si inaltimea variabila de la 93 cm la 140 cm. Cele din deschiderea mica au latimea de 18 cm si inaltimea variabila de la 30 cm la 45 cm. Pe grinzile cadrelor reazema o placa de beton armat cu grosimea de 8 cm. La sala de sport, in planseu ecista sit rei grinzi longitudinale. Planseul este si acoperis terasa necirculabila cu invelitoare bituminoasa. Planseul este termoizolat cu BCA de 12.5 cm grosime, peste care s-a executat o sapa si hidroizolatie. Stalpii de la sala de sport au sectiunea de 30 cmx70cm iar cei de la anexe au sectiunea de 30cmx40cm. Pereti de inchidere si compartimentare de la anexe sunt din zidarie de caramida. Cei de inchidere au grosimea de 30 cm. Tamplaria este din PVC iar finisajele sunt obisnuite. Starea tehnica a cladirii este buna. Nu sunt fisuri sau alte avarii la elementele structural care sa indice solicitarea acestora peste capacitatea lor portanta sau tasari ale terenului de fundare. Invelitoarea prezinta insa defecte, apa infiltrandu-se la planseu. De asemenea tamplaria este invechita si nu mai asigura izolarea cladirii. Necesitatea și oportunitatea investiţiei pentru care se aplică Potrivit Listei de proiecte prioritate din cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021 - 2030, pg. 116, Secțiunea Educaţie, pct. 58, obiectivul de investiţii se încadrează în tema de proiect: ” Reabilitarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice a infrastructurilor educaționale: 2 licee, 4 școli şi 8 grădiniţe” În oraşul Aleşd infrastructura educaţională este reprezentată de 2 licee, 4 şcoli și 8 grădiniţe și creșe și un club al copiilor. În Peştiș: grădiniță ă „FU..program normal, şcoală cu clasele 1 - VIII. Tinăug-” <2 gradii i program normal şi una privată) şi scă șC Pădurea Neagră: gradiniță și școală; În_contextul We ora; păstreze populația tânără, având în vedere faptul că, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” asigură elevilor: - posibilitatea unei pregătiri teoretice, cât şi a uneia tehnice, filiera teoretică punând la dispoziția elevilor studii cu profil real (matematică-informatică, ştiinţe ale naturii) şi cu profil uman (filologie intensiv - engleză), pe când filiera tehnologică asigură studii cu profil tehnic (tehnician electronist sau proiectant CAD), de servicii (tehnician în activităţi tehnice şi de comerţ) și o școală profesională (ospătar, vânzător în unităţile de alimentaţie publică). - o filieră sportivă, având o grupă de handbal pentru începători şi avansați. - posibilitatea de a urma cursurile în învăţământ primar alternativ Step by step, în cadrul a 4 clase, câte una pe fiecare an de studiu considerăm că investiţia propusă se justifică pe deplin dacă vizăm nu doar existența actului educaţional ci și desfășurarea acestuia în condiții optime și de eficiență. Necesitatea principala a investitiei o constituie îmbunătățirea furnizării de servicii publice la nivel local prin reducerea consumurilor de caldura pentru incalzirea spatiilor si pentru prepararea apei calde de consum în conditiile asigurarii unui microclimat confortabil. Prin reducerea consumatorilor, cladirea devine mai eficienta energetic, dar numai prin efectuarea unor lucrari de reducere a risipei energetice. Avand in vedere situatia existenta a constructiei, putem observa ca este necesară inlocuirea sistemului de incalzire centrala pentru a reduce cheltuielile si montarea unui sistem de ventilatie cu recuperare de caldura pentru reducerea necesarului de energie primara. Nu se preconizează că investiția va genera emisii semnificative de GES, deoarece activitățile de renovare/reabilitare au potențialul de a reduce consumul de energie, de a crește eficiența energetică, ducând la o îmbunătăţire substanţială a performanței energetice a clădirilor în cauză și de a reduce în mod semnificativ emisiile de GES. Pentru lucrările propuse vor fi prevăzute sisteme tehnice cu randament ridicat şi un nivel redus al emisiilor echivalent CO2. Activitățile de reabilitare vor contribui la obiectivul național de creștere a eficienței energetice pe an, stabilit în conformitate cu Directiva privind eficiența energetică (2012/27/UE) și cu contribuţiile la Acordul de la Paris privind schimbările climatice, stabilite la nivel național. Având în vedere specificul zonei, nu au fost identificate vulnerabilități din punct de vedere al condiţiilor de mediu/climatice (inundaţii, ploi torențiale, temperaturi extreme, etc). investiția are un impact previzibil nesemnificativ asupra acestui obiectiv de mediu, ținând seama atât de efectele directe, cât și de cele primare indirecte pe întreaga durată a ciclului 'de viaţă. Nu sunt identificate riscuri de degradare a mediului legate de protejarea calității apei și de stresul hidric. Amplasamentele propuse NU se suprapun cu zone sensibile din punctul de vedere al biodiversității sau în apropierea acestora „(rețeaua de arii protejate Natura 2000, siturile naturale înscrise pe Lista patrimonj i principalele zone de biodiversi protejate etc). Se estimează că ifyestiția n semnificativ asupra obiectivului de mediu privind protecţia şi refacerea biodiversității şi ecosistemelor, luând în considerare efectele directe și efectele primare indirecte de pe parcursul implementării. Realizarea lucrărilor de construcţii nu va afecta: terenuri arabile și terenuri cultivate cu un nivel moderat până la ridicat al fertilităţii solului și al biodiversității sub pământ, terenuri care să fie recunoscute că au o valoare ridicată a biodiversităţii şi terenuri care servesc drept habitat al speciilor pe cale de dispariție (floră și faună) și nici terenuri forestiere (acoperite sau nu de arbori), alte terenuri împădurite sau terenuri care sunt acoperite parțial sau integral sau destinate să fie acoperite de arbori. Corelarea cu proiecte deja implementate la nivel local Nu este cazul. Corelarea cu proiecte în curs de implementare de la nivel local Un Proiect similar este “Îmbunătăţirea parametrilor tehnici si funcționali ai secției exterioare de Pneumologie - TBC, în vederea creșterii eficienței energetice a Spitalului Orașenesc Aleșd”, finantat prin: PROGRAMUL OPERAŢIONAL REGIONAL 2014-2020, - AXA PRIORITARĂ 3, PRIORITATEA DE INVESTIȚII 3.1 - OPERAȚIUNEA B - CLĂDIRI PUBLICE; In implementarea acestui proiect s-au realizat masuri de crestere a eficientei energetice. Costurile realizarii obiectivului de investitii mai sus mentionat sunt de 613.73 euro / mp. Corelarea cu celelalte proiecte pentru care se aplică la finanțare Prezentul proiect este în perfectă corelare cu proiectul „EFICIENTIZARE ENERGETICA INSTITUȚIE DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR - CREȘĂ ȘI GRĂDINIȚĂ ÎN ORAȘUL ALEȘD” având aceleași obiective și tipuri similare de intervenţie asupra clădirilor. . Referitor la proiectul „CONSTRUIRE PISTĂ DE BICICLETE PE STRADA HUSIA ȘI CASTANILOR DIN ORAȘUL ALEȘD”, și cu acesta este în strânsă legătură deoarece face parte din același deziderat de reducere a emisiilor de CO2. în ceea ce privește proiectul ”"TRANSPUNEREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI URGANISCTIC GENERAL AL ORAȘULUI ALEȘD” având în vedere faptul că acesta va oferi mai multă stabilitate și transparență investiţiilor prin actualizarea în timp real a informaţiilor privind mediul construit, considerăm că sunt de asemenea în corelare, ambele având în vedere mediul construit. Efectul pozitiv previzionat prin realizarea obiectivului de investiţii Efecte pozitive previzionate prin realizarea obiectivului de investitie: - Reducerea consumurilor de caldura pentru incalzirea spatiilor; - Reducere consumurilor pentru prepararea apei calde de consum; Reducerea cheltuielilor pentru incalzire si pentru energie electrica; Cresterea calitatii serviciilor de invatamant; Cresterea eficientei energetice; Eficiența energetică nu înseamnă doar economii în buget, ci și o atitudine responsabilă față de consumul de energie prin eliminarea pierderilor și folosirea eficientă a resurselor de energie. Pentru îmbunătățirea considerabilă, a eficienței energetică a corpului de cladire“. uprins: Aji. prezentul proiect, de reabilitare termică 4:sistemului modernizare a instalaţiei de distribuție- modernizarea instalaţiilor cu scopul aerului interior prin ventilare naturală sau hibridă, modernizarea instalaţiilor electrice, montarea panourilor fotovoltaice. Toate aceste lucrări sunt menite să sporească eficiența energetică a corpurilor de cladire C1 si C3 aferente colegiului Alexandru Roman din orasul Alesd. Modul de condiţiilor investițiilor îndeplinire a aferente Renovarea va conduce la o reducere cu 30% a necesarului de energie primară, demonstrată prin studiul de audit energetic elaborat în faza de proiectare și certificatul de performanță energetică realizat la finalizarea investiţiei. Modul de îndeplinire a acestei condiţii se bazează pe realizarea următoarelor: C1 - CORP VECHI ALEXANDRU ROMAN Pentru atingerea obiectivului prin prezentul proiect se propun urmatoarele lucrari: Masuri de crestere eficientei energetice (cu asigurarea conditiilor de confort interior) includ lucrari de înterventie/activitati aferente investitiei de baza . Lucrari de reabilitare termica a elementelor cladirii: - Placarea pereților exteriori cu plăci rigide de vată bazaltică în grosime de 10 cm, clasă de reacţie la foc A; - Placarea soclului cu placi din polistiren extrudat în grosime de 5 cm; - Termoizolarea planșeului de pod cu 25 cm de vată bazaltică rigidă; - Înlocuirea elementelor vitrate cu altele mai performante energetic, în acest caz se propune - Tamplarie din PVC - tripla cu doua foi de geam si un geam termoizolant; . Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; - refacerea sistemului de distributie a agentului termic prin tavane radiante; - reabilitarea și modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic - încălzire prin instalarea unui sistem cu tavane radiante, inlocuirea retelelor interioare de distributie agent termic, sursa fiind pompa de caldura reversibila, sistem care va asigura atat caldura cat si racirea (cu sursa de energie-electricitate obtinuta partial din panourile fotovoltaice instalate pe cladire), inclusiv zonarea (control zonal) şi echilibrarea instalaţiilor termice; . Lucrari de reabilitare/modernizare a instalatiilor de iluminat in cladiri: - inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, adica se propun becuri tip LED dar și corpuri de iluminat (aplicele) cu difuzie mare. - instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de prezență: se vor monta corpuri de iluminat cu senzori de prezentă în toate incaperile care nu sunt cu activitate intensă: grupuri sanitare. . Lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau venţilare“-mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; - - se propune montarea unui si recuperare de caldura in fiiecar de birou. A . Instalarea unor sisteme alternative cu eficiență energetică de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu: - Se propune montarea unor panouri solare fotovoltaice pentru producere energie electrică fară distribuţie în sistem, montate pe cladire; energia va fi folosită la sistemul de încălzire și climatizare, înlocuirea intregului sistem de iluminat și energie electrică al clădirilor. . Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri si alte activități care conduc la realizarea scopului proiectului: - montarea unui sistem de management energetic integrat pentru clădiri, control si monitorizare care face posibilă economia de energie la nivelul sistemelor tehnice ale clădirii: care va gestiona partea de incalzire, iluminat, etc. . Lucrări pentru asigurarea cerințelor de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități - Se propune implementarea unui sistem complementar, suport pentru persoanele cu dizabilitati; . Lucrări pentru echiparea cu staţii de încărcare pentru mașini electrice, conform prevederilor Legii nr. 372/2005 privi [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: alesd.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă