Aprobarea participării la program, a documentației tehnico-economice, a indicatorilor tehnico-economici și a contribuției proprii din cadrul proiectului: ”Creșterea eficienței energetice la Școala Primară nr. 1, din Orașul Aleșd Județul Bihor”.
Denumire
Hotărârea nr. 117 din 2021 a Consiliului Local Aleșd
Consiliul local aprobă participarea orașului Aleșd la un program pentru creșterea eficienței energetice în clădirile publice, în special la Școala Primară nr. 1, și acceptă documentația tehnico-economică și indicatorii proiectului. Se aprobă valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, de aproximativ 14.071 lei pentru partea energetică (cu TVA includut) și 15.718,30 lei suma totală a cheltuielilor. Practic, orașul își asumă finanțarea proprie parțială și pașii necesari pentru implementare, cu termene și alocări finanțate în cadrul acestui program.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă participarea la Programul privind creșterea eficienţei energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinația de unități de învățământ, a Orașului Aleșd, prin proiectul „Creșterea eficienței energetice la Școala Primară nr. 1, din Orașul Aleșd, judeţul Bihor”
ORAȘUL ALEȘD
CONSILIUL LOCAL
ALEȘD, STR. BOBÂLNA, NR. 3, Cop 415100 Jun. BIHOR
C.L.F. 4348920
TEL: 0259-342539, FAX: 0259-342589
primaria. alesdQcjbihor.ro
www.alesd.ro
HOTARARE
privind aprobarea participării la program, a documentaţiei tehnico-economice,
a indicatorilor tehnico-economici și a contribuţiei proprii din cadrul proiectului:
"Creșterea eficienţei energetice la Școala Primară nr. 1, din Orașul Aleșd Judeţul Bihor”
Consiliul local al oraşului Aleşd,
Luând act de aprobare al primarului oraşului Aleşd, în calitatea sa de iniţiator,
înregistrat sub nr. 13.122 din 15.09.2021; raportul compartimentului de resort din cadrul
aparatului de specialitate al primarului oraşului Aleşd, înregistrat sub nr. 13.213 din
16.09.2021 şi de avizele comisiilor de specialitate al Consiliului local Aleşd;
Văzând dispoziţiile art. 7 alin(2) și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la contracte
sau convenții;
Ținând seama de Ordinul nr. 1548 din 07.11.2021, privind modificarea Ordinului
ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2057/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanţare
a Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în
clădirile publice cu destinaţia de unităţi de învățământ;
Luând în considerare dispoziţiile arț. 44 alin(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza dispoziţiilor art. 129 alin(2) lit. b), alin(4) lit. d), alin(7) lit. a), art. 139 alin(1) și
art. 196 alin(1) lit. "a" din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
ART 1. Se aprobă participarea la Programul privind creșterea eficienţei energetice și
gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinația de unități de învățământ, a
Orașului Aleșd, prin proiectul „Creșterea eficienței energetice la Școala Primară nr. 1, din
Orașul Aleșd, judeţul Bihor”
ART 2. Se aprobă Documentaţia tehnico-economică a proiectului „Creșterea
eficienţei energetice la Școala Primară nr. 1, din Orașul Aleșd, județul Bihor” ca fiind
necesar și oportun în acord cu potențialul economic al investiţiei.
ART 3. Se aprobă valoarea totală a proiectului "Creșterea efi
Şcoala Primară nr. 1, din Orașul Aleșd, judeţul Bihor”, în cuan
(inclusiv TVA). pr
ei energetice la
14.070,95 lei
heltuielilor
ectivului, în
sumă de 15.718,30 lei.
ART 5. Se aprobă contractarea finanțării și desemnarea domnului Todoca loan
Coloman în calitatea de reprezentant al solicitantului în relația cu Autoritatea.
ART 6. Se aprobă indicatorii tehnico-economici prevăzuţi în cadrul Documentaţiei
tehnice aferenţi proiectului „Creșterea eficienţei energetice la Școala Primară nr. 1, din
Orașul Aleșd, judeţul Bihor”, conform anexei (Descrierea investiţiei) parte integrantă din
prezenta hotărâre.
ART 7. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă orice dispoziții
contrare.
ART 8. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează primarul orașului Aleșd,
d-ul Todoca loan.
ART 9. Prezenta hotărâre va fi comunicată cu: Instituția Prefectului Judeţul Bihor,
primarul orașului Aleșd, compartimentul implementare proiecte și va fi adusă la cunoştinţa
publică prin publicare pe site-ul propriu Primăriei Oraşului Aleşd
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
ALB MARI,
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL al orașului
LAUI NICOLETA
Aleşd, 20 septembrie 2021
Nr. 117
Hotărârea a fost adoptată în unanimitate cu 17 voturi din 17 consilieri prezenți și 17 în funcţie
ORAȘUL ALEȘD
CONSILIUL LOCAL
ALEȘD, STR. BOBÂLNA, NR. 3, COD 415100 JuD. BIHOR
C.I.F. 4348920
TEL: 0259-342539, FAX: 0259-342589
primaria.alesdQcjbihor.ro
www. alesd.ro
Anexa la HCL nr. 117/ 20.09.2021
Descrierea investiţiei din documentaţia tehnică
„Creşterea eficienței energetice la Școala Primară nr. 1, din Orașul Aleșd, judeţul Bihor”
DATE GENERALE:
1. DENUMIREA OBIECTIVULUI DE INVESTITIE:
„Creșterea eficienţei energetice la Școala Primară nr. 1, din Orașul Aleșd, județul Bihor”
2. AMPLASAMENTUL:
jud. Bihor, Oraș Aleşd, str. Ciocârliei, nr. 4, nr. cad. 103485 UAT Aleșd
3. TITULARUL INVESTIŢIEI: ORAȘUL ALEŞD , JUD. BIHOR
4. ELABORATORUL STUDIULUI: BHPROINV S.R.L., CUI 37676932
DESCRIEREA CONSTRUCTIVĂ, FUNCȚIONALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ, DUPĂ CAZ;
Obiectivul : Școala primară nr. 1, Oraşul Aleşd, judeţul Bihor
Prezentul proiect cuprinde lucrări de eficientizare energetică a corpului C9 aferent scoli
primare nr.1 din orasul Alesd;
Lucrări de creștere a eficienței energetice, reparaţii la elementele nestructurale și
instalaţii.
I. Masuri de crestere a eficientei energetice (cu asigurarea _conditiilor_ de confort ințerior)_ includ
lucrari de interventie/activitați aferente investitiei de baza
- Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii: izolare termică a fațadei
suprafața vitrată (inlocuire tâmplărie), izolarea termică a fatadei partea opacă, izolarea termica a
ptanseului peste ultimul nivel, asigurarea unui nivel ridicat de etanseitate la aer a clădirii.
- Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei
calde de consum; reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic -
încălzire, inclusiv zonarea (control zonal) şi echilibrarea instalaţiilor termice.
- Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru
consum propriu: panouri solare fotovoltaice pentru producere energie electrică fară distributie în
sistem.
- Instalarea unor sisteme alternative de producere a apei calde pentru consum propriu:
panouri solare pentru prepararea apei calde menajere.
- Lucrări de instalare/reabilitare/ modernizare a sistemelor de incălzire și climatizare pentru
asigurarea calităţii aerului interior: instalarea unui sistem de încalzire cu centrala termica pe
peleti.
- Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor--di “Huminat în clădiri: reabilitarea
instalaţiei de iluminat, înlocuirea corpurilor de ilumina ȘI, „incandescent cu Corpuri de
iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare €
cu senzori de prezeni
- Achiziţionarea utilajelor şi echipamentelor tehnologice, precum și a celor incluse în
instalațiile funcționale, inclusiv montajul utilajelor tehnologice și a utilajelor incluse în instalaţiile
funcţionale.
- Placarea pereţilor exteriori cu plăci rigide de vată bazaltică în grosime de 20 cm, clasă de
reacție la foc A1;
- Placarea soclului cu placi din polistiren extrudat în grosime de 10 cm;
- Termoizolarea planșeului de pod cu 45 cm de vată bazaltică rigidă;
- Termoizolarea planseului inferior cu 5 cm de polistiren expandat;
- Înlocuirea elementelor vitrate cu altele mai performante energetic, în acest caz se propune
- Tamplarie din PVC - tripla cu doua foi de geam si un geam termoizolant;
- refacerea sistemului de distributie a agentului termic;
- reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de distribuție a agentului termic - încălzire prin
instalarea centralei termice care va functiona pe peleti, inclusiv zonarea (control zonal) și
echilibrarea instalaţiilor termice;
- pentru cresterea eficienţei energetice a instalaţiei electrice se propune înlocuirea în
totalitate a corpurilor de iluminat.
- reabilitarea instalatiei de iluminat: se va inlocui in totalitate instalatia de iluminat:
intrerupator-cablu-corp de iluminat.
- inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu
eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, adica se propun becuri tip LED dar și corpuri
de iluminat (aplicele) cu difuzie mare.
- instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de prezență: se vor monta corpuri de iluminat
cu senzori de prezentă în toate incaperile care nu sunt cu activitate intensă: grupuri sanitare.
- Se propune montarea unor panouri solare fotovoltaice | pentru producere energie electrică
fară distribuţie în sistem, montate pe cladire; energia va fi folosită la sistemul de încălzire și
climatizare, înlocuirea intregului sistem de iluminat și energie electrică al clădirilor.
- se propune montarea unor panouri solare pentru prepararea apei calde menajere;
a se e p a. il sie
- montarea unui sistem de automatizare, control si monitorizare ca care face posibilă economia
de energie la nivelul sistemelor tehnice ale clădirii: care va gestiona partea de incalzire si iluminat.
Dotările (utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj, dotări, active
necorporale) cuprind:
Achiziţionarea utilajelor şi echipamentelor tehnologice, prec
instalaţiile funcționale, inclusiv montajul utilajelor tehnologice şi, Ă, iu
funcţionale precum: centrale termica, alte componente ale
fotovoltaice, panori solare.
şi a celor incluse în
ncluse în instalaţiile
călzire, panourile
LB Masurile conexe (TIP _Ii) care contribuie la implementarea proiectului pentru _care_se
solicita finantare si care nu conduc in mod direct ia cresterea eficientei energetice, dar includ
lucrari de interventie/activitati aferențe investitiei de baza.
* Prin prezentul proiect se propune refacerea integrală a învelitori și conform expertizei
tehnice inlocuirea sau repararea elementelor deterioarate ale sarpantei daca este cazul, lucrări ce
constau în:
- desfacerea invelitoarei din tabla cutata;
- se propune montarea stratului nou de astereala, folie și se va monta învelitoare din tabla
cutata;
- se propune refacerea sistemului de scurgerea a apelor pluviale prin sisteme de burlane și
jgheaburi. Burlanele vor fi distribuite în așa fel încat să poata capta apele din intemperii. Se vor
prevedea guri de curatare a burlanelor în caz de colmatare. Materialele folosite pentru burlane şi
jgheaburi vor fi de cea mai buna calitate, din tabla zincată;
+ refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
* refacerea pardoselilor interioare si a stratului suport in urma termoizolari planseului
inferior;
* refacerea golurilor de usa si reamplasarea buiandrugilor in urma termoizolari planseului
inferior, in plan parter(daca este cazul);
* refacerea trotuarelor de protecţie și executarea acestora în zonele în care acestea lipsesc,
în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;
* executarea retelelor exterioare pluviale pentru colectarea apelor din intemperi;
CARACTERISTICI URBANISTICE. BILANŢ DE SUPRAFETE.
- Regim de înalțime: S+P+3E
- Înalțimea clădirii: 16.28 m;
- Înalțimea până la streașină este de 13.57 m.
- Instalaţii electrice : da
- Instalaţii sanitare : da
- Instalaţii termice : da
- Suprafață desfașurată: 2548.39 mp;
- Suprafata construita : 607.11 mp;
- Tâmplaria: Tâmplarie PVC cu geam termopan;
- Tip acoperiș: tip șarpantă din lemn cu învelitoare din tabla cutata;
- Destinația principală: Invatamant
Dispunerea funcțională:
PLAN SUBSOL
e CASA SCARII -S = 10.33 mp
e SUBSOL TEHNIC - S = 78.28 mp
PLAN PARTER
e PODEST ACCES -S = 8.70 mp
HOL - S = 52.07 mp
CASA SCARII - S = 15.86 mp
BIROU - S = 26.75 mp
HOL - S = 52.09 mp
SALA DE CLASA —S = 61.91 mp
SALA DE CLASA —S = 61.52 mp
SALA DE CLASA - S = 61.87 mp
SALA DE CLASA —S = 61.27 mp
HOL -— S = 2.33 mp
CABINET - S = 19.65 mp
DEPOZIT - S = 3.69 mp
DEPOZIT ; $ =.3.92 mp
CABINET - S = 22.24 mp
CENTRALA TERMICA - S = 29.83 mp
HOL — S = 4.47 mp
GRUP SANITAR F -S = 18.48 mp
GRUP SANITAR B —S = 13.67 mp
CASA SCARII - S = 10.43 mp
REZERVA INCEDNIU - S = 2.89 mp
PLAN ETAJI
CASA SCARII - $ = 12.44 mp
HOL - S = 15.21 mp
CABINET - S = 4.27 mp
CABINET - S = 16.46 mp
BALCON - S = 8.70 mp
SALA DE CLASA - $ = 44.80 mp
HOL - S = 46.86 mp
SALA DE CLASA - S = 61.75 mp
SALA DE CLASA - S = 61.52 mp
SALA DE CLASA - $ = 61.71 mp
SALA DE CLASA - S = 61.27 mp
CABINET - S = 22.40 mp
CABINET - S = 30.50 mp
BIROU - S = 29.68 mp
HOL - S = 4.47 mp
GRUP SANITAR F - S = 18.48 mp
GRUP SANITAR B - S = 13.67 mp
CASA SCARII - S = 16.43 mp
BALCON - S = 2.83 mp
PLAN ETAJ II
CASA SCARII - S = 12.44 mp
HOL - S = 15.21 mp
CABINET - S = 4.27 mp
CABINET - $ = 16.46 mp
BALCON - S = 8.70 mp
SALA DE CLASA - S = 44.80 mp
HOL - S = 46.50 mp
SALA DE CLASA - S = 61.52 mp
SALA DE CLASA - S = 61.91 mp
SALA DE CLASA - S = 61.71 mp
SALA DE CLASA - S = 61.27 mp
SALA DE CLASA - S = 61.92 mp
CABINET - $ = 22.40 mp
HOL - S = 4.47 mp
GRUP SANITAR F - S = 18.48 mp
GRUP SANITAR B - S = 13.67 mp
CASA SCARII - S = 16.62 mp
BALCON - S = 2.83 mp
PLAN ETAJ III
e CASA SCARII - S = 12.44 mp
HOL - S = 15.21 mp
CABINET - S = 4.27 mp
CABINET - S = 16.46 mp
BALCON - S = 8.7
SALA DE CLASA - S = 44.80 mp
HOL - S = 46.50 mp
SALA DE CLASA - S$ = 61.52 mp
SALA DE CLASA - S = 61.91 mp
CABINET - $ = 22.40 mp
HOL - S = 4.47 mp
GRUP SANITAR F - $ = 18.48 mp
GRUP SANITAR B - S = 13.67 mp
SALA DE CLASA - S = 61.27 mp
SALA DE CLASA - S = 61.71 mp
SALA DE CLASA - $ = 61.92 mp
CASA SCARII - S = 16.62 mp
BALCON - S$ = 2.83 mp
SUPRAFEȚE EXISTENTE CORP C9 aflat in studiu:
Suprafață desfăşurată — 2548.39 mp
Suprafață construită parter — 607.11 mp
Suprafață utilă parter — 522.96 mp
Suprafață construită etaj | — 607.11 mp
Suprafaţă utilă etaj I- 498.51 mp
Suprafață construită etaj II — 607.11 mp
Suprafață utilă etaj Il 500.19 mp
Suprafață construită etaj III — 607.11 mp
Suprafață utilă etaj III- 500.19 mp
. . .. . . . . .. .
Prin realizarea lucrărilor de interventie propuse la anvelopa constructiei şi la instalaţiile de încălzire din
varianta 1 se vor îmbunătăţii următorii coeficienți:
Cuantificarea valorilor acestor rezultate asteptate se va realiza conform tabelului de mai jos;
tin
Reducerea procentuală a consumului
de energie primară
Reducerea = (Consumul total de energie
primară în situația inițială — consumul
total de energie primară estimată a fi
atinsă după implementarea proiectului)/
Consumul total de energie primară în
situaţia iniţială.
Reducerea procentuală a cantității
emisiilor echivalente totale de CO2
Reducerea = cantitatea de emisii
echivalente totale de CO2 în situaţia
inițială — cantitatea de emisii
echivalente totale de CO2 estimată a fi
atinsă după implementarea proiectului/
cantitatea de emisii echivalente totale de
CO2 în situația iniţială. Valoarea
obţinută se înmulţeşte cu 100;
231,66 kwh/mp/an 65,13 kwh/mp/an 71,89 %
9,74 KgCO2/mplan | 1,56 KgCO2/mplan | 83,99%
Producerea de energie primară din
surse regenerabile de energie
Pondere energie
regenerabilă 76,46%
Pondere energie
regenerabilă
Aria utilă a spaţiului încălzit
2272.32
Tan
0%
DATE FINANCIARE:
Lei fără TVA __Lei cu TVA
TOTAL GENERAL *)
din care C+M
Contribuţia financiară a beneficiarului la cheltuielile eligibile: 10 %
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.