HCL 369/2019 adoptată
privind modificarea Hotărârii nr. 265/30.08.2019 a Consiliului local cu privire la proiectul ”ALBA IULIA 360”- finanțat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020
Documente
- hcl hcl-369-2019.pdf
- anexa hcl-369-2019-anexa2.pdf
Text
ROMÂNIA Anexa nr. 1 la HCL nr. 369/2019
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL
REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A UNITĂȚII
PROIECTULUI ALBA IULIA 360 Cod My SMIS 101639
SECŢIUNEA I. DISPOZIŢII GENERALE
PREAMBUL
Art. 1 Unitatea Proiectului ALBA IULIA 360 Cod My SMIS 101639, se înfiinţează
prin Hotărâre de Consiliu Local, ca structură fără personalitate juridică, începând la data
intrării în vigoare a Contractului de Finanţare, cu o durată de funcționare pe toată
perioada de implementare a proiectului.
Art. 2 Îşi desfăşoară activitatea pe baza prezentului Regulament, a Contractului de
Finanţare şi a prevederilor legale care îl guvernează, cadrului legal în vigoare aplicabil
administraţiei publice locale.
Art. 3 Unitatea Proiectului reprezintă Municipiul Alba Iulia în relaţie cu Autoritatea
Finanţatoare, cu celelalte instituţii ale administraţiei publice locale, alte instituţii publice
naţionale şi internaţionale, persoane fizice sau juridice care desfăşoară activități în cadrul
proiectului ALBA IULIA 360 Cod My SMIS 101639.
Art. 4 Unitatea Proiectului funcţionează în sediul din Str. Bucovinei, nr.6, ALBA
IULIA
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Art. 5 Unitatea Proiectului este subordonată Consiliului Local al municipiului Alba Iulia
și este formată din:
1 manager de proiect
1 responsabil financiar
1 asistent manager
1 responsabil relaţii publice
1 contabil
1 specialist mysmis
1 responsabil achiziţii
7 coordonatori activitate
5 experti locali
5 consilieri profesionali
5 consilieri de dezvoltare personală
1 consilier parental
1 consilier forta de munca
1 expert formare profesionala
2 experti antreprenoriali
1 Expert Coordonator de monitorizare a proiectului
1 asistent relații publice si comunicare
1 expert topograf
3 experti evaluatori
1 Expert imbunatatire conditii de locuit
Art. 6 Unitatea Proiectului este formată din personal public și contractual din
aparatul propriu de specialitate al Primăriei din subordinea Consiliului Local al
municipiului Alba Iulia, precum și experți externi numiți, prin Dispoziția Primarului.
Selectarea în vederea nominalizării acestora se face pe baza competențelor profesionale
de specialitate și implicării acestora încă din etapele de identificare și formulare a
proiectului de finanțare, conform procedurilor finanțatorului din Ghidul Solicitantului -
Programul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 Programului Operațional
Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 4 – „Incluziunea socială şi combaterea
sărăciei”; Obiectivul tematic 9- „Promovarea Incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a
oricărei forme de discriminare”; Prioritatea de investiții 9.ii: „Integrarea socio-
economică a comunităților marginalizate”; Obiectivul specific 4.1 „Reducerea
numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunitățile
marginalizate în care există populație aparținând minorității rome, prin
implementarea de măsuri integrate”, precum și prevederile legale în vigoare.
Art.7 Competența de a aproba, modifica sau completa structura organizatorică a Unității
Proiectului aparține Consiliului Local al municipiului Alba Iulia.
SECȚIUNEA II. ATRIBUȚII, RESPONSABILITĂȚI, AUTORITATE
Art.8 Obiectul de activitate al Unității Proiectului îl constituie implementarea /
monitorizarea / supervizarea activităţilor proiectului ALBA IULIA 360 Cod My SMIS
101639. Aceste activităţi se subsumează şi respectă prevederile Contractului de
Finanţare, normelor legale aplicabile, precum şi instrucţiunile de implementare
puse la dispoziţia Municipiului Alba Iulia de către Autoritatea Finanţatoare.
Art. 9 Atribuțiile persoanelor din cadrul Unității Proiectului sunt:
- implementarea proiectului;
- monitorizarea/supervizarea documentației de finanțare pe baza obiectivelor,
activităților, rezultatelor și indicatorilor prevăzuți în aplicația de finanțare;
- monitorizarea/supervizarea contractelor aferente proiectului întocmite conform
reglementărilor în vigoare;
- persoanele din Unitatea Proiectului vor asigura implementarea Proiectului în
conformitate cu cele asumate prin Cererea de finanţare aprobată;
- persoanele din Unitatea Proiectului vor implementa Proiectul cu maximum de
profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în
domeniul vizat şi în concordanţă cu prevederile Contractului de finanţare;
- în cazul în care rapoartele de progres înaintate nu sunt complete sau necesită
modificări, persoanele din Unitatea Proiectului au obligaţia de a face completările
şi modificările solicitate şi de a retransmite rapoartele de progres în termenul
solicitat, de la primirea înştiinţării;
- persoanele din Unitatea Proiectului sunt responsabile de efectuarea raportărilor
către Autoritatea de management/Organism intermediar;
- persoanele din Unitatea Proiectului au obligaţia să furnizeze orice informaţii de
natură tehnică sau financiară legate de Proiect solicitate de către AM, OI Regiunea
Centru, Autoritatea de Certificare si Plată, Autoritatea de Audit, Comisia
Europeană sau orice alt organism abilitat să verifice sau să realizeze
controlul/auditul asupra modului de implementare a proiectelor cofinanţate din
instrumente structural;
- persoanele din Unitatea Proiectului au obligaţia să asigure toate condiţiile pentru
efectuarea verificărilor, punând la dispoziţie, la cerere şi în termen, documentele
solicitate; să fie disponibile şi prezente, pe întreaga durată a verificărilor.
- se angajează să acorde dreptul de acces la locurile şi spaţiile unde se
implementează sau a fost implementat Proiectul, precum şi la toate documentele şi
fişierele informatice privind gestiunea tehnică şi financiară a Proiectului;
- respectarea prevederilor aplicabile cuprinse în cererea de finanţare şi legislaţia
aferentă referitoare la asigurarea conformităţii cu politicile Uniunii Europene şi
naţionale, în special cele privind achiziţiile publice, egalitatea de şanse,
dezvoltarea durabilă, informarea şi publicitatea;
- respectarea prevederilor legislaţiei naţionale in domeniul achiziţiilor publice,
respectiv Legea. nr. 98/2016, privind achizițiile publice;
- persoanele din Unitatea Proiectului colaborează cu Direcţia Cheltuieli în vederea
asigurării unei evidenţe contabile distincte, folosind conturi analitice distincte
pentru Proiect;
- persoanele din Unitatea Proiectului colaborează cu Direcţia Tehnică şi Direcţia
Cheltuieli în vederea efectuarii plăților aferente proiectului;
- persoanele cu atribuții specifice din Unitatea Proiectului sunt responsabile de
gestionarea activităţii şi conformității produselor de informare și publicitate cu
cerințele de identitate vizuală ale Autorităţii Finanţatoare.
Art. 10 Responsabilitățile personalului din cadrul Unității Proiectului sunt următoarele:
răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum și secretul datelor și al
informațiilor cu caracter confidențial deținute sau la care are acces ca urmare a
exercitării atribuțiilor de serviciu;
răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine și în mod
conștiincios a îndatoririlor de serviciu; se abține de la orice faptă care ar putea să
aducă prejudicii instituției;
răspunde de realizarea la timp și întocmai a atribuțiilor ce-i revin potrivit legii,
programelor aprobate și dispuse expres de către conducerea instituției și de
raportarea asupra modului de realizare a acestora;
răspunde potrivit dispozițiilor legale, de corectitudinea și exactitatea datelor,
informațiilor, măsurilor și sancțiunilor stipulate în documentele întocmite.
Art. 11 Autoritatea personalului din structura Unităţii Proiectului:
Reprezintă și angajează instituția numai în limitele atribuțiilor de serviciu și a
mandatului care i s-a încredințat de către conducerea acesteia;
Propune documente tipizate și proceduri de uz intern pentru activitatea structurii;
Semnalează conducerii instituției orice probleme deosebite legate de activitatea
acesteia.
SECTIUNEA III – PERSONALUL
Art. 12 Dispoziții pentru personal:
atribuțiile personalului din cadrul Unității Proiectului sunt specificate in fisa
individuala a postului, întocmită de Managerul de Proiect, avizată de Director
Direcţia Programe şi aprobată de Primarul Municipiului Alba Iulia;
retribuirea personalului din cadrul Unității Proiectului se va face potrivit bugetului
de proiect, aprobat.
atât personalul din structura Unităţii Proiectului ce îşi va desfăşura activitatea pe
parcursul perioadei de implementare a proiectului, cât şi pe parcursul perioadei de
sustenabilitate a proiectului se va supune prevederilor prezentului regulament
DISPOZIŢII FINALE
Art. 13 Prezentul regulament intră în vigoare după aprobarea lui prin Hotărâre de
Consiliu Local şi îşi încetează valabilitatea odată cu aprobarea raportului final pentru
implementarea proiectului ALBA IULIA 360 Cod My SMIS 101639
Alba Iulia, 26 noiembrie 2019
Președintele ședinței, Contrasemnează,
Consilier Secretar general
Ignat Ion Alin Dan Jeler Marcel
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.