HCL 282/2015 adoptată
privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în zona Centrală- Str. Tudor Vladimirescu
Documente
- hcl hcl-282-2015.pdf
Text
ROMÂNIA Anexa la HCL nr. 282/2015
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A SISTEMULUI
DE PARCARE CU PLATĂ
ÎN ZONA CENTRALĂ - STRADA TUDOR VLADIMIRESCU
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Art.1
(1) Regulamentul de Organizare și Funcționare a Sistemului de Parcare cu Plată în
Zona Centrală - strada TUDOR VLADIMIRESCU, reprezintă cadrul juridic care
definește raporturile dintre Municipiul Alba Iulia şi deținătorul autovehiculului care
ocupă temporar un loc de parcare. Acesta cuprinde normele care trebuie respectate de
către conducătorii autovehiculelor care parchează în Zona Centrală - strada TUDOR
VLADIMIRESCU în spațiile pentru care au primit accesul.
(2) Distribuția și destinația locurilor de parcare este următoarea:
a) 70 locuri de parcare - public;
b) 18 locuri de parcare - publice de reședință.
(3) Parcarea cu plată aparține domeniului public al municipiului Alba Iulia, aflându-se
în administrarea Consiliului local al municipiului Alba Iulia.
(4) Un extras din acest regulament se va afișa la loc vizibil prin grija administratorului
parcării cu plată pentru informarea utilizatorilor.
Art.2
În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos se definesc
astfel:
Parcare cu plată – spațiu amenajat, delimitat de marcaje pe piatra cubică semnalizat
prin indicator cu simbolul ,,Parcare cu plată”.
Coridor de acces – spațiu amenajat, delimitat prin săgeți aplicate pe partea carosabilă
la intrarea în parcare;
Coridor evacuare – spațiu amenajat, delimitat prin indicatoare și săgeți aplicate pe
partea carosabilă la ieșirea din parcare;
Tarif (taxă de parcare) – suma datorată de către vizitator în conformitate cu prezentul
regulament pentru ocuparea unui loc de parcare;
Tichet de parcare – document cu cod de bare, care permite unui autovehicul intrarea
/ieșirea din parcare;
Loc de parcare – spațiu de parcare cu plată delimitat prin marcaje și indicatoare rutiere
.
CAPITOLUL II
FUNCŢIONAREA SISTEMULUI DE ACCES
Art.3
(1) Accesul autovehiculelor în Zona Centrală-strada TUDOR VLADIMIRESCU se
efectuează prin sistemul de bariere montate.
(2) La intrarea în Zona Centrală, strada TUDOR VLADIMIRESCU se află o barieră
de acces și o unitate prevăzută cu un dispozitiv de eliberare tichet cu cod de bare.
(3) Orarul de funcționare a sistemului de taxare pentru staționarea în parcare este de
luni-duminică, în intervalul orar 00 00 - 24 00.
(4) Funcționarea sistemului de acces:
Reguli de acces pentru conducătorii auto:
a) accesul se face numai în limita locurilor disponibile afișate;
b) se oprește autovehiculul la terminalul de acces;
c) se apasă butonul de eliberare tichet;
d) după ridicarea tichetului, bariera se va ridica automat;
e) înainte de ieșirea din parcare se va face plata la casa automată;
f) după efectuarea plăți se va părăsi parcarea în termen de 5 minute;
g) la terminalul de ieșire se va scana tichetul și se va părăsi parcarea după ridicare
barierei.
CAPITOLUL III
SISTEMUL DE PLATĂ. TARIFE
Art.4
Conducătorii auto au obligația de a achita tariful de parcare.
Art.5
Tariful de parcare este de 1 leu(TVA inclus) / 30 minute între orele 0800 -1700 și de 1
leu(TVA inclus) / oră în intervalul orar 1700 - 0800
Art.6
Contravaloarea tarifului de parcare se calculează automat în funcție de durata de
staționare și intervalul orar în care se folosește parcarea..
Art.7
(1) Plata se efectuează cu monede și bancnote afișate la casa automată:
a) 50 bani
b) 1 leu;
c) 5 lei;
d) 10 lei.
(2) În cazul pierderii tichetului, se va achita contravaloarea unui tichet pierdut, în
sumă de 100 lei la casa automată.
Art.8
În parcare sunt disponibile 18 locuri de parcare - publice de reședință cu
abonament, la tariful de 100 lei (+ TVA)/luna.
Prin dispoziţia Primarului municipiului Alba Iulia se pot modifica
numărul locurilor de parcare publică de reşedinţă, cu abonament, în funcţie de
necesităţi.
CAPITOLUL IV
OBLIGAŢIILE CONDUCĂTORILOR AUTO
Art.9
(1) Conducătorii auto au următoarele obligații:
a) să achiziționeze tichetul la intrarea în parcare ;
b) să păstreze tichetul până la ieșirea din parcare;
c) sa poziționeze autovehiculul în limitele marcajului;
d) să respecte semnalizarea rutieră verticală sau orizontală;
e) să păstreze curățenia în parcare;
f) să asigure securitatea autovehiculului parcat;
g) să răspundă pentru distrugerea dotărilor și instalațiilor din parcare ca
urmare a unor manevre greșite;
(2) Conducătorilor auto le este interzis:
a) să repare sau să execute lucrări de întreținere a autovehiculelor în locurile
de parcare sau pe calea de acces;
b) să murdărească locul de parcare prin scurgeri de ulei, carburan ți, etc.
provenite de la autovehiculul parcat;
c) să deterioreze barierele, aparatura de taxare, indicatoarele sau marcajele
rutiere din parcare;
d) să refuze achitarea tarifului de parcare;
e) să staționeze sau să parcheze autovehiculele neînmatriculate sau aflate în
stare tehnică necorespunzătoare ori să intre cu autovehiculele cu remorcă
în parcare.
CAPITOLUL V
ADMINISTRAREA PARCĂRILOR DIN ZONA
CENTRALĂ-STRADA TUDOR VLADIMIRESCU
Art.10
Administratorul parcărilor din Zona Centrală, strada TUDOR
VLADIMIRESCU este Consiliului local al municipiului Alba Iulia, prin Serviciul
Public Administrarea Patrimoniului Local.
Art.11
Sumele rezultate din plata tarifului de parcare a autovehiculelor din Zona
Centrală, strada TUDOR VLADIMIRESCU, se vor încasa de Serviciul Public
Administrarea Patrimoniului Local și constituie venit la bugetul local.
Art.12
(1) Administratorul parcării are următoarele obligații:
a)să execute lucrări de reparații, investiții și între ținere pentru buna
funcționare a sistemului de parcare cu plată;
b)să asigure, permanent, salubrizarea inclusiv deszăpezirea pe timp de iarnă
pentru locurile de parcare cu plată;
c)să afișeze la loc vizibil taxa de parcare;
d)să sesizeze organele abilitate în cazul unor fapte de vandalism;
e)să verifice legalitatea ocupării spațiilor de parcare;
f)să informeze cetățenii cu privire la serviciile care pot fi oferite;
(2) Administratorul parcării nu este responsabil pentru:
a)daunele provocate de nerespectarea semnificației indicatoarelor și a
marcajelor rutiere;
b)daunele provocate de mișcările barierelor, în cazul forțării accesului;
c)daunele survenite ca urmare a neluării de către vizitatori a măsurilor de
asigurare a autovehiculului parcat și a bunurilor aflate în acesta.
CAPITOLUL VI
SANCŢIUNI
Art.13
Constituie contravenție la prevederile prezentului regulament următoarele
fapte, dacă nu au fost comise astfel încât, potrivit Codului Penal, să constituie
infracțiuni:
Amenda
Litera Descrierea faptei
Persoane Fizice
Repararea sau executarea lucrărilor de întreţinere la
A 200-400 lei
autovehicule în parcări sau pe căile de acces.
Murdărirea locului de parcare prin scurgeri de ulei,
B 200-400 lei
carburanţi, etc, provenite de la autovehiculul parcat.
Parcarea necorespunzătoare care are ca efect blocarea
C 200-400 lei
utilizării locurilor de parcare de către alte autovehicule.
D Deteriorarea barierelor sau a aparaturii de taxare. 1.000-3.000 lei
Necurăţarea parcărilor de către beneficiarii locurilor de
E 50 - 100 lei
parcare publică de reşedinţă cu abonament.
CAPITOLUL VII
CONSTATATREA CONTRAVENŢIILOR
Art.14
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către:
a)Împuterniciții Primarului;
b)Polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliția Locală Alba Iulia.
Art.15
Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data
încheierii procesului verbal ori după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din
minimul amenzii.
Art.16
Contravențiilor prevăzute în prezentul regulament, le sunt aplicabile dispozi țiile
O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
CAPITOLUL VIII
DISPOZIŢII FINALE
Art.17
(1) Pe toată durata de valabilitate a prezentului regulament, tarifele utilizate pentru
eliberarea tichetului de acces auto se vor ajusta și/sau modifica numai prin hotărâri ale
Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia.
(2) Prezentul regulament poate fi modificat/completat, în funcție de modificările
tehnice și/sau legislative.
Alba Iulia, 8 septembrie 2015
Președintele ședinței, Contrasemnează,
Consilier Secretar
Pleșa Gabriel Codru Jeler Marcel
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.