HCL 114/2023 adoptată
privind aprobarea încheierii Acordului de asociere între Municipiul Alba Iulia și Centrul Județean de Excelență Alba în vederea organizării activităților din cadrul Proiectului „Arc peste timp – Centenarul Constituției Unirii”
Documente
- hcl hcl-114-2023.pdf
Text
Anexă la HCL nr. 114/2023
MUNICIPIUL ALBA IULIA CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ ALBA
Nr. ____________ Nr. _____________________
ACORD DE ASOCIERE
PREAMBUL:
Centrul Județean de Excelență Alba, înființat în baza Ordinului ministrului educației și
cercetării nr. 5956 din 4 noiembrie 2020, și-a început efectiv activitatea la 1 septembrie 2021,
propunându-și să vină în întâmpinarea elevilor dornici de cunoaștere, care vor să atingă un
nivel înalt de performanță Și să ofere o educație complexă, prin care să se dezvolte
personalități puternice, creative și adaptabile în societate.
Municipiul Alba Iulia în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de O.U.G nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, își propune să sprijine
organizarea manifestărilor științifice.
Proiectul național „Arc peste timp – Centenarul Constituției Unirii” se înscrie în seria
manifestărilor dedicate marcării a 100 de ani de la adoptarea Constituției din 1923, constituție
care a stat la baza evoluției României în perioada interbelică. Proiectul se vrea a fi și o
alternativă la nevoia de formare continuă a cadrelor didactice prin modele de bună practică în
cercetarea istoriei naționale si locale, a personalităților care au făcut contribuit la
fundamentarea regimului constituțional al României într-una dintre cele mai importante
perioade ale istoriei naționale. Ne dorim să creăm un eveniment național la care să participe
elevi și cadre didactice din învățământul preuniversitar din țară, cu lucrări de cercetare,
evenimentul constituind și un real schimb de experiență privind cercetarea istorică.
Prin Proiectul național „Arc peste timp – Centenarul Constituției Unirii” se urmărește:
- Promovarea, la nivelul grupului ţintă, a ideilor de înţelegere şi dialog;
- Educarea capacității de comunicare și dialog;
- Cultivarea expresivității și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play în rândul
elevilor;
- Creșterea rolului cadrelor didactice ca multiplicatori de educație și de promovare a
valorilor unei democrații autentice.
Prezentul acord de asociere vizează stabilirea cadrului legal pentru asigurarea organizării
în condiții optime a activităților din cadrul proiectului.
1. Părțile:
1.1. MUNICIPIULUI ALBA IULIA, cu sediul în cu sediul în Alba Iulia, str. Calea Moților
nr. 5A, județul Alba, reprezentat legal prin domnul primar Gabriel Codru PLEȘA, în calitate
de asociat, pe de o parte,
și
1.2. CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ ALBA, denumit în continuare CJEx Alba,
cu sediul în Alba Iulia, Str. Gabriel Bethlen nr. 7, CIF 43415044, e-mail [email protected],
reprezentată legal prin domnul director Adrian SIMION, în calitate de asociat, pe de o altă
parte, au hotărât încheierea prezentului Acord de asociere (denumit în continuare Acord).
2. Obiectul acordului
2.1.2 Obiectul Acordului de asociere îl constituie organizarea în cursul anului 2023, la Alba
Iulia, a activităților din cadrul proiectului „Arc peste timp – Centenarul Constituției Unirii”,
anexat prezentului acord.
2.2. Prezentul acord de asociere stabilește cadrul legal de desfășurare a evenimentelor de
interes public județean, activitățile și contribuția fiecărei părți fiind definite în prezentul acord
de asociere.
3. Durata acordului
3.1. Prezentul Acord este valabil până la 31.03.2023 de la data semnării lui, cu posibilitatea de
prelungire cu acordul scris al Părților.
4. Rolul și activitățile părților
A. Municipiul Alba Iulia:
a) va efectua plata sumei de 2.100 lei, alocată susținerii activităților din cadrul proiectului
„Arc peste timp – Centenarul Constituției Unirii”.
B. Centrul Județean de Excelență Alba:
a) este responsabil cu privire la organizarea și desfășurarea activităților proiectului;
b) solicită în scris virarea sumelor potrivit contribuției stabilite prin prezentul Acord de
asociere;
c) își asumă responsabilitatea utilizării sumei alocate, doar în cadrul acestui proiect;
d) asigură alocarea contribuției proprii în organizarea manifestărilor;
e) efectuează plata tuturor cheltuielilor prevăzute în bugetul proiectului cu respectarea
prevederilor legale în domeniu;
f) suportă integral costurile care vor depăși valoarea estimată a proiectului;
g) prezintă Municipiului Alba Iulia, pentru suma acordată, un raport însoțit de documentele
justificative care să reflecte efectuarea plăților din suma acordată de Municipiul Alba Iulia;
h) restituie bugetului local al Municipiului Alba Iulia sumele neutilizate sau utilizate în
neconformitate cu prevederile prezentului Acord.
5. Conflictul de interese
Părțile se obligă să ia toate măsurile necesare evitării oricărui conflict de interese și va
informa partea asociată imediat, despre orice situație care conduce sau poate conduce la
apariția unui posibil conflict de interese.
6. Amendarea acordului de asociere
6.1. Orice modificare a Acordului de asociere trebuie făcută în scris, printr-un amendament
care trebuie acceptat de cealaltă Parte. Partea care solicită modificarea trebuie să informeze
cealaltă parte cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care se dorește intrarea în vigoare a
amendamentului.
6.2. Orice modificare a Acordului de asociere se va supune aprobării Consiliului Local al
municipiului Alba Iulia și va intra în vigoare la data semnării amendamentului, ulterior
aprobării lui prin hotărâre.
7. Răspunderea părților
7.1. Prezentul Acord de asociere deservește interesul comun al părților, care se obligă să-l
execute întocmai și cu bună-credință.
7.2. Părțile se obligă să urmărească și să se informeze reciproc asupra derulării acestui Acord
de asociere.
7.3. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate de către una
dintre părți, dă dreptul celeilalte părți să ceară rezilierea Acordului de asociere, printr-o
notificare scrisă adresată părții în culpă, în termen de 15 (cincisprezece) zile lucrătoare de la
data constatării nerespectării clauzelor acordului.
7.4. În cazul în care se constată că, urmare a nerespectării clauzelor, a fost creat un prejudiciu,
partea prejudiciată are dreptul de a solicita repararea acestuia și plata de daune- interese, după
caz, conform normelor legale în vigoare.
8. Încetarea acordului de asociere
8.1. Prezentul Acord de asociere încetează la expirarea termenului stabilit, 31.03.2023.
8.2. Acordul de asociere încetează prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Alba Iulia,
anterior expirării duratei acordului, ca urmare a constatării neîndeplinirii unei/unor clauze sau
imposibilității îndeplinirii obligațiilor asumate de părți în conformitate cu prevederile art. 7
alin. 3 din prezentul acord .
8.3. Prezentul Acord de asociere poate înceta și în alte cazuri expres prevăzute.
9. Forța majoră
9.1. Forța majoră exonerează de răspundere părțile, în cazul neexecutării parțiale sau totale a
obligațiilor asumate prin prezentul contract. Prin forță majoră se înțelege un eveniment
independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, apărut după încheierea
contractului și care împiedică părțile să execute total sau parțial obligațiile asumate.
9.2. Partea care invocă forța majoră are obligația să o aducă la cunoștința celeilalte părți, în
scris, în maximum 5 (cinci) zile de la apariție, iar dovada forței majore, împreună cu
avertizarea asupra efectelor și întinderii posibile a forței majore, va fi comunicată în
maximum 15 (cincisprezece) zile de la apariție. Data de referință este data ștampilei poștei de
expediere.
9.3. Partea care invocă forța majoră are obligația să aducă la cunoștința celeilalte părți
încetarea cauzei acesteia în maximum 15(cincisprezece) zile de la încetare.
9.4. Dacă aceste împrejurări și consecințele lor durează mai mult de 6 (șase) luni, fiecare
partener poate renunța la executarea contractului. În nici un caz, nici una din părți nu are
dreptul de a cere despăgubiri de la cealaltă parte, dar ele au îndatorirea de a-și onora toate
obligațiile până la această dată.
10. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
10.1. Asociații vor depune toate eforturile și diligențele pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin
tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ele, în cadrul sau în
legătură cu îndeplinirea prezentului acord de parteneriat.
10.2. Dacă, după 15(cincisprezece) zile de la începerea acestor tratative neoficiale, asociații
nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență apărută, fiecare poate solicita ca disputa să
se soluționeze de către instanțele judecătorești de drept comun competente.
Prezentul acord constituie voința comună a părților și s-a semnat astăzi...................., în
2 (două) exemplare originale în limba română, de egală valoare juridică.
Municipiului Alba Iulia Centrul Județean de Excelență Alba
Primar Director
Pleșa Gabriel-Codru Prof. Adrian SIMION
Alba Iulia, 27 februarie 2023
Președintele ședinței, Contrasemnează,
Consilier Secretar general
Stanciu Alin Gheorghe Jeler Marcel
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.