ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ADJUD
HOTĂRÂREA NR. T$
Din 30 iulie 2020
Privind aprobarea execuţiei bugetelor municipiului Adjud
la data de 30.06.2020 pe structura celor două secţiuni,
respectiv secţiunea de funcţionare şi secțiunea de dezvoltare
Consiliul local al municipiului Adjud, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţa ordinară:
- având în vedere Expunerea de motive a primarului municipiului Adjud care a iniţiat proiectul
de hotărâre și Raportul de specialitate al Direcţiei economice din aparatul de specialitate al
primarului cu privire la conturile de execuţie ale bugetului municipiului Adjud aferente
trimestrului II al anului 2020, pe structura celor două secţiuni , respectiv secţiunea de
funcţionare si secţiunea de dezvoltare;
- Văzând avizul Comisiei pentru activităţi economico-financiare, buget şi finanțe, taxe şi
impozite, servicii publice a Consiliului Local al Municipiului Adjud;
- în conformitate cu prevederile art. 49, alin.12 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale,cu modificările şi completările ulterioare;
- luând în considerare prevederile legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administraţia publică, republicată , cu modificările şi completările ulterioare;
- în temeiul prevederilor art.129, alin(2), lit.b, și alin (4), lit.a, art.139, alin(3), lit.a, art.243,
alin(1), lit.a din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1 Se aprobă contul de execuţie al bugetului general al municipiului Adjud la data de
30.06.2020, în structura următoare:
A) la partea de venituri
1.prevederi bugetare anuale aprobate - 84.236.870,00 lei
2.prevederi bugetare trimestrul II an 2020 - 46.197.700,00 lei
3. încasări realizate la 30.06.2020- 37.014.269,00 lei
Din care:
- încasări secţiunea de funcţionare - 35.753.796,00 lei
- încasări secţiunea de dezvoltare - 1.260.473,00 lei
b) la partea de cheltuieli
1. credite bugetare aprobate anual - 88.357.370,00 lei
2. credite bugetare trimestrul II an 2020- 50.318.200,00 lei
3. plăti efectuate la 30.06.2020- 33.978.962,00 lei
Din care:
- plăţi efectuate secțiunea de funcţionare - 32.727.191,00 lei
- plăţi efectuate secţiunea de dezvoltare - 1.251.171,00 lei
Rezultatul exerciţiului bugetului general al municipiului Adjud pe trimestrul II al anului
2020 pe total se prezintă cu excedent în sumă de 3.035.307,00 lei, din care secţiunea de
funcţionare un excedent de 3.026.005,00 lei, iar secţiunea de dezvoltare un excedent de
9.302,00 lei, conform anexelor nr.1, nr.2 şi 3 la prezenta hotărâre.
ART.2 Se aprobă contul de execuţie al bugetului local al municipiului Adjud la data de
30.06.2020, în structura următoare:
c)la partea de venituri
1. prevederi bugetare anuale aprobate — 48.750.660,00 lei
2. prevederi bugetare trimestrul II an 2020- 25.244.990,00 lei
3. încasări realizate la 30.06.2020 - 15.905.121,00 lei
Din care:
- încasări secțiunea de funcţionare - 14.856.754,00 lei
- încasări secțiunea de dezvoltare - 1.048.367,00 lei
d) la partea de cheltuieli
1. credite bugetare aprobate anual - 50.181.660,00 lei
2. credite bugetare trimestrul II an 2020- 26.675.990,00 lei
3. plăţi efectuate la 30.06.2020- 14.256.451,00 lei
Din care:
- plăţi efectuate secţiunea de funcţionare - 13.217.386,00 lei
- plăţi efectuate secţiunea de dezvoltare - 1.039.065,00 lei
Rezultatul exerciţiului bugetului local pe trimestrul II al anului 2020 pe total se prezintă
cu excedent la 30.06.2020 în sumă de 1.648.670,00 lei „din care secţiunea de funcţionare un
excedent de 1.639.368,00 lei, iar secţiunea de dezvoltare un excedent de 9.302,00 lei,
conform anexelor nr.2 si 3 la prezenta hotărâre.
ART.3 Se aprobă contul de execuţie al bugetului instituţiilor publice si activităţilor
finanţate integral sau parţial din venituri proprii ( din venituri proprii si subvenţii) al
municipiului Adjud la data de 30.06.2020 în structura următoare:
e)la partea de venituri
1. prevederi bugetare anuale aprobate - 35.486.210,00 lei
2. prevederi bugetare trimestrul II an 2020 20.952.710,00 lei
3. încasări realizate la 30.06.2020- 21.109.148,00 lei
Din care:
- încasări secțiunea de funcţionare - 20.897.042,00 lei
- încasări secţiunea de dezvoltare - 212.106,00 lei
£) la partea de cheltuieli
1. credite bugetare aprobate anual - 38.175.710,00 lei
2. credite bugetare trimestrul II an 2020- 23.642.210,00 lei
3. plăţi efectuate la 30.06.2020 19.722.511,00 lei
Din care:
- plăţi efectuate secţiunea de funcţionare - 19.510.405,00 lei
- plăţi efectuate secţiunea de dezvoltare - 212.106,00 lei
Rezultatul exerciţiului bugetului instituţiilor publice si activităţilor finanţate integral sau
parţial din venituri proprii ( din venituri proprii şi subvenţii) al municipiului Adjud pe
trimestrul II al anului 2020 pe total se prezintă cu excedent în sumă de 1.386.637,00 lei, din
care integral pe secţiunea de funcţionare conform anexelor nr.2 şi 3 la prezenta hotărâre.
ART.4 Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului Judeţului Vrancea şi
tuturor persoanelor interesate de către Serviciul Administraţie Publică Locală din cadrul
Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Adjud.
p
PIEEMDINIE DE SEDINȚA, "A CONTRASEMNEAZĂ,
Can si) i a Secretar general al municipiului Adjud
aconu/Gel Sibişan Andra-Giertoveva
00'vs's4 00'psL'64 00'090'6+ 0076 Ea Ie NSIuItupe 8 E] ap IfuangnS
sz'66£'4L 8z'66£'14 00:04 00'0 97'68£'4i [EA Jejs op ImeBnq ei 3p Ijusnqnş
az'ess'o£ 8z'css'0£ 00'020'64 900 starii 02 (Lb+0v'P1) ijuananş|
00'0 00'0 00'0 00'0 61 e./eioueui junge.adOQ
97:19 9p'49 00'0 949 3 |EMGe9 UIp UnuaA|
8z'62s'84 8/'62s'81 +7'699'51 00'Zp4 PISA ZI 9|e9Sy8u inu
S0'0 s0'0 00'0 s0'0 EI 81295y SXE] 15 Bjzoduu! al]
00'+Sp'1 ep 00'0 cp ET MeNAgOe ap Eee/nseJsap 5d nes Jojunung
d01s i dos ezipn eaxezuoyne :z0jinung eaezunn ad exe ||
0£'0 0£'0 00'0 0£'0 vL a9yio8ds 1io!mu8s ad sxe,|
00'0 00'0 FII 4485 15 ununq 5d ale1aua5 exe) 15 oyzodulii Buy
00'0 00'0
00's6z'04 00'662'04 00'0 00'66z'04 zL VAL Uip 8)eo/ejep euun$
0£'0sz'ui 0£'0sZ'L4 000 Os'0sz'i [Ii (Spa ei ZL-pi)__uoiuas is unung ad axe) is ajizodiuţ
94'880'9 94'880'9 00'0 94'880'9 04 ayeyaudoud ad exe) 18 Suzoduuj
00'0 00'0 00'0 00'0 60 jeudeo up unyseo 1s pyoud *puan ed Bizoduur ay
"sto: : d d, EI
00'6t0'z+ 00'5L0Z4 00'0 00'640'Zi 80 Musa ad |nuizoduu! uip eyeojejap auuns 1s aj09
00's 00's 00'0 00'sS FI) („ Ieuosu8d nțuouuled up exejiqouu
10jneyaţidoud jnuiajsuen uip ajunusa ed jnyizoduu|
00'yzo'zi dai N ai 90 :81E9 Uip * (80'p1 +70'P1) 89izy eueosiadi
00'pzo'z+ 000 00'vz0zi ej 2p jeydeo uip unânseo is yjoud “pusa od uzoduuj
00'0 000 00'0 00'9 S0 1y01d 5d yizoduuţ |
00'0 . . R 0 :0Je9 uip 'aoipuni aueosied
000 00 0900 ej ap jeydeo up un6pseo 1s pyoud 'uuea ed yzoduj
LL'E98'62 LI'E98'62 000 LL'£99'62 £0 (94+1 4+01+60+90+P0'P1)_ 9|eOSI UNUSA
68'z6£'8t 68'Z6£'8y 26995i 00'4pi 89946'4£ zo (24+€0:p1)_ajuaino unyusA
18'9£7'p8 19'9£2'y8 LE'6EL've l00'4p4 99'05/'8p Li) (EZ+02+61+81+70P1) 1VLOL. IINLINBA|
8-/=6 :ă 9+G+pre+Z+uzi 9 S LA E 2 L [2] V
ajqes BuJ8jul suaxe 47 esuns
re.auaf (pes os ) -anqueau Idoad unyusA up Ni 2, Vz uei
865nq id 290. ua |e/6aqu! ayejueuy HNMUBA Ulp BSINS j290| Pug
INOL unuejeiea IL "9lunpuoy iri pa Ine6ng ii
” ojunnuinuduuţ |naân: blat
ime6na jun 4 njsfng meâng ImeSng
0ZOZ 1NNV ad
Î1WIIOLUAL-ALLVALSINIWQV ILyLINN 1V 1V4aN39 La9na
e|nuoz
ONFAV INTNIdIDINAW 1V 1V907 1N11SNO9
0207'20'0£/ "TOH ei LUN VXINV Va9NVăA :1niaanr
00'0 00'0 000 IS 9/e)joAzap ap peunpoa$
00'+6 0046 00'46 0S 8/auojounj ap esunţdes|
00'+6 00'L6 000 00.6 6 unanunuduu! 15 gouqnd euioyep puiatid 3oezuea, |
00'0 00:0 909 8 8JBJJOAZ8p 8p eauni]98$i
00'008 00008 00098 iv 81BuU0jdun ap eaunpdes
Ă 5
00008 00:008 00'0 00'00e ud aleaueB eoyand
0s'39. 0s'93i os'354 Sp 9JB)JOAZBp 8p e8unyd9$S
0s'8z6'6 os8z6'6 0s'ez6'6 vo 8J8U0NduN; BP esunijdeS|
00's60*04 00:860:04 0-0 00-560'0+ [32 auJ87xa junşoe 1s s9qnd pejo3ny!
7 7
1€'4S€ 88 1€'1se'a8 H'8zw1e |oo'zy4 9984'05 z :210.1dV9 ad
0s'0zL'y- zi DIE i [2 (€z'p/-LO'P4)|
0-02 os 69 c id 4 ()LIOI430(+)iN3A30X3
00'0 00'0 00'0 0 9AJ8ZAI
00'0 Și I se Jueano|
000 00'0 inue uj aţe/odnoa. 1$ jjuepadaud jiue uj ajenţoaja eld
0v'zpz ov'zvz 00'0 ovzvz se 8UJ8]u! !S 9uJ8)xe 8)/pa.o ep Hesinqiuei
00'0 00'0 00'0 00'0 2£ 3)ep109e umniwnudiuj
00:04 00'02 00'0 00'04 9 9eoueujj junne/8dO|
ge'seL'bi 9e'seL'bi 0s'688 00'0 98'spz'ci EL
06'6sz 06'6sz 00'0s 00'0 06'604 Li ein)j9u9 3
00'2+8'4 00'4/8'L 00'0 00'2L8'4 ce E|eIOOS EJUB]SIsy
09'evp'4 ze Ozoz
09cup'7 00'0 09'€vp'z -PLOZ JEIOUZUJ (njnipeo jueiaje eyqesunquie:au
BUJ8)X9 INPUOJ UIP B1EJULUI NO 998104
00'££ 00'€€L 00'0 00'£e4 Le UNJ9jSue.) SV
000 00'0 - 000 00'0 00'0 0£ sognd l9pensiuiuupe ale pEțiun Sul IN18ySueIL
000 00'0 00'0 00'0 62 BAJ9Z8. 3P |NpuoJ
009 00'0 000 00'0 EA MUuSAansS
00'p8 00'p8 00'0 00'p8 12 Izueqoq
W9'ELG'Z4 V9"EL6'zL LZ697'4 00'2%9 0p'166'6 92 IAJes !S unung
0S'882'9 0S'882'9y 00'02.'62 00'00+ 0S'890'24 EA |euos18d 3p 1ţ5Inyj2y9
19'606'£4 9'606'€4 Lz'6£s'9£ 00'2p4 0y'229'9£ ve (veprej szpi) eyueino jainylau9)
"1s€* . . . . ez +6E+9£+GE+V7'pi “Nain
L€'1S€'88 1" 1se'88 28716 00-24 9948.:05 (0p+66+96+5€+p7'P1) 1VLOL - MaINL13H2
pz'67z's €z 0207-07 Jerueuy njnupeo ajueiaje ueyueuyaud
LEA: 44] 00'0 yz'622's 15 8jenţoaja 0jpejd |nyuoo ui 31 ej ap ajuuud eunş
00'0 00'0 900 8 8/e]joAzap ap eeunnoeş!
00'0 00'0 08 8ieuonounj ap eaunp9as
00'0 - N N 64 edunui
000 900 909 ap 1S ajeţ9484109 'a9uouoda ale18u86 junioy!
00'0 00:0 909 84 8JBJJOAZBp 8p e8uny99$
00'suL'z 00'sL'z Do'siLz 7 8/eu0pouny ap eounyoaS
00'sii'z 00'Stu'Z 009 005 2 94 INNIPatu 21398701d
ev'eave cv'esp'e eveav'e EI] 9/B)JOAZBP 8p P8UNI8S
08'ssz'"p 0e'ss4:y 08592 pI 84eu0/dunj 2p esunţdes
c6'acz'e c6'sez'e 00'8 c6-eza cz eoqnd aJe3jOAZap |S 19119 '53u/n307
00'0 00'0 090 zi 8/2JJOAZBP 8p eaunide$|
los'o£s's os-oes*s os-0cs's [7] 8Buopdunj ap eeunyde$|
os'o£s's 0s'0es's 000 0s'oce's 04 e|eo0s ețuazsise js ueunfisy|
0s"pâb' O0S-ps'p Os"psp'y 69 8JBJJOAZBp 8p Paunida$
00'Stp'e 00-swe 00:08 00-s9c“€ 89 e4euojpunj 3p esunio8S
s'668', 23 215ija. !s 8193158. 'einajn:
os'668 4 0S'668'4 00'08 0S'6L8'4 ISursa | an9)
ă 8/BJJOAZBp 8p eaunijda;
o+'oz6 04026 0s'69e 900 09'98 % e]IoAZap 9p eounpoas)
vE'P90'ze LZ'90'ze Lz'6es'9e 90:09 00'sz6 s9 9/euondunj ep eaunj]oa$|
VE veo'8€ ve veo'ae Lrazvae o0:0 03809 » ayeyeueş
8z'8v8'e 9z'ep8'8 00'0 97:8a'8 £9 9/BJJOAZap 2p e8unp98s
ob'e44'z 0o'824:z 90'239 Ov'iuuz 73 8/Buopouny ap eeunioes|
899794 89'92911 00'439 396660: Li] jueweeauij
00'pzz 00'Pzz 00'pzz 09 B/EJJOAZBp 8p e8unyde$
00'0£z 00'0ez 00'0£2 65 9/eu0/j9unş 3p P5UnD8g
00'yst 00'psy 000 00-89 8s ejeuoneu eşueinfis |s e2qnd aurp1Q|
00'0 00'0 00'9 13 9/8)JOAZBp 8p peunydaş
00'0 00'0 00'0 EEI 8/2U0Nduny 9p eoun98$
00:0 00:09 900 90'9 SS e.e.edy|
00'0 000 00:09 vs 8J/E)JOAZBp 2p ESunyd9S
00'0 00'0 099 €s 9/8u0ndun; ep eaunpves!
000 EZI 1OReNSIuitupe ae!
000 000 00'0 3/SAu aşţoyup 31u! jeiauaf 18oe1e9 no jinJojsuba,|
EAapouu) -napuy uesigiS "|
pnipy injnd: tu je pexauaf 1233499ş
* gzeauwaseiuog
Yezequso jeieuaf jnaBnq unduuoo eueo 2j9)96nq auuip suns ap aunuajsuey nuosul 25 (,,
ijuopaoaud nue ulp ajuesau 1eLunN (
Huop892ud J0Njue |nuopaox9 uip yejueuly Jo4ap .,
000 s6 e/euoouny ep esun]des
000 Y6 9448294
00'0 00'0 £6 9J8)JOAZap 8p eauny9a$
00'0 00:0 z6 8/BU0Hdun, ap esunţdos!
00'0 000 00:0 L6 891UI0U028 juni3de 33!
Svzzve Sspzive Szav'e 0% 8/8)J0AZ3p ap e5unyde$
00'0 00'0 099 69 818u0p9unj ap B8unnd8sS
Spzive "zi E 0 [TI tunuodsue. |
Spz/ye 009 Spzipe
00'0 00'0 19 8JBJJOAZBp 8p e9uno8$
000 00'0 98 SIBU043un; ep Eaurua53I
00'0 000 00:0 000 98 B2OJeUEA |S eJnynojosid “eunginoiAţis 'eunynouBy!
00'0 00'0 v8 8JBJjOAZzep ap esunnes|
00'0 00'0 se 9J8U0poun; 8p B8un8Ş!
00'0 000 000 000 28 91648u8 !S mqnsnqu09|
| euiGegq
VA %0£i 2078092 EbbEeo8y Svaviva 0009842 0948809 6000] (z0'20 po) ă1vianidOăd ad 3XYL 15 A1IZOANI E!
1) ZO'z0'90| 7 HOMSIUe Hu Sjueysoy- Meles 9dnzoduu up ajexejap siooȚ
5] 70'90| ” HOH8JUE Hu a)ueysay - V101 - NUVIVS dd LIZOANI '2v|
(9) 0S'Z0'So| leudeo uip unBpses | 1y0ad aa Bă ejzodiul ayy |
[?) Z0'so| (0s'z0's0 po5) 85/24 sueosuad e| ap jezidea Up unâpsea 1S 3t401d îuaA ad oyzoduuj 331|
0 20'00 (Zo'so po2)” 1v1iav5 Nia IIN9ILSVI IS LI40ăd “LINIA ăd aLIZOaNI 311 cv!
D D ZO:
%004 %.68 674864 [9] 60/86. 000006 000008 S0O'z0'P0| ueajapnp ! u00 eljizodsip ej inpuoz up avezuede ans
26088 Lu îcosep 00546Y 000204 PO'ZO'vo 9le00; J0lajo6na eaJeiqiiyoa nyuad yuan ad pnyizoduu! up ajeoțajap ajay09 up ajeooje ans
%00L %£0L LO9P9sy [?) LO9P9S 08S0Lbt 00096;6 LO'Z0'P0| MuBA 8d |Nyizodiu! Uip eyeojejap 5709
%004 %404 Z9£8pes 9 29£8p8s 0808085 0006102. 20'P0 (P0'Z0'70+10'20'V0 p03) uea ad Inyizodiu! uip Syeoieyep auins 15 8J09|
%00L %pe 60,2 [9] 60/42 00sz 000$ 8L'ZO'£0| leuos18d iniuoui)ed up aieiiiqouul soppejadoad Inuajsueu up ajunyuaA ad |njizoduuj
x iANTVAL x x x 4V'20'£0] ioijaqnd „ojurejou 8 10jjedoAE pniueouio Să yzoduj
%004 %y8 6042 0 60Lz 00sz 0008 Z0'£0 (e-z0'c0+4/'70'20 po2) pusa sd jizoduuj
%004 %LOj 14v0s8s [9] W4V0S8s 0850185 000P202| 90'00| (Z0'po+z0'£0 po3)
ADIZIi ANVOSUad VI 20 1VLIdVO NIG IHN9ILSVO IS “4IAOid “LINGA ad LIZOaAI “7'1v|
0 +0'Z0'L0 (, Ibiuiouooa țuaBe ej ap yyoud ad yizoduuj
9) 70'L40| (10'z0'L0 po3) 34oud ad yizodiuj|
[] 0 [) [) D s0'00] (z0'Loj
P99)_ 39IQrANr INVOS3a VI 30 1VLidYV9 NIO IUN9ILSVO IS 11408 “LINA add LiZOd4WI_'+'4Y/|
%004 %10L 14V0s8s i?) 14V0s8s 08s0/8s 000Pz0z4 Y0'00| (40'00+90'00+S0:00 po5) VLldVO NI IUN9ILSVI IS LI10id "LINIA 3ă JIZOdWI "LV!
%89 %48 26/3i£e. 829£6€9 SZ860£64 0£0po£s4 0L4E9862 €£0'00| (41'00+01'00+60:00+70:90 po5) I1VOSIJ IANLINZA 'v!
%73 VA:T:] 6LZpe9pi ZLLZOL6 tcscze2 0089£s9, 0899/64£ 70'00| (21'00+20'00 PO) aIN3INI IANLIN3A 1] :
“98 VAR S09£9/4L PE18PL6 6EczL60z 09p£6s04 Obepu/tz 20'8Y| (9100+S1"00+20'Z6-20'14-20'00 P09) IlUdOHd IHNLINIA
Y£9 %£9 VZLSOGSI |_vE48v16 | ssgesosz | 066vvzăz | 0990578 10'00 (70 'S+14'00+91:00+51'00+20'00 PO3) 1iNLINIA IV 01
004+b/9=8 004+£/9=2 3 Vv=s Lă e z [i
4) 0z0z -90:
WR eseul | (%)aleuisaturn 0Z0z'90'0€ „an,
2p evmeisuoo [aevoBnq ueponaud] 0Z07'90'0£ | ei ayeseduțeu i iată szoui oz0z'90 "32/05
unidesp ap [ap siey ozoz'900c| ei ayezeau 18 Jeseodui op ayeyejsuoa nui ue yeqoude |'91E9!pu! pod XOTUOLVIIaNI vaăiWnnNaa
viei 0z02'90'0€ EI J0fjunuiueA ugseouj ap ayejeysuoo ev Ozoz ue jeq
ej Jolunuusa e [e axezeaa ap pei9 - nydea unşda:g yeBnq jeşo
3ieziţea, 3p pe/9 pi (1)
“ta
0202'90'0€ aa viva vn
ZIOLidvoans i$ a10Lidvo> 3d IINLINBA VI LVI1V130 1y901 innLaona
1V 3llNd3Xa aa 1NLNO9
ma A
ONFAV 1Nidi9INNW:Eleiouay-ApeSiunupe eaeuun
0Z02'20'0£/ Au "TOH ei Zu exsuy _ _ VaoNvăA :nlaanr
2 euiGed
i?) 0S'z0'0£| yeyaudoud uip unyuea 97|
(9) 20'90'Z0'0£| HOMeJd Me ej 9P Bpuapia!p ulp unuueA[
0 80'20'0£] ( ZO'80'Z0'0€ poo ) apuapia!p UNWuaA|
VIE %874 Sz8z04 1798814 ZSbi68L 0764vS 02ys89 S0'z0'0€] VBHUUIUI 1S |UNIS82U05 U7p NISA!
[9] 10'Z0'0£| aleuoijeu „0jtueduu0o 1$ J0jiţ233p0s 'Buouojne solGa. 1e 38u |N3tj01d Uip aUIuesIeA
%1€ “87| Szaz04 12988L| 7SL68i 04645 04Ps89 70'0£| (0S'20'0£+80'Z0'0£+50'70'0€+10'Z0'0£ PO3) ayenaiidoad uip uinyuaA|
AȚI A APAN POZ804 129884, 4E8968L 02655 02Y004 £4'00| (ZO'L£+20'0£ Po5) a1vahiaOd NIO IINLINIA +9]
AXA APAă Zzosie+ 68y80/2 LWS9Z0y OL4ZEZ, OLSELLZ 24:00) (r4'00+£+:00 02) _a1voOSI4ÂN MINLINaA_9|
LO/ALC4 940 [] [î] [] 0S 05 0s'zo'8. Xe) 15 eyizoduul ov]
i0/AIQ4 %0 0 e) [] 08 os zo'8+ (0s'z0'8i po2) eieasij exey 1s ajjzoduu! 5iiv|
10/AlO& %0 [!] [+] 0 0s 0s ++'00| (20'81 po2) 31V9SIi AXVI 1S aLIZOdWi 311V '9v!
%98 4932, COov 04zLe ZII 000ze 0009 0Sz0'9, HApoe ep aieunse;sap ad nes „ojununq mEzunn ea.ezuoine "Jojjinung esyezinn 8 exe ajiV
%IS %96 0£1s9 S09+9 SEL9Z, 00089 0009£, £0'70'9, 2JEUOțUN; 9p |jjezuojne |S 8)U80N 8p EareraqIis națudd aguej [5 Xe]
pA44 VAZĂ VOZZZL €ZbZE9 129608 00002 00084 2070709, („ soipunț sueosiad ap ajnuljsp podsue ep djaoeoițiiu ad uzoduul
APIA A 2% £989.s 188P98 OS/E8EL 00£/8£ 000£44 10702094 1) Bue0s18d ep 8nupap podsue. ap ajadeojfitu ad juzoduuj
AA YLLi 190969 OLE/6bL L4Sc64z 00£423 000;Sz. 20'20'9, (Z0'Z0'Z0'9;+L0'70'70'91 p09) podsue.y 8p ajoogoihuu ad șizodulj
VE %0LL 009408 S8/06s/ SBLv6cz 00c4Z4 0001svy zo'9 105 20'91.+602091+70 2031
p05)_HeyApoe ap easeinsejsap ad nes 1ojununq jeziiţyn eaiezusoyne '10lținung eaezijnn ad exe!
[2] 0S'z0's4
%00L %00L 004 [5] 004 004 00£ LO'zo's, ajodeyoads ad jizodiuj
2004 %00L 00+ E) 004 004 00£ Zo's+ (0S'Z0'SL+10'Z0'S4 po2) 22y199ds 1514185 ad oxe|
i0/ALOH i0/AIQ_ e) Q E] 0 E] L0'Z0zL 318;910y SxE1|
Î0/AIGA |_i0/AIO4 L] [:] [ [] o zo'zu (z0'z0'z, po2)_itwu55 15 unund ad ajesauaB oxeș 15 Syzoduui 3urV|
00049 0 00049 00049 000€£L 6070'|i JEJP8:9e |Bu0!Saju09
NES JE|NOHIEd injnUeUIEVeAUI EaJeţueuiy nud EjeGngpe p9IBOJEA ad exe) ulp ajeo/ejep atung!
%004 Ax 04900€, [?) 04900€4 000966£ 0004659 907014 aleo0| 10jayaânq eaeualliyoe n.nuad ejeGnepe EBJe0IBA ad exEy ulp ayeojejep auns
[?] SO'Zo'LI untunup nyued gyeGnepe ea1eojeA ad exgi UIp B2o/8yap 3tung
%00L 88 €56/894 [7] €S6/894 000464 00069s£ 2070. pSaunong !hin!dotunw IS 10|a1e0ţ53s "10| Iunuu '10|8$e10 'Jojaunuu05 |NlaAtu
940 eaejueuy npuad gyeGngpe eaeojeA ad exe up BBO/eJap aunş
9) LOZOL ojaţapn! |njoaţu
| Byez/jeyuaosap „oj!la!nyjayo eaieţueul nuuad gyeGnepe eareojea ad exe, Uip 2yeo|8jop auuns.
4004 AR: £29550£ !] £z9ss0£ 0000865 00066204 Zo'L+] (20'20'4L+90'Z0'[4+S0'Z0'4V+20'Z0'4L+L0'Z0'LL PO3) VAL Up 93E91ej9p BuNS
AA 98 tze/sac S8L06S| 80S4bbs 0040493 00£0s4LL 0L+'00 (Zo0'9i+20'Si+20'ZL+z0'1L poo) NDIAIIS IS IUANNA 3d 3XV1 IS a1IZOdnI 'pv|
0 [2] it] Lt] [:] 0S'20'20| ejeyaudoud ad axe) 1s ajuzoduui aj]
%63 %69 Y400S LOZZE Suzi 00022 000Ppi £0'20'20] Nuqui 8p 9xe) Sye !s nau ap aepBipnț axe |
%0S %Vyi V6S0sz LIES SO€pos 00082 000;S€ £0 'Z0'20'0| („ uejiienxo uip inuaay ed jnyzoduuţ
%0p %92| 0909ee 04256 0eeLee 000292 000489 Z0'Z0'20'40| („ sorpunț eueosad Ej ap uaa) ed ExE) | jizoduuj
%,S %9pl 9948 SSptty 126068 000pL£ 000529 10 '70'20'40| (, 20iziy aueosuad ej ap unuaiaj ad jzoduij
%1p %8€£4 0Z4Pho4 9Ebz8i| 9ssozzz 000ps4 0009994 ZO'Z0'20 (EO'ZO'Z0 40420 Z0'20'20+10'20'Z0 20 PO5) U31a] 5d exe) 15 zOduj
4 YEZL 865809, ZbbbezZ ObOEbEy 00090£, 0000467 Z0'10'20'20| („ eoipuni aueosi6d e 8p u:pepo ad Exey 15 jzoduuj
LS %8€£4 19506 P98€98 SES6944 000bS9 09/80€, 10102020 („ 80izy aubosuad ej ap țiipeio 8d uizoduuj
%Ly 82. 69zb/sz 90£86se SzszLL9 0000964 0948227 L0'Z0'20| (ZO'LO'Z0'20+10'L0'70'Z6 po3) upeio ad ExEţ 15 yzOduul
%tt %0€£4 £ove09c Cea 9818 0009842 0948809 z0'z0| (0S-Z0'20+£0'20'20+20'20'20+10'20'20 P02) dveyajidoad să oxey Ț5 oxiz0duul
€ eulbeg
o PO'Z0'6€| BJEZN2AId Uip UNuaA]
LS Li 418 1S9% bes6 0942 0942 £O'Z0'6€|] IDINYEJS AIuNPUOJ UIP BUNIJSUCO 10j5UIN20| EAJEZULA Up LINuuoA!
[9] LO'Z0'6£| ouand J0jlanjijsu! aj unung 10un E31eoyHoEA Up UNUSA
%19 %ISt P4S96 4V99p W6LEpL 09p+9 0319 20'6£| (0v'z0'6+40'20'66+y0'Z0'6E+€0'Z0'6E+1070'6£ PO5 ) unung 10un P81891J410JEA UIp jinyjuaA|
%419 IS 1596 1499 WitvL 0919 09P+9 S+'00j (zo'6£ po2) "1yLidV2 NIG RINLINIA îi
0 05'Z0'ZE] BIEȘURJOA UnIB;SUEII a]
i0/ALG4 %9 i] [Ș) [:) 087644 OLZ494€ vO'ZO'€ a1euolfounj Sp eaunițoas ulp ayunug sg A|
10/ALQ4 %0 0) [i] [] O8v/64- OLZ/9L€- £o'zo'ze| (Snuţu pnuuias|
n9) j290)j 1nine6nq e aiejjoazap ap nunijoas eoiejueui nmuad aeuoițoun ap eaunijoas up BUnugsIgA|
%004 %004 0082 [7] 008pz 008Z 0o8vz LO'ZO'z€6 uezuosuods !s neuoaj
%004 %00L 008Pz [) 0082 008pz 0082 z0'z£| (0S'20'20+V0'Z0'16+£0'20'2£+V0'Z0'1E PO2) dunusAans 1299p SISHie TB63unjoA [inaaysubi|
%793 %76 9£6/87 Zilit €LIS9 000bL€ 000979 0S'Z0'9€| UNIUSA 9!
Aj %69 POSZL 820/6727 Zes60€ 000814 000s€ pt'Z0'9€| EWl!S 9Jeyn98X3 ap Injnsaooid |nsuno ul ayenţoaja Jojilain3jayo eaieiadnoaa up UnuaA
0 +L'z0'9€ BJeJ8dNo8I YES ap aJe0yn[e Up RUA!
[9] 40'Z0'9£! 9XIj 10|890Jljtu E31eZIH10u1e Up BIuțiues1e A.
și 90'20:9£ ajerdeds axe |
O S0'20'3£| 89Qnd JoliimnSu! 9jjeyjigiuodsIp nes/s BjunuA up BIUILUESIEA
i0/AIO4 %0 1) [5] [9] 0004 00€4 LO'Z0'9€ SANOURxa fonduosaud ESIe3de UIp UNUUBA|
%6€£ %06 0vb00s SO8v4v Ei 2277] 000£££ 002299 70'se (0s'20'96+11'20'9£+80'20'9£+10'20'9£+90'20'96+50'20'9£+10'20'3£ p93)
UNMUBA 8S184!Q|
i0/AIQ4 | _i
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.