Hotărâre privind transformarea unor funcții publice de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Adjud, în urma examenului de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut de funcționari publici de execuție
Denumire
Hotărârea nr. 206 din 2018 a Consiliului Local Adjud
S-a decis transformarea unor funcții publice de execuție din aparatului de specialitate al Primarului Adjud: trei poziții existente vor trece din grad principal (nivel mai mic) în grad superior (nivel mai înalt). Schimbările, pentru inspectorii Ciobanu Gianina, Grigore Adriana și Gălbiniță Marian, înseamnă un spor de grad profesional și, implicit, posibil un salariu mai mare și noi atribuții în cadrul Direcțiilor economice și serviciilor aferente; efectul direct pentru locuitori poate însemna procesarea mai rapidă a impozitelor, executări silite sau recuperări de creanțe, în funcție de noul grad al fiecăruia. Nu menționază alte zone sau termene suplimentare în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se transformă funcţia de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional principal, cu idpost 217648, din cadrul Direcţiei economice — Serviciul impozite și taxe locale persoane fizice a aparatului de specialitate al Primarului municipiului Adjud - ocupată de dna Ciobanu Gianina, se transformă în funcţia publică de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional superior — anexa l
ROMÂNIA
JUDEȚUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL ADJUD
HOTĂRÂREA nr.406
din 13 decembrie 2018
privind: privind transformarea unor funcţii publice de execuţie din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului municipiului Adjud, în urma examenului de promovare în grad
profesional imediat superior celui deținut de funcţionari publici de execuţie
Consiliul local al municipiului Adjud — judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă ordinară, luând act de
> Expunerea de motive a Primarului municipiului Adjud care a iniţiat proiectul de hotărâre şi
Raportul de specialitate al Compartimentului organizare, resurse umane şi salarizare;
> rapoartele finale ale examenelor de promovare în grad profesional imediat superior înregistrate
la nr. 18908, 18909, 18910 din data de 03 decembrie 2018;
> avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină, ordine publică, prognoze
şi dezvoltare;
> art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
> art. 64 alin.(2) şi art.65 alin.(2) din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu
modificările şi completările ulterioare - republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
>» dispoziţiile art.36 alin.(2) lit.a) şi alin.(3) lit.b), art.45 alin.(1), art.47 alin.(1) şi art.117 alin.(1)
lit.a) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001 — republicată, cu modificările și
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se transformă funcţia de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional principal, cu
idpost 217648, din cadrul Direcţiei economice — Serviciul impozite și taxe locale persoane fizice a
aparatului de specialitate al Primarului municipiului Adjud - ocupată de dna Ciobanu Gianina, se
transformă în funcţia publică de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional superior — anexa
l.
Art.2. Se transformă funcţia publică de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional
principal, cu idpost 217638, din cadrul Direcţiei economice — Serviciul impozite şi taxe locale persoane
juridice a aparatului de specialitate al Primarului municipiului Adjud - ocupată de dna Grigore Adriana
Art.3. Se transformă funcţia publică de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional
principal, cu idpost 217644, din cadrul Direcţiei economice — Serviciul executare silită și recuperare
creanţe a aparatului de specialitate al Primarului municipiului Adjud - ocupată de dl Gălbiniţă Marian,
se transformă în funcția publică de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional superior — anexa
se transformă în funcţia publică de execuţie de inspector, clasa 1, grad profesional superior
Art.5. Statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Adjud este
conform anexei II la prezenta Hotărâre.
Art.6. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Compartimentul organizare, resurse umane
şi salarizare şi adusă la cunoștință tuturor.celo îndreptăţiți de Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE D SEDJ
Consilier: Nechifoj- floxj
Contrasemnează :
—- Secretarul mumieipiului Adjud
jr. Andra Geriovda Sibişan
BASAOU8L) b tă TqIs -1f
Pnipy mpnidforurtuu pe Te1909$
OȚNIȚP2N :J2rŢisuo-)
“ZESUUUASEIUO5 piurpas ap opurposorg
S JOHodas euorsazoad peră “] ESeJo “10Joodsur |$! [edrouuud euorsozoad pPe13 “] esepo “107%9dsur s PLIEW poLnuosti0|[epoL 17 |
€ 10u9das jeuorsazoad pPe13 “] esepo “10oadsur [e [edrourad jeuorsazoad pei3 “1 esep “10708dsur Ss UBLIZAA ZĂUIaj2Oppo£ IC |€
€ JOriodns euorsazoad per “[ Esejo “opoadsur € Iedrouud peuorsazoad peiă “I esepo “10709dsur s ZINA euerpy 2103110 [8£9L17 |
P IOHodns jeuorsazoad peză “1 ese[o “1ooadsu | Iedrourud peuorsajozd Pe13 “[ eso “107oodsur s Puruer) nu290:)[8P9/17 ÎI
EJeuLo0jsue.) e)nurjap pus
arjepeaă tonqnd erjouna arjepeaă gonqnd erjoun IPAINȚELES atunuaad 1$ 3uInN| 3sodpr| 3.o-xu
810€ nu uz 1orjqnd rreuoriouny 3p 1nurţap Inoo xoHrodns Yerpouur [euorsazord pe13 uz
ILIZAOUIOId eur up
inpnyerede ape nrorAz0s J0un Inpeo urp- arinoexo ap aorqnd vi
pnfpy mynrdiotunuu
mynreunad țe ayeyrperoads ap
jouny - unsod zoun oIeuriojsuen purauud joge
ez tr /392 Ju 0H 9) 1 exoue
6£9LIE Ss vuaisise| _[_ Ţoiprinf I51[isu63: XOSNOIN VIOL[sE
EFEJAȚA S__|_0iidnsf i 109595 IHĂONY N4AHDINAIE
8£9LI7 S__| 10i5dns| 7 10793dsuj YZITA YNYINOV H4O0DIUD|E7
89/12 S__| 10u5das| | 10395sut TAONVWă NIATIS NISAUAOI|ZZ
PEOLIZ E JoHodns| | 10ppadsuţ INYOVAȚIZ
£89L9 S__| dueinasp| 1 10795dsui VIENOI NOSIINYa|O
Os9Li7 S__| dud | ai 1053dsuj VIAINYO NV Igă]6i
LEOLIE Ss NIOIAJ25 J5 XOCOAL VIIVHVZ|3I
HOIOTIOL ANVOSIAd 1V5O1 AXVL IS AI ZOIAI INDIA IAS
[EZAŢA| ] ] j | s ] ] [ | Anno3%5 10s5aaip] ! | INVOVAJZI
YOIAONODA VILIAZăIA
| A] ni | Mua19391] [ | | _] | | ] ] YNIICINVXI'1V NIONVSJSI
YAIHIV LNHALLUVANOI
D_] 1 | JezBoIm5ep 12351935! YINITA9 Nvraa|si
[42 7AŢA W_| J0nodnsf uri 7U3183oi] VIATăaVO ANVALNOA|VI
LEO i ] ] W__|_10ui5dns| 1 1U910J51 VLIIOIăd NIVASRIDjEI
VINLVA.LSIOEDI 15 ADI 1EDd IL VIII LNIALLIVIROI
CIZIATA $__| iedbund[ 1 10)98Su INVOVAJZI
61919 S__| 20u5dns| 3 10)98dsuj VIADIIVA YIINOIȚ II
669LIZ $__| 10u5dis | 0ppadsul ÎNNOI XOLDIA ÎNPYIa|OI
IATA IV 24VZINVOIO 15 Îv)OI INISNOI 5 VILVIaă INAWAILIVĂAOD
L97IS S__| iouadnsf 1 Țorpunțio7[isu05 INVOYAJG
18919 S_ | ledouuidj 7 opun zmisuos NIXOTA SAAR N5VZVI|s
O99LIZ S__| Jonadnsf 7 Țoipuaf 7541503 YNIGYN VIOLIZ
199.17 S__| 1ouodnsj 1 Jorpunfza7pisuca DI TANEOD VIOIVA|9
ALLVĂISINIAGY SOIONINOI IS AL VIVO SURA? ÎINHAILIVAANOD
8I9LIȚ] | | ] | s_] | ] | NI9A1s JS] | | 11400 VAI LAd]S
Y1VD01 yo mană SILVA LSINIAGV 1NIDIAUAS
Sbstes] | ] | | s_] iSnadăsf 1] J5ISu09| | | | INVOVA]P
IVNOSUId HALDVAVI NI XOTĂLVA VILDALOII 1$ HUVOINNWOD INAWILIVIAOI
LISLIZI | Ț i | s] ! | | 12791995] | |__VAGAONID VIANV NYSIaISŢE
H1VALOIVULNOD IS AD rana ILLONOI "a
etoudaaa] NIAAVI5 OCRIVNOII VALS
aeuuilad] NILNYISNOD VADNaAIV| i
TV LINWIIC "V
10| 10 ouand
-upnis pei Imprus| je aPuodouny | ponand
Imi |âereuoisazoad atinooxa ap 2139npuoo ap n |uorsazoad 3rinooxa op 9199npuo9 9p "247| oveșuuap TUEDEA Iex0dura “ua
1Sod pi | -oAIN eydeaa], [enjoeuoo arfouna AIN | InpexD |eseţ) ouqnd arioun ap arjouna “JULOEA /BŢotunuoud “aan “IN
QOLEV MTNADINAA INNIVARId "IV ALVLITVIDads aa INIALVAVdV '1V ILLONOA Ad Lvis
3107”
po
_
O89LI7]
[Ss [_onisdas] 1_]
xoupne|
VILADX0AD AdINA]6S
NUALNI DINANd LIaNV INIWILLIVaAWOD
9L9LI7 S_| Jouoăns 1 10198dsU1 VIIEAYVO AONVAOIȚ3S
LI9L17 W__| 10Hi3dnsf 1 14539351] NYOI Nd4AIHO|LS
XAVZIAV'1VS IS ANVAA ASUNSAI AUVZINV5UG INEWILĂVaWOD
SL9L 17] | | s_[ ones 1] 10;59dsui] Ț Ț VIA ODIN '9 AHDVNa]9S
IVDALNI INIWIDVNYI IS IONA VIIDALOUA III VILDALOIĂ LNIAILIVIAOI
S99L 17 $__| ledoindȚ 7 1072adsul YNYIS ONVAAOCTIOA[SS
GEZ9IY S__]_ 6nsănsf i 1035305 VITAAVO DSAă|ys
LUOASNVUL IS IDINONODI LINIDV aăvZINOLAV “IVIDUIWOD INGAILAVaROD
DIAŢA S__| 10uisdnsf 7 19755dsuj AHOUO3HD VIOULS| Es
IL9LIZ S | 10nadas| 1 |oipranȚz5rprsu0o VOINOUIA VIN vadoa|es
ADI TENd ILLIZIHOV LNAAILIV NOS
IPAŢȚIEI YNILSTID ASVIAŢIS
6S9LIZ W__ 10uodns ur 1U918J91 VIII ATI LNId]OS
LpoLi W__| i0usdas|_uui 7U918352] NIL YÎTIO|6P
Sijeroods
8soLIZ (SS | 10uodns| 11 3p Juo1aaa VIDITAA A1AHD|8
LS9LIZ S__| edbundj i 10)03dsul YVIIIAD NSANAILY
s9/17 S__|_iousâns| 1 19195dsuj NYIădI) ANVAINONN9Y
L89LI7 S__| redoutd| 1 1095adsul VOINOA VAITIUNV ANVaTIVU|Sy
ZS9LIC S__] edund] i 10705dsuj YNIIYOYA OVID ve
ISOLE S__| 10nodns| 1 10350dsui VIAVHIA VLAgavSITă ASV ISNd|er
N8YVLNOD -AVIONYNII IAONE INEAILIVaAOI
Seți[erdods To
Jueinqap 3p 10J0adsu Ss NVIINI NIVAOd
ZOLLIȚ $__| 10uodnsf 1 ȚorpranI54[1su05 AVIO9IN XVZaD DONVXNU| Iv
toLI€ S__| i0idnsf 1 10790dsuj YNILSIID YAAISNI|OP
pPoLIZ S__| Jondisf 1 10998dsti NVIIVA YLINIEIY9|6£
Ip9L i S_| Joridas 1 10)98d5u/ NOI VIATI |SE
SvOLIE S_| două a 10)99dstij SNINIVWA VNIOA ZE
St9LI7 S_| i0nsdnsf 1 19)95dsuj INVOVA]SE
L8LL9p E NF9IAJ28 J55) NVAALS OSVILIANA| SE
AINVAID Fă VAND IS VI IIS HIV LNDAXA INI TANIS
T515E9 D VINIAVI VOAIASȚpE
VI JeISOȚ ep 9 YNOAVă NSNă|E£
EIEIATA S__| J0usdas 1 10403dsut VNINVID ONVEOIO|TE
SboLIZ W__|_0uodns|_uar 1U319351 YVLONAT LVSNAȚ€
Obor 17 S__| 1ouodnsț 1 1070adsuy YNVXOI VIIAODVUlVE
CIZIATA WA__|_10udris| ji YU512y5i voranv yIO5ăYA|s
EvoLIZ S__|_ionodns| 1 10993dsur YIIVA YODIACOVIa| 37
CIZIAȚA S__| fedounidi 1 10y55dsuj TATI VDOD|ZZ
9 tzzv Ss NIOIA8S 336) INVOVAJSZ
HDIZH ANVOSUd Î1VDOI AXVL 15 ALIZOAWI TOI AVAS
EZIYAȚA S__|_oriodns[ 1 107595] YOLLSOD VAEvAl6
E99LIZ S_| ledouuid| 7 joipunT orisua DIAS NFIANIOI ZIIHONNE|E6
INTOIVLldS TOLNIAZOYNV A LNIALLIVaAGI
N SIEU] NVOL DVIIIHO[E6
W VI 1919751 293030 NIIV ONVIAOdT | 16
069z17 S__| 10i5dasj 1 10793dsuy NVOI SvVăv.L]06
ALLVOOT GNOJ INIALLIVĂNOI
| _w_] VI | 74919354] Ț ! | ] j Ț [ ] HINA.LSOWAC INVASNȚIA 63
AALLUOdS AZv& AAVISINIACV INZALLIVI NOI
69-17] | ! | | _s_] onaăns 1 | 107oadsuiȚ ! | ! VNIO NY.LSO8]8g
An-O NO 09 vilV Ii 15 INYAYIVANI DIV IIRIOII AC ILVIDOSY INAAILIVĂNOI
689117 W_|_ionsănsf ir 1031953] YNIINOIN VA ArZ3
SSOLIE E ionadns| 7 10703dsui NYIIdID NICAOAL|98
8T9L17 S__] iedpund] 107555 YVIAVHIA NDINEGID|SS
LS S__| edoundi 7 0Joadsuj YNITA NONVS|PS
989117 S__|_1onodnsf 10jo5dsuj LANYO NISădn| Eee
889L1€ Ss 10uadns]_Ţ 10798dstii TATă8VO IOINISN|E8
HDNTENd Li VILA AV ZRIOLINOW IS ILSVAVă AIVArăd IS DIIENd NINIANOC HUVISINIAOV LNIAILIVIAOI
S89L17] | | Ț | s] | | | 4914195 J9S] | ! SNTIVWA DOIDUAS IAA V d] 8
LVANd IS IINEd NINIAOG A VAISINIARGV TNOIAUIS
S VI Iperoads ap 10323dsu! VINIDAIA Y LINOIȚO8
A VI 1451935. INVOVAȚGL
SOLL9Y E ouiadns|__] J0Jo3dsuț INYOVA]3L
[757434 S__|_0uodns| 1 107595u! INVOVAJZZ
€LOLIZ $__| 10Hiadnsf__[i jio3ds3p 1usrayăă VADIIA VAAIA 92
€bSbes Ss noatg j5$ INVOVASZ
WSINVEAN YADI DAIIHIV AAVZNOLNV DOI
£69L iz] | | |_s_] | | | 95 poat] | | INVOVAŢEL
WSINVaUN-VANLDALINUV XC VILOHIIa
L99LI S__]_0udăsŢ 7 10798dsuţ YNVIIVW V-LATOIA YINAAAAȚEZ
699112 S 1U8ISISej | 10395sui VIIAEVSI AXă1v je
899.17 S__| J0isdnsf in YU219751| 1IăNY DIVIN
6SLLSP E OHiadns| | 10)93dsuţ YLIHSUOIHOD DISVA|OZ
T69L17 S__| tedbundj i 10J99dsu! VIZIIA DYVAON vana[69
POLLIȚ S__| Jonadnsf 7 1019965! YNYITAL IINO1OLăV A|89
16917 RI JUspsIse| | 10703dsuj NVOILNITYLYO NRIVWAIZS
ANAVSUNEWVAAN ANUALXA RIDUNOINIU ALVÎNVNIA ALDAOĂA WI14WI 40 AL VLINA 15 ILILSĂANI “AOTALDAIONd ÎN INIWIDVNVA INEWILIVăAOD
W VI 711918731] „INVOVAŢ99
W VI ENDE] XOdOAL NT TANUOD SIONVA|s9
€S9Li7 S__| Jouodasf Tir JU912J51 NAT LNDIYWA|P9
P89L 1 S__|_J0ă5ăns ar [EZIEII LAI80I ZLNIIOTI Y IANOI|E9
I89L17 S JUB)SISE] | 10759dsuy TAINVO IVHIA |E9
18917 SI no11g jo5 NILNY.LSNOD UVZV 119
“Să IS VUATD Al LDaLOd OAIE
2bsbes] | ] ! | S_[ iousds[ i ] J0jipne] | | i INVOVA[09
TOVENTESAI SP JEZIAV
73
(4
12 103MQ22N :10ypisu0-)
/
at A
/ pei ALNIGASAId
VI0Z/E91N DO ip (EJune
IILE pAtJ0d 1anjsod Je103-1N|
001
sI
Plinyisur jnapeo uip Linysod je7o-1N
Lai
[Ai
atjno9xa ajenzoe.uoo NÎOUNI [E307-1N
3I39npui0ă
AenJoeIu02 Hjounz [e3091N|
€L
v9
31țno9x3 op aoqnd jouny [EJOy-1N
Lă
21809npu09 3p 9o14qnd nţouny jeșoș-N|
0
[i]
Pignd rreuoțiouni fipeuy [2107 IN
)
Z
HEAUIUUIAp [6307 INI
AMUESEA
9edn0
HnISOd 3p ipuinN/eriouna
Ei
eji[erdads 1o0joadsur
NILNY.ISNOD NVOI VOIIAS
8SE7Zb
J0u5dns!
EI
us1aja1
AAODRID NVISOI
LȚOLIZ
JOLIadns
107oadsul
TANOI YZNANUA!
OCOL IZ
alala|s
10149dns
=]
1079adsur
TANIISIID TANOI
STOLIȚ
Xonodns!
10J92dsuj
NIXOTA 1ATăavO NVIVD|
£OLLIT
noaiq şo$|
NIIOS NX0ISOI
"IODIU9YV N0ăra
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.