Pe scurtSe aprobă rectificarea bugetului local al municipiului Adjud pentru anul 2020, creșterea veniturilor la 105,7 milioane lei și a cheltuielilor la 109,9 milioane lei, prin redistribuiri între capitole și subcapitole. Se modifică în detaliu bugetul pe capitole, astfel încât partea de funcționare să primească 33,1 milioane lei iar partea de dezvoltare 19,8 milioane lei, iar fondurile suplimentare provin din finanțări de la bugetul local după hotărârile guvernamentale. Pentru locuitori, înseamnă că anumite proiecte de investiții locale (dacă sunt incluse în lista de investiții) și cheltuielile curente pot primi mai mulți bani, iar termenele și zonele afectate vor depinde de lucrările specifice din lista de investiții atașată hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
PRIMARIA MUNICIPIULUI ADJUD
HOTĂRÂREA NR. (+?
DIN 38 DECEMBRIE 2020
privind rectificarea bugetului local al Unităţii Administrativ — Teritoriale
Municipiul Adjud și a Listei de investiții cu finanţare de la bugetul local
pentru anul 2020
Consiliul local al municipiului Adjud, judeţul Vrancea întrunit în şedinţă extraordinară :
Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Adjud care a iniţiat
proiectul de hotărâre şi în urma studierii Raportului Direcţiei economice din aparatul propriu
al primarului cu privire la proiectul rectificării bugetului local al Unităţii Administrativ —
Teritoriale Municipiul Adjud și a Listei de investiţii cu finanțare de la bugetul local pentru
anul 2020;
Văzând avizul Comisiei pentru activităţi economico — financiare și administrarea serviciilor
publice furnizate a Consiliului Local al Municipiului Adjud ;
Având în vedere Hotărârea de Guvern nr.1.1000/2020 privind suplimentarea sumelor alocate
din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 pentru finanţarea cheltuielilor de
funcționare ;
Având în vedere dispoziţiile art.19, art.45 şi art.46 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi Legea nr. 5 din 06
ianuarie 2020 privind bugetul de stat pe anul 2020, publicată în Monitorul Oficial
nr.2/06.01.2020 ;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 52 / 2003 privind transparenţa decizională în
administraţia publică ;
În temeiul prevederilor art. 129, alin.(2), lit.b şi alin.4.,lit.a), art.139, alin.(3), lit.a, art.243,
alin.(l), lit.a din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/ 2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare ;
HOTĂRĂȘTE :
ART.1 . Se aprobă rectificarea bugetului general al Unităţii Aministrativ —Teritoriale
Municipiul Adjud, pentru anul 2020, care însumează la partea de venituri 105.704,52 mii lei
şi la partea de cheltuieli 109.854,02 mii lei, aşa cum este structurat în anexa nr.] la prezenta
hotărâre .
ART.2. Se aprobă rectificarea bugetului local detaliat la venituri pe capitole şi
subcapitole Municipiul Adjud, pentru anul 2020, care însumează 52.968,76 mii lei, din care
pentru secţiunea de funcționare 33.124,80 mii lei şi pentru secţiunea de dezvoltare 19.843,96
mii lei, aşa cum este structurat în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre .
ART. 3. Se aprobă rectificarea bugetului local detaliat la cheltuieli pe capitole,
subcapitole şi paragrafe al municipiului Adjud pentru anul 2020, care însumează 54.399,76
mii lei, din care pentru secţiunea de funcţionare 33.124,80 mii lei şi pentru secţiunea de
dezvoltare 21.274,96 mii lei, aşa cum este structurat în anexa nr.3 la prezenta hotărâre .
ART. 4 . Se aprobă rectificarea listei de investiţii cu finanţare de la bugetul local al
municipiului Adjud, pentru anul 2020, în suma de 20.432,18 mii lei, aşa cum este prevăzută
în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.
ART. 5. Anexele nr. | - 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre .
ART. 6. Prezenta hotărâre se va publica şi comunica conform dispoziţiilor legale .
ART. 7. Primarul municipiului Adjud precum şi serviciile de specialitate din aparatul
propriu al primarului vor aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ , CONTRASEMNEAZĂ ,
Consilier Secretar general al (municipiului Adjud
Gherghe Nicoleta ir. Sibisan Andra-lGenoveva
Ţ eui3ed
caz 7I 95 | dal N'TIR ei VIN VXINV
2101301L431-ALLVAASININOV IiLYLINN 1V 1VăaNa9 139n8
00'6co'zz 00'6£0'zz 00'S6'+z 00'p6 ZZ
P'SLi'ui Sil 00'04 00'0 P'SOL'LL [EA jeys ap inyeBnq ei ep ijuonans
yb'psL'£e Pb SL'ee 00'SG6' 17 000 Py'66L'Li 02 (+0 p2) ujuenans
00 00“0 00'0 00'0 6L aepueuj junțje/adQ|
Sv'Y69 St'p69 00'0 S'P69 E 1euded up UNuusA|
£z'w8i'4z CL PLZ [737797 00'2p4 701997 Zi 9|29S18uU UNUSA|
so'0 S0'0 00'0 S0'0 E Seo; XE) 15 SWZOdUUI 3!
00'+sy"+ ci a 00'0 4 ete ET) WewAnoe ap eaeinsejsep ad nes|
00'iSP' 00'sv+ pn eoezuojne '1ojununq eaiezijqn ad exe.
0£'0 0£'0 00'0 0£'0 pt 251și58ds [idimuas ad axe |
00'0 00'0 e. MOIAJ8S IS unung ad ajeaua6 exe] js ejzodiu! aj
500 00'0 MOIAIBS | CRETEI IIS auzi TI
0S'SP9'44 0S'st9'L 00'0 0S'SP9'Li EI VAL UIp 3Ieolejap aun$
08'p60'SL 08 'P60'SI 000 08'V60'si DI (Spa ei Zu-p4)_nowuos 1S unung ad axe) |$ ajizoduul
92'880'9 94'880'9 000 92'880'9 9. 3jeyăuidoid 5d 5XE) 15 Bjizodiul
00'0 000 00'0 00'0 60 teudeo uip un6nseo 1s uyoid “ue ad ajizoduu! au!
00'6L0'z+ 00'640:zL 00'0 00'6L0'ZL 80 usA 8d jnyzoduul up ayedieyap auns 15 209
00's 00's 00“0 00's 20 (, reuosad jnyuouuujed up aserjiqouui
sopjeysudoud |niajsue uip ajunuuaA ad jnizoduuj
00'pzo'z4 “on « “von: 90 “8189 Up * (80'Pi +7/0'P1) 80izij sueosied
00'yzo'zi 000 90 vz0 2! ej 3p jeudeo uip unuseo |$ pjoid 'puaa ad jzodiuj
00“0 00'0 00'0 90'0 So jyoud ad jizoduuj
'00'0 4, . « vo :eeo up 'eopun[ aueosiad
00'0 00'0 000 e! ap jeudeo up unnseo 1$ jijoid 'uea ad jzoduuj
L9'202'8£ 19'202'4€ 200 19' 20786 £o (94+1.4+01+60+90+0'P2)_ 8128 unyiuaA|
ve 'zee'ps pe'z6e"vs D93:)703) 00294 £9'898'sc z0 (Z1+€0'p1)“ajueano unyueAl
ZS"p04'so0+ 7S*0£'s0L 9788618 |oo'zp4 94:896'78 o (ez+02+64+84+20P.) 1VLOL RINLINAA|
9-1=6 8 9+G+p+e++ sl 9 EI E £ E L [n] Y.
suqes auajul 3uJa)x9 42 esuns 32 esuns
le.aua6 (peos as) =INQUIEJ8U mdoid uinuuaA uip| mdosd unusa
ye6nq („526nq auuj IEOL auajxe te6aju! sejueuy eo, o Zipona Puga
1101 UNIojSUeIL J0juinpuoj souqnd „oninyysui IP90j Injeeng| POD
ia6ng soanynuunadiu; |nefna nțeâng
0Z0Z 1NNV ad
[i] :1e|nuuo-
QAFQV ININIdIOINNW 1V_1V901 1N1SNO9
VaONVăA :1nlaanr
7 EUIed
00'0 [ZI țeljenstunupe]
00'0 000 00'0 je ajaAţu ayaayrp au jesauaf Ja9eJe9 no januajsuea 1
00'0 000 00% +S 8/BJJOAZBp 8p 88unijoes
00'99 00:99 00:89 0s 8/euoljounj ap esunijses
00'99 00'99 000 0099 6 unynuinaduui |$ gouqnd eţioyep pulaţud ujoezueiL|
00'0 00:0 009 E BIBJJOAZBp 8p 8unijbaŞ!
00'00g 00008 00:008 IA 8/euojjounş ap esunjves
00'008 00'00e 290 00:008 [d are.aua5 32yqnd po1443s 33!
os'994 0s'99/ 0s'984 St aJe)joAzep ep eaunij)es
os“oci'o4 0s'0€L'04 0sos04 vb eBuoIjouny ep eaunij»es
00'z67'04 00'467:04 00:0 00:267-0 cp su.83xe juniţoe 1$ eonand ljemuoinv!
C 7
ZO vs8'604 Z0'ps8'60/ 974028 |00'zpa 91'66£'5 ad :2101dYV9 ad
0s'6pi'v- “app ay: ay 02 (Ezpr-Lo'P)
05 Ev os 2 00 4ev (4, (C)LIOIA3QA)1IN3039X3
00'0 00*0 0 9AJ8zaH]|
000 , . 6€e yuaino|
00'0 00'0 mnue uj ajeadnoai !$ ijuapadaud ue ui aenţo8Ja ela]
ob'zbz 0p'zpz 00'0 Ob'zpz EI 9UJ8U! IS 9UI9X9 8|pa49 3p Hesinque
000 00'0 00'0 00'0 ZE ayep10de uinynuunuduuj
0002 00'04 00'0 00'04 EI 1eoueujy junye/adO|
02'S8z'y4 04'S8z'pi 0S'8.6 00'0 02'29£€L EIĂ 8JEIOUBUI8U BAY!
Z8'+8 78'48Y 00'0s+ 00'0 Z8'Lee ve ainulau9 auy
0S'995:z 0S'998'z 000 0S'99s'z EI 2|8/50S EJUSISISV
L8'P60'02 So'zsz2+ ze ozoz
+8'P60'0Z 00%0 9/'4c84 -7LOZ Jeloueuy njnupeo ayua/8ye aqesinque.su
BuJ8yX8 WNpuoJ Uip a1ejueuiy no 8j9al01d
00'+zz 00'+zz 00'0 00'+zz Le UNIB/SUEA dU
00'0 00'0 00'0 00“0 00'0 0 39qnd 19nensiultupe aţi
00! 000 00'0 00'0 6z PAJ8Z8I 8P UNPuoj
00'0 00'0 00'0 000 sz juangnS
00'6s 00'6S 00! 00'6$ IA
[AITA 62'Z0y'+2 L/'924'8 00'2%9 8s'820'21 92
0s'0£'0s 0S'0£b'0s 00'ss9'ze 00'004 0S'S/9'24 sz jeuos.8d ap
za'266'z8 18'866'28 Les 00'4p 940240 vz (vepi &i SZpI) eyuaIno 1a!n)8u9)
'pse' . . . ez +9E+SE+Pz'pi -
70 7s8'60/ 20'38'60 92'102'%3 D024 92'66£pe (0p+8£+9£+S€+b7'P1) 1VLOL- NaINL13H9)
6ze9p'zi so'sz'z. ez OZ0Z-vL02Z JePueuy injnapeo ayuesaye ugjueuiyead
62'e9'24 00'0 p2'907's 15 ayenzdaja Joyijeid jnţuoo ui an e! ap auuuud ans
£ EUI3eq
00'0 00'0 v9 8J8)JOAZBp 8p eaunijoeş
00'0 00'0 <8 S/euorțouny sp esunijpe$
000 '00'0 000 00'9 ze e/6aoua 15 șitqgsnqui09|
00*0 000 060 [E] 8/BJJOAZBp 8p B8unijP9sS
00'0 00'0 08 a/euorfouny ap esunijoes
000 00:0 000 900 62 | gountu ap !S a]e!919u109 '99uouo9a aje18ue5 junrţovl
l00'0 00'0 00:0 8 9/eJJOAZep Sp eounijpoS
00'6ce'z 00'6££'z 00'6££'2 DI /euojjouny ap eaunyjves)
00'6ce'z 00'6££'z 200 00'6£ez 9 Ininipeuu e1ţoay0.d|
16'9es'e 16'9ec'€ 16'9es-e Ss 9/8JJOAZ3p 3p edunyjp9s
86'8s9's ae:aco-s 96:8595 EI) 9/euorjouny sp esunijoss
s6's6L'6 S6's6+'6 000 S6's6L'6 [7] goiqnd aezjoAzap 1$ 121A448s 'ețuln307
00'0 000 00'0 z 8/e)jOAzap ap e8unijoas!
0s'9c89 0s'9c8-9 os:9cs'9 [7] 8/euoljouny ap eaunijoeş
0s'9£8'9 los'9£a'9 00:0 0s'oz9 o, ejejo0s pjuașsise 15 ueunBisy!
9242" 9uzz2p Ozzy 69 9/BJjoAzap ap eaunijoas!
za'zya'e z0:2va-c 00:08 za'z01-$ 29 9/8uoljoun, ap eaunijoes
96'6.9'8 |, 23 24 1$ 91981992 “panzin:
86'6/9'8 00'08 86'6€s'8 IP simino)
S'ssz'ei svosz-e. sc'szv'eL 00:0 09:08 99 9JBJJOAZ8p 9p B8unijo9sS
12'950'7p 12*990zy 12'460Lp 009 00'szs s9 e/euoljounj ap eaunijoas
98 zue'ss 98'zve-se oz:z02"s 00'0 09'509 [a] ayeveues|
8z'0p0'6 87'070'6 00'9 S7:0p0'6 €9 9/BJJoAZap 8p esunijoas|
DEITEZI O0s“uz'e 00'499 0s'0ss2 79 9/euoijounj ep Bounijpes!
82'4S774 82'2S7'24 00'499 SL'0654L Li] uguuiețeAul
00'1oz 00'L0Z 00'i02 09 9/8JJOAZ3p 8p e8unjoa$
0s'ssp 0sssy 05'ssp 68 ereuoljouny ap esunijoeş
0s'9s9 0s*as9 000 0s'969 85 eleuoieu gțueanfis 18 eouand euipr0
00*0 00'0 00'0 23 8/8JJOAZ8p 8p B8unijoes
l00'0 00*0 00'0 9s! 3/euo/jounj ap esunjoes
00'0 00'0 000 000 ss eeedv
00'0 00'9 00:0 VS 9/8JjoAzap ap e8uniioas|
00'0 000 09:0 <s eueuoljounj ap e8unijes
7 eul3ed
eABA0U3$ - eaRtiv ueSq!Ş '.f
pnfpy inințdioțunui je jeoua5 1e381d90s îi 233102;N 3u6+2u9
* EZEBUUI8SE.J3Uu0D U3NISNOD
“9INIG3S 30 34NIQIS3Ud
Jezijenuao je.aua6 |naGnq undwoo ae ajsya6nq aaţurp auns ap ajunsajsuey nuosu! as (,,
Wuapadaud ju up Bjuesa eLUNN (+
Hu8pad81d Jojiue |njuapaoxe UIp JEueUIJ HOH8p |,
00:0 s6 eeuoljounj ep eaunipoe$|
00'0 Y6 94492044]
00'0 '00'0 <6 SJBJJOAZ8p 8p e8uniţoes
00'0 000 26 S/euorjpuny ap esunijpes
000 000 00:0 16 B9|U0U098 |ungde 31|
Space Sp'z2ye Spzae 06 9/EJJOAZ8p 8p B8un/jo9$!
00“0 00'0 090 68 ereuolrjouny ep esunițoes
Szzve spzzwe 000 s'zave [i Hngiodsue1|
00'0 000 18 8/eJjoAzap ap eaunyves|
00'0 00*0 98 8/BU0NdUN, 8p e8unJ98S
00'0 se BIEOŢEUGA |S EINUNII2SId “gINNoAlIs *gIn3in3u5V|
00'0 00'0 000
T eui3ed
z0'so (0s'z0'so po2) aoizy aueosuad ej ap jeuideo up uinpseo is you “puaa ad ayizoduu! auv|
10'00 (Zo'so po2) 1VLidV9 NIG IUN9ILSVI IS LI40ăid "LINGA ad ALIZOanI a11V "ev!
00'008'4 00'0081 SO'ZO'70 uesjapnr injnuisuoy erjizodsip e npuoz uip ayezeda aung
00'ez0'1 00'0 00'€zoL 0'ZO'PO| 3/e90| 10|8486nq eae.qijiuyo8 nquad uaa ad |nzoduul up ayeo/ejap aja00 uip aeoofe awung
00'96L'6 00'0 00'96+6 LO'ZO'PO VueA ad injizodtu! up eye9jeJap 8109
00'6.0'Z+ 00'0 00'6L0zI Z0'v0) (S0'Z0'P0+P0'Z0'Y0+L0'Z0'p0 po0) uusA ad injizoduu! up ayeojezap auuns 1s 3709
00'8 00'S 8L'z0'€0| |euos.8d jnjuouu ed uip 21e1qouu! 10țpeyaudoad jn1ajsue uip aunjuaA ad |njizoduul
x x 1Lv'Z0'€0 ioijand Jojueyou 15 „oyjeooAe |niueouo ad pzodiuj
00's 00's zo'e0 (ev'zo'co+zr'z0'co poo) musa ad uizodiuj
00'Pzo'zL Lt] 00'pz0zi 90'00 (Z0'P0+20'£20
po) A9IZIA INVOSHad VI 30 1ViidVO NI IUN9I1SVO IS “ii1Od “LINA 3d LIZOdWI 'Z'LV!
00'0 LO'ZO'L0 (, onuouooa ljuefe ej sp uyoud ed zoduul]
00'0 Z0'+0 (L0'Z0'L0 po2) yoad ad jizoduul
00'0 00'0 S0'00| (20:40 pP09) A9IGIINF INVOSHad VI 30 1VLidVO NIG IUN9ILSVO IS LI140ăd “LINGA ad LIZOdWI '+'Lv!
00'Pz0'zi 0 00'pzozI Y0'00| (20'00+90'00+S0:00 Po2) 1VLIdVO NIG IUNDILSVI IS 1140d “LINGA dd LIZOdWI "iv!
19'107'e£ 00'000'4 V9'202z£ £0'00 (14'00+04'00+60'00+F0'00 p02) 31VOSIA IUNLINIA 'V
€9'898'sc 00'000'1 €9'898pe 20'00 (7v'00+£0'00 p02) a1N3UNO MANLINIA "|
9/'vbg'22 s9'0£z €L'pi9zz Z0'8t (94'00+S4'00+Z0'4£-Z0'4+-20'00 P02) IRidOd RINLINIA|
9/'896'zS | sg'oez'L +L'8£71S 10'00 (Z0'8p+41'00+94'00+S1'00+20'00 P02) RINLINGA 1VLOL
OZ0z'z/'zv
3eo4noa. e6ng | (-:+)sjuenyui ISSV'UN'TOI'H'W49 [| 10)e9!pui po9 HOTIĂăOLVOIIONI Va3HIWNNăG
NY IYVAQA
12114
OZOZ'ZI'24/8S4"UN'"YO"H'W249 1VOIAIL934
OZOZ'LL'9Z/9ZL "AN" TO'H'W249 1VOI4iL934
OZOZ'60'2L/ZZL"AN'"T'I'H'W49 LVOi4iLD3U
0202'80'22/p6'UN"TI'H'W49 LVOIAlLdau
OZ0Z'20'0£/82"UN'TI'H'WNA9 iVOIAlLdau4
0Z0Z'90'SZ/0S'UN'T'9'H'N49 1V914IL9344
0Z07'S0'70/Ep'UN"TI'H'N49 LVOIAILDau
0ZOZ'P0'9L/S£'UN'TI'H'WNA49 LV9I2lL9344
0ZOZ'Z0:07/2V'UN'T'9'H'W-49 1VILINI LvaOăav
0Z0zZ 1NNV ad
A10LIdV98NS IS JN0LidV9 dd IUNLINEA VI LVI1V130 1V901 1n1a9na
oo" E] Dai Li zi! Au "TOHei ZUN VXaNYV
5,
aNFAv ININIdIDINNA 1Y 1V901 1NIUHSNOD
VaONVUA :1nlaanr
7 eui3eg
764644 00'0 61644 £L'00 (Z0'LE+Z0'0£ P029) 31VLalidOd NIG IUNLINIA 'L9
Z0'499'z 00'0 Z0'499z ZL'00 (%L'00+€L:00 po02) 21V9SI4aN IUNLINZA '9
s0'0 S0'0 08709, axe) 1s euzoduul siy]
s0'0 so0'0 zo'8i (0s'z0'8/ po) aie9Ss4 axe3 1s ajizodtuj 331|
S0'0 S0'0 LL'00 (Zo'8i po2) 31VOSIA AXVL IS ALIZOdWI aL1V '9v|
00'99 00'P9 0S'20'94 NEVAROE 3p 3/e/nsejsap ad nes Jojnung HJezipn eaezuoyne “Jonung eaiezijn ed exe) av
00'9£4 00'9£4 £OZ0'9, 31euoHoun; 2p iezioine !S 8)u30i| ap eo1e/9Q/fe NAuad 9yue) 15 axe
00'82y 00'8/% 20'20'2091 („ Sorpuini eueos.ad ap aynuyap podsuej ap aja9eolfiuu ad jizodiuj
00'€44 00€24 LO 20709 („ 99IzIy sueos.8d ap aynunap uodsueuj ap ajeoeolliuu ad jizodiui
00'/sz 00'4sz+ Z070'9 (ZO'Z0'Z0'94+L0'Z0'Z0'9, po2) jodsuen ap ejaveolliu ad izoduul
00'/sh'i 00'/Ski z0'9 (0s'z0'94+€0'20'94+20'70'94
pP09) IM2MANde 3p eaeinsejsap ad nes 1ojinunq Muiezin eaiezuoşne “ojunung esiezyn ad axe.|
0S'z0'sL 991l09ds H014J8s 8d axe] av!
0£'0 0£'0 LO'zo's+ ajoveyveds ad zoduuj
0£'0 0£'0 70'S4 (0S'Z0'84+L0'Z0'SL po9) aoijoeds poimuas ad axe]
107024 a.ajayouy exe1]
00'0 00'0 zo'z, (Z0'Z0'zL po9) 1o1uas js unung ad ajessusG exe) js suzoduu! aiiv!
00'4zz 00'0 00'.zz 60'Z0'14 YE)pa108 |EUOISOJU0O
nes „ejnoied injnueueyeAui eoJeyueui nquad gyefnepe ea/eojeA 9d exe] uip 3eojejap auns
00's6Y'6 00'000'+ 00's6v8 90'Z0'1| a|ed0| J0/8ye6nq eere.giiyo9 npued gyengpe ea/eojeA ed exe) Ulp eJeo|eyap euin$
SO'Z0'4L tntunip npuad gye6nepe eaeojeA 8d exe] up ajeojeyap auuns
0S'/76'€ 00'0 08'/z6€ ZO'z0'LL Sainong inimdioiunp IS J0|a1e0pas "4 iountu 'ojsSe.o '10jaunuu09
IN|8ALU E] Sjezije.juaosap 10| [949 eeejueul nmued gyefnepe eseojeA ad exe) ulp ajeojeyap auns
VOZ0'+4 ojațapni
|N]BAU €j SezijejjusoSsap 10|9114J9y9 ealejueuu njuad pefnepe e8ieOjeA 9d EXE) Up aIeojejap auns
0S'Ev9'e4 00'000'4 0S'eozi o (60:Z0'44+90'Z0'L4+G0'20'44+20'20'LL+LO'ZO'LL PO2) VAL uip ajeoiejap auins|
08'60'Si 00'000'1 08'P60P+ 0L'00 (Z0'94+Z0'SL+Z0'ZV+Z0'LL P09)_ HODIAUIS IS IUNNNA d AXVL IS ALIZOdWI PV
00'0 00'0 09:20:20 ayeyeiudoud ad axe) IS ayizodiu! ay
00'Ppl 00'%bL £0'z0'20 NIQUU BP 2XE) 8)je 1S niqiug ap aeroipn| axe
00'ps€ 00'pse £0'Z0'2020 („_ueiMAenxe uip |nua.8) 9d |nizodiul
00'89 00'/89 20202020 („ 89punf aueosied e| ap 489) ad exe) !s „zodiuj
00'sz9 00'sz9 10'Z0'20'70| („ adizy aueos.ad ej ap unua.a) ad yzodul
00'999'1 00'9994 20 20:20 (E0'Z0'Z0'20+20'20'20'20+40'Z0'Z0'20 P09) ui) ad exe) IS jiZOduu|
00'026'z 00'0/62 Z0'10'20'20 („ Soipunf aueosiad ej ep iipejo ad exe) is jizodiul
94'80£'4 9/'80£, L0'L0'Z0'20 („ 20izij aueosuad ej ap iulpelo 8d jizoduul
948127 94'842% L0'Z0'20 (Z0'L0'20'20+L0'40'70'20 Po9) iuipelo ed exe) is jizodiuj
94'880'9 94'8809 20:20 (0S'Z0'20+£0'20'40+Z0'20'20+40'Z0'20 po9) ayeyaludoud ad axe |s ayzodiuj
91'880'9 948809 60'00 (Zo'20 po2) aiVLalUdOăd dd IXVL IS 3LIZOdWI '€v|
20'20'90 - MOBMUE |ue S)ueySoRy - mejes ed inyizoduul uip ayeolejap 2109]
7Z0'90 - HOHB3UE WUE 2jue)Ss9Ri - 1V LOL - HUVIVS d LIZOdWI 'ZV|
08'Z0's0 Jeudeo uip un6yseo 's jyoud 'yuoA 8d ayizoduul ajiv |
€ eui3ed
084 00'0 08'p4 LO'ZO'z€ ugzVOsuods 15 nieuog]
084 00'0 08'/ Z0'4£ (0S'Z0'2£+W0'Z0'2£+£0'20'4£+40'Z0'4£ P09) alipuaAgns jedap alele '81eșunioA Lini8jsue. |
00'9z9 00'929 0S'Z0'9£ UNIUBA BV
00'se 00'se vL'20'9€| E)j!S 81e)n9ex8 ap injnsad0.d jnsind ui 8y2nţ98J8 10|1J91nyj8u2 ea/e/8dnoai uip inuusA
000 LL 'Z0'9€| ae/ednoa. jes ap a/eoynțe up unyusA
00'0 10'Z0'9€ XJ J0|89e0|]iuu ea+eznJotue Uip SuuesJeA
00'0 90'z0'9€ ajerads sxel
00'0 SO'Z0'9€| B9qnd Jolinnypsu! 9mewjiqiuodsip nes/s ajinuuaA ulp BunuesieA
0€'4 06 LO'Z0'9€ 9ADuNxe |aljdosaJd eeJexjde Uip uNIuaA!
0€'799 0£'299 Z0'9€ (0S'Z0'9£+f/'Z0'9£+1,4'20'9£+80'Z0'9£+10'20'9£+90'20'9£+G0'Z0'9£+L0'Z0'9£ P02) LINMusA 8S18A1
00'0 00'0 0S'z0'se UEOSIJuoo IS pejjeuad 'zuaue aj!
00'0 <O'zo'se ue MAjod ea/eosIuoo
00'0 Z0'20's€! 9XE) IS B)ZOdLUI 3p Ioneej99p e aaiziul no ea.aundap nes eeaundapau NAuad pe|euad
00'069 00'069 LO'Zo's€ ale6aj Jojinizodsip vAmod ajeode jungoues ae 1S izuaue Up uNuueA
00'069 00'069 70'sc (0S'Z0'SE+€0'ZO'SE el LO'Z0'SE po9) iieosiuoo is peujeuad “izuatuy
00'0 0S'Z0'P€| SSHuJ8d e18QIj8 “9AneSiultupe exe) ui BA 8)y!
00'0 00'0 20'70'p€ niqQiuţ ep aenipnfeaxa axe
00'0 00'0 Z0'e| (0sS'ZO'pe+Z0'Z0've po9) esiuiad ueaqyja 'aAeJISiuiuupe axe) uip linuaA|
00'0 0s'z0'ce| BEJANOE Je !S HOIAu8s 8p ueysaJd uip ISA 9]ly
00'0 8z'z0'ce n5edsap :s meynduu “eyedapni ap J0[|j811|8y9 eaJeJ8dn981 Ulp UNusA
00'0 17'20'€€ eje:0os aljoaoud ap apienun ui ojidoo eeieulțauj nmuad ojțuued e geunj ejjnquțuog
00'0 vz'z0'c€| e.nujnoufe !S je psepeo pejiAoe ulp oxeL
00 Zu'zo'ee 1el00s 1oynfe ap iojoumued eje a1eio/yauaq sojaueosied ennginuo)
00'0 0OL'z0'ee 85819 ui Jojidoo eaounanuj n.quad ije6a| Jopioyeugsns nes Jojpuljed epnquo9
00'9£ 00'9€ 80'z0'£€ 9S 8p 1J8JS94d Ulp NuUBA
00'9€ 00'9£ zo'£€ (0S'Z0'CE+87'20'£6+10'20'£E+p7 20 8€+7L'20'££+0L 70 2618020 £€
P09)_HRMANDE je IS 11914485 ap Hie3saud up un)iuaA|
0v'E9b'L 00'0 OL'E9'4 YL'00 (70'2€+70'96+20'SE+20'yE+Z0'££ po5) IDIAUIS IS IUNNNE 30 RIVZNVA 'Z9
00'SI 00'sI €Oz0'Le IZUegop Uip nuiusA 3uiV]
00's4 00'si Z0'vE| (€O'zo'L£ po) 1zueqop uip iinuuaA
0s'Z0'0£| 9e]81JdOud uip NIUBA 33|!
20'80'70'0€ 10e/d ge ej ap apuapiA!p ull unuusA]
80'20'0€ ( Z0'80'20'0€ po9 ) 3puspiA!p Ulp INMUueA
Z6'78/'| 00'0 Z6'08/4 S0'z0'0€ HBHIUOU! 1S IUNIS89U0O UIP INUUBA
L0'Z0'0€ ajeuoițeu Jojirueduuoo 1$ 1ojjjeyardos 'euiouoine J0|i6a1 je 38u jN344o1d uip ayuiuueseA|
262844 00'0 76784 Z0'0€ (0S'Z0'0€+80'Z0'0£+80'Z0'0£+L0'Z0'0£ po9) ayesaudoud up uinuuaA|
p euiâeg
L0'60'20 2 yesejo |e50| se8]ul ap Jojlinuunup|
eoIeyjeyse nes/$ eaieziuapouu 'eaeyqeai 'eaungard pulaud injnwei6odans eaiejueul-j
60'20'Zi (E0'60'Z0'Zp+20'60'20'2b+10'60:Z0'Zy
pP99) „018yes e ede no aieyuauie IS ajeunuuoo Jojintunup e eunpaid ap injniue.Boud essețueui
10'Z0'2v[ CăVdvS 10/3)08101d ajuaraje syejjiqezaj ap 10ipnis esiejueulj
90'Z0'2y| !0u sțuinaoj ap ajeueAo ap 1ojuițonujsuo9 ajeuysap ajoauuied uj efeuauue J0A as ee IZENS
S0'Z0'2yl uisiueqin 8p eyustuejna 1S unue|d
YO'ZO'Zi| |290| se/oju! ap unuodoiavl
€0'Z0'2vl BuJ8)xe unynuunidiui Uip jen2d ayeyueuI; IRNSOAUj
LO'ZO'Zil 919iJ0u48] 9p 804498] 1$ aoiuuaj Jo[eje.uao eeeziBojouussy
00'Z4y 00'Z4y 64:00) (0Z'Z0'Zy Ei ZL'Z0'2y+0L'20'2p+60'Z0'Z+10'Z0'ZV El CO'ZO'Z+L0'ZO'Zy po2)
PW'Sov'L+ 00'0 vb'SoL'iL Z0'2+| (07'00+6L+'00 po9) es ap inșe6nq ej ap uiuaaqnş
00'0 PW'66/'LL 81'00 (ZO'£b+Z0'Zv po9)_ a9Nand I3IlVĂLSININOV IV 313AIN aL 1V VI 30 iiiNaAaNS
YP'66L'Li 00'0 V'66L'LL 2v'00 (8100 po9) NÎN3AGNS "Al
0S'Z0'0Y 8)2p109e INyNUUNIĂIUI JO)/E E/eSiNqUIEI UIp gseduj
pL'70'0b B/8)JOAZ8ap!
€L'70'0P (4421E)J0AZap 3p Muniţdas
ae ese ap aesoduua Jojrnjof eauedose njuad juap3584d injnue jnyuapaoxa up auin$
vL'70'0P (+x24eu0/ţoung ap munţoas
aje psea ap aieroduia] Jojțanjob eauadose napuad juapadard jnjnue jnzuapaaxa uip ans
0L'Z0'0t (na ININYEIS 21810224) UIP 2JeJ0duu9; |inynuunidiuţ
10'Z0'0p soipuin! '$ eoizy sueos.ad ej ap J0|ejipaD0.0u esiesinquuei uip Hgseouj
90'20'0% idod țunyugA uip je.6eţu! syețueui ijejiAgoe Joun e nes jed0|
se8]u! ap aoijgnd noiuas 1$ ujnyjsui joun eaejuiijul npuad „ojunynuunduuj eeesinguue. uip ueseduj
00'0 00'0 Z0'0Y (0S'Z0'0y+pL'20'0+EL'Z0'0p+iL'Z0'0+0L'Z0'0W+10'20'0V+90'Z0'0Y po2)
00'0 00'0 94'00 (Zo'0b Po2)_ 2UVIONVNIA INNILVIadO ii
00'0 04 '20'6€| Buind0j ap ionisuoo njuad ajervads ayzodaq
09'889 S9'0£z S6'/Sb 10'70'6€ B|2lJ0y48)
00'0 00'0 vO'z0'6€ 918ZeAud U!p UNuaA!
s8's 00'0 s8's £O'ZO'6€ ININES B|uNPUo UIp 8inJjSu09 J0j8)UIN90| BIZZUEA Uip |NuaA
00'0 00'0 LO'Z0'6€| B9qnd JOlinnţsu ae |inunq J0un 28JE94IJOJEA Uip LNHusA|
Sb'69 S9'0£z 08'€9% 20'6£ (04 '20'66+10'20'6£+P0'20'6£+€0'Z0'6£+L0'20'6£ po2 ) ununa J0Un ESIEOIILIOIEA Up HINuaA|
St'Y69 S9'0£z 08'c9 SL'00) (zo'6£ po02)_ 1VLidV9 NIO RINLINBA i
00'0 0S'20'ZE| BIBUNIOA NJ8jsue. av]
0s'/€9'€ 00'0 0s'/69€ V0'20'7€ Seuoiţouny ap eaunijoas Up aultueSIgA|
0s'/c9'€ 00'0 0S'/E9€ £O'z04€ (Snuiuu
jnutuas 19) Jedo| injma$ng e s:eyoazep 3p liunioas eaiețueuij nud sieuoițou
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.