HCL 175/2020 Adjud adoptată

Aprobarea unui ajutor de urgență

Pe scurt

Consiliul Local Adjud aprobă acordarea unui ajutor de urgență în valoare de 5000 lei familiei aflate într-o situație deosebită cauzată de decesul soției, în condiția ca defuncta să fi fost testată pozitiv cu COVID-19, iar plata să fie făcută de Direcția de Asistență Socială Adjud. Ajutorul se implementează de către Direcția de Asistență Socială Adjud, iar hotărârea va fi comunicată Prefecturii Vrancea pentru verificare și altor părți interesate. Pentru locuitori înseamnă o sumă de bani de sprijin rapid în caz de tragedie, cu condiții specifice legate de infectarea cu COVID-19.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă plata unui ajutor de urgenţă în cuantum de 5000 lei familiei , aflată într-o situaţie deosebită cauzată de decesul soției „ imediat după nașterea unui copil, în situaţia în care defuncta a fost depistată pozitiv cu noul COVID-19

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Asistență socială și locuințe” în Adjud

Denumire
Hotărârea nr. 175 din 2020 a Consiliului Local Adjud
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea unui ajutor de urgență
Emitent
Consiliul Local Adjud
Număr
175 / 2020
Localitate
Adjud, județul Vrancea
Stare
adoptată
Teme
Asistență socială și locuințe

Documente

Text

O ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ADJUD HOTĂRÂREA NR. /Î5 din 17 decembrie 2020 privind aprobarea unui ajutor de urgență Consiliul Local al municipiului Adjud, întrunit în şedinţă la convocarea Primarului municipiului Adjud: -Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Adjud - iniţiatorul proiectului de hotărâre - cu privire la necesitatea aprobării unui ajutor de urgență familiei defunctei precum şi Raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială Adjud; -Ținând cont de Hotărârea Consiliului Local al municipiului Adjud nr. 69 din 24 mai 2018 privind înființarea Direcţiei de Asistenţă Socială Adjud şi de Hotărârea Consiliului Local al municipiului Adjud nr.73 din 25 mai 2017 privind stabilirea categoriilor de ajutoare care se pot acorda pentru familiile şi persoanele care se află în situaţii de necesitate sau alte Situaţii deosebite, a criteriilor şi a metodologiei de acordare a ajutoarelor de urgență şi a prestaţiilor financiare excepţionale; -Luând act de avizul favorabil al Comisiei pentru activităţi economico-financiare, și administrarea serviciilor publice furnizate; -În conformitate cu prevederile art.28 alin. 2 din Legea nr. 416/ 18.07.2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 41,42,43 din Normele metodologice din 19 ianuarie 201,de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin HG nr. 50/2011; - Văzând prevederile art.7 din Legea nr. 52 din 21.01.2003 privind transparența decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -În baza art.129 alin.(2) lit.d) şi alin.(7) lit.b), art.139 alin.(1), art.243 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență nr.57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă plata unui ajutor de urgenţă în cuantum de 5000 lei familiei , aflată într-o situaţie deosebită cauzată de decesul soției „ imediat după nașterea unui copil, în situaţia în care defuncta a fost depistată pozitiv cu noul COVID-19. Art.2. Punerea în aplicare a prevederilor hotărârii se va face de către Direcţia de Asistenţă Socială Adjud. Art.3. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea pentru controlul de legalitate, Direcţiei de Asistenţă Socială Adjud, precum și părţilor interesate, prin grija Serviciului administraţie publică locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, _ams= CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar genezal 1, Ing. Nicoleta Gherghe Jr. Andra-Genovevi Sfhican

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.adjud.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala