HCL 41/2018 Zalău adoptată

Hotărârea nr. 41 (PDF)

Denumire
Hotărârea nr. 41 din 2018 a Consiliului Local Zalău
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
41 / 2018
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local decide să treacă din domeniul public în domeniul privat ale unor bunuri ale Municipiului Zalău aflate în valoare totală de 23.492,76 lei, prin scopul scoaterii din funcțiune, valorificării și, dacă e cazul, casării, în cadrul unui contract de delegare din 2010. Bunurile vor rămâne în evidența DGADP Zalău până la casarea efectivă, adică până când acestea vor fi scăzute din gestiune. Practic, locuitorii vor vedea eventuale verificări, vânzări sau casări ale acestor active, fără impact imediat asupra lor, dar cu posibilitatea de recuperare a valorilor prin valorificare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj Telefon: (40)/260/610550 Fax. (40)/260/661869 http://wrww.zalausj.ro e-mail: primaria(Qzalausj.ro ROM NIA 1918-2018 MAI ÎMPREUNĂ mi. Netm Îe Certiicst RO-3415 pentu Sistem de Mansgement a! Caftătii o i Conform /SO 9001:2008 HOTĂRÂREA NR. 41 din 15 februarie 2018 privind trecerea din domeniul public al Municipiului Zalău în domeniul privat al Municipiului Zalău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării și, după caz, casării bunurilor propuse la casare cu ocazia inventarierii anuale a patrimoniului public și privat al Municipiului Zalău pe anul 2017 Consiliul local al municipiului Zalău; Văzând Referatul comun al Direţiei Economice şi Direcţiei Patrimoniu nr.7555/02.02.2018; Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului local ; Având în vedere OG nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unitaţilor administrativ- teritoriale; Procesul verbal nr.74186 din 20.11.2017 încheiat cu ocazia inventarierii anuale a patrimoniului public şi privat al municipiului Zalău pe anul 2017, Procesul verbal nr.12723 din 06.10.2017 şi Nota de constatare nr.63379 din 05.10.2017, referitor la constatarea pagubelor de la Castrul Roman Porolissum; Procesul verbal de inventar nr.6969 din 13.11.2017, întocmit de comisia centrală de inventar a DGADP Zalău; Luând în considerare prevederile art.3 alin (4) şi art.10 alin (2) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând dispoziţiile art. 36, alin.2, lit.c, art. 45 alin. 3 şi art.11$, alin.], lit.b din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările ulterioare; HOTĂRAȘTE: Art.1.Trecerea din domeniul public al Municipiului Zalău în domeniul privat al Municipiului Zalău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi, după caz, casării bunurilor ce fac obiectul contractului de delegare nr. 36254 din 10.08.2010 încheiat cu DGADP Zalău, în valoare totală de 23.492.76 lei, identificate în Anexa nr. 1 (Anexa nr. 8 la Procesul Verbal de inventar nr.74186/20.11.2017 ) parte integrantă din prezenta hotărâre. Bunurile rămân în evidenţa şi gestionarea DGADP Zalău pâna la casarea efectivă a acestora. Art.2. Trecerea din domeniul public al Municipiului Zalău în domeniul privat al Municipiului Zalău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi, după caz, casării bunurilor ce fac obiectul contractului de delegare nr. 36269 din 10.08.2010 încheiat cu SC Citadin Zalău SRL, astfel: -în valoare de 4.956,83 Lei, identificate în Anexa nr. 2 (Anexa nr.13 la Procesul Verbal de inventar nr.74186/20.11.2017) parte integrantă din prezenta hotărâre. -în valoare de 5.000,00 Lei, identificate în Anexa nr. 3 (Anexa nr.14 la Procesul Verbal de inventar nr.74186/20.11.2017) parte integrantă din prezenta hotărâre. Bunurile rămân în evidenţa și gestionarea SC Citadin Zalău SRL pâna la casarea efectivă a acestora. Art.3.Trecerea din domeniul public al Municipiului Zalău în domeniul privat al Municipiului Zalău în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi, după caz, casării bunurilor ce fac obiectul contractului de delegare de gestiune din 16.05.2006, încheiat cu Compania de Apă Someş SA Cluj-Napoca prin Asociaţia Regională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someş Tisa în calitate de autoritate delegantă, în valoare de 56.592.27 lei, identificate în Anexa nr. 4 (Anexa nr. 19 la Procesul Verbal de inventar nr. 74186/20.11.2017) parte integrantă din prezenta hotărâre. Bunurile rămân în evidenţa şi gestionarea Companiei de Apă Someş SA pâna la casarea efectivă a acestora. Art.4. Trecerea din domeniul public al Municipiului Zalău în domeniul privat al Municipiului Zalău în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi, după caz, casării bunurilor date în gestionarea și administrarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECODES Sălaj, în valoare de 26.555,36 lei identificate în Anexa nr. 5 (Anexa nr.30 la Procesul Verbal de inventar nr. 74186/20.1 1.2017), reprezentând eurocontainere scoase din uz, bunuri ce nu pot fi valorificate, se propune scoaterea lor din evidențele patrimoniale. Bunurile vor fi retrase din evidenţa şi gestionarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECODES Sălaj prin modificarea listei bunurilor de retur proprietatea publică/privată a Municipiului Zalău, respectiv anexa nr. 4 la contractul de delegare nr. 479 din 07.12.2016, prin Proces Verbal de predare-primire. Art.5. Trecerea din domeniul public al Municipiului Zalău în domeniul privat al Municipiului Zalău în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi, după caz, casării bunurilor ce fac obiectul contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului de iluminat public încheiat cu Asocierea SC Neon Lighting SRL Cluj-Napoca şi SC Citadin Zalău SRL, astfel: - în valoare de 20.000,00 lei identificate în Anexa nr. 6 (Anexa nr.31 la Procesul Verbal de inventar nr. 74186/20.1 1.2017) parte integrantă din prezenta hotărâre. - în valoare de 13.203,05 lei identificate în Anexa nr. 7 (Anexa nr.32 la Procesul Verbal de inventar nr. 74186/20.11.2017) parte integrantă din prezenta hotărâre. Bunurile rămân în evidenţa şi gestionarea Asocierii SC Neon Lighting SRL Cluj-Napoca și SC Citadin Zalău SRL pâna la casarea efectivă a acestora. Art.6. Trecerea din domeniul public al Municipiului Zalău în domeniul privat al Municipiului Zalău în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi, după caz, casării bunurilor ce fac obiectul Protocolului de administrare nr. 27797 din 12.09.2002 încheiat cu Liceul Tehnologic V. Gelu și Protocolului de administrare nr. 277817 din 12.09.2002 încheiat cu Grădiniţa cu program normal nr.13 Ortelec, în valoare totală de 2.204,39 lei, identificate în Anexa nr. 8 (Anexa nr.33 la Procesul Verbal de inventar nr. 74186/20.1 1.2017) parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.7. Scoaterea din funcţiune, valorificarea şi după caz casarea unor mijloace fixe, precum şi declasarea obiectelor de inventar şi materialelor aparținând domeniului privat al Municipiului Zalău şi ale unităţilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Zalău în valoare totală de 1.654.418,65 lei, identificate în Anexa nr.9 - Centralizatorul propunerilor de casare ( Anexele 10-28 la procesul verbal de inventar nr.74186/20.11.2017) -parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.8. Casarea şi valorificarea bunurilor din domeniul privat al Municipiului Zalău se va face de către comisia permanentă de casare şi valorificare numită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Zalău nr.1529 din 04.08.2017 iar pentru casarea și valorificarea bunurilor de la unităţile subordonate, în baza art.4 al Dispoziţiei Primarului Municipiului Zalău nr. 1529 din 04.08.2017, se împuternicesc conducătorii unităţilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Zalău, să numească comisiile de casare şi valorificare. Art.9. Comisiile de casare şi valorificare desemnate răspund de modul în care mijloacele fixe sunt scoase din funcţiune, casate şi după caz, valorificate potrivit reglementărilor legale în vigoare. Sumele obţinute din valorificare se fac venit la bugetul local şi se virează în contul RO25TREZ56121390201xxxxx deschis la Trezoreria Municipiului Zalău, cod fiscal 4291786. Art.10. Documentele aferente casării şi valorificării bunurilor rezultate vor fi comunicate Primăriei Municipiului Zalău -Direcţia Patrimoniu, până cel târziu la data de 30.05.2017. Art.11. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Patrimoniu și Direcţia Economică. Art.12. Prezenta hotărâre se comunică cu: -Instituţia Prefectului Sălaj; -Primarul municipiului Zalău; -Direcţia administraţie publică locală, Direcţia Patrimoniu, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică; -D.G.A.D.P, SC. Citadin Zalău S.R.L., SC Neon Lighting SRL Cluj-Napoca, - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECODES Sălaj, - Asociaţia Regională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someş Tisa. e PREŞEDINTE EDINȚĂ TA CONTRASEMNEAZĂ, Balajel febdor [LI ASE SECRETAR, Potroviţă Stelian D= DAPL/BALA/PF SEX Mijloace fixe propuse la casare de subcomisia de inventariere DGADP Anexa 8 la PV de inventar 74186/20.11.2017 Anexa nr. 1 Data punerii în Durata Nr.crt. | Nr.inv. Denumire U.M. |Cantit.| __ Valoare Inv.|__funcţiune Ciasificare|__ functionare Observatii nu mai corespund normativelor, vechi, Balansoar dublu-Locuri de degradate, rupte si nu 1 15132 |joacă-D-Va Nord |. Nechita | Buc. | __1 702,10 14.11.2013 3.1.6 9% luni|prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Groapa de nisip-Locuri de : degradate, rupte si nu 2 15130 |joacă-D-Va Nord |. Nechita __| Buc. | __1 533,85 14.11.2013 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Leagăn dublu-Locuri de degradate, rupte si nu 3 15131 |joacă-D-Va Nord |. Nechita Buc. 1 666,40 14.11.2013 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Tobogan drept-Locuri de degradate, rupte si nu 4 11957 |joacă-D-Va Nord |. Nechita Buc. pă 676,95 30.12.2007 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Scară dublă-Locuri de joacă- degradate, rupte si nu 5 15155 |Pietris bl. P39 Buc. |__1 245,78 14.11.2013 3.1.6 96 luni| prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Balansoar dublu-Locuri de degradate, rupte si nu 6 15140 |joacă-Peco-Inserco Buc.| 1 547,40 14.11.2013 3.1.6 9% luni|prezinta siguranta Data punerii în Durata Nr.crt. | Nr.inv. Denumire U.M. |Cantit. Valoare Inv.| funcţiune Clasificare| functionare Observatii nu mai corespund normativelor, vechi, Ansamblu tobogan-Locuri degradate, rupte si nu 7 15120 |de joacă-Porolissum bl. S34 |Buc.| 1 407,50 14.11.2013 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Balansoar simplu-Locuri de degradate, rupte si nu 8 15118 |joacă-Porolissum bl. S34 Buc.| 1 547,40 14.11.2013 3.1.6 96 luni| prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Bară de exerciţii-Locuri de degradate, rupte si nu 9 15119 |joacă-Porolissum bl. S34 Buc. 1 1.115,18 14.11.2013 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Balansoar dublu-Locuri de degradate, rupte si nu 10__| 15117 |joacă-Citadela Bradet Buc.|__1 702,10 14.11.2013 3.1.6 96 luni| prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Groapa de nisip-Locuri de degradate, rupte si nu 11 15115 |joacă-Citadela Bradet Buc.| 1 533,85 14.11.2013 3.1.6 96 luni] prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Leagăn dublu-Locuri de degradate, rupte si nu 12 15116 |joacă-Citadela Bradet Buc. «| 666,40 14.11.2013 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Tobogan drept-Locuri de degradate, rupte si nu 13 11958 |joacă-Citadela Bradet Buc. 1 407,50 30.12.2007 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta nu mai corespund Balansoar simplu-Locuri de normativelor, vechi, joacă-Parcul Păcii-str. Crișan degradate, rupte si nu 14__|15123 Jbl. T159 Buc.| 1 547,40 14.11.2013 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta nu mai corespund normativelor, vechi, Tobogan -L.ocuri de joacă str. degradate, rupte si nu 15 15150 |T. Vladimirescu bl. Dalia Buc. 1 407,50 14.11.2013 3.1.6 96 luni] prezinta siguranta U ( (o Data punerii în Durata Nr.ert. | Nr.inv. Denumire U.M. |Cantit.| Valoare Inv. funcţiune Clasificare] functionare Observatii nu mai corespund Balansoar simplu -Locuri de normativelor, vechi, joacăstr. T. Vladimirescu bl. degradate, rupte si nu 16 15148 |Dalia Buc.| 1 547,40 14.11.2013 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta nu mai corespund Balansoar -Locuri de normativelor, vechi, joacăstr. T. Vladimirescu bl. degradate, rupte si nu 17___|_15146 |Flora Buc.| 1 547,40 14.11.2013 3.1.6 96 luni|prezinta siguranta | nu mai corespund normativelor, vechi, Balansoar dublu -Locuri de degradate, rupte si nu 18 15165 |joacă str. P.I. Sima Buc.| 1 702,10 14.11.2013 3.1.6 9% luni] prezinta siguranta nu mai corespund Panou catarare loc joaca A2 normativelor, vechi, -Locuri de joacă Parc Pădure degradate, rupte si nu 19__| 10245 |Brădet Buc.| 1 2.492,75 06.07.2009 3.1.6 72 luni] prezinta siguranta nu mai corespund Panou catarare zona sport normativelor, vechi, A2 -Locuri de joacă Parc degradate, rupte si nu 20 10256 |Pădure Brădet Buc. 1 2.492,75 06.07.2009 3.1.6 72 luni] prezinta siguranta nu mai corespund Panou catarare zona sport normativelor, vechi, A4 -Locuri de joacă Parc : degradate, rupte si nu 21__| 10278 |Pădure Brădet Buc. | 1 2.492,75 06.07.2009 3.1.6 72 luni| prezinta siguranta . nu mai corespund Masă rotativă loc joacă B1 - normativelor, vechi, Locuri de joacă Parc Pădure degradate, rupte si nu 22__|.10292 |Brădet Buc.| 1 5.510,30 /_06.07.2009 3.1.6 72 luni) prezinta siguranta TOTAL 23.492,76 A SE CONTRASEMNRZAZĂ TAR POTROVIȚĂ s STELiA-I Mijloace fixe propuse la casare de subcomisia de inventariere a SC Citadin Zalău SRL Anexa 13 la PV de inventar 74186/20.11.2017 Anexa nr.2 Data punerii în i Durata Nr.crt. | Nr.inv. Denumire U.M. |Cantit.| Valoare inv. funcţiune | Clasificare | functionare Observatii Coșuri de gunoi cu suport . foarte uzate, distruse, 1 11955 |metalic buc 20 3.241,90 30.12.2007 3.1.6 96 luni___|aspect estetic neplăcut foarte uzate, distruse, 2 11959 |Bănci din fibră de sticlă buc 20 1.714,93 30.12.2007 3.1.6 96 luni___|aspect estetic neplăcut 4.956,83 4/ ANEXA 2, la HOL 7// /56 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Z / CONTRASEMNEAZĂ SECREŢAR 20442) AA POTROVIȚĂ STELiAiu Mijloace fixe propuse la casare de subcomisia de inventariere a SC Citadin Zalau SRL Anexa 14 la PV de inventar 74186/20.11.2017 Anexa nr. 3 Data punerii Durata Ş Nr.crt. | Nr.inv. Denumire U.M. |Cantit.] Valoare Inv. | în funcţiune | Clasificare | functionare Observatii - vechi, degradat, lemnul este putrezit, nu mai 1 12014 |Foişor parc Buc. |__1 3.000,00] 29.06.2009 | 1.2.10.2 48 luni___ |poate fi utilizat : vechi, degradate, lemnul este putrezit, nu mai pot 2 12014 |Pergolă alei Buc.| 3 2.000,00|_ 29.06.2009 | 1.2.10.2 48 luni ___ [fi utilizate TOTAL 5.000,00] ANEXA 3. la HCL 4[1150 PREDEA TE DE SEp aj Aa dog feed Ea 954 „RU SECRE 'pj > Ad CONTRASEMNEAZĂ POTROVIȚĂ STEL IA Mijloace fixe propuse la casare de subcomisia de inventariere a Companiei de Apă Someş SA Cluj-Napoca Anexa 19 la PV de inventar 74186/20.41.2017 Anexa nr. 4 Data punerii Durata - Nr. crt.| Nr.inv. „Denumire. U.M. | Cantit. | Valoare Inv. | în funcţiune | Clasificare | functionare Ob; Pompă submersibilă- Desnisipator, Separator i deteriorata, nu se justifică 1 15284 _|Grăsimi Buc. 1 11.280,00|__20.12.2008 | 2.1.17.1.1. 96 luni repararea Sistem de încălzire cale Ă ” deteriorata, nu se justifică 2 15372 |rulare-Decantor secundar Buc. 1 1.982,33|__28.12.2008 2.1.16.5 96 luni repararea Pompă submersibilă tip , deteriorata, nu se justifică 3 15456_|Flygt nr.2-Cheson pompare | Buc. 1 2.091,00|__21.12.2008 | 2.1.17.1.1. 96 luni repararea Pompă -Staţie suflante şi deteriorata, nu se justifică 4 15467_|Staţie deshidratare Buc. 1 10.275,74|__21.12.2008 | 2.1.17.1.1. 96 luni repararea Sistem de încălzire cale deteriorata, nu se justifică 5 15500 _|rulare-Decantor secundar Buc. 1 1.982,33] 21.12.2008 2.1.16.5 96 luni repararea Imprimantă-Pavilion i deteriorata, nu se justifică 6 15363 |tehnologic de exploatare Buc. 1 28.980,87|_ 23.12.2008 2.2.9. 36 luni repararea Total 56.592,27 PA ANEXA _Î, la HCL _/// /4.0P. 404$ — PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ TOI CONTRASEMNEAZĂ _falajel_pedo+ „A A SECRETAR AES. a -) |POTROVIȚĂ STELiaul Mijloace fixe propuse la casare de subcomisia de inventariere a Punctelor Gospodărești date în administrarea A.D.I. ECODES Sălaj-fără posibilitatea de valorificare, se propune scăderea din evidenţele patrimoniale Anexa nr. 30 la PV de inventar 74186/20.11.2017 Anexa nr.5 „. [Data punerii în Durata Nr.crt. | Nr.inv. Denumire U.M. |Cantit.| Valoare inv. funcţiune | Clasificare | functionare Observatii scoase din uz din cauza ca sunt crapate, uzate, rupte, arse 1 17003 |Eurocontainere 1,1 mc _ |buc 52 26.555,36 16.11.2010 2.1.24.6 96 luni |parţial, nu mai potfi folosite TOTAL 26.555,36 V ANEXA Â_la HCL 2///5.04 204? PREȘEDINȚE DE ŞED NȚĂ fala el —4eocl0%e > 994 Ț / CONTRASEMNEAZĂ SE CRE POTROVIȚĂ Sf / ) ELAN Mijloace fixe propuse la casare mi subcomisia de inventariere a Asocierii SC Neon Lighting SRL. Cluj-Napoca și SC Citadin Zalău SRL Anexa 31 la PV de inventar 74186/20.11.2017 Anexa nr. 6 Data punerii Durata Nr. crt.| Nr.inv. Denumire U.M. | Cantit. | Valoare Inv. | în funcțiune | Clasificare | functionare Observatii Echipament adaptor racord 1 6325 |electric Buc. 1 20.000,00|__07.02.2005 3.1.2. 24 luni defecte, nu mai functioneaza TOTAL 20.000,00 p pi: mesa £ te Ho E i CONTRASEMNEAZ. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ „CONAN SECRB ETA AR DL Da (33) POTROVIȚĂ TEL iai] Mijloace fixe de natura obiectelor de inventar propuse la casare de subcomisi Lighting SRL Cluj-Napoca și SC Citadin Zalău SRL a de inventariere a Asocierii SC Neon Anexa 32 la PV de inventar 74186/20.11 .2017 . Anexa nr.7 Data punerii Durata Nr. crt.| Nr.inv. Denumire U.M. | Cantit. | Valoare Inv. | în funcţiune _| Clasificare | functionare Observatii instalatie detecta, becuri arse, nu 1 6416_|PERDEA LUMINOASA Buc. 20 5.933,40|__15.12.2011 3.1.2. 24 luni pot fi inlocuite, cabiu defect 2 6418_|SLICE LED 0,5-6 ICE FALL | Buc. 10 5.698,20|__15.12.2011 3.1.2. 24 luni defecte, nu mai functioneaza BEC FLASH CU 12 LED E27 3 6422 |230V Buc. 38 1.571,45|__20.12.2013 3.1.2. 24 luni defecte, nu mai functioneaza TOTAL 13.203,05 Pui eee E Ea Vai 2040 Ă “ANEXA _X la HCL 4/.// a PREŞEDINTE DE Lo „ENE plec ia Bala ep 4000 | a SECRE / POTROVIŢ dle si Mijloace fixe propuse la casare de subcomisia de inventariere a bunurilor date în administrarea unităților de învățământ Anexa 33 la PV de inventar 74186/20.11.2017 Anexa nr.8 construirii/ Durata Nr. crt.| Nr.inv. Denumire U.M. | Cantit. | Valoare Inv. | dobândirii | Clasificare | functionare Observatii Afumătorie-Liceul din metal, uzată fizic, ruginită, nu 1 1386_| Tehnologic V.Gelu Buc. 1 0,14|___1980 1.6.2 480 luni mai poate fi utilizată anexă neutilizată din 2002 , datorită stării avansate de Anexă-Grădiniţa cu program degradare, constituie pericol 2__ | 1307/1 |normal nr.13 Ortelec Buc. 1 2.204,25 1998 1.6.2 480 luni pentru copii TOTAL 2.204,39 PA nea Eta Ro ALE. 40 PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ |" Dalojel feed A; OREREREI EA E Sa! POTREI AN AH Anexa nr, 9 Centralizatorul propunerilor de casare a mijloacelor fixe, precum şi declasarea obiectelor de inventar şi materialelor aparţinând domeniului prival al Municipiului Zalău şi unităţilor subordonate-inventar 2017 za : aa “i propuneri casare inventar 2017 inventar nr. | Centralizator Denumire gestiune '74186/20.11.2| propuneri obiecte de imobilizări 017 casare mijloace fixe inventar materiale | necorporale observaţii Anexei: uzate fizic şi moral, nefuncţionale, Anexa 1-2-3 12 Patrimoniu privat Primărie |__269.305,99 +] 123.389,874_20.046,91 «| stare avansată de uzură Domeniu popriu-Căsuţe avariata in totalitate in urma Anexa 6 Anexa 13 |lemn 12.871,97 “| fenomenelor meteo 17.09.2017 Uzate fizic si moral, deteriorate, Anexa 17 | Anexal14 |Domeniu privat- Citadin 141.697,48 “| defecte , costuri mari cu reparaţiile Gestiunea- Domeniu privat uzate fizic şi moral, nefuncţionale, Anexa 20-21| Anexa 15-16 |Sala Sporturilor 269,90 /| 1.380,86 2] stare avansată de uzură Gestiunea- Domeniu privat uzate fizic şi moral, stare avansată Anexa 22 | Anexa 17 . |Teren Tenis 416,99 de uzură Gestiunea- Domeniu privat uzate fizic şi moral, rupte, stare Anexa 23 Anexa 18 |Stadion 1.314,18 «] avansată de uzură ] i E oi Ș (( propuneri cal, pr “ inventar 2017 inventar nr. | Centralizator Denumire gestiune '74186/20.11.2| propuneri obiecte de imobilizări 017 casare mijloace fixe inventar materiale | necorpor [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă