· Inițiator: Consiliul Local al municipiului Zalău

HCL 338/2017 Zalău adoptată

Hotărârea nr. 338 (PDF)

Denumire
Hotărârea nr. 338 din 2017 a Consiliului Local Zalău
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
338 / 2017
Inițiator
Consiliul Local al municipiului Zalău
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local aprobă documentațiile tehnico-economice pentru patru lucrări de reparații capitale în Zalău: strada T. Tușer, strada Traian Moșoiu, trotuarul de pe Calea Crișeni și strada Titu Maiorescu cu rigolă prefabricată. Se stabilesc principalele valori ale investițiilor în lei și euro pentru fiecare lucrare, conform devizelor din Anexele 1–4, iar execuția va fi în sarcina Direcției Tehnice, Direcției Economice și a firmei Citadin Zalău SRL. Pentru locuitori, înseamnă că finanțarea acestor lucrări este aprobată și proiectele vor fi implementate, cu termenele și sumele indicate în documente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentatia tehnico-economică aferentă lucrării: „Reparatii capitale strada T.Tuşer”, având valoarea de 572.289 lei, respectiv 124.714 euro, din care valoare C+M de 561.068 lei, respectiv 122.266 euro, (1 euro=4,5889 lei, curs lei/euro din 16.10.2017 ), conform devizului general prevăzut în Anexa 1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sâlaj Telefon: (40)/250/65 10550 Fax.(40)/250755 1859 http :Jfararw. zalausj.ro e-mail: primaria fBzalausi.ro HOTĂRÂREA NR.338 din 26 octombrie 2017 privind aprobarea documentaţiilor tehnico-economice aferente următoarelor lucrări.: “Reparaţii capitale strada T.Tuşer”, “Reparaţii capitale strada Traian Moşoiu”, “Reparaţii capitale Trotuar Calea Crișeni” , “Reparaţii capitale strada Titu Maiorescu - Rigolă prefabricată”, din Municipiul Zalău, judeţul Sălaj Consiliul local al municipiului Zalău; Văzând Referatul Direcţiei Tehnice nr.66406 din 18.10.2017; Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului local ; În conformitate cu prevederile art. 44, alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale; În baza art.36, alin.4, litera d „art.45 alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă documentatia tehnico-economică aferentă lucrării: „Reparatii capitale strada T.Tuşer”, având valoarea de 572.289 lei, respectiv 124.714 euro, din care valoare C+M de 561.068 lei, respectiv 122.266 euro, (1 euro=4,5889 lei, curs lei/euro din 16.10.2017 ), conform devizului general prevăzut în Anexa 1. Art.2. Se aprobă documentatia tehnico-economică aferentă lucrării: „Reparatii capitale strada Traian Moșoiu ”, având valoarea de 76.135 lei, respectiv 16.603 euro, din care valoare C+M de 74.643 lei, respectiv 16.278 euro, (1 euro=4,5854 lei, curs lei/euro din 12.10.2017 ), conform devizului general prevăzut în Anexa 2. Art.3. Se aprobă documentatia tehnico-economică aferentă lucrării: „Reparatii capitale Trotuar Calea Crişeni ”, având valoarea de 273.479 lei, respectiv 59.595 euro, din care valoare C+M de 268.117 lei, respectiv 58.427 euro, (1 euro=4,5889 lei, curs lei/euro din 16.10.2017 ), conform devizului general prevăzut în Anexa 3. Art.4. Se aprobă documentatia tehnico-economică aferentă lucrării: „Reparatii capitale strada Titu Maiorescu-rigolă prefabricată ”, având valoarea de 65.331 lei, respectiv 14.229 euro, din care valoare C+M de 64.050 lei, respectiv 13.950 euro, (1 euro=4,5915 lei, curs lei/euro din 13.10.2017 ), conform devizului general prevăzut în Anexa 4. Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Tehnică, Direcţia Economică şi S.C. Citadin Zalău S.R.L. Art.6. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului judeţului Sălaj; - Primarul municipiului Zalău; - Direcţia administraţie publică locală, Direcţia economică, Direcţia tehnică - Direcţia patrimoniu, S.C. Citadin Zalău S.R.L.; PREŞEDINTE DE SEDINȚĂ renaă CONTRASEMNEAZĂ, = SECRETAR, Potrov A Stelian Hu DAPL/BALA/PF SEX. SC.CITADIN ZALAU. SRL DEVIZ GENERAL vExA 4, Privind cheltuielile necesare realizarii obiectivului de investitie Str.T.Tuser - covor asfaltic si accese proprietati in mii lei/mii euro la cursul lei/EURO din data de 16.10.2017 (4.5889 lei/EURO) | Nr. |Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli] | Crt. | . A la -| Mii lei | CAPITOLUL 1 | Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului | 1.1 1 Obtinerea terenului. | | | 1.2 | Amenajarea terenului. oana eee | 0.000 | 0.000 | —oomoomaeame [om moooona-e | 0.000 | 0.000 | ii |ozonooooooo omonima | 1.3 | Amenajari pentru protectia mediului. | | Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | ] | obiectivului ] ] | | CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica (CONTRASE! PAgIEDIITE DE ȘEDINȚĂ] ] ISSISECRETAR dlajel cepe | 2 |POTROVIȚĂ sTELiniul | 4.1 Constructii si instalatii 471.486 | 102.745 | 89.582 | 561.068 122.266 | ini e a | | 4.2 Montaj utilaj tehnologic [ps ses | 4.3 Utilaje,echipamente tehnologice si functionale cu montaj CAPITOLUL 5 | Alte cheltuieli | ] | ] | ] ] ] | sioane,taxe,cote legale,costuri de finantare | „1 Comisioane,taxe si cote legale | Comision Banca finantatoare ] ] ] ] | | | | | ] | aa 9 NE Taxa inspectie Control calitate Taxa pentru inspectie in constructii Contributia pt. Casa Sociala a Constructorilor Primele de asigurare Alte cheltuieli Taxe ANRE | 5.2.2 Costul creditului | TOTAL CAPITOL 5 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 oceane eee [common |ooooomnomae [a ea oceane [oo | | | | | | | TOTAL GENERAL | 480.915 | 104.796 | 91.373 | 572.289 | 124.714 | | | | | |ooooeomeemmeeeeeeaeaaaaaae [Na omoare [aa oceane oo | | | | | | | Din care C+M | 471.486 | 102.745 | 8s.582 | 561.068 | 122.266 | | | | | | aaa RI IRI INN IRI ] DIRECTOR EXECUTIV INTOCMIT ING.MICLEA IOAN ING.POP PAULA — LIVIANA Ss) /26 0. Port _ | ANEXA _L_ la HCL 334 /76. pri PV pi A ZA | / C TRASEV.I+ A. i PRE EDINȚE DE ŞEDINŢĂ Pe | TA: i PRE eta | | SSSBCRETAR | | Hi i i e U | ÎROTROVIȚĂ TELisil SC.CITADIN ZALAU. SRL DEVIZ GENERAL (NEXa 2. Privind cheltuielile necesare realizarii obiectivului de investitie „Str.Traian Mosoiu - covor asfaltic | CAPITOLUL 1 | Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului (aa | Mantaua mere | amenadazea varegi mmm | cena REIAU. | Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare | obiectivului | TOTAL CAPITOL 2 |ooooooooomeeoo a aaaaaooaaaaaaaaaaaaaa2a | CAPITOLUL 3 | Ij Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica | | | RASEVpIAZAL! - da ies o | SSSECRETAR _ _"4= |POTROVIȚĂ STELA. 62.725 | 13.679 | 16.278 oonmooaane] ] ] ] | montaj ] | ] | ] ] Utilaje,echipamente tehnologice si functionale cu | | | ] 0.000 | Active necorporale | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | [=== Li a oceane |ooomozamaane ozon ooooooanmane |ooooomonanne | | TOTAL CAPITOL 4 ] 62.725 | 13.679 | 74.643 | 16.278 |Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli [oo aaa aaa CAPITOLUL 5 | Alte cheltuieli Organizare de santier 5.1.1 Lucrari de constructii 5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului Comisioane, taxe,cote legale, costuri de finantare 5.2.1 Comisioane, taxe si cote legale ] ] . ] Taxa pentru inspectie in constructii 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 0.000 | Contributia pt. Casa Sociala a Constructorilor 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 0.000 | Primele de asigurare 0.000 9.000 | 0.000 | 0.000 0.000 | Alte cheltuieli 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 0.000 | Taxe ANRE 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 | | | | ] | | ] | ] | | | ] Comision Banca finantatoare Il ] Taxa inspectie Control calitate ] | | ] | ] ] | | | ] ] ] 5.2.2 Costul creditului | TOTAL CAPITOL 5 | CAPITOLUL 6 | Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste si predare la beneficiar | Pregatirea personalului de exploatare ___—__ oo | Probe tehnologice DIRECTOR EXECUTIV INTOCMIT ING.MICLEA IOAN ING.POP PAULA - LIVIANA 4 ANEXA 7_la HCL 334 [20,p AF PRE Ora De EDINTĂ | ti CoriTRAst AA] | S* SECRE TAR | POTROVIȚĂ ŞTELiniu SC.CITADIN ZALAU. SRL EX DEVIZ GENERAL a Ș. Privind cheltuielile necesare realizarii obiectivului de investitie Trotuar Calea Criseni in mii lei/mii euro la cursul lei/EURO din data de 16.10.2017 (4.5889 lei/EURO | CAPITOLUL 1 | Cheltuieli pentru obtinerea | Obtinerea terenului. (RIMNINtMi ia | Amenajarea terenului. Ei ema am mmm e n m m a po a a i e a o ma iii | Amenajari pentru protectia mediului. | TOTAL CAPITOL 1 | eee pia ae E PR eg E RR CE REPERE Re tai | CAPITOLUL 2 | TOTAL CAPITOL 2 |-——---_..........nooooonoooaaaanaaaaa3 | CAPITOLUL 3 | Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica Studii de teren | TOTAL CAPITOL 3 |n dada | CAPITOLUL 4 | ICONȚRASEVII3, _ dalojzl DEEA | | SECRETAR Les POTROVIȚĂ STE! ini îmi: ] ] EDER |ooennoaenooe |omaennonanase 0.000 | 0.000 | 0.000 | 4.1 | Constructii si instalatii ] ] ] 58.427 [recete |oooomonommmm momo momndanonamannmame ] | | iii ] | 4.2 | Montaj utilaj tehnologic | | | 0.000 mlm Tes parInimetm mi metie i INI i iti E | | Ci | | 4.3 | Utilaje,echipamente tehnologice si functionale cu | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | | montaj ] ] ] | | ] | ] ] 0.000 | mia mim ep nn |oooooonnnaaao [oo nanaaaa 49.099 | 268.117 CAPITOLUL 5 | | Alte cheltuieli | ] ] ] ] ] ] | ] | ] | | Comisioane,taxe,cote legale,costuri de finantare ] ] | 5.2.1 Comisioane,taxe si cote legale ] | Comision Banca finantatoare | [] | Taxa inspectie Control calitate | 0.000 | ] ] ] | | | | ] | | | ] | ] ] | ] ] ] ] ] ] ] | 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 ] 0.000 | ] Taxa pentru inspectie in constructii 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 ] Contributia pt. Casa Sociala a Constructorilor 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 ] Primele de asigurare 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 ] Alte cheltuieli 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 ] Taxe ANRE 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 ] 5.2.2 Costul creditului 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 | Cheltuieli diverse si neprevazute | TOTAL CAPITOL 5 În |ooooonomoemae |oooooonenoaee |omomomemamane |ooooooomomeme [oo | CAPITOLUL 6 - ] | Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste si Ted la beneficiar | | 6.1 | Pregatirea personalului de exploatare ] 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | (oaie, |oomooomomooononon emma | Reseeo eee |mmeeeonmemne jonmmemnimemeee | Pete | eee eiaizaiaiee | | 6.2 | Probe tehnologice ] 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | [omonima aaa aaa amana | | TOTAL CAPITOL 6 ] 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | |ooomomoomoooomnmemmn monom mmm mmm mame | eee m | mara | poze | SSE Eee ] | ] | ] | ] | | TOTAL GENERAL ] 229.815 | 50.080 | 43.665 | 273.479 | 59.595 | | | ] ] | ] | iii a |=osaossez | e5e sama |nr |nemsemmeneiemei | eee meeemeeg ema | | | ] | ] | | | Din care C+M | 225.309 | 49.099 | 42.809 | 268.117 | 58.427 | ] ] | ] ] INTOCMIT ING.POP PAULA - LIVIANA meci n TRASE EA tă FE SECRETAR POTROVIȚĂ STFLiâii | ANEXA 3. la HCL 324 EA Jo iz DE SED a a rel dead, Cote și / SC.CITADIN ZALAU.SRL AVEA PA DEVIZ GENERAL * Privind cheltuielile necesare realizarii obiectivului de investitie Str.T.Maiorescu - rigola prefabricata in mii lei/mii euro la cursul lei/EURO din data de 13.10.2017 (4.5915 lei/EURO) | Crt. | | Mii lei | CAPITOLUL 1 | Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului 0.000 | e i iai |n 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.005 [oo oooooemeemeememeanaeamaeaaae | | | | | 1.3 | Amenajari pentru protectia mediului. mmm mean |oomaoooannaaa 0.000 | 0.000 | ] | 1.2 | Amenajarea terenului. ] | ] [] | Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.00) | | obiectivului ] | ! ] | CAPITOLUL 3 | Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica 0.000 | ooonooonmae |ooooomommoane |oommemanae | 0.204 | TOTAL CAPITOL, 3 CAPITOLUL 4 | | Cheltuieli pentru investitia “4 | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ VĂ ES SECRETAR = Constructii si instalatii 11,722 | 10.227 | 64.050 Pe Ste ui AA e |oooooanannnao |ooonoaanaaaa 0.000 | 0.000 | 0.000 Utilaje,echipamente tehnologice si functionale cu montaj | Active necorporale [i-am Îi | TOTAL CAPITOL 4 | CAPITOLUL 5 | Alte cheltuieli Organizare de santier 5.1.1 Lucrari de constructii 5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului | | | | ] |ocooomoomommomme mmm eee ! | Comisioane,taxe,cote legale,costuri de finantare | 5.2.1 Comisioane,taxe si cote legale ] Comision Banca finantatoare ] ] ] ] | ] | ) | | | ] l ] Taxa inspectie Control calitate Taxa pentru inspectie in constructii Contributia pt. Casa Sociala a Constructorilor 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 . Primele de asigurare 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 0.000 Alte cheltuieli 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 0.000 Taxe ANRE 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 0.000 5.2.2 Costul creditului 0.000 0.000 | 0.000 | 0.000 0.000 ones anenaaaaaaaa | | TOTAL CAPITOL 5 | 0.000 | 0.000 | 0. DIRECTOR EXECUTIV INTOCMIT ING.MICLEA IOAN ING.POP PAULA - LIVIANA 9) SS SECRETAR POTROVIȚĂ TE. 719- | 26. ANEXA _. la HCL DZ | PREŞEDINTE DE ŞEPINȚA, dal,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă