Consiliul Local aprobă schimbarea repartizării unei locuințe de serviciu de pe Str. Dumbrava 48 (Cămin ACI corp B) de la Inspectoratul Școlar la Spitalul Județean Sălaj, și actualizează alocarea celor 20 de locuințe din același imobil între mai multe instituții și entități (sport, sănătate, primărie, poliție locală, învățământ, asistență socială etc.). Noile aranjamente stabilesc cine primește câte locuințe, în baza unui contract de închiriere de 1 an cu posibilitate de prelungire, iar chiria se va aplica conform unei scheme legale pentru spații locuințe, ajustată la nivelul chiriei stabilit de lege. Pentru locuitori, înseamnă o redistribuire a spațiilor de serviciu și o procedură clară de închiriere, cu termenele de contract pe 1 an și chirii conforme hotărârii și legii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se modifica repartizarea locuintei —-ap.16 din municipiul Zalău Str. Dumbrava, nr.48, Cămin ACI corp B(BL.C4) în sensul că aceasta se retrage din favoarea Inspectoratului Şcolar Sălaj repartizându-se în favoarea Spitalului Judetean Salaj din cadrul sectiunii “Unitati sanitar medicale *
MUNICIPIUL ZALĂU
CONSILIUL LOCAL
450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj
Telefon: (40)/250/6 10550 Faz.(40)/250/66 1869
http :îfarazr. zalaus.ro e-mail: primaria(Dzalausj.ro
HOTĂRÂREA NR.281
din 6 octombrie 2014
Privind aprobarea unor masuri de gestionare a ap.16 din BL.C4, respectiv actualizarea
modului de repartizare a locuinţelor de serviciu, proprietatea Municipiului Zalău din
Str.Dumbrava, nr.48, Cămin ACI corp B(BI.C4)
Consiliul Local al municipiului Zalău;
Având în vedere Referatul Direcţiei Patrimoniu nr.50755 /26.09.2014 ,
Rapoartele Comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Zalău,
In conformitate cu prevederile Legii nr.114/1996 -Legea locuintei,cu modificarile si
completarile ulterioare,
În temeiul art.45 alin.3, art.36 alin.6 lit.”e” şi art.36 alin.6 pct.17 din Legea nr.215/2001
privind administraţia publică locală republicată,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.Se modifica repartizarea locuintei —-ap.16 din municipiul Zalău Str. Dumbrava, nr.48,
Cămin ACI corp B(BL.C4) în sensul că aceasta se retrage din favoarea Inspectoratului Şcolar
Sălaj repartizându-se în favoarea Spitalului Judetean Salaj din cadrul sectiunii “Unitati sanitar
medicale *.
Art.2.Urmare modificărilor prevăzute la art.l se actualizează modul de repartizare a celor 20
de locuinţe de serviciu, proprietatea Municipiului Zalău din Str.Dumbrava, nr.48, Cămin ACI corp
B (BL.C4), astfel :
a) Club Sportiv Municipal Zalău - 3 apartamente (nr: 7, 23, 29)
b) Handbal Club Zalău - 4 apartamente (nr:19, 20, 21, 30)
c) Unităţi sanitar medicale - 6 apartamente (nr:8, 9, 13,16,24, 26)
d) Primăria Municipiului Zalău/CL al mun Zalău - 2 apartamente (nr: 10) si 22)
prin unit subordonate
e) Cons. Jud. Salaj-Dir. Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului -lapartament (nr.168 )
JP) Poliţia Locala Zalău - 2 apartamente (nr.14, nr.15 )
8)S.C Transurbis SA - 1 apartament (nr.1 )
h) Liceul de Artă loan Sima Zalău - ] apartament (nr.17)
Art.3.Angajaţilor din cadrul instituţiilor public,persoanelor juridice , sportivilor legitimaţi la
cluburile sportive menţiontate la art.1, li se vor încheia contracte de închiriere de către Primăria
Municipiului Zalău, pe durata de 1 an cu posibilitatea de prelungire, contracte ce vor constitui anexă
la contractul de muncă.
Nivelul chiriei lunare a locuinţelor de serviciu este cel prevăzut de O.U.G. 40/1999 privind
protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.
Art.4.Repartizarea nominală a locuinţelor de serviciu de către unităţile prevăzute la art.2 , se
va realiza doar pentru persoanele angajate care îndeplinesc următoarele condiţii (criterii):
a)Deţin repartiție emisă de reprezentantul legal al persoanelor juridice prevăzute la art.2 al
prezentei hotarari.
b)Deţin calitatea de angajat pe durată determinată /nedeterminată a instituţiilor publice
menţionate sau sunt legitimaţi în structurile sportive recunoscute în condiţiile legii, dovedită cu
adeverinţa emisă de angajator.
c)Fac dovada situaţiei locative la data formulării cererii.
d)Fac dovada că nu au beneficiat de nicio altă repartiție de locuinţă sau orice alt sprijin din
partea din partea autorităţilor locale sau a statului privind dobândirea/construirea unei locuinţe, că
nu au deţinut şi că nu deţin altă locuinţă sau teren destinat construirii de locuinţe.
Art.5.Contractele de închiriere vor înceta de drept la data pierderii de către titular a calităţii
de angajat al persoanelor juridice menţionate la pct.l sau la data dobândirii în proprietate a unei
locuinţe sau teren intravilan destinat construcţiei de locuinţe, urmând a se încheia un nou contract
pe baza noii repartiţii emise de persoana juridică căreia i s-a repartizat locuinţa de serviciu.
Persoanele juridice stabilite la art.1 vor notifica Primăria Municipiului Zalău situaţia în care,
chiriaşului căruia i s-a repartizat o locuinţă i-a încetat raportul de muncă. Notificarea se va face în
scris, in termen de cinci (5) zile de la încetarea raportului de muncă.
Prin emiterea unei hotărâri de către Consiliul Local există posibilitatea de a distribui locuinţa
de serviciu unei alte persoane juridice .
Solicitările de repartizare a locuinţelor de serviciu se depun de către solicitanţi la persoanele
juridice cărora le sunt repartizate aceste locuinţe. Solicitările împreună cu toate actele doveditoare
sunt înaintate de către persoanele juridice/cluburi sportive (art.2) Primăriei Municipiului Zalău, în
vederea încheierii contractelor de închiriere.
Art.6. Odată cu prezenta se abrogă HCL nr.83 /28.04.2014.
Art.7.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu .
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică cu :
- Instituţia Prefectului - judeţul Sălaj;
-Primarul municipiului Zalău;
-Direcţia economică;
-Direcţia administraţie publică locală;
-Direcţia patrimoniu;
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ,
Lupa Ilie loa IT SECRETAR:
Potrovi A Steljan
DAPL/ACP EX.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.