Se aprobă atribuirea unor denumiri de străzi în Ferma Pomicolă SCPP din Zalău: două drumuri vor purta numele Szrada Veveriţei şi Strada Jderului, iar trei drumuri (unul existent plus două propuse) vor purta Strada Rândunicii, Strada Berzei şi Strada Cocorului, conform planurilor urbanistice. Scopul este să se identifice clar străzile pentru adresare, cadastru şi servicii publice, iar sarcina de punere în aplicare este încredinţată Serviciului de urbanism şi amenajarea teritoriului. Se vor comunica hotărârea instituţiilor locale şi altor entităţi relevante pentru înregistrare, evidenţă funciară, taxe, utilităţi şi siguranţă publică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se atribuie denumirile de Szrada Veveriţei şi Strada Jderului pentru cele două drumuri existente în Ferma Pomicolă S.C.P.P. conform PUG 2010 şi de Strada Rândunicii, Strada Berzei şi Strada Cocorului pentru cele trei drumuri (2 existente + 1 propus) prevăzute prin Planul Urbanistic Zonal "Zona Rezidenţială Ferma SCCP- Parcela Emezo” Zalău, beneficiari SC Baioni SRL & Asociaţii, conform Planului de încadrare în zonă ce constituie Anexa 1 la prezenta hotărâre
MUNICIPIUL ZALĂU
CONSILIUL LOCAL
450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj
Telefon: (40)/260/6 10550 Fax.(40)/260/65 1869
http :/fsaraz. zalausj.ro e-mail: primaria(?zalausi. ro
HOTĂRÂREA NR. 199
din 18 august 2016
privind atribuirea unor denumiri de strazi în Ferma Pomicolă SCPP din Municipiului Zalău
Consiliul Local al municipiului Zalău;
Având în vedere Referatul Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului nr. 50327/ 28 .07.
2016;
Vâzând prevederile art.2 lit d din OG nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri
aprobata prin Legea nr.48/2003,
În temeiul art. 36 alin. 2 lit.”c” şi alin.5 lit.d, art.120 şi art.45 alin.l din Legea nr. 215/2001
privind administraţia publică locală republicată,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se atribuie denumirile de Szrada Veveriţei şi Strada Jderului pentru cele două drumuri
existente în Ferma Pomicolă S.C.P.P. conform PUG 2010 şi de Strada Rândunicii, Strada Berzei şi
Strada Cocorului pentru cele trei drumuri (2 existente + 1 propus) prevăzute prin Planul Urbanistic
Zonal "Zona Rezidenţială Ferma SCCP- Parcela Emezo” Zalău, beneficiari SC Baioni SRL & Asociaţii,
conform Planului de încadrare în zonă ce constituie Anexa 1 la prezenta hotărâre.
Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul urbanism şi
amenajarea teritoriului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică cu :
- Instituţia Prefectului judeţului Sălaj
-Primarul municipiului Zalău
-Serviciul fond funciar, Direcţia administraţie publică locală
-Direcţia publică comunitară de evidenţă a persoanelor
-Direcţia Economică, Patrimoniu, Corp control şi Tehnică
-mass-media locală, OCPI Sălaj,
-Serviciul urbanism şi amenajarea teritoriului,
-Centrul de relaţii cu publicul
-Oficiul registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
-Spitalul Judeţean Sălaj, Serviciul de Ambulanţă.
-Serviciul de Telecomunicaţii Speciale-Serviciul 112, ISU Porolissum Sălaj.
-Poliţia municipiului Zalău, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sălaj.
-Poliţia Locală Zalău,
-DGADP, SC Citadin Zalău SRL, Oficiul Poștal 1, Romtelecom, solicitanți.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Balajel Teodor |
DAPL-SJ/C.C.D./Sex
ANEXA la HCL JZ 203 pă iata pei.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ | / |. 7 CONTRAŞEMNE/
li E] | SECRETAR
E e A 974, POTROVIȚĂ &TEuâti
F.UZ - " Zonă reiăăătăeiia, 4 a
- Ferma SCPP - Parcela Emezo” - Zalau 4 | asebeneoare
GLEMENTARI URBANISTICE Eh erau ee
îi uita a coutntrmenaca CHI
ZA Avtntita ocaroamccannuut
tz
DY
a
2,
= LI ==
emca | 7050 | ace | 738
mansa | 330 | cena | nise
e . . D
zomnAvăe EEE cnncenae piperomaa | aer | E35 | aere | e
vene AalĂge: (rame ornate) aaa | sei | eco | 55
mea | 330 | ea | tis
Gena | oa | aecaze | 7855:
e] 4 ăi |
500 20 1% 2% 500
500 100,100, 300 300 100, 100, seo
profil "A-A"
7
4 S2E. PÂNDrrnir co 1 G
SSB. BELZEI FA d
mmm BIZ: cocezuiuu _y E
m 574. VEreAJEI | p!
e 974. D0ERuLui pi!
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.