22 mai 2014

HCL 119/2014 Zalău adoptată

Se aprobă studiul tehnico-economic în faza SF și indicii tehnico-economici pentru investiția „Centrala termică pe gaz CT 5” de la Școala C

Pe scurt

Se aprobă studiul tehnico-economic în faza SF și indicii tehnico-economici pentru investiția „Centrala termică pe gaz CT 5” de la Școala C. Coposu, str. S. Barnutiu nr. 75, cu o valoare totală de 235.442,3 lei cu TVA (echivalent 52.326,3 euro cu TVA). Investiția va fi realizată de către Direcția tehnică și Direcția economică, iar documentația va fi transmisă instituțiilor relevante (prefectură, primărie, arhitect-șef și direcțiile locale). Aceasta înseamnă pentru localnici că se aprobă finanțarea și pașii de lucru pentru montarea centralei pe gaz, cu impact estimat asupra costurilor și a termenelor de implementare ale proiectului în zonă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Zalău

Denumire
Hotărârea nr. 119 din 2014 a Consiliului Local Zalău
Titlu oficial
Hotărârea nr. 119 (PDF)
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
119 / 2014
Data
22 mai 2014
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație · Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Zalău

Documente

Text

NMIUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj Telefon: (40)/250/610550 Fax. (40)7260/661859 http fura. zalausj.ro e-mail: primaria Bzalausj.ro HOTĂRÂREA NR.119 din 22 mai 2014 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici -faza SF, aferenţi investitiei: „Centrala termica pe gaz de la Scoala C.Coposu Str S. Barnutiu nr. 75, Consiliul local al municipiului Zalău; Având în vedere motivele cuprinse în Referatul Direcţiei tehnice nr. 25409/ 16.05.2014 În conformitate cu prevederile art. 44 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale; În baza art.36, alin.4, litera d şi art. 45, alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; HOTARASTE : Art. |. Se aprobă documentaţia tehnico-economică- faza SF, aferentă investitiei „Centrala termica pe gaz CT 5 de la Scoala C.Coposu Str S. Barnutiu nr. 75 „la valoarea de 235442.3 lei cu TVA, din care C+M 101506.6 lei cu TVA, respectiv 52326.3 euro cu TVA, din care C+M 22559.5 euro cu TVA (leuro=4,4995lei, curs BNR din 28.02.2014), conform Anexei nr.] care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi investitiei menţionate, conform Anexei II care face parte integrantă din prezenta hotarare. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia tehnică şi Direcţia economică. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului judeţului Sălaj - Primarul municipiului Zalău - Instituţia Arhitectului Şef - Direcţia administraţie publică locală - Direcţia economică - Direcţia tehnică - Direcţia patrimoniu CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Potroviţă telian DEVIZ GENERAL PRIVIND CHEL TUIELILE NECESARE REALIZĂRII OBIECTIVULUI Centrala ternaica pe gaz de la Scoala C.Coposu Str S. Barnutiu nr. 75 IE Evo = 4.4995 |lai Î ia 2s 02.2014 Ne DENUMIRE CAPITOLE ŞI SUBCAPITOLE DE CHEL TUIELI VALOARE (exclusiv TVA) TVA VALOARE (inelvaiv_ TVA) Cn [izi] ] LE») [i=) [iz] ] LE] Capitol 1 1| CHELTUIELI PENTRU OBȚINERE ŞI AMENAJARE TEREN 0,0) 0,0 0.0 0.0 0.0 1,1 |Obţinara teren O,0 0,0 0.0 0.0 LX 1,2] Amenajare teren 0.0 0,0 0,0 0,0 0,0 1,3] Amenajare pzntrv protecţia madiului 0,0 0,0 0.0 0,0 0.0 Capitol 2 2] CHELTUIELI PENTRU ASIGURAREA UTILITĂŢILOR 760,0 168,9 182.4 942,4 209,4 2,1 |Bransamanta alimentara combustibil 760,0! 168,9 182,4 942,4 209,4 2.2|Racord-bransamant zpa canal 9.0 0,0 0.0! 0.0 0.0 2,3| Racord instalatii alimentara anarziz zlactrica 0.0) 9.0 0.0 0,0 00 Capitol 3 3| CHELTUIELI PENTRU PROIECTARE 5892.0 13095 14141 730641 1623,8 3,1 |Stwdui da tarzn 0.0 0.0 0.0 0,0 0.0 3,2|Obţinaraa da aviza, acorduri şi autorizaţii 0.0 00 0.0 0.0 0.0 3,3| Proizetara şi ansinzrinz 20100 446 482,4 2492,4 553,9 3,4 | Organizaraa procedurilor da achiziţia publică 0.0 0,0 0.0 0,0 0.0 3.5] Consvltanţă 0,0 0.0 0.0 0,0) 0.0 3,6) Asistanţă tehnică 38820 s62,s 931,7 4813, 069,8 Capitol 4 41| CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢIA DE BAZĂ 1746942 41926,6| 216620,8 481433 4,1 |Constoocţii şi instalaţii 776400 18633,6|__96273.6 21396.5 4,2|Montaj utilaj tzhnolozic 3145.7 755,9 3905,6 S6s.0 4,3 |Utilaja şi achip. tehnologice și funcjionalz cv montaj 90889,9 21833,6|_112703,5 25048,0 4,4 |Utilaj> fără montaj şi chip. de transport 1439,8 345,6 1785,4 396.8 4,5]Dotăni 1574,8 378,0 952,8 434.0 Capitol 5 S|ALTE CHELTUIELI 76532 17009 1836,8 94899 21091 Organizare da şantiar 465.8 103,5 1,8 577,6 128.4 Lverări da c-ţii şi inst. aferenta organizării de şaatizr 65.0| 74,5 3s3,! S5.6 Chaltwiali conaxz organizării de jantizr 34,5 37,3 192,5 42.8 Comisioana, taxa, cots legale 388,3 419,3 266,2 381,4 3.3 | Chaltvieli divarsz şi nzprevăzute 1209. 1305,7 6746,1 1499.3 Capitol 6 6| CHELTUIELI PENTRU DAREA ÎN EXPLOATARE 873,5 1941 209,6 10831 240,7) 6,1 | Pregătirea personalului 0,0 0.0 0.0 0.0 0.0 6,2] Probe tehnologica 873,3 194,1 209,6 103,1 240,7 TOTAL 189872,8 42198,6 45569,5| 23544253 523263 TOTAL GENERAL 189872,8 42198,6 45569,5| 2354423 523263 Din car: C-M 818602 181932 19646,4|_101506,6 225595 Chaltuiali pt asizorarsa utilitatilor 760.0 168,9 182,4 942,4 209.4 Neprevazute 5440,4 12091 1305,7 6746, 14993 CONTRASEMNEAZA S 4 4 R POTREVI IA STELIA 1 Principalii indicatori tehnico-economici ai investitiei: Centrala termica pe gaz de la Scoala C.Coposu Str S. Barnutiu nr. 75 Valoarea totala investitie | INV) Curs referinta din 28.02.2014 Din care C+M 2 Esalonarea investitiei (INV/C+M) Anul! 3 Durata de realizare 4 Capacitati( in unitati fizice si valorice) Centrala termica 5 Alti indicatori specifici 235442,3 lei inclus TVA adica 52326,3 Euro inclus TVA 1 Euro = 4,4995 lei 101506,6 lei inclus TVA 235442,3 lei inclus TVA adica 52326,3 Euro inclus TVA 3luni Unitati fizice Unitati valorice 3 buc. cazan 110-120kWt/buc 235442,3 lei inclus TVA nu e cazul CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR POTROVIJA STELIAN)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala