Consiliul Local Zalău decide să aprobe execuția bugetului local pentru primul trimestru din 2021 pe cele două secțiuni (funcționare și dezvoltare), precum și execuția bugetelor instituțiilor publice finanțate din buget local și a creditului intern, conform anexelor menționate. Practic, locuitorii trebuie să știe că banii pentru cheltuielile curente, investițiile și finanțarea din credite vor fi urmăriți și realizați în primele trei luni ale anului, iar Direcția Economică va superviza punerea în practică a hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă execuţia bugetului local al Municipiului Zalău pe trimestrul I al anului 2021 pe cele două secţiuni, respectiv secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare, conform Anexelor nr. 1 şi nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre
v:?~.>'.:îS
'■ '‘';^^ţ^'^':.'^i^$?'.'i^ii'^'>'2^si'n.'iw'*nr.3.',-.;\;Jfti<ie%^%Sălaj,
W^fp«^V'<4p>^2:^.0^i6?l;d'SŞŞ
HOTĂRÂREA NR. 117
Din 15 aprilie 2021
Privind aprobarea e^cuţiei bugetului local aferent trim. 12021 pe cele două secţiuni, respectiv
secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare, execuţia bugetului instituţiilor publice şi
activităţilorfinanţate integral sau parţial din venituri proprii, execuţia creditului intern
Consiliul local al municipiului Zalău;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr.22802 din 07.04.2021 al Primarului Municipiului Zalău şi Raportul
de specialitate nr.22803 din 07.04.2021 al Direcţiei Economice;
-Prevederile art. 49 alin. (12) şi (13) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale,
modificată şi completată prin OUG nr.63/2010;
-Avizele Comisiilor de Specialitate ale Consiliului Local al municipiului Zalău;
-In temeiul prevederilor art. 129 alin.2 lit.b), alin. (4) lit. a) şi ale art. 139 alin.(3) lit. a) din OUG
nr.57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă execuţia bugetului local al Municipiului Zalău pe trimestrul I al anului 2021
pe cele două secţiuni, respectiv secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare, conform Anexelor
nr. 1 şi nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Se aprobă execuţia bugetului instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din
subvenţii de la bugetul local şi din venituri proprii pe trimestrul I al anului 2021, conform yliiexetor nr.
3 şi nr. 4, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.Se aprobă execuţia bugetului creditului intern pe trimestrul I al anului 2021, conform
Anexei nr. 5, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică cu:
-Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj;
-Primarul municipiului Zalău;
-Direcţia Economică;
-Direcţia Administraţie Publică.
PREŞEDINTE DE CONTRASEMNEAZĂ,
Teodop^mtŞer^ IJ \\ SECRETAR GENERAL:
p J Marina Bianca Fazacaş
DAP/SJ/PR/6EX
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.