HCL 23/2024 Vulcana-Băi adoptată
Hotărâre privind stabilirea de măsuri pentru punerea în valoare a pajiștilor aflate în domeniul privat al comunei Vulcana-Băi și pentru folosirea eficientă a acestora, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE și/sau în SIIE, membri ai colectivității locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei, prin încheierea de contracte de închiriere cu atribuire directă, în condițiile prevederilor Codului civil, pentru suprafețele de pajiști disponibile, proporțional cu efectivele de animale deținute în exploatație
- Denumire
- Hotărârea nr. 23 din 2024 a Consiliului Local Vulcana-Băi
- Emitent
- Consiliul Local Vulcana-Băi
- Număr
- 23 / 2024
- Data
- 7 martie 2024
- Inițiator
- Emil DRĂGHICI
- Localitate
- Vulcana-Băi, județul Dâmbovița
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se decide închirierea prin atribuire directă a pajiștilor aflate în domeniul privat al comunei Vulcana-Băi, în funcție de cererile crescătorilor de animale înregistrate în registrele oficiale, pentru suprafețe disponibile, proporțional cu numărul de animale deținute. Înțelegerea pentru locuitori: cei cu animale în exploatație vor primi opțiuni de închiriere pentru pajiști, în funcție de cât animale au, iar contractele vor fi în baza Codului civil; impactul financiar și termenele exacte depind de suprafețele disponibile din anexa depusă.
Ce prevede
Art. 1. - Sub denumirea de pajiști se înțeleg, în cadrul prezentului regulament, toate
suprafeţele agricole acoperite cu iarba (pajiști), aflate în proprietatea comunei Vulcan-Băi și
destinate utilizării de către crescătorii de animale, cu domiciliul pe raza comunei Vulcana-Băi,
pentrupășunatul animalelor.
Art. 2. - Activitatea de administrare și exploatare a pajiștilor proprietatea privată a
comunei Vulcana-Băi, se referă, în principal, la asigurarea întreţinerii corespunzătoare a
acestora, în vederea menţinerii și ridicării potenţialului de producţie a masei vegetale prin:
a) valorificarea potenţialul pajiștilor și utilizarea acestor suprafeţe prin asigurarea unui
număr optim de animale erbivore, conform normelor în vigoare; | ÎN |
b) efectuarea la timp și în condiţii optime a lucrărilor de întreţinere a pajiștilor și a
utilităţilor zoopastorale, în conformitate cu normele în vigoare. sua N
| c) asigurarea acțiunilor programate, destinate îmbunătățirii și valorificării producţiei
pajiștilor, respectându-se ritmul anual de regenerare a suprafețelor de pajiști.
Art. 3. - Realizarea activităţilor prevăzute la art. 2 se face în conformitate cu prevederile
Amenajamentului pastoral pentru islazul comunal aflat in proprietatea privata a comunei
Vulcana-Băi.
Art. 4. - Suprafața ce urmează a fi închiriată prin atribuire directa este stabilită anual
conform Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 34/2013, si care este aflata in extravilanul
comunei.
CAPITOLUL II
Obiectivele locatorului
Art. 5. - Obiectivele avute in vedere la atribuirea contractului de închiriere a pajiștilor,
sunt:
a) menţinerea suprafeţelor de pajiște;
b) realizarea pășunatului raţional pe grupe de animale și pe tarlale, cu scopul
menţinerii calităţii covorului vegetal;
c) creșterea producţiei de masă verde pe ha pajiște;
d) întreţinerea drumurilor de acces.
CAPITOLUL III
Motivele de ordin social
Art. 6. - În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2), (5), (6) si alin.(743) din Ordonanţa
de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea
pajiștilor permanente.
si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările si
completările ulterioare se stabilesc următoarele:
a) pentru punerea în valoare a pajiștilor aflate în domeniul privat al comunelor,
orașelor, respectiv al municipiilor şi pentru folosirea eficientă a acestora, unitățile administrativ-
teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consilii
Documente
- anexa Anexa nr.1.pdf
- anexa Anexa nr.2.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 19/2024Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Bibliotecii Publice „Dr. Dinu MAREȘ” Vulcana-BăiHCL 20/2024Hotărâre privind încetarea aplicabilității Hotărârii nr. 88/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local…HCL 21/2024Hotărâre privind aprobarea dezmembrării din Cartea funciară nr. 6488 și Cartea funciară nr. 6517, a terenului aflat în…HCL 22/2024Hotărâre privind alegerea președintelui și a potențialului președinte de ședință pentru durata ședinței următoareHCL 24/2024Hotărâre privind aprobarea Planului pentru asigurarea resurselor umane, materiale și financiare destinate prevenirii și…HCL 25/2024Hotărâre privind aprobarea Acordul de asociere pentru actualizarea, implementarea și monitorizarea documentelor strategice…HCL 26/2024Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Bibliotecii Publice „Dr. Dinu MAREȘ” Vulcana-BăiHCL 27/2024Hotărâre pentru validarea Dispozițiilor primarului comunei nr. 56/2024 și nr. 75/2024 privind rectificarea bugetului local pe…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.