29 decembrie 2025 · Inițiator: Flavius-Eduard BENEA

HCL 48/2025 Vorţa adoptată

Hotărâre privind majorarea taxei de salubrizare în comuna Vorța, județul Hunedoara

Denumire
Hotărârea nr. 48 din 2025 a Consiliului Local Vorţa
Emitent
Consiliul Local Vorţa
Număr
48 / 2025
Data
29 decembrie 2025
Inițiator
Flavius-Eduard BENEA
Localitate
Vorţa, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local decide majorarea taxei de salubrizare în comuna Vorta, începând cu 1 ianuarie 2026. Aceasta înseamnă că locuitorii vor plăti mai mult pentru serviciile de salubrizare, iar noile sume vor fi cele stabilite prin Hotărârea nr. 56/2022 (cu ajustarea creată prin prezentul act). Impactul financiar se va vedea în facturi și bugetul local va avea o opțiune de a acoperi costurile crescute ale colectării și gestionării gunoiului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. Se aprobă majorarea taxei de salubrizare începând cu data de 1 ianuarie 2026, taxă stabilită prin Hotararea Consiliului Local nr. 56/2022 privind instituirea taxei de salubrizare şi aprobarea Regulamentului de instituire şi administrare a taxei de salubrizare în comuna Vorta, judetul Hunedoara, pentru utilizatori casnici, astfel:12,00 lei/persoană/lună. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul comunei Vorta prin responsabilul impozite si taxe din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Art. 3. Prezenta hotarare poate fi atacata in instanta de contencios administrativ, in termenul legal prevazut de Legea 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului comunei Vorta , Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara” responsabilului impozite si taxe din aparatul de specialitate al primarului şi se aduce la cunostiinta publica prin afisare pe site-ul primariei. / Vorta, la 209 + (4 12025 / : / CONTRASEMNEAZA | | Secretar ; | Marian ntina Hotărârea nr. M Pe iei > Ai ata de I7. rates, prin sistem de vot deschis,cu LA pentru, _ împotrivă __a ___ abtineri Consilieri prezenti cc CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRARE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI, DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ ŞI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL COMUNEL PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRĂRII CONSILIULUI LOCAL AL COMUN R. 025 Nr Data Semnătura persoanei responsabile să efectueze er, OPERAȚIUNI EFECTUATE ZZILLIAN procedura 4 ol! PIZ] 3 P/I 1 Adoptarea hotărârii”) 2 Comunicarea către primarul comunei?) 3 Comunicarea către prefectul județului”) 4 Aducerea la cunoştinţă publică“) Ş 6 | If = //Vi [2 Hi ze / 7 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual“**) Hotărârea devine obligatorie“) sau produce efecte juridice”), după caz Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ: art. I39alin. (1): „În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz.” > art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”; % art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării...; % art. 197 alin, (4): Hotărârile

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă