29 aprilie 2022 · Inițiator: Radu-Emil BUREANĂ

HCL 29/2022 Vorţa adoptată

Aprobarea proiectului „Centru Comunitar Integrat în Vorța

Pe scurt

Se aprobă proiectul „Centru Comunitar Integrat în Vorta” și se autorizează efectuarea investiției conform finanțării eligibile prin Programul Operațional Regional, axa dedicată investițiilor în infrastructuri sociale. Pentru locuitori înseamnă că se vor deschide spații pentru servicii comunitare, sociale și de sănătate, finanțate din fonduri publice, cu impact la nivel local, regional și național, în special în zonele sărace sau izolate. Se estimează că proiectul va îmbunătăți accesul la servicii, cu termene și proceduri de implementare stabilite în cadrul hotărârii și a documentației aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2022 a Consiliului Local Vorţa
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea proiectului „Centru Comunitar Integrat în Vorța”
Emitent
Consiliul Local Vorţa
Număr
29 / 2022
Data
29 aprilie 2022
Inițiator
Radu-Emil BUREANĂ
Localitate
Vorţa, județul Hunedoara
Stare
adoptată

Ce prevede

Art.1. Se aproba proiectul ,„ Centru Comunitar Integrat in Vorta,, in vederea finantarii acestuia in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 Axa prioritara 8, Obiectiv specific 8.1 B, apelul de proiecte P.O.R./8/8.1/B/1/7 regiuni. Art 2. Se aproba valoarea totala a proiectului „ Centru Comunitar Integrat in Vorta,, in cuantum de 477.640, 20 lei (inclusiv TVA) si durata totala a proiectului de 16 luni. Art.3. Se aproba contributia proprie in proiect a Primariei comunei Vorta, reprezentand achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cat si contributia de 2% din valoarea totala eligibila a proiectului, in cuantum de 9.552,80 lei, reprezentand cofinantarea proiectului „, Centru Comunitar Integrat in Vorta,,. Art.4. Sumele reprezentand cheltuieli conexe ce pot aparea pe durata implementarii proiectului „ Centru Comunitar Integrat in Vorta,, pentru implementarea proiectului in conditii optime, se vor asigura din bugetul local. Art.5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementarii proiectului in conditiile rambursarii/decontarii ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. Art,6. Se imputerniceste domnul [NUME] — Emil — Reprezentant legal al Primariei comunei Vorta sa semneze toate actele necesare si contractul de finantare in numele localitatii Vorta. Art.7. Se aproba documentatia tehnico — economica a proiectului si indicatorii tehnico — economici conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare, in faza de SF/DALI. Art.8. Prezenta hotarare se va comunica de catre secretarul general al comunei Vorta in vederea ducerii sale la indeplinire , Primarului comunei Vorta — Bureana Radu — Emil. Art.9. Prezenta hotărâre poate fi atacată în instanță în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Art.10. Prezenta hotărâre se comunică : Instituţiei Prefectului Județului Hunedoara, primarului comunei Vorta, judeţul Hunedoara, Compartimentului financiar- contabil din cadrul primăriei şi va fi adusă la cunoștință publică prin afişare şi publicare pe pagina de internet a primăriei. Consilier Petrescu Gheorghe — / Hotărârea nr. o 3 adepti data de 2 '0 4, 2022, prin sistem de vot deschis,cu LE rouri pentru, împotrivă _7abtineri Consilieri prezenti ___ .

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala