Hotărâre privind aprobarea Regulamentului propriu cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri care se înaintează Consiliului Local al comunei Viișoara spre adoptare
Denumire
Hotărârea nr. 5 din 2025 a Consiliului Local Viişoara
Se aprobă Regulamentul propriu al comunei Vișoara care stabilește pașii politici, organizarea și termenele pentru pregătirea și circulația proiectelor de hotărâri care ajung la Consiliul Local spre adoptare. Pentru locuitori, înseamnă că actele locale vor urma reguli clare despre cum sunt propuse, cât durează fiecare etapă și cum se distribuie documentele, astfel încât deciziile să vină mai transparent și mai organizat. Practic, se clarifică cine gestionează proiectele, în ce ordine se aprobă, iar termenele vor fi respectate pentru o adoptare mai promptă a hotărârilor care afectează bugetul, investițiile și zonele ale comunelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1 - (1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăște, în condiţiile legii, în toate problemele de
interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenta altor autorităţi ale
administraţiei publice locale sau centrale.
(2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Consiliul local adoptă hotărâri — acte administrative cu
caracter normativ sau individual, în limitele stabilite prin Constituţia României sau lege şi numai în
domeniile în care are competenţe şi atribuţii legale.
Art. 2 - (1) Hotărârile Consiliului Local se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în
conforinitate cu dispoziţiile: Constituţiei României, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu
moditicările și completările ulterioare, precum și cu principiile ordinii de drept.
(2) La iniţierea și elaborarea proiectelor de hotărâri se va avea în vedere caracterul de acte
administrative de autoritate subordonate Legii, Hotărârilor şi Ordonanţelor Guvernului, altor acte de
nivel superior sau de la același nivel cu care se află în conexiune, precum și cu reglementările
comunitare.
(3) Reglementările cuprinse în hotărârile consiliului local nu pot contraveni unor prevederi din acte
normative de nivel superior şi nici nu pot contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestora.
Art. 3 - Hotărârile consiliului local se adoptă pentru organizarea executării ori executarea în
conoret a legilor și a celorlalte acte normative de nivel superior cu respectarea termenelor stabilite de
acestea precum și a propriilor hotărâri.
CAPITOLUL HI
INIȚIEREA, ELABORAREA, REDACTAREA, STRUCTURA ȘI CONȚINUTUL
PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI
Art. 4 - (1) Potrivit prevederilor art. 136 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, proiectele de hotărâri pot fi iniţiate de primar, de consilieri locali individual sau în
grup şi de cetăţeni.
(2) Elaborarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general al comunei
Viisoara şi al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art. 5 - În elaborarea proiectelor de hotărâri cu caracter normativ se parcurg următoarele etape:
a) stabilirea obiectului și scopul reglementării;
b) stabilirea actelor normative care reglementează problematica respectivă şi abilitatea consiliului
local să stabilească măsuri pentru aplicarea lor;
e) culegerea și selectarea informaţiilor;
d) prelu
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.