25 martie 2025 · Inițiator: Ion-Iacob DAMIAN

HCL 9/2025 Vermeş adoptată

Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pe lunile aprilie, mai și iunie 2025

Denumire
Hotărârea nr. 9 din 2025 a Consiliului Local Vermeş
Emitent
Consiliul Local Vermeş
Număr
9 / 2025
Data
25 martie 2025
Inițiator
Ion-Iacob DAMIAN
Localitate
Vermeş, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local a decis numirea domnului Petrișor CIREȘAN în funcția de președinte de ședință pentru trei luni: aprilie, mai și iunie 2025. În cadrul acestei funcții, domnul CIREȘAN va gestiona întâlnirile, respectând regulamentele existente și atribuțiile stabilite de lege și de regulamentul local. Decizia se aplica imediat, iar copie este trimisă autorităților locale și beneficiarului desemnat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. – Se alege domnul Petrișor CIREȘAN, președinte de şedinţă a Consiliului Local al comunei Vermeş pentru o perioadă de trei luni, respectiv lunile aprilie, mai și iunie 2025. Art. 2. – Sarcinile şi atribuţiile preşedintelui de şedinţă sunt cele care rezultă din prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul administrartiv, cu modificările şi completările ulterioare şi din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al comunei Vermeş, judeţul Caraş-Severin, aprobat prin H.C.L nr. 36/2019. Art. 3. – Prezenta hotărâre intra în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 197 şi art. 198 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul administrartiv, la : - Instituţia Prefectului – judeţul Caraş-Severin ; - Primarul comunei Vermeş ; - Domnului Petrișor CIREȘAN ; Președinte de ședință, Contrasemnează, Radu-Iulian CĂPĂȚÂNĂ Secretarul general al comunei, Fănică Ion RÎMPU

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă