26 martie 2026 · Inițiator: Ion-Iacob DAMIAN

HCL 1/2026 Vermeş adoptată

Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pe lunile martie, aprilie și mai 2026

Denumire
Hotărârea nr. 1 din 2026 a Consiliului Local Vermeş
Emitent
Consiliul Local Vermeş
Număr
1 / 2026
Data
26 martie 2026
Inițiator
Ion-Iacob DAMIAN
Localitate
Vermeş, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide numirea domnului Florin-Gheorghiță Manta ca președinte de ședință al Consiliului Local Vermeș pentru următoarele trei luni: martie, aprilie și mai 2026. Sarcinile lui vor fi cele prevăzute de Codul administrativ și de Regulamentul de organizare al primăriei Vermeș, adică în mod practic să organizeze și să conducă discuțiile în ședințe. Hotărârea intră în vigoare imediat și se comunică reprezentanților administrației (Prefectura, Primarul și domnul Manta).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. – Se alege domnul Florin-Gheorghiță MANTA, președinte de ședință a Consiliului Local al comunei Vermeş pentru o perioadă de trei luni, respectiv lunile martie, aprilie și mai 2026. Art. 2. – Sarcinile şi atribuţiile preşedintelui de şedinţă sunt cele care rezultă din prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul administrartiv, cu modificările şi completările ulterioare şi din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al comunei Vermeş, judeţul Caraş-Severin, aprobat prin H.C.L nr. 36/2019. Art. 3. – Prezenta hotărâre intra în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 197 şi art. 198 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul administrartiv, la : - Instituţia Prefectului – judeţul Caraş-Severin ; - Primarul comunei Vermeş ; - Domnului Florin-Gheorghiță MANTA ; Președinte de ședință, Contrasemnează, Florin-Gheorghiță MANTA Secretarul general al comunei, Fănică Ion RÎMPU

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă