Hotărâre privind modificarea Statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Vereşti, judeţul Suceava
MPARTIMENT APA, CANALIZARE ȘI ILUMINAT PUBLIC NECHIFOR CONSTANTIN Casier M 5 RĂDĂȘANU ARTUR-VASILE Muncitor calificat I Șc. prof. 5 NR.TOTAL FUNCȚII PUBLICE 17 NR.TOTAL FUNCȚII P…
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizati pentru obiectivul de investiții „Modernizare infrastructură rutieră de interes local în comuna Vereşti, judeţul Suceava”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”
RI DE INTERES LOCAL, RESPECTIV DRUMURI COMUNALE ȘI/SAU DRUMURI PUBLICE DIN INTERIORUL LOCALITĂȚILOR, PRECUM ȘI VARIANTE OCOLITOARE ALE LOCALITĂȚILOR Indicatori tehnici specifici c…
Hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni/lucrări de interes local aferent anului 2025 pentru repartizarea orelor de muncă beneficiarilor de venit minim de incluziune din comuna Verești, județul Suceava
are Gabriel curților instituțiilor publice, de venit minim de - efectuarea curățeniei în căminele incluziune în baza culturale. Legii nr.196/2016 5 Lucrări de întreținere a - l…
Hotărâre privind aprobarea Contului de execuție al bugetului local pentru trimestrul IV, anul 2023
7ryeșaridozd “POELI aânq ej 3p Țea8: 0000 - 0000000000 :ureadora LO6-AX2-axA 1OŢIrpua5ur 00'SSS'001 podsuez, ap aaeojlțun șs ayounecirrqoo “pIrse pe ZOL0IL PIPUO9 8149001d [S Ţ…
Hotărâre privind aprobarea Planului de analiză şi acoperire a riscurilor pentru anul 2024
64 generale Membru Corocăieşti 8. | Dumitraşcu Liviu Medic Veterinar Membru 0743/113466 9. | Moţei Alexandru Şf gară Vereşti Membru 537649 0754818131 10.| Cimpoies Elena Medic medi…
Hotărâre privind aprobarea Planului pentru asigurarea resurselor umane, materiale și financiare necesare gestionării situațiilor de urgență pentru anul 2021
S€ IN 11S2A2A VIIYWIId vAvaons 1niaanr i V1393VW NIH9OT A I3ă13dV !93e0 1I8VLNOO-UVIONVNI ININIDIAIIS 1N43$ ST 90 AVWNRId3DIA IVZIN LINDOLNI 000'0 000'0 000'0 000'0 000'Zt…
Hotărâre privind aprobarea unui număr de 50 posturi de asistenți personali pentru persoanele cu handicap grav din comuna Verești, județul Suceava, pentru anul 2025
comunei, Nicoleta IONIȚĂ Verești, 28 februarie 2025 Nr.2 …
Hotărâre privind aprobarea noilor indicatori tehnico-economici, conform dispoziției de șantier nr. 3/10.06.2022, la obiectivul de investiții „Înființare infrastructură de apă și apă uzată, în comuna Verești, județul Suceava”
e de avize, acorduri şi autorizaţii - total, din care: 33.934,53 9,00 1, obţinerea /prelungirea valabilităţii ceritificatului de urbanism 0,000] 0,00 2. “ obţinerea/prelungirea val…
Hotărâre privind aprobarea Situațiilor financiare pentru anul 2022
107 BALND2X9 EIN £OLOIS 193nq e] 9p [e133u]-V eein)ou) 0£:090'6 eeuoisazoad aanedaid 00£107 BANNI2X3 NeNIOINV €0101S y9ănq e] 2p [e13anu[-y e[einy2y) Sb'EL8'LE HEJ9JSUEI) "LIESEJ9P…
Hotărâre privind aprobarea caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „MODERNIZARE INFRASTRUCTURA RUTIERĂ DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA VEREȘTI, JUDEȚUL SUCEAVA
L LOCALITĂȚILOR, PRECUM ŞI VARIANTE OCOLITOARE ALE LOCALITĂȚILOR Indicatori tehnici specifici categoriei de investiţii de la art. 4 alin. U.M Cantitate Valoare (1) lit. €) din O.…
Hotărâre privind aprobarea Contului de execuție al bugetului local pentru trimestrul I, anul 2020
resti, 30 aprilie 2020 ,Ly' :l-/ Nr.19 ffiwx,r) …
Hotărâre privind înfințarea Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân al comunei Verești, județul Suceava
ă Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor; - Legii nr. 205/2004, privind protecția animalelor, cu modificările și completările ulterioare; - Ordinului nr. 31/2008 de ap…
Hotărâre privind aprobarea modificării și completării Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava, precum și împuternicirea Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava să semneze, în numele și pe seama membrilor Asociației, Actul adițional de modificare și completare a Statutului Asociației prevăzut în Anexa la prezenta hotărâre
v-teritoriale membre, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Asociaţii declară că inter…
Hotărâre privind aprobarea Contului de execuţie al bugetului local pentru trimestrul I, anul 2024
) 00'000'007 9XI7 I0[3AV9E ajuazașe apzideo IerEdaI 00£OIL JOLAȚUI IEPURdOS PUBUIEȚeAUI | 10P0s9 jBănq e] op perdu y eȚern2y5) , ŢEUONIUII IOȚIpuaoui 00“006 19198129 09 ȚIOIAJ9S Ap…
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general actualizat în urma finalizării procedurii de achiziție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „ Modernizare infrastructură rutieră de interes local în comuna Vereşti, judeţul Suceava”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”
I DE INTERES LOCAL, RESPECTIV DRUMURI COMUNALE ȘI/SAU DRUMURI PUBLICE DIN INTERIORUL LOCALITĂȚILOR, PRECUM ŞI VARIANTE OCOLITOARE ALE LOCALITĂȚILOR Indicatori tehnici specifici c…
Hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2026
ENARSE ap eaJeanseysep ad nes „ojununq eziţin essezuone 'Jojijnunq eauezijyn ed axeL 00'000' Lpe' 00'0 00'000'Lbe'y 00'0 00'0 00'0 00'0 00'000'+p£'p 00'000'£ZZ'P 00'0 00'000'€zz'% …
Hotărâre privind stabilirea situaţiilor deosebite și a situațiilor de necesitate pentru care se acordă ajutoare de urgenţă, ajutoare comunitare și ajutoare de înmormântare din bugetul local al comunei Verești, începând cu anul 2024
şi/sau în natură, destinate persoanelor singure şi familiilor aflate în situaţii de dificultate, pe baza nevoilor identificate prin anchetă socială. Președinte de ședință, Secret…
Hotărâre privind aprobarea decontarii cheltuielilor cu naveta , pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Verești , județul Suceava
robarea modalității de decontare a cheltuielilor de transport, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul d…
Hotărâre privind acceptarea ofertei de donație a terenului intravilan, în suprafață de 2196 mp, număr cadastral 38063 și în suprafață de 2203 mp, număr cadastral 38077, situat în satul Hancea, comuna Verești, județul Suceava
i completările ulterioare; - prevederile art.7, alin.2 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; - prevederile art.291, alin.3,…
Hotărâre privind majorarea salariilor funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Verești, județul Suceava, începând cu data de 1 iunie 2024, respectiv 1 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile OUG nr.53/2024
6.624 9. ȘEF SVSU 6000 300 6300 6.600 300 6.900 REFERENT CĂMIN 10. 6000 300 6300 6.600 300 6.900 CULTURAL 11. CASIER 5880 294 6174 6.468 294 6.762 12. BIBLIOTECAR 6000 300 6300 …
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.